Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE
Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 2473 pentru DE PE.
Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti
... urechi am fost cinstit. Ș-apoi să-ți spun pe lângă că nu-mi place, Dar, înțelegi că... nici nu-i serios C-o astfel de dihanie s-avem de-a face, Eu, care lui Isus Hristos I-am înlesnit intrarea în Ierusalim, Și tu căci noi și la isprăvi ne potrivim Tu ... fapte mari. Tu prea ești serios de felul tău; Nu știi să râzi, și asta-i foarte rău; Nu-ți faci idee cât îți șade de urât Când stai așa posomorât. Pe mine cântecul mă face visător, Și nu că-s cine știe ce cunoscător, Dar, uite, dimineața mai ales, Când ronțăi iarba-nrourată-n șes, Și ... privighetorile, De parcă plâng și florile De-atâta viers, de-atâta duioșie, Îmi uit de toat-a neamului robie: Cu mii și mii de ani mă-ntorc în urmă; Stăpân pe verzi pustiuri pasc, în turmă, Neștiutor de frâu, Pe-ncântătorul țărm al unui râu În care, noaptea, dorm minunile cerești... O, caii năzdrăvani de prin povești, Ce s-au ales la toate pricepuți Și-n toate luptele biruitori, De bună seamă că au fost crescuți De
... facă. Și vrând-nevrând, poruncește unei slugi să dea lui Ivan ceva de mâncare și apoi să-l culce în niște case nelocuite, unde culca pe toți musafirii care veneau așa, nitamnisam. Sluga, ascultând porunca stăpânului, ia pe Ivan, îi dă ceva de mâncare și apoi îl duce la locul hotărât, să se culce. "Las' dacă nu i-a da odihna pe nas, zise boierul în gândul său, după ce orândui cele de cuviință. Știu că are să aibă de lucru la noapte. Acum să vedem care pe care! Ori el pe draci, ori dracii pe dânsul!" Căci trebuie să vă spun că boierul acela avea o pereche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul. Și tocmai acolo porunci să culce și pe Ivan! Ivan însă habar n-avea de asta. El, cum a intrat în odaia unde l-a dus omul boierului, și-a pus armele în rânduială ... dracilor. Căci lucru de mirare era acesta, nu șagă! Atunci Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor, numai cât poate să încapă mâna, și luând câte pe un drăcușor
... Mihai Eminescu - Scrisoarea V Scrisoarea V de Mihai Eminescu Biblia ne povesteste de Samson, cum că muierea, Cînd dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii, Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii… Tinere, ce plin de visuri urmărești vre o femeie, Pe cînd luna, scut de aur, strălucește prin alee Și pătează umbra verde cu misterioase dungi, Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi. Te îmbeți de feeria unui mîndru vis de vară, Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară — O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode, Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode… Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege… Ca copiii are haz, Și ... de prisos E în stare ca să schimbe în natur-un fir de păr, Este piedica eternă ce-o punem la adevăr. Așadar, cînd plin de visuri, urmărești vre o femeie, Pe
... George Coşbuc - Lupta vieţii Lupta vieții de George Coșbuc Gazel Copiii nu-nțeleg ce vor: A plânge-i cuminția lor. Dar lucrul cel mai laș în lume E un bărbat ... Nimic nu-i mai de râs ca plânsul În ochii unui luptător. O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui? Ești un nemernic Când n-ai un țel hotărâtor. Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni, Te lupți pe seama tuturor. E tragedie nălțătoare Când, biruiți, oștenii mor, Dar sunt eroi de epopee Când brațul li-e biruitor. Comediant e cel ce plânge, Și-i un neom, că-i dezertor. Oricare-ar fi sfârșitul luptei, Să stai ...
Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare
... a putea obține apoi din el atât de frumoase exemple spre ilustrarea artei psihologice. Dacă Taine a zis vreodată textual, în formulă atât de simplu populară, că de la tragicii greci n-a mai existat scriitor că Turgheniev, nu rămâne decât să notăm această memorabilă ciudățenie. De altfel, îmi pare că istoria literaturii ruse a casat de mult formula indistinctă pe care o repetam aproape toți acum patruzeci de ani: Turgheniev-Tolstoi-Dostoievski. În fond, Taine n-a acceptat niciodată pe Flaubert, de exemplu... De ce oare, în necrologul asupra marelui critic, Anatole France a scris vorbele: îl navait pas lesprit literaire? Memoriul acesta introductiv al dlui I ... poetică au știut doar bine ce este expresivitatea versului, și au și numit-o cu un cuvânt deosebit: ethos. Numai studierea versului din acest punct de vedere interesează interpretarea și istoria propriu-zisă literară. Cealaltă privește numai pe grămătici. Cercetarea caracterului etic al metrilor este centrul de greutate al metricii, căci prin aceasta numai metrica intră în cuprinsul stilisticii zice Boeckh. Patruzeci de
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
... Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante ... în definitiv, pacoste însă nu de tot. Întors din prima sa călătorie conservator-democrată, Caragiale mi-a spus: Mă, știu c-am avut de ce râde! Și această formulă rezumativă a revenit pe urmă, ani de zile, în gura lui Caragiale. Sub perturbările de suprafață, după ce i se potolise groaza din luna răscoalelor țărănești și se consolase de
Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate
... Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate Cu pânzele-atârnate de Mihai Eminescu Cu pânzele-atârnate În liniște de vânt, Corabia străbate Departe pe pământ. Iar stolul rândurelelor Trece-ntre cer și mare... O, stelelor, stelelor, Nemuritoare, De ce și voi nu vă luați Pe-ale lor urme oare? De ce mă întristează Că valurile mor, Când altele urmează Rotind în urma lor? De ce căderea florilor Ș-a frunzelor ne doare? O, norilor, norilor, Ști-veți voi, oare, De ce rămân atâtea-n veci Și numai omul moare? În cer întotdeuna Urmăm al nostru mers, Ca soarele și luna Rotind în univers. Un crez ...
Gheorghe Asachi - Limba și portul
... latină (sermo urbanus), plebeii acea rustică și peregrină, care limbă astăzi trebuie să o învățăm prin shoale. În acel costium și cu acea limbă, plini de virtute și curaj, dacoromanii învingea pre dușmani, mărea faima și marginele imperiei romane, zidea cetățile Ulpia Traiana, Munițipium Iassiorum, Severinul etc., deschidea minele de la Torda, Auraria, Baia și înarca peste Dunăre puntea cea ghigantică, a căria ruine pun pe lume în mirare. De atunce de câte revoluții s-au prefăcut limba și portul patriciilor? Căci din Colona Traiană vedem că costiumul plebeilor era precum este astăzi și di s-ar ... La străbaterea hunilor în Dacia, românii, încălțând cizme și încingând brâul polon, au luat finale magiare și litvane. După asta vine epoha de primejdie și de faimă, când domnii moldoromâni, în costium de păstori naționali, înarmați cu curaj strămoșesc, se făcură scutul creștinătăței în contra mahometanilor, prin râuri de sânge au răscumpărat naționalitatea și cu limba lor rustică au încheiet tractaturi cu cele întăi puteri ale Evropei de a cărora binefaceri și astăzi ne bucurăm. În veacul al XVIIă-leaî se împlânta un ram de literatură națională, dar fortunele nu-i îngădui a prinde rădăcină adâncă. România se cungiură de ...
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... o înșală... și cum ajunge, și începe Trei iezi cucuieți Ușa mamei descuieți ! Că mama v-aduce vouă : Frunze-n buze, Lapte-n țâțe, Drob de sare În spinare, Mălăieș În călcăieș Smoc de flori Pe subsuori. Atunci iedul mezin - care acum era și cel dintâi și cel de pe urmă - sare iute și-i deschide ușa. Apoi s-aruncă în brațele mâne-sa și cu lacrimi de sânge începe a-i spune : - Mămucă, mămucă, uite ce am pățit noi ! Mare foc și potop au căzut pe capul nostru ! Capra atunci, holbând ochii lung prin casă, o cuprinde spaima și rămâne încremenită !... Dar mai pe urmă, îmbărbătându-se, și-a mai venit puțin în fire ș-a întrebat : - Da' ce-a fost aici, copile ... a mușca labele !" Aproape de casa ei era o groapă adâncă; acolo-i nădejdea caprei. - La cadă cu dubală, cumătre lup, că nu-i de chip !... Ia, de-acu să-ncepe fapta : Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru !" Și așa zicând, pune poalele-n brâu, își suflecă mânicele, ațâță focul și s-apucă ...
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... dau ei răgaz? Însuratul Soția mea negreșit Știe la număr câți sunt. A cincea tocmeală „În sfârșit, aici tocmeala foarte dezghiocat arată, De dreptățile femeii când vrea ca să se despartă, De bietul bărbat Dacă îi scăpătat.â€� La acest punct strigăi însă că nici moartea mă desparte, Dar de-așa gogomănie au râs rudele ei toate. Eu însă m-am atins. Căci dracul m-au împins, Ca pe un mire înfocat, Și-ndatoririle mele în scris socrilor le-am dat; Vai, însă, de-mperecherea cu o femeie de modă!... Holteiul Dar a patrulea tocmeală? Însuratul Ah! să ți-o spun nu am poftă, Și nu este de mirat, Când ți-oi spune de-acest punct, ce de tot m-au împilat, Ca când mi-am pus pe spinare Un bolohan mare. Căci după acea tocmeală sunt dator a mă supune Amatei soției mele cu orbească plecăciune... Iar de-a intra în voia femeii capricioase Nu este bărbat în lume, și viață mai duioasă. Eu însumi am pățit pozna, îndată ce m ... m-am zbrănduit pe strade dârdâitoare, Le-am colindat cu mireasa cu prezenturi
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... dau ei răgaz? Însuratul Soția mea negreșit Știe la număr câți sunt. A cincea tocmeală „În sfârșit, aici tocmeala foarte dezghiocat arată, De dreptățile femeii când vrea ca să se despartă, De bietul bărbat Dacă îi scăpătat.â€� La acest punct strigăi însă că nici moartea mă desparte, Dar de-așa gogomănie au râs rudele ei toate. Eu însă m-am atins. Căci dracul m-au împins, Ca pe un mire înfocat, Și-ndatoririle mele în scris socrilor le-am dat; Vai, însă, de-mperecherea cu o femeie de modă!... Holteiul Dar a patrulea tocmeală? Însuratul Ah! să ți-o spun nu am poftă, Și nu este de mirat, Când ți-oi spune de-acest punct, ce de tot m-au împilat, Ca când mi-am pus pe spinare Un bolohan mare. Căci după acea tocmeală sunt dator a mă supune Amatei soției mele cu orbească plecăciune... Iar de-a intra în voia femeii capricioase Nu este bărbat în lume, și viață mai duioasă. Eu însumi am pățit pozna, îndată ce m ... m-am zbrănduit pe strade dârdâitoare, Le-am colindat cu mireasa cu prezenturi