Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AFLAT

 Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 986 pentru AFLAT.

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănţuitoare) SoirĂ©es dansantes (Adunări dănțuitoare) de Mihail Kogălniceanu La nouăsprezece ani ne bucurăm de joc ca de o mare desfătare, dar nu este desfătare în lume care să treacă așa de degrabă la bărbați și așa de târziu la femei. Îmi aduc aminte câteodată, cu o oftare de părere de rău, de vremea ce a trecut așa de iute, în care, a doua zi după un bal, mă sculam la amiazăzi, zicând: bre, bre, cât m-am înglindisit de bine. Și cu o suvenire desfătăcioasă de gânduri, mă uitam la rămășițele strălucitei mele tualete din ziua trecută, ce era împrăștietă în mijlocul odăii: șacșârii cei roșii aruncați pe covor, galbenii papuci dormind pe vatră, ca o mâță ce se încălzește, mănușile aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; ...

 

Mihail Săulescu - Cei singuri

Mihail Săulescu - Cei singuri Cei singuri de Mihail Săulescu Informații despre această ediție          Poetului D. Nanu     Cei singuri cu adevărat     Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut;     Dar cei pe care-un gând îndepărtat     Îi poartă prin necunoscut,     Spre toți acei ce plâng câte-au pierdut...     Cei singuri cu adevărat     Sunt toți acei ce se pricep să tacă —     Sunt cei ce merg și nu se mai opresc,     Sunt cei ce duc sub haina lor săracă,     Sub lutul omenesc,     Secrete bogății necunoscute —     În alte lumi setoși să le strămute...     Cei singuri cu adevărat     Sunt cei ce văd, sunt cei ce plâng ades,     Nu pentru ei — dar pentru ce-au aflat,     Nu pentru gândul lor neînțeles —     Dar pentru ce, mergând o viață 'ntreagă,     Ei totuș n'au putut să înțeleagă...     Nu te gândi la scunda lor chilie!     Chilia lor e sufletul lor mare!     â€” Îi vezi trecând, și îi aștepți să vie;     Îi vezi pierzându-se în depărtare:     În orice parte sânt,     Și 'nuntrul lor, duc un întreg pământ!...     În mijlocul orașelor trăiesc!     Și-orașele, cât sunt de frământate.     Ei trec ca niște răzlețiți prin ele,     - Fantastice corăbii ne 'nfrânate,     Ne 'nvinse de talazurile grele...     Ei ...

 

Mihail Săulescu - Cuiburile

... toate!     - Căci ele or să vină mereu, din depărtări,     În piept cu-aceleași doruri, cu-aceleași dulci sperări,     Că într'un timp, odată, puterea vor afla

 

Miron Costin - Epilog (Costin)

Miron Costin - Epilog (Costin) Epilog de Miron Costin 1671 - 1673 Mulți au rostu și mulți suntem și mulți te-așteaptă; Lumea din primenele nu să mai deșteaptă. Orice iaste muritoriul cu vreme să petrece; Trece vremea și pre-ai săi toți îi părăsește. Cei ce acum petrecem, pomenim alții Trecuți; de noi cu vreme vor pomenii alții. Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenușă Dintr-această lume trecem ca pentr-o ușă. Astăzi mare și puternic, cu multă mărire: Mâine treci și te petreci cu mare mâhnire. În lut și în cenușă te prefaci, o, oame, În viiarme, după care te afli în putoare. Ia aminte, dară, o, oame, cine ești pe lume Ca o spumă plutitoare, rămâi fără nume. Una fapta, ce-ți rămâne, buna, te lețește, În ceriu cu fericie în veci te

 

Naum Râmniceanu - Blăstem asupra nelegiuirilor

... în perzare toți,     Nu mai vază zile bune         Nemulțemitorii hoți     Pașii lor le poticnește         Să n-aibă unde scăpa,     Adunarea lor zdrobește,         Oriunde se vor afla.     Să nu poată să-și găsească         Loc, să fie odihniți,     Pururea să rătăcească         Și să fie necăjiți.     Nu-și găsească un' să șadă         Cîtuși de ...

 

Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale

Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, ...

 

Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei

Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența patetică sau elegiacă asupra morții lui, însă, pare faptă de prost-gust și păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz. Literar, France a murit acum zece ani, cu La RĂ©volte des Anges. Un neastâmpăr senil l-a împins să lățească deplorabil amintirile din copilărie și a servit doar să arate categoric și prelung că sfârșitul era deplin. De la început chiar, amintirile acele se arătau a fi în contrazicere cu spiritul și talentul său. Pierre Noziere și Le Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explică numai admirațiile lui neașteptate pentru visurile de guvernantă în menopauză ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici ...

 

Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos

... merișorul și-l băgă în sân, apoi, luându-și rămas bun, porni cu credinciosul său și, străbătând desișurile pădurei, ajunse la cetatea în care se afla acea pasăre. Cercetă prin cetate și se spuse că împăratul locului aceluia o ține într-o colivie de aur în grădina sa. Aceasta îi fu ...

 

Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească

... blestemat,     Ședea în pat răsturnat     Și boierii în picioare     Stînd cu capetele goale.     Alteori sta prin pridvor     Pînă se scula din somn.     În scurt se afla al vremii     Al doilea Mavrogheni     Avea în cap o căciulă     Țuguiată, ca o sulă,     Și o ghebă în spinare     De nu făcea cinci parale,     De ...

 

Saadi - Thogrul și străjerul

Saadi - Thogrul şi străjerul Thogrul și străjerul de Saadi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Albina , an. VIII, nr. 4, 24 octombrie 1904. Thogru = un principe al turcilor ( n.a ) Odată, cînd, pe-o noapte furtunoasă, Thogrul trecea pe lîng-un biet străjer Și la văzut în bunda-i zdrențeroasă Cum zgribura, învinețit de ger, Îi zise, căci era milos din fire : — Am să-ți trimit pe loc o haină groasă. Zicînd așa, cu inima-mpăcată Intră-n palatu-i plin de strălucire : Acolo însă-i răsări în prag Soția lui, făptură minunată, Care-l primi zîmbind cu-atîta drag, Încît uită făgăduiala dată Precum uită și pe străjer și gerul. Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul : A zis : — O, rege, tu m-ai dat uitării, Căci ai dormit în raiul desfătării, Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut, Ce-ți pasă noaptea mea cum a trecut ! Ce-i pasă caravanei care scapă De-aceia ce-n nisip își află groapă ! Un blînd noroc te leagănă în somn, Ai călăuză bună și ești domn, Nu te oprește dealul, valea, nu. ...

 

Titu Maiorescu - Câteva aforisme

Titu Maiorescu - Câteva aforisme Câteva aforisme de Titu Maiorescu * O măsură a oamenilor și a lucrurilor este propria lor umbră. * Omul rău se pierde prin partea sa cea bună, omul bun, prin partea sa cea rea. * Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriași. Oamenii de rând cred că uriașii sunt mori de vânt. * Sălbaticii din America schimbau aurul și mărgăritarele pentru cioburile de oglindă din Europa. Așa fac și copiii, și mulți dintre noi rămân copii toată viața. * Respectul exagerat pentru întregimea cugetării împiedică acțiunea. Căci orice faptă este o verigă ruptă dintr-un lanț infinit, și omul activ este din capul locului condamnat la fragment. * Oare pârâul de la munte ar fi așa de limpede și de voios dacă n-ar fi rece? * Ferește-te de a da sfaturi. Problema e prea grea și răspunderea mare. Tu dai sfatul după natura ta. Aceasta însă rareori se potrivește cu natura celui ce te întreabă. Altfel spui tu, altfel înțelege el. Sfătuind prudență, produci slăbiciune, și unde cereai tărie se aplică violență. Un element străin s-a introdus în sufletul celuilalt, și el și-a pierdut măsura. * Nemărginit ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>