Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ��N��I
Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 2873 pentru ��N��I.
... și supți de boală Privește lacul spre apus, Copila care nu s-a dus De nu știu câte luni la școală. Cum păru-i negru ca de smoală Pe frunte-i cade nesupus, Un gând îi fură ochii-n sus, Spre cerul sur, spre zarea goală. Și cum în pieptu-i slab se-neacă Sfâșietor o tuse seacă, Spre mama ei s-apleacă blând, Și-ngână-n lacrima ce-i pică: Eu n
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... alerge după cai verzi pe pereți, spunându-i minciuni care umblau în picioare; de câte ori el, marele cunoscător de tutunuri, după cum se lăuda, n-a fumat tutun de un franc ocaua, în loc de tutun Bectemis, fără să aibă habar, deși vedea pe toți în jurul lui ... din urmă dată în viața lui. Nici el singur nu putea să-și dea seama cum s-a întâmplat aceasta, căci, precum spusei, n-avea obicei să se încurce în calea femeilor. Dar se vede că i-a fost sortit săși tragă și el păcatul. Chinurile amorului însă, dacă-i tăiase cheful și liniștea, nu-i tăiase și pofta mâncării. Înghițea ca și mai nainte aceleași porții de biftece, cu singura deosebire că între un biftec isprăvit și altul început scotea ... mari. Să-l fi picat cu lumânarea, n-ar fi scos de bunăvoie un leu din buzunar; însă pe un lanț de ceasornic care să-i împodobească pântecele dădea bucuros sute de lei, și nu o dată l-am văzut la chefuri umplând cobza lăutarului cu irmilici. Ei... așa era. Încă ... ...
... Panait Cerna - Închinare Închinare de Panait Cerna Viața literară și artistică, I, nr 15, 22 aprilie 1907 Când se-nsenina cerul, cu mii de stele-n față, Nemărginirea mării în raze se răsfață; Iar când își pune slava un obrăzar de nori, Pe mare cade noapte, iar vântul dă fiori ... Și ... Pe chipu-mi cade o rază fericită... Urăști? Îndrept spre dușmani o spadă ascuțită; Iar când te văd în lacrimi, mi-e sufletul cernit Și-n
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... — Numai negustorul, zicea moș Nichifor, trăiește din seul său și pe seama lui. Când întrebai: "Pentru ce?" moș Nichifor răspundea, tot glumeț: "Pentru că n-are Dumnezeu stăpân". De glumeț, glumeț era moș Nichifor, nu-i vorbă, dar de multe ce dăduse peste dânsul, se făcuse cam hursuz. Băbătia lui, de la o vreme încoace, nu știu ce avea, că începuse ... ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea, ba i-e făcut de năjit, ba că i-e făcut pe ursită, ba că i-e făcut de plânsori și tot umbla din babă în babă cu descântece și cu oblojeli, încât lui moș Nichifor acestea nu-i prea veneau la socoteală, și de-aceea nu-i erau acum mai niciodată boii acasă. Ba chiar se făcuse buclucaș, hărțăgos și de tot hapsân, când sta câte două-trei zile pe lângă casă ... a întors repede la Piatra, să se gândească pe negustorie. — Da' te-ai ținut de cuvânt, moș Nichifor! — Apoi dă, jupâne Strul, vorba-i vorbă: eu nu mă cioșmolesc atâta, că la drum e bine să pornești cât de dimineață, iar seara să poposești devreme! — Oare- ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... dar nu așa după cum se dusese. — Da' ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi? zise craiul cu mirare. Aista nu-i semn bun, după cât știu eu. — De uitat, n-am uitat nimica, tată, dar ia, prin dreptul unui pod, mi-a ieșit înainte un urs grozav, care m-a vârât ... așa-i că s-a împlinit vorba ceea: "Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem". — Ce fel de vorbă-i asta, tată?! zise fiu-său rușinat; la d-ta urșii se cheamă găini? Ba, ia acum cred eu frăține-meu, că așa urs oștirea întreagă ... vedea-te-aș împărat! Spune babei ce te chinuiește; că, de unde știi, poate să-ți ajute și ea ceva. — Mătușă, știi ce? Una-i una și două-s mai multe; lasă-mă-n pace, că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu ... pe când vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot alb, ridicându-se în văzduh, apoi înălțându-se tot mai sus, și după aceea ...
Dimitrie Anghel - Visul sepiei
... fi putut să știe Ce mîndră e o lume de alge plutitoare, Și-ar fi sădit desigur grădinile în mare, Și-ar fi uitat că-i Doamnă pe-o vastă-mpărăție. I-ar fi părut cunună de vicleim, cununa Purtată-n naltul frunții, și c-un surîs pe buze Ar fi zvîrlit-o-n valuri, ca să-și aleagă una Urzită-n curcubeie de mîndrele meduze. Balene monstruoase s-ar fi-nvoit să vină, S-o ieie și s-o plimbe, cînd noaptea stă să-nceapă, S ... regină. Și-ar fi păzit-o crabii cu-armurele lor lucii Și stelele de mare, și mii de lampioane Ar fi aprins pe ape și-n aer noctilucii, Ca-n timpul unei mîndre serbări venețiane. Iar eu aș fi urmat-o în calea-i triumfală, Și-n loc să stau ca astăzi visînd lîngă ferestre, Ca să rămîie pildă micimilor terestre, I
Vasile Alecsandri - Imn religios
... 15/27 august 1871 Etern, Atotputernic, o! Creator sublime, Tu, ce dai lumii viață și omului cuvânt, În tine crede, speră întreaga românime... Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Sub ochii tăi în lume lungi valuri de-omenire Pe marea veciniciei dispar ca nori în vânt, Și-n clipa lor de viață trecând strigă-n uimire: Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Tu din sămânța mică înalți stejarul mare, Tu junelor popoare dai un măreț avânt, Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare. Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! În tine-i viitorul, trecutul și prezentul! Tu duci la nemurire prin tainicul mormânt Și numele-ți cu stele lumină firmamentul. Glorie ție-n ceruri, glorie pe pământ! Etern, Atotputernic, o! Creator sublime, Tu, care ții la dreapta pe Ștefan, erou sfânt, Fă-n lume să străluce iubita-i românime... Glorie ție-n
George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Vis alb
... tine să mă duc departe, La Polul Nord, sub cerul de opal, Când gheața mării clare se desparte În blocuri plutitoare de cristal. Desfășurând culorile-i spectrale, S-ar înălța deasupra noastră ca un fald Dantela aurorii boreale, De purpură, de aur și smarald. Banchiza albă ne-ar așterne-n față Covoare de omăt imaculat. Și-n adăpostul mic, scobit în gheață, Am arde-un foc de spirt denaturat. Din larga-mpărăție de zăpadă, S-ar aduna fantasticul norod Al nopților polare ... când natura-n soare nou învie Și când văzduhul nu mai e opac, Într-un bazin de sticlă argintie Ar licări oglinda unui lac. Acolo-n apa-i calmă și albastră M-aș duce-n zori de ziuă să mă scald Și cât ar fi de frig, iubirea noastră M-ar face să-mi închipui că mi-i
... decât pe conductor; latră și chelălăie și tușește și... - Bubico - zice cocoana - șezi mumos, mamițico! "Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!" zic în gândul meu. N-am văzut de când sunt o javră mai antipatică și mai scârboasă... Dacă aș putea, i-aș rupe gâtul. În zbieretele desperate ale lui Bubico, mamițica îmi dă s-aprind. Îi mulțumesc și m-așez în locul cel mai depărtat din ... din gura dulăului. Ce să-l vezi?... tăvălit, leșinat și moale ca o cârpă. Zic: "Vai de mine! moare băiatul!" Stropește-l cu apă! dă-i cu odicolon la nas!... Ce-am pătimit, numai eu știu... Două săptămâni a zăcut... Am adus și doftor. Da-n sfârșit, slavă Domnului! a scăpat... (Cătră Bubico:) Mai merge la Zambilica băiatul? Bubico: Ham! - Să te mănânce Bismarck... craiule! - Ham! ham! Și sare ... o minciună! Nu există!" Bubico îmi ia bonboana; îl iau în brațe și mă dau lângă fereastră, ridicându-l în dreptul deschizăturii. Aerul răcoros, trecându-i pe la bot, face mare plăcere lui Bubico. Scoate limba și respiră din adânc. - Să nu-l scapi pe fereastră!... pentru Dumn... Dar n ...
Cincinat Pavelescu - Pantum (Cincinat Pavelescu)
... Pavelescu Vântul smulge frunza moartă Pe pustiile cărări, Raza gândului mă poartă În albastre depărtări... Pe pustiile cărări Toamna zvântură nisipul, În albastre depărtări Parcă-i văd și astăzi chipul. Toamna zvântură nisipul Presărat cu frunze d-aur, Parcă-i văd și astăzi chipul Sub al buclelor tezaur... Presărat cu frunze d-aur Crângul plânge-al său noroc, Sub al buclelor tezaur Ochii ei păreau ... aprige-l străpung, Simte crângul c-o să moară. Mă strângea în brațe lung Nestatornica fecioară. Simte crângul c-o să moară, Pe când frunza-i plânge-n vânt... Nestatornica fecioară Mi-a făcut un jurământ; Pe când frunza-i plânge-n vânt, Se-ntristează văi și lunci, Mi-a făcut un jurământ... Unde-i vremea de atunci? Se-ntristează văi și lunci Suferind aceeași soartă... Unde-i
Dimitrie Bolintineanu - Două lupte
... Dimitrie Bolintineanu - Două lupte Două lupte de Dimitrie Bolintineanu I Luna se înalță palidă și plină, Varsă peste taberi râuri de lumină. Somnul dulce plană pe combătători. Miriade păsări ciripesc prin flori. Apele le-ngână ... de frunte, voi, siimeni, spahii! Vă puneți sub arme! Trâmbițele sune! Vulturii și corbii turme să s-adune! Soarele pălească pe umbrosul cer! Armia intre-n cărnuri până la mâner! Calul să turbeze în frâul ce-l strânge! Din dușmani să muște și să-noate-n sânge! Cum o vijelie risipește-un nor, Spulberați îndată rândurile lor! Sabia să cază peste ei c-urgie! Viața lor și-averea ale voastre fie ... parte lonașcu vine, Pune spre bătaie cetele creștine. Intră printre rânduri pe un cal nebun Ce varsă pe nasuri flacără și fum. Aurele leagăn coama-i jucătoare; Coiful său lucește, coperit de soare; Maiestatea luce p-al său chip umbrit Și, privind ostașii, astfel le-a vorbit — ,,Turcii ... Pot să scalde țara cu sângele lor! Încă-o datorie! încă-o luptă nouă! Biruința dalbă ne surâde nouă, Căci această țară nu e scrisă-n ...