Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VORBI MAI TARE
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 395 pentru VORBI MAI TARE.
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
... dumitale este de douăzeci de ani, precum aud, și mintea omului la această vârstă este zburdatică, apoi nu cred că într-un an va învăța mai mult decât știe astăzi, deci mai bine să-l însori decât să-l mai înveți. Cu toate aceste, să-l chemăm, ca să vedem ce au învățat. CUCOANA ( către fata din casă ): Fată, mergi de cheamă pe cuconașul aicea ... și mai ales la bietele văduve, încât deosebit de 100 galbeni leafa lui pe an, de la băbacul său, și afară de aceea ce-i mai dau eu, apoi alaltăieri au venit acasă făr’ de șal, cu care era încins, și făr’ de orologhiu, și numai în antereu, spuindu-mi că ... psihi mu! ce ai la ochi? au doară de multă citanie ți s-au tulburat ochiul? CUCONAȘUL: Așa se vede, nenecuță; astă-noapte am citit mai pân-în ziuă. ( Zicând aceste, îi cad din brâu câteva cărți de joc, pe care, plecându-se să le ieie, îi cad mai multe. ) CUCOANA: Dar ce cărți sunt acele și de ce le porți în sân? CUCONAȘUL: Pentru pasians le-am cumpărat, și le luasem cu mine ... ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... iar madam Popescu se repede în odaie, fiindcă era în nĂ©gligĂ©. D. căpitan Pandele intră ca o furtună și, vorbind din ce în ce mai tare, ca și cum d. Lefter ar fi surd: - Bine, nene, păcatele mele! de ce n-ai venit la berărie?... se poate să fii așa de ... farfurii ai dat-o? - Pe zece... Destul m-am tocmit: n-a vrut să-mi dea o duzină întreagă, răspunde ea fără să mai știe ce spune. - Unde sunt farfuriile?... Voi să văz farfuriile! Adu farfuriile! poruncește strașnic d. Lefter. Consoarta sa, fără să mai zică o vorbă, se supune; i le aduce și le pune pe masă. Frumoase farfurii! cu chenar dublu, unul conabiu lat pe muche, și altul ... a cenușie... - Care jachetă cenușie? - Jacheta cu biletele... - Care belete, boiarule? - Te faci că nu știi, gașperiță! - Să mă trăsnească Dumnezeu! să hie al dracului! - Mai bine, spune drept, zice d. Turtureanu. - Dacă spui ai bacșiș bun, adaogă d. căpitan Pandele. - Ce sa spuie boiarule! zice bătrâna apilpisită: ce să spuie ... d. Turtureanu și-i dă brânci babei cât colo în săliță. Baba își face cruci, iar copila tremură ca varga lângă vatră, unde prunele sfârâie ...
... care îl urci, și după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug și să le mai lași timp de răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iară mai departe locurile sunt rele. Aici în vale e Moara cu noroc. Ori din care parte ar veni, drumețul se bucură când o zărește din culmea ... a încetat a mai măcina și s-a prefăcut în cârciumă și loc de adăpost pentru tot drumețul obosit și mai ales pentru acela pe care noaptea-l apucă pe drum. În cele din urmă, arândașul a zidit cârciuma la un loc mai potrivit, departe de cîteva sute de pași de la râuleț, iară moara a rămas părăsită, cu lopețile rupte și cu acoperământul ciuruit de ... venit din lume, ci ca pe un prieten așteptat de multă vreme la casa lor. Abia trecuseră dar câteva luni după Sf. Gheorghe, și drumeții mai umblați nu mai ziceau că o să facă popas la Moara cu noroc, ci că se vor opri la Ghiță, și toată lumea știa cine e Ghiță și ...
... a ne arăta bucuria că, întru dezlegarea multelor întrebări ce mai sunt la ordinea zilei pentru vorbirea și scrierea românească de astăzi, avem un câmp mai liber al discuțiunii și ne putem aștepta la o ascultare mai liniștită a argumentelor pentru și contra, din a căror dreaptă cumpănire, fără insinuări și prepusuri, va rezulta mai curând aflarea adevărului. Între acele întrebări, care astăzi sunt încă deschise pentru întemeierea vorbirii și scrierii românești, este mai ales una, asupra căreia ne credem datori să atragem luarea-aminte a celor ce iubesc limba română și doresc dezvoltarea ei firească în ... atunci încă siliți să-l avem în contra numeroșilor noștri adversari. Revenind prin articolul de față la aceeași întrebare, ne propunem a studia mai de-amănuntul [1] și a supune la judecarea cititorilor noștri câteva principii în privința neologismelor, stâruind mai ales în susținerea acelora care nu ne par încă bine înțelese sau cel puțin nu sunt încă primite de mulți scriitori români. Principiile neologismelor le ... 87 și urm.) Dar trebuie să vorbim în contra acelor neologisme de prisos, care se strecoară prin scrierile noastre fără a bate prea ...
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare; Și apa unde-au fost căzut În cercuri se rotește, Și din adânc necunoscut Un mândru tânăr ... cuprinse lin Într-un ungher degrabă. - "Da' ce vrei, mări Cătălin? Ia du-t' de-ți vezi de treabă." - "Ce voi? Aș vrea să nu mai stai Pe gânduri totdeuna, Să râzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una." - "Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri, Dă-mi pace, fugi departe - O, de luceafărul ... pe deplin Iubirea cunoscută, Când sărutându-te mă-nclin, Tu iarăși mă sărută." Ea-l asculta pe copilaș Uimită și distrasă, Și rușinos și drăgălaș, Mai nu vrea, mai se lasă. Și-i zise-ncet: - "Încă de mic Te cunoșteam pe tine, Și guraliv și de nimic, Te-ai potrivi cu mine... Dar un ... n codru și în gând, Norocu-mi luminează!" El tremură ca alte dăți În codri și pe dealuri, Călăuzind singurătăți De mișcătoare valuri; Dar nu mai ...
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
... la ziuă fără să-mi pot lua ochii de la draperia care ascundea o jumătate a camerei de cealaltă. Draperiile pot fi mult mai rafinat perfide decât pereții sau ușile; se pot mișca ușor. Nu am nici cea mai mică vocație pentru înregistrarea supranaturalului; însă anularea unei ființe cu vitalitate excepțională este, la început, adânc neverosimilă. E o răsturnare violentă a unei ... vedere al artei respective. Acesta e, probabil, efectul unui obicei propriu vocației politice, al cărei nerv este, hotărât, numai îndrăzneala, nu totdeauna de calitatea cea mai fină. Se zice că odată, pe când se discuta în o comisiune a Camerei o lege industrială plină cu amănunte de specialitate, un ... întreagă a politicianului din statele încă crude. Caragiale trebuie să fi supărat pe mult prea mulți oameni nu numaidecât de piață, ci și mai mărunți, însă în care practicismul se luptă complicat cu vanități prea depărtate, de exemplu cu vanitatea de a avea păreri despre artă. Prea ... preț, și, precum am observat, întâmplarea aceasta, la locul și timpul dat, era intempestivă. Fixați asupra acestei relativități istorice, ar fi potrivit să nu se ...
Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova
... căci mărturisesc că cugetam că sila făcută nouă de a porni noaptea era pentru a ne prăda pe graniță. Mergeam de mai multe ceasuri de-a lungul Prutului, picând de osteneală, când calul nostru pică în nisip; zadarnică fu truda de a-l ... iar frate-mio într-o disperație cumplită, ocăra dregătoriile austriace, care puteau încă să ne audă și să ne tragă în vro temniță. — Pentru mai multă neliniște călăuzul nostru se făcu nevăzut!! Ne hotărâm a tăbărî până în ziuă în loc; cu perinele de pai ale trăsurii, un ... prostire, ne îndeletniceam a face un pat, ferit de frig, pentru nenorocita noastră tovărășiță, când auzirăm în apropiere tropotul unor cai și glasul mai multor oameni: "Antoane! — strigai la fratele meu, — ia-ți arme, au să ne lovească". Huietul apropiindu-se, strigai cu un glas tare și poruncitor: "Stai: cine e acolo!" — "Un prieten și iubitor de franțuji, care vă vine în ajutor!" Adevarat, acesta era un boier moldovan, vorbind ... nălucirea era întreagă, când în zori de zi fui trezit de un ofițer al domnului, care ne porunci a-l urma la spătarul,
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar
... a zis, venit-a ceasul, Sculați din somn și vă rugați, Ca voi ispita și necazul Ușor în lături să le dați; Credința tare să vă fie, Ca și-n ispită să se ție!" Au zis — și iar s-au depărtat Unde-au mai plâns și s-au rugat. Și de o nouă scârbă-aprins A se ruga El iar a prins: ,,Părinte! M-ai ... au zis, venit-a ceasul, Sculați din somn și vă rugați, Ca voi ispita și necazul Ușor în lături să le dați; Credința tare să vă fie, Și-aproape-a slavei-mpărăție... Și vine lupta sângeroasă, Ce soarta lumii păcătoase Va hotărî pe totdeauna"... Tăcere. Prin grădină ...
Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar
... a zis, venit-a ceasul, Sculați din somn și vă rugați, Ca voi ispita și necazul Ușor în lături să le dați; Credința tare să vă fie, Ca și-n ispită să se ție!" Au zis — și iar s-au depărtat Unde-au mai plâns și s-au rugat. Și de o nouă scârbă-aprins A se ruga El iar a prins: ,,Părinte! M-ai ... au zis, venit-a ceasul, Sculați din somn și vă rugați, Ca voi ispita și necazul Ușor în lături să le dați; Credința tare să vă fie, Și-aproape-a slavei-mpărăție... Și vine lupta sângeroasă, Ce soarta lumii păcătoase Va hotărî pe totdeauna"... Tăcere. Prin grădină ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... Puțin lipsea ca să nu să bată Câteodată toată țigănia. Să-învrăjbisă-acum ceată cu ceată Și neputându-și ținea mănia, Tocma când era sfatul mai mare Atuncia ei să sfădea mai tare. Deci, precum spun cărțile ciorești, De șepte ori într-o săptămână S-au bătut voinicii țigănești, Că-adunarea lor era fântână Și-izvorul vrajbelor totdăună ... multă și prin sfadă Numa cât s-ațiță vrajbă ș-ură Care sfătuirii bune strică Ș-în urmă nu s-alege nimică. Căci, întru-adunările mai toate, Unde norodul fără-osăbire A vorbi și sfătuire poate, Purure gâlceavă, neunire, PricĂre cu vrajbă stăpânește. Dar' nimic bine să hotărăște. Cel mai obraznic și mai mișel Acolo mai înțălept să ține Decât SocrĂ¡t, Platon ș-Aristotel, Iar' cel bun, cel înțălept rămâne De-o parte, mestecat în mulțime Și ne băgat în ... lui clipeală, Toate-orânduielile făcute Să duc în fârșit lesne și iute. Fiind puterea-oblăduitoare, Într-un punt sângur împreunată, Mai deplin lucrează și mai tare; Prin însă toată partea-i legată Cătră totul său și cătră sine Iar' domnia mai ...
... Atît să mîndrise, precum povestesc, Încît își uitase neamul șoricesc. Și vrînd să se-nsoare, el nu gîndea alt Decît să ia fată de neam mai înalt. Cugetînd aceasta și tot cercetînd, Pe bătrinii șoareci mereu întrebînd, Află că mai mare dintre cîte sînt E soarele singur slăvit pre pămînt. Și precum să vede frumos, strălucit, Și fată întocmai are negreșit. Auzind, Gherlanul nu stă ... sînt nemulțămit. Că nu găsesc fata după placul meu, Cu neam de potrivă-mi să ma-nsor și eu, Doresc să am socru de neam mai de sus, Puternic în lume, la alți nesupus. D-aceea la tine dintr-atît loc viu, Că toți de mai mare pe tine te știu. Soarele răspunse la al său cuvînt : -0, mare Gherlane ! precum ziseși, sînt Înalt și puternic, de toți mă slăvesc, De ... poci da jos Puterea-mi supune, deși sînt vîrtos. Auzind Gherlanul și pe vînt asfel; Fără de zăbavă plecă de la el, Zicînd întru sine mai bine să ia Pe fata cetății, că-i mai tare ea. Mergînd dar la dînsa, fu iar priimit Ca și pîn-acuma, întocma cinstit, Apoi între vorbe la-ntrebări fu pus : Ce vînt ? ce-ntîmplare ...