Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI MARE
Rezultatele 601 - 610 din aproximativ 1497 pentru CEL MAI MARE.
Nicolae Gane - Astronomul și doftorul
... om învățat, se uita de mult timp la ceri, însă ceriul îndărătnic nu-i trimetea mană ca în vremea lui Moisi; iar doftorul, om nu mai puțin învățat, aștepta bolnavii care nu veneau, nu doar că bolnavi n-ar fi fost, dar pentru că alții mai norocoși în meseria lui îl luase pe dinainte. Ei se sfătuiră să vie în țara cea multlăudată a Moldovei, sperând că acolo se ... vreme cu ochii la strachinile de pe masă. Masa, așăzată în mijlocul odăii, era joasă, pe trei picioare, și pe dânsa fumega o cogemite mămăligă mai mare decât pălăria astronomului, încunjurată de trei strachini: una cu slănină, alta cu varză și a treia cu ardei. Femeia așeză apoi pe masă ... nu respinge străinul de la masa lui, dar nici are obiceiul să-l poftească de două ori. Astfel Niță, fără a-i îndemna mai mult, se puse cu familia roată împrejurul mesei și, cât ai bate în palme, mămăliga cea mare se făcu nevăzută și împreună cu dânsa borșul, slănina și celelalte; iar doftorul se uita la dânșii cu ochi plini de mirare și se afla ... ...
... eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantazia unui Scald. Se-nserează. Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă  Cine-a deschis piramida și-năuntru a intrat? Este regele. În haină ... străbat sălbatec mari familii beduine, Sorind viața lor de basme prin câmpie nisipiți. Dar și-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde, Noaptea, flamingo cel roșu, apa-ncet, încet pătrunde Și-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche, Glasuri din trecut străbate l-a ... o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre mestecate numa-n stele Despre-orașul care iese din pustiile de jele. Din pământ și de sub mare, s-aud sunete ce cresc. Marea-n fund clopote are, care sună-n orice noapte, Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere d-aur ... roșii, de spectacol speriat. Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge  nici un arc nu se mai ține, Azi grămezi mai ...
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... o această veche antică? Sau poate umbla cu dânsa răposata ta bunică? Ori nu vezi că și lacheii râd de așa hodoroabă? Ah, moarte, vin’ mai în grabă! Decât să trăiesc cu-acela ce nu știe a trăi. Mergi, boierule, ce stai, și nu te mai tot codi. Caretă de modă găsește. Bărbatul Să te întreb mă îngăduiește, Ce fel să fie? Cucoana Oh, cerule! sunt datoare să-i spun și ... ce trebuiesc la cucoane. S-au suit și strălucita, adică a mea soție, Iar pentru mine-n caretă loc n-au rămas să mai fie, Și așa eu cu lacheii într-un furgon m-am suit, Și m-am luat după dânsa, ca un bărbat mangosit. Deci ajungând la ... a sa onestă față lacrimile năvăliră, După care îmi șoptește bătrânul cu întristare: „Boierule, vai de tine și de-a ta avere mare!â€� . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Deci cucoana intră-n casă, se mânie și întreabă Unde-i sala pentru masă. Boierul Aceasta... Cucoana Nu-i nici de o treabă, Pentr ... eu, ca vai de mine, după dânsa mă târam... Cucoana Salonul acel de baluri să mergem ca să-l vedem. Boierul Acesta-i destul de ...
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... se pot susține. France are, negreșit, și laude pentru romanticul dislocat: marele Sfânt Cristofor, care a trecut literatura de pe malul romantic pe cel naturalist, fără să știe ce ducea, de unde venea și încotro mergea. Îl venerează, îl admiră și-i respectă opera. Bunul Flaubert, cel mai harnic muncitor literar (pierdea prea multă vreme ca să se informeze, fiindcă n-avea critică, nici metodă), om excelent, absurd și plin de geniu ce ... nimic din inconsecvențele și entuziasmele nesăbuite ale epilepticulul Flaubert; frumosul și arta stau în perfectă armonie cu viața domestică. Și tocmai aici îl prețuiește France mai cu seamă. Flaubert nu înțelesese că poezia trebuie să se nască din viață, natural, ca arborele, ca floarea, ca fructul, ca nuvelele domnului Laujol, care ... și în arta lui Georges Ohnet. Hotărât, exasperarea este un păcat care se ține neîndurat de oameni, până și de cei absolut inteligenți și cu cel mai limpede bun-simț. France își bate joc fără cruțare de Flaubert care, într-o conversație particulară, ar fi zis că viața, pe vremea lui Homer ... cât privește bunul-simț, decât de ale lui Jules Lemaître care, executând pe Verlaine și Rimbaud, aruncă acest precept minunat cumpănit: este adevărat că cea
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
... asemenea lui și în repaos etern ca și spațiul. 2. De multe ori dorim a schimba o grijă mică, prezentă, pentru alta, deși mai mare, dar îndepărtată. 3. A tălmăci existența lui Dumnezeu e a avea pentru fiecare tălmăcire o altă noțiune de Dumnezeu; a ... ce prietenii ne sunt luați îi prețuim. Dar dacă moartea lor are acest efect asupra noastră, atunci numai gândul morții lor va avea un efect mai bun. 6. Moartea, cel mai serios prieten al nostru și sfătuitor moral, ne învață să iubim. Și cel mai adeseori ne poruncește să iubim -- dacă în adevăr moartea este ultimul sfârșit, după care nu va fi nici o întâlnire. 7. În lupta vieții nu ... a înșela rațiunea rece și a o sili să se pună în slujba sa. 18. Viața înconjurătoare -- omenească sau cosmică -- cu cât e mai puternică, mai izbucnitoare, cu atât e mai puțin suportată de un obosit. E un contrast atunci prea mare între forțele noastre și cele care ne înconjoară. 19. Când omul nu se mai poate iluziona, când nu ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
... Sinistră toarce trinitatea aceasta la lumina opaițului lor și nu știu că, în casa în care stau eu, au o a patra suroră, mai sinistră, mai hidoasă și mai implacabilă decît ele. Ea nu toarce, ci dormitează toată ziua în întunerec, cu perdelele lăsate, ținînd la pieptul ei uscat și pe pleoapele ei vestejite ... căsuțe care rîd voios la soare. Flori roșii luminează ici-colo fereștile și parmaclîcurile, prietenoasele zorele îmbracă stăruitoare cîte un foișor și vara ți-e mai mare dragul să privești cum amestecul acesta de alb și de verde ia cu asalt colina, voind parcă să vadă ce se petrece după creasta care ... ce le aduce vîntul, ca o hienă adulmecă aerul, urmează și numără avidă prapurile, face parcă în gînd socoteala pomenilor și, cu cît convoiul e mai bogat, cu atît și bucuria ei pare mai mare. Din ce în ce mai mic, convoiul descrește, o umbră trece pe fața ei cînd dispare după case, cu nerăbdare se ridică în vîrful picioarelor ca să-l vadă reapărînd ... dragă. Sunt zile însă cînd vîntul nu aduce nici o frîntură de marș funebru și atunci, la orele obișnuite cînd trec morții, ea nu-și ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... păcălit, dacă jupân Macovei, bărbatul meu, știe și cerul din toacă... asta... toaca din cer. MACOVEI: Tronc, Mărico, iar ai sclintit-o, suflețele. Ș-am mai fost, oameni buni, pe la curtea lui Lăcustă-Vodă. TOȚI: Lăcustă-Vodă? MACOVEI: Da! Ce? n-ați auzit de el?... un domn mare, cu oaste mare... și cu stomac și mai mare... El mănâncă, mănâncă, de cum se trezește pân’ ce adoarme, și tot nu se mai satură, vecinic flămând și slab. TOMA: Ș-o fi mâncând și comândul; dar poporul lui?... MACOVEI: Sărmanul! e și mai slab și mai flămând decât dânsul. TOMA: Halal de el!... Vrea să zică, tot mai bine la noi, în țara lui Papură-Împărat, deși se spune că împăratul nostru e cam șovăi, șovăi... ca numele lui. MACOVEI: Tacă-ți gura ... știe că Baba Rada citește și-n stele... și-i carte de tobă, asta... tobă de carte. MACOVEI: Tronc, Mărică!... Oameni buni, hai să ne mai sfătuim cu părintele Pricochi și să-l rugăm să mai iasă cu icoanele. TOȚI: Hai! hai! (Repetă corul și iese prin dreapta.) PEPELEA (trezindu-se): A!... bun somn am tras!... și frumos vis ... ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire, în lipsa garnizoanei, care era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. Cu câteva ceasuri mai nainte sosise încă un tânăr plăieș, a cărui cal asudat păștea înșelat troscotul ce creștea pe lângă ziduri. — Mai bea o dușcă, băiete, zise un bătrân de care se vedea că ascultă toți, și ne spune ce ai mai văzut la Iași? — Ce să văd, tată? Blăstămăție! Târgul îi în jac. Leșii pradă și dezbracă pe bieții oameni. — Ș-apoi zic că ... noi suntem numai nouăsprezece și asta-i o oaste întreagă, observă unul; cum se ... — Taci, mucosule! îl curmă bătrânul. Te temi că-i pieri! Mare pagubă! un mișel mai puțin. Vânătorul astfel înfruntat se trase rușinat și se sui pe ziduri. În vremea aceasta, oastea se apropiese. Regele trimise un ofițer ca să vorbească ... se va cotropi, și garnizoana se va trece subt ascuțitul sabiei. — Du răspuns măriei sale, zise bătrânul, că laude și îngroziri de aste am mai auzit noi, și tot nu ne-am spăriet. Mai ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
... neomenos, Că a șefului Arhivei pană noi o am fi ros. Apoi suferi-vom oare ca acel cutezător, Vrednic a purta mai bine nume de defăimător, Să vie, precum venise, chiar într-al nostru pământ, Să ne strice fericirea? Nu, cât eu în viață sânt, Nu va ... o veți vedea." Zise, și auzitorii așa mult au aplaudat, Cât dulapurile toate în Arhivă s-au mișcat. A doua zi șoricimea cu mare grabă porni Făcu la Focșani gustare, și seara în Iași sosi. II Noaptea domnea în natură, Și zefirii răcoroși Suflau cu-aceeași măsură La drepți ... de Parma pe jumătate mâncat: Urechile lui și nasul, chiar dacă le-o fi avut, Atuncea să le găsească deloc nu s-a mai putut. Numai l-a doua-nviere eu cred că se vor găsi, Când șoarecii le-or aduce, dacă or mai trebui. Cu toate acestea lupta, de-o fi cum am auzit, Mortului face onoare, căci mult s-a împotrivit: Și s-au găsit ... că și chiar comandirul, faimosul acel Rozon, Lăsă o labă în mâna eroicului Sion. Ce s-a întâmplat în urmă eu nici am ...