Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VICLEANĂ
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 191 pentru VICLEANĂ.
Mateiu Caragiale - Curțile vechi
Mateiu Caragiale - Curţile vechi Curțile vechi de Mateiu Caragiale De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline, Zac curți pustii... Acolo tăcerea stăpânește Și-n verde mantă mușchiul cuprinde și-nvelește Surpata zidărie și frântele tulpine; Și-mpodobind ceardacul cu grelele-i ciorchine, Sălbătăcita viță pe stâlpi se-ncolăcește, Cu iedera cea neagră ce-n streașini împletește O lucie cunună uitatelor ruine. Adânc ca de o vrajă par ele adormite, Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite; Nu tremură o frunză, nu mișcă fir de iarbă, Și-n tăinuita culă, țintind priviri viclene, Zâmbesc către domnițe boieri cu lungă barbă, Purtând pe nalta cucă surguci cu mândre
Mateiu Caragiale - Grădinele amăgirii
Mateiu Caragiale - Grădinele amăgirii Grădinele amăgirii de Mateiu Caragiale Grădinile amăgirii te-așteaptă-acolo unde Apusa tinerețe s-a ofilit de dor, Și apa ce-ațipește, în luciu-i rânjitor, Visările-ți oglindă și-ncheagă-ale ei unde. Și când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde Și mut, văzduhul veșted tresaltă-n lung fior, Va răsări iar umbra cu chip înșelător Cu ochi a căror taină tu n-ai știut pătrunde. Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri Să-ți mai învie-o clipă a stinsei fericiri, Că va pieri, zâmbindu-ți, cu degetul la gură, Și singur iar vei plânge în searbedele zori, Amara soartă care te-a prigonit cu ură, Încununându-ți fruntea cu mohorâte
Maxim Gorki - Zâna Zâna (Poveste Valahă) de Maxim Gorki Traducere de Alexei Mateevici - 27 iunie 1917, Mărășești Trăia în pădure o zână, Scăldându-se-adese în ape, A dat de mreje cu pește, Și zâna n-ajunge să scape... Cu spaimă-au privit-o pescarii, Dar Marcu cel tânăr și iute În brațe-apucat-a pe zână Și dornic a prins s-o sărute. Iar zâna se dă ca o creangă Și-n mâinile lui șerpuiește, Se uită în ochii lui Marcu Și râde și tainic zâmbește... În farmec s-a scurs toată ziua; Dar iată că-n noaptea adâncă Pierit-a zburdalnica zână... Se pierde sărmanul de tângă. Și zile și nopți rătăcește Prin codri, pe-a Dunării maluri, Și geme-ntrebând: „Unde-i zâna?â€� „Nu știmâ€�, râd viclenele valuri. „Mincună! strigatu-le-a Marcu, Cu voi ea acuma petrece!â€� Și-ndată s-a dat nebunatic Cu capul în Dunărea rece. Se scaldă în Dunăre zâna, Așa cum a fost mai-nainte; Nu-i Marcu... Și doară în cântec Ne-aducem de Marcu aminte. Iar ...
... Condeiu-n mână tu mi-l pui cu silă. De la oricine-un snop de paie seceri, Apoi te uiți râzând la câte-o filă: Viclean
Mihai Eminescu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică  Nu c-altădată, fără de grai  o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge  Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu ...
Mihai Eminescu - Către Mercur (Horațiu)
Mihai Eminescu - Către Mercur (Horaţiu) Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică  Nu c-altădată, fără de grai  o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge  Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor ...
Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...
Mihai Eminescu - Sauve qui peut
... trecutele petreceri Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila. De la oricare-un snop de fraze seceri, Apoi le răsfoiești filă cu filă. Viclean
Mihai Eminescu - Sauve qui peut (variantă)
... trecutele petreceri Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila. De la oricare-un snop de fraze seceri, Apoi le răsfoiești filă cu filă. Viclean
Mihai Eminescu - Te duci... Te duci... de Mihai Eminescu Te duci și ani de suferință N-or să te vază ochii-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă viața mea pe veci. Te duci și rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri, C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mâne, Ca ...
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența patetică sau elegiacă asupra morții lui, însă, pare faptă de prost-gust și păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz. Literar, France a murit acum zece ani, cu La RĂ©volte des Anges. Un neastâmpăr senil l-a împins să lățească deplorabil amintirile din copilărie și a servit doar să arate categoric și prelung că sfârșitul era deplin. De la început chiar, amintirile acele se arătau a fi în contrazicere cu spiritul și talentul său. Pierre Noziere și Le Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explică numai admirațiile lui neașteptate pentru visurile de guvernantă în menopauză ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici ...