Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ZI
Rezultatele 601 - 610 din aproximativ 1206 pentru DE ZI.
Vasile Alecsandri - Doina haiducească 3
... Vasile Alecsandri - Doina haiducească 3 Mândră mămucă-am avut, Frumos copil a făcut, S-a-nfășat cu flori de munte Ca s-jung viteaz de frunte, Gura toți să mi-o asculte, Mândrele să mi-o sărute, Zi-le, maică, să se strângă Ca oițele la strungă, Mie-acum că ... Eu îi zic cu glasul blând: ,,Copiliță, Liță, fa, Mai dat-ai gură cuiva?" Ea prinse a se jura: ,,Să mă bată anaftema De-am mai dat gură cuiva Afară de dumneata!" Iar de dreaptă ce era Soarele se-noura. De-atunci, vere,-am pribegit Și m-am dat la haiducit. Că mi-e sufletul amar Și mi-e traiul în zadar! Vai de mine și de mine! Nu mai știu ce-i rău, ce-i bine. De când mama m-a făcut, Tot prin codri am șezut Și lumea n-am mai văzut Decât numai soarele, Decât căprioarele. Căprioară a ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)
... plată; și bazat numai pe parola unui contracciu ce și-a călcat cu nedemnitate condițiile contractului, ne lovi fără milă în onoarea noastră de cetățean, fără a să gîndi că putem dovedi, prin persoane onorabile, că de cînd am părăsit serviciul teatral, am avut totdeauna stalul nostru, plătit cu monedă sunătoare. După aceasta, celebrul scriitor zice că publicul cunoscător de muzică a fost foarte mulțumit în anul trecut, și ca să dovedească ceea ce zice, arată că toți amatorii de muzică să întrec în anul acesta a-și procura loji, chiar Ă tour de rĂ´le . Daca celebrul scriitor fără nume s-ar fi gîndit mai bine, ar fi văzut ca și noi că adevărata cauza care silește pe ... publicul inteligent cu coroane de fîn și fluierături, atunci, cu voia celebrului scriitor, a cătat să trecem în tabăra celor amăgiți cu nedemnitate de tînărul român contracciu și să facem să iasă din pana noastră adevăruri severe, iar nu trivialități. Acum, cînd arătarăm că celebrul defensor de cauze pierdute nu ne-a combătut, dar ne-au maltratat fără dreptate, ne vine și nouă rîndul a
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... a afla despre ocupațiuni, cărora se pretinde că mă dedau sau despre petreceri, la cari se pretinde c-aș fi luând parte. Sunt atât de retras, Doamnă, și am atât de puțin interes pentru ceea ce se vorbește sau nu despre mine, c-un cuvânt toată viața mea e atât de simplă, cu toate greutățile ei, încât nici curiozitatea n-o am de-a ști cine și-a luat libertatea de-a zice că pretinde a mă cunoaște, nici curiozitatea de-a ști ce se vorbește. O singură dorință am avut, dar dacă și oameni și împrejurări o fac să devină irealizabilă, nu voi ... presupui că e amor din partea Dtale nu e decât îndărătnicie. Dacă această îndărătnicie s-ar putea înlătura prin declararea că ești frumoasă, inteligentă, demnă de-a fi iubită de alți oameni superiori nimicniciei mele, ți-aș face-o bucuros. Fii bună și nu te crede disprețuită de mine. Dar sentimentul meu nu mai poate fi de acum înainte decât stimă și amiciție, nicicând acela care a fost atât de adânc turburat, fie de
... ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot atât de gingașă și în privința moravurilor, ea citea numai cărți înțelepte, se închina cu evlavie în toate zilele, era rușinoasă peste măsură și nu suferea ca ... frumusețele lor pe canapeaua cea moale din ietacul ei, unde avea obicei să adoarmă cetind. Începuse acum a amurgi, și duduca Balașa, ostenită de drum, întrebă cu îngrijire unde o să petreacă noaptea, căci salteaua de mușchi și acoperământul de verdeață ce-i făgăduise Alexandru nu-i prea veneau la socoteală. Călăuzul îi răspunse că nu-i alt loc de dormit decât nu departe la o stână ce se află pe coasta muntelui, unde baciul e om
Mihai Eminescu - A frumseții tale forme...
... arde, arde roșia ta față, Răsuflarea ta e-n stare chiar la morți să dea viață, Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simți atât de mult, Inima-ți, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult; Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor, Te-alipești de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor, Cu-acea mândră, agățată și sălbatecă strânsoare Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară... Tu nu vezi? Nu-ți aflu nume ... Căci iubirea mea și viața-mi nu sunt lucruri osebite, Ci ca sângele cu pieptul astfel ele-s înfrățite: Fără sânge nu-i viață, făr- de-amorul tău nu-s eu  Și o clipă fără tine chiar de mine îmi e greu, Nu mă vreau pe mine însumi, nu vreau lume  toate-s pleavă, De nu ești, lumina lunei s-a-nnegrit și e bolnavă, Ești al vieți-mi, al vederii, al auzului meu nerv, Și venin e ... omor de ea mă serv; De-mi urăsc suflarea-n mine, de
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
... sta vreodată pe pământ. * Noi, ceștia chemați grabnic la viața de stat prin instaurarea principiului naționalităților, ne găsim astăzi, și firește trebuie să fim mândri de aceasta, cam în situația lui Alexandru Machedon - am zis cam, fiindcă este o mică deosebire: pe câtă vreme vârtejul produs de acesta a fost extensiv, vârtejul nostru este intensiv; cum am zice, Alexandru a amețit o lume ca trombele și ciclonii călători, iar noi ne amețim singuri ca dervișii învârtitori. Firește. Statul tânăr, înființat după ... brutală când nu merge altfel, se pot decreta și înființa. O imitare metodică a modelelor și formulelor existente în lumea civilizată, cum am zice, o contrafacere mai mult sau mai puțin dibace a aparatului material, poate da rezultate similare dacă nu egale, adesea destul de fericite. Cum am zis, sarcina statului pe terenul așa-numitului progres material este titanică; dar comunicarea, astăzi așa de comodă, cu civilizațiunea societăților înfloritoare ușurează mult acea sarcină. Fabrici, mine, căi ferate, poduri, vapoare, baloane, armată, fortificații — se prea poate: modele sunt destule ... și gândiri proprii? De ce, chiar din lumea de
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... cu cinste în coloanele ziarelor Trâmbița literară din Gorj și Zorile artelor din Dorohoi. Mai era și băiat frumos, scos din cutie, cum s-ar zice. Avea o față albă ca laptele, cu doi bujori rumeni pe umerii obrazului, încât de departe părea a fi sulemenit; iar peste albul cel bătăios la ochi cădea, ca contrast de culoare un păr negru de abanos căruia știa să-i dea îndoiturile cele mai artistice. Cu un așa chip, cum era Peruzescu să nu fie înamorat de persoana lui; să nu umble totdeauna îmbrăcat după moda cea din urmă, adică cu pantaloni scurți și cu cizme ascuțite la vârf; să nu-și ... dreapta în amintirea unei duduci din Târgul-Cucului din Iași. Petrecuse el iarna cum petrecuse cu puțini tăciuni în vatră și cu pântecele cam lipit de coaste; dar cum sosi vesela lună mai, își puse amanet hainele de iarnă, spre a-și împrospăta garderoba de vară. Astfel dichisit, peptănat întocmai ca un cap de ceară bun de expus la o vitrină de peruchier, el călca mândru pe trotuarele capitalei, având aerul a
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... ființă răpitoare, încât uită Brădățelul cu toți munții și cascadele lui, uită chiar durerile junei fete, căci în pieptu-i se dezvălea un rai plin de iluziuni și de amor, căci astă dată ținea de mână acel vis aurit către care atât de des se înălța sufletul său. Însă, vai, visul fu scurt. Iute ca fulgerul, Victor se izbi cap în cap cu realitatea și, când se deșteptă ... — Sărmană copilă, o întrerupse Victor, tu simțeai pentru întăia oară în inimă acel foc care se numește amor și nu-ți puteai da seama de el. — Nu știu bine ce simțeam, dar eram neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare și un urât mă apăsa. Apoi într-o noapte auzii nu departe de casa noastră o doină din fluier; și era așa de mândră doina aceea, încât mi se păru că stelele o ascultă și văile o îngână, și parcă mă chema, mă chema mereu spre ea, încât ... fac! Pe de-o parte, Ștefan, pe care-l iubeam; pe de ...
George Coșbuc - Izvor de apă vie
... din casă-n casă, pe Calapăr l-au prins Și l-au tăiat din spade și l-au străpuns cu suliți Și l-au legat de coama fugarilor, pe uliți Trăgându-i mișelește cadavrul țăndurit, Pân oasele pe drumuri de-arbust s-au fărimit. Căci astfel era Sânger; spun basmele de dânsul, Că-n toată-a lui viață el n-a cunoscut plânsul! De-atunci s-a trezit lumea în alt amar de munci. În preabătul grădinii lui Sânger-Crai de-atunci La pază n-a stat nimeni, dar servi au stat la pază Prin tot cuprinsul țării, să prinză și să vază Feciori ... plămânii și buzele-mi albastre! Să fiu de-acuma hrană pădurilor sihastre Și vremurilor grele! Să n-am eu nici sălaș, Nici preoți; numai lupii, de sângiuri pătimași, Să-mi sfârtece cadavrul, și corbii duși de vânturi Să-mpartă-a mele oase pe-o mie de pământuri! Oh, Doamne! Tu ești mare, ești bun și-ndurător, Oh, nu mă lăsa-n umbra pădurilor să mor, De ...
Vasile Alecsandri - Ștefan Vodă și codrul
... Vasile Alecsandri - Ştefan Vodă şi codrul Ștefan Vodă și codrul de Vasile Alecsandri Baladă Ștefan-Vodă rătăcit Intră-n codrul înfrunzit. Codru-i zice: Domn viteaz! Ce-ți curg lacrimi pe obraz? Ah! îmi plâng ostașii mei Morți, luptând ca niște zmei! Codrul zice: Dragul meu, Încetează plânsul tău, Căci din brazii mei trufași Face-ți-oi voinici ostași Ca să scapi biata moșie De păgâni și de urgie. Fă! răspunde mult voios Domnul mândru, inimos. Codrul puse a vui, Brazii a-și însufleți, Pe stejari a mi ... luptă, hai, Ștefane; Du-ne-n oardele dușmane! Ștefan-vodă-nveselea Și la luptă purcedea Peste munte și muncel Cu tot codrul după el. Vai de ungurul semeț Ce lupta c-un brăduleț! Vai de leah, vai de
... a mers; Suspinînd privește-n urmă Cîte fericiri s-au șters !... Lustruit prin școli străine, Tînăr, frumușel, bogat, În saloane, printre rochii, E copilul răsfățat. De gătelele din baluri Pajul sexului frumos Scrie cronici parfumate, Vînturînd eternul sos — Stilul-fard de buduaruri Plin de stele și de flori, Epitetele galante Ce dau babelor fiori !... Astfel, norocosul Sander, Cu toate e înzestrat, Se ridică-n cinstea lumii, Ca un fiu de împărat: Fără muncă, fără zbucium, Toate cele-i merg în plin; Doar cu gîndul le gîndește, Și de-a gata toate-i vin. Nici o poartă spre mărire Pentru el închisă nu-i. Alții luptă și asudă, Iar izbînda e a ... la dînsul, Nu se-ncrede că-i e fiu !... Însă viermele dorinții, Pururea neadormit, Nu îngăduie pe nimeni Să se creadă fericit. "Ce folos, își zice Sander, C-am ajuns așa de sus, Și averea ce mi-i bună, Dacă fiu de nobil nu-s !... Aspazio, Aspazio, Sub blazonul tău mă ia, Și-ți voi pune la picioare Slava și viața mea !" Cîtă crudă rezistență ! Cît dispreț ... n-a înghițit Bietul Sander, pîn' s-atingă Pergamentul aurit !... Și în urmă, ce viață