Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOAPTE
Rezultatele 601 - 610 din aproximativ 1553 pentru NOAPTE.
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale) Amintiri literare: Ion Luca Caragiale de Cincinat Pavelescu Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
Constantin Stamati - Gafiţa blestemată de părinţi Gafița blestemată de părinți de Constantin Stamati Îndesară doamnă-n țară, Toată noaptea-mpărătiță, În zori ca o văduviță, Amiază călugăriță... (Cântec vechi al unei doamne nenorocite.) I Nouri groși acoperise a stelelor strălucire, Și ceață de promoroacă pudruia codrii pustii, Crivățul cu-a sa suflare împrăștie pustiire, Lăsând urme de pieire pe dealuri și câmpii. Pe domnii codrilor, brazii, pe stejarii cu virtute, Îi zbuciuma cu-al său vifor, să i se plece gemând, Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea viscol șuierând. Iar scârboasa cucuveică ținterimul părăsește, Și cu-al său fioros țipăt, vaiet și moarte vestește. Tocmai atunci și Gafița de-al său amat interită, Se trăgea mai de tot moartă spre bordeiul părintesc, Căci neprihănita fată, de Iancu ademenită, Pentru dânsul înșelase pe părinții ce-o bocesc; Pentru dânsul defăimase a sale amici iubite... Încât orbind-o păcatul, făr’ să știe au greșit, De și-au părăsit părinții și datoriile sânte, De și-au pângărit și legea și de s-au ticăloșit. Și pentru așa greșeală Gafița nenorocită De Iancu fu rușinată, de Iancu ...
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi
... zăbovească sau să cumpere lucruri pentru a lor podoabă și îmbrăcăminte, cu care se fudulesc în iarmaroc, și întru adevăr că zi și noapte altă nu se răsună pe ulițe și prin casele orașului decât râsuri, muzice și jocuri; iară în luxul cel mai rafinat al Europei și în ... de afară, ce de demult ne îngroază, de care Dumnezeu ne-au mântuit, sau acei dinlăuntrul țărilor, ce ne dezmiardă astăzi și care zi și noapte viclean se furișează prin toate casele și soarbe averea moldo-valahilor, ca smârcul unei bahne ce soarbe în sine izvoarele cele mai hrănitoare și suge ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de ...
... de seamă din pricina bărbii. Era răstit la vorbă. Își bătea ordonanța, dar apoi îi da bani mulți. Avea patima călăritului, umbla călare zi și noapte. Și de frica lui îi știa și calul, cât era el de zmeu. Îl chema Grușan, iar ofițerii îi ziceau: Grușan-Sălbaticul. L-am văzut ...
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... a culcat în urmă supărată foc Și prin somn întruna a vorbit cu șoapte. Astă-dimineață s-a sculat de noapte Și-a tors două fuse până s-au sculat Ceialalți ai casei. Și-avea plânsă fața. N-a vrut să mănânce ... la vițel: N-a lăsat în uger lapte pentru el Și-l auzi, sărmanul, cât de jalnic muge: Ei, dar ce-i o noapte! Mâine-n zori va suge! Și-a nălțat din umeri. Iac-așa!... Ce-i pasă! A intrat aprinsă și grăbită-n ...
Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)
... vouă vi se cuvine?... Dar ați trecut! ce trece mai mult el nu mai vine. Era mai dinainte să vă întreb pe voi. II Ce noapte variată! ce groaznică vedere! Stai! Îmi aduc aminte: în vis eu mă făceam C-aș fi fost prunc, îmi pare, și fără griji, durere, În ...
Ion Luca Caragiale - Cronica de joi
... m'a biruit totuși până să nu trecem de Bârlad. Am adormit cu gândul la bărbăteștile declarațiuni ale tovarășului nostru de călătorie. Peste noapte, am avut un vis ciudat. O ședință furtunoasă la Cameră. Tribunele gem de public. În tribuna ziariștilor, toată lumea în picioare. "D. Nicu Ceaur-Aslan ...
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies. Prin aerul de noapte, puternic, rece, des, A lunei adormite pătrund razele rare În temnița din pieptu-mi trezind gândiri amare. Când somnul, frate-al morții, pe ...
Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp
Mihai Eminescu - Miron şi frumoasa fără corp Miron și frumoasa fără corp de Mihai Eminescu Ce lumină-i și ce vorbe Jos sub grinzile colibii? Marta mânuie cociorbe, Iar Maria toacă hribii, Iar ciobanu-și pune gluga, Mai îndrugă câte-ndrugă, Iese-n noaptea cu scântei Ș-o tuli urât de fugă, Parcă-i dracul în călcăi. Iar la colțul marei vetre Stau pe laiți, lângă spuze, Un moșneag și trei cumetre, Â Povestesc mișcând din buze. Tinerica puica nașa Prejmuiește tot pe moașa, Pe când spală la un blid, Iar bătrâna gată fașa Și cumetrele se râd. Â Măi ciobane ortomane, Unde-mi mergi așa pe frig? Â Da la râșniță la Dane Și la borș la Pipirig; Ce era să spun? Iac-asta, Mi-a făcut băiet nevasta, Nu vă fie cu bănat. Să-mi veniți și dumneavoastră Că ș-așa-mi sunteți din sat. L-a spălatu-l, pieptănatu-l, La botez l-a dus pe micul, La icoane l-a-nchinatu-l, Un diac citi tipicul; Când pe el veni botezul Îi trecu auzul, văzul, Nici că-i pasă lui săracul, Că nanașa spune crezul Și se ...
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan
... după ce se ridică masa, chemă pe vătaful de curte și-i porunci să-i ducă într-un beci, cu gînd ca să vie peste noapte, să le taie capetele. Roman Năzdrăvan simți șiretenia zmeului, dar se făcu că nu pricepe nimic și, ca să înșele și mai bine pe zmeu ...