Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ����N��AR
Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 1386 pentru ����N��AR.
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... că ți se împlinește dorința, iară de nu, eu nu voi suferi nici o umilință. - Frații tăi cei mari, zise împăratul, după cum se vede, n-au putut să facă nimic spre a aduce acea pasăre măiastră, ba poate să-și fi răpus capetele, deoarece sunt duși de atâta ... se suie pe scaunul meu, daca nu tu, fiul meu? Rămâi aci, dragul tatei, nu te mai duce. - Domnia ta, tată, știi prea bine că n-am ieșit din poruncile împărăției tale nici cât negru sub unghie; și daca acum cutez a stărui în rugăciunea mea, este numai că ... acum. - Măria ta, după cum se vede, ciobanul este străin, căci nimeni nu-l cunoaște. Fiii măriei tale, precum mi s-a spus, ar fi pus paznici să-l prinză. - Taci! zise împăratul, nu vorbi de fiii mei, căci nu ți se cuvine ție să te atingi de ei ... mai apropiată ca să auză cu urechile sale cântecul cel minunat al pasărei, și să vază cu ochii săi pe acel păstor tânăr; și, de n-ar fi fost de față, s-ar ...
... Iar ele râd și râd șirete Și pe furiș privesc la el. El umblă ca la el acasă Și-ascultă fetele ce zic; Mai rupe-n palme câte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de câmp nimic. Și printre spice ... Și, cum se plimbă-n lung și-n lat, Cu fetele să-mprietenește Și din copil sfiios el crește Flăcău întreg de sărutat. Apoi ca-n glumă el le prinde De mânecă, și-aprins de dor, Își face joc prin părul lor, În urmă brațul și-l întinde, Pe cea mai ... drăguțo, vrei? Ce ochi frumoși ai, viorei, Ca un întins adânc de ape. De el nu-i nici un chip să scape Și-atâta lucru-n urmă ce-i? Ea stă la pieptul lui pierdută, Dintâi cu ochii la pământ. El zice-așa câte-un cuvânt, Ea zice trei și-l ... dau jalbă! Auzi, să duci tu lume albă P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng! Ba ele-și mai desfac și sânul, Și-n sân el li se joac-acum Îl prind odată și-l sugrum, Că prea s-obrăznici românul, Auzi, dar cine-i el, păgânul, Ca să
Grigore Alexandrescu - Cântecul Jianului
... vă focul, ciocoi! Pune-voi mâna pe voi, Cu măciuca să vă moi, Că voi ne beliți pe noi. Bate vântul, viscolește, Eu de gazdă n-am nădejde. Căci mi-e gazda-n valea rea, Mi-o pândește potira, Potira din Slatina, Bat-o Maica Precista Și sfânta Duminica! Ține, gazdă, nu mă da, Că ți-oi face ... drum, Și mi-e murgul cam nerod, Trece Oltul ca pe pod. Dă-te, murgule, pe lat Și mă trece neudat. Frunză verde de lipan, N-ați auzit de-un Jian, De un hoț de căpitan? Bea vin de la cârciumari, Ia miei de pe la ciobani Și nu le dă ... beau Că bune parale-ți dau. Dar de-oi sta să tot plătesc... La ce foc mai haiducesc? Ți-oi da, mări, niște palme, Ți-ar părea că sînt parale, Și ți-oi da niște măciuci, Ți-ar părea că-s lei bătuți. Ardă-te focul de prun! Ce-ai făcut rachiul bun, De-a adormit Iancu-n drum? Iancule, ciocoi turcit, Ce te porți numa-n argint, Din creștet până-n
Iulia Hasdeu - Înserare (Iulia Hasdeu)
... Nox erat et coelo fulgebal luna sereno... (Horațiu) E noapte... doarme totul, Zefirul însă-i domn; Căci vrînd s-atingă roza, Învins-a-n drum pe somn. Glumind, el balansează Copacii-n visul lor; În jurul lumii-acuma Dansează-un negru nor, Așa c-a ei lumină Nu va mai stingheri Pe doi iubiți, ce ... crîng! Nu-i nici un singur zgomot... Și filomela chiar Tăcut-a prin tufișuri, Visînd în tainic har. E ora cînd flăcăul Așteaptă-n
Bogdan Petriceicu Hasdeu - O doină postumă
... Locul meu... acuma-mi stăpânesc mormântul; Și nu îndrăznește ciocoiul să vie Să-mi stoarcă pământul! Alergam ca vită, mânat de poruncă... Mă desfăt acuma-n tihna boierească; Ar vrea și nu poate ciocoiul la muncă D-aci să m-urnească! Mă bătea boierul... acum nu mă bate Nici vântul, nici raza fierbintelui soare ...
Dimitrie Anghel - Liniște (Anghel)
... Linişte (Anghel) Liniște de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 20 oct 1902 (sub titlul "În grădină") Cît de sfioasă crește noaptea, pălind încet din scară-n scară Și cîtă liniște se lasă; pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele, S-alege albă și scînteie ... ban nou într-o comoară. Lîngă habuz, leandrul fraged din cînd în cînd arunc-o floare, Iar apa-nrumenind o clipă, cînd își reface-oglinda-n lună, În loc de-o floare vede două cum tremurînd se împreună Ca două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare ... nopțile de Sînziene, Cînd crinii albi pornesc pe drumuri feriți de orișice ispită, Iar eu, pășindu-le pe urmă, trec ca o umbră fericită Ce-ar rătăci pierdută-n tihna Cîmpiilor Elizeene. În slavă brațele-amîndouă le-nalți atunci, și-n noaptea clară Îngenunchind, sărut pămîntul și-i mulțumesc, simțind în mine Nădejdea tinereții mele, nădejdea clipelor senine Cum iar se-aprinde și scînteie ca un ...
Mihai Eminescu - O arfă pe-un mormânt
... cugetări înalte cu dânsu-i îngropată, Că acea lume-ntreagă ție-a fost închinată Â Tu inocentă, albă, ai trece surâzând... Doar luna-n cer atuncea s-ar îndoi în liră Ș-ar
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... liniște și siguranță, îndestulare materială, zidiri spațioase, cu ferestre largi — o viață înfloritoare și liberă, primitoare de acea înaltă aristocrație sufletească pe care arta ar putea-o numi aerul ei. Noi n-am avut nimic din toate acestea. Câte vijelii au trecut peste viața și peste așezările noastre ar fi risipit fără de urmă, cum au și risipit atâtea, orice înfiripare de artă plastică ce-am fi putut și noi porni. În multe din ... de țară, încărcată ca de băjenie, o vedem slabă, istovită de plâns, cu șapte copilași palizi, zgribuliți în juru-i, dintre care cel mai mare n-are încă doisprezece ani; după un drum de două zile, sosește, cu chiu, cu vai, la București. În urmă — din atâta viață irosită pe ... tăcut, timid, străin pe pământ. El se uita la oameni și la lucruri cu o privire întrebătoare, neliniștită, pururea minunată, ca și cum atunci s-ar fi deschis pentru întâia oară marii lui ochi fulgerători. Poate că și unde-l vedea așa plăpând îl iubea mama lui mai mult decât pe ... aceea primitoare a mătușii Maria, porneau cele dintâi amintiri ale pictorului: "Cu acul ne-a crescut biata mama. Și o dată ...
... și cerul, ca doi frățiori, Își dau sărutare prin stele și flori, Și-n aer parfumul al florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe, Și-n toată natura cuprinsă de dor Plutea o șoptire de dulce amor! Din marginea lumii a nopții regină Vărsa-n calea noastră duioasa-i lumină, Și-n lunca pătrunsă de razele ei Zburau caii noștri cu aripi de zmei. Mergeam noi în cale ca umbre tăcute, Pe-un covor de frunze, pe ... de este vreun nume La care să se-nchine un suflet omenesc, Cu tot ce e mai nobil, mai iubitor pe lume, Cu tot ce-n omenire e mai dumnezeiesc, Tu ești acea ființă, tu, gingașă lumină, Aprinsă-n a mea cale de însuși Dumnezeu! Și sufletul meu vesel la tine se închină, O! scumpa mea Elena! o! drag îngerul meu! Când ... Șoptea cu tine astfel prin tainicu-i suspin: Ferice de acela a căruia privire, Trezind în al tău suflet un fraged, dulce dor, Ar face ca să nască pe gură-ți o zâmbire Ca zori misterioase de vesel viitor! Ferice care, vrednic de-o soartă neașteptată, ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... văzuseră decât de vreo trei sau patru ori, totdeauna pe stradă. Casa mamei sale era închisă pentru Stavru, ca toate casele cinstite. Și apoi, ce ar fi putut el să spună, derbedeul tuturor iarmaroacelor, băiețandrului răsfățat și ținut din scurt? Stavru trecea drept un flecar pentru toată lumea — și era ... la urechea tânărului. — Ba nu, Stavrule! protestă Adrian; nu l-ai păcălit deloc, o să plătești! — Da, Adrian, o să-i plătesc de n-oi muri... Și dacă o să mor, o să-i plătească dracu! — Dacă mori!... Asta e altceva. Dar tu zici că l-ai păcălit ... e cel adevărat? cel bun sau cel rău? Stavru se împotrivea: — Nu știu! Și smulgându-se brutal din mâinile lui Adrian: — Lasă-mă-n pace! strigă el supărat. Apoi, nițel mai departe, socotind că a jignit pe tânăr, adăugă: — Îți voi spune, când o să-ți ... vorbăreț și asta făcu și mai multă plăcere lui Adrian. Îi examină figura în lumina palidă a serii și o găsi aceeași. Nimeni n-ar ...
George Coșbuc - Voichița lui Ștefan
... George Coşbuc - Voichiţa lui Ştefan Voichița lui Ștefan de George Coșbuc Doamna lângă Ștefan vine, Blândă-n vorbe și-n purtat: Doamne, iar ești supărat! Sunt, Voichiță, pentru tine! Zăpăcită doamna sta Și-nflorită de rușine: Ce-am făcut, măria-ta? Tu?... Nimic! Și vodă ... Radu nimeni nu-i: Uite-n pumni așa aș frânge Gât de lup cum e al lui! Doamna i-a pătruns cuvântul, Până-n suflet i-a pătruns. El tăcea, ea n-a răspuns. Noapte e, și bate vântul, Și prin noapte, cu vreo doi Tari să bați cu ei pământul. Pleacă Ștefan la război ... se ruga? Zile-ntregi ea se lupta De fiori cutremurată; Când avea pe soț în gând Ea se pomenea deodată Pe părinte blestemând. Ah, de-ar fi un zid de-aramă Între dânșii, până-n nori! Și prin plâns adeseori Îi părea că ei o cheamă Să-i împace! Ea, dar cum? Pe ea cine-o bagă-n seamă? Prutul să-l oprești din drum! Și-ntr-o zi, sătui de sânge, Iată-i, moldovenii vin, Sufletul, de milă plin, Al Voichiței cum ... ...