Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UMED
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 186 pentru UMED.
George Topîrceanu - Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru
... poate ieși de aici! Un tablou de noapte, pe malul apei, te urmărește ca o obsesie. Iar pe alocurea simți însuși mirosul de cetini, aerul umed de buhai, frigul văratic al munților... Singur acest volum ar fi de ajuns ca să consacre pe un scriitor. Iar dacă unul din volumele dlui ...
George Topîrceanu - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem)
George Topîrceanu - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) de George Topîrceanu ...Mai sus, la poalele pădurii, Se-mbină umbrele-n coroană Și ca-n poveste se deschide În fața noastră o poaină: Mesteceni albi, cu ramuri goale, Pe margini codrul adormit Și-n raza lunii, risipite, Căpițe mici de fân cosit... Aici nu-i nimeni să ne vadă În pacea nopții-ncremenite, O, farmec negrăit de dulce Al sărutărilor oprite!... Dar un fior prin noapte trece. Șoptesc copacii îngroziți. Un tainic murmur, — ca o apă, — Coboară-n codrii adormiți. Vin freamăte nelămurite, Prevestitoare de furtună, Și nouri vineți, colo-n zare, Deasupra munților s-adună... Acum pe bolta răzvrătită Aleargă cum îi poartă vântul. În valuri negre luna moare Și umbra-ntunecă pământul. O, doamne! Ploaia-n noaptea asta Ne strică fără milă rostul. Dar colo jos, într-o căpiță De fân, găsi-vom adăpostul... Stăm bine-așa, sub bolta moale, Cu frunțile alăturate Ca doi copii cuminți. — Ne-mbată Mirosul florilor uscate. De peste deal abia s-aude Un ropot repede-n păduri, E ploaia... Pân’ la noi deodată Ajung răzlețe picături, Și tot mai dese cad. ...
... George Topîrceanu - Singuri Singuri de George Topîrceanu Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă, Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin ...
Grigore Alexandrescu - Barca Barca de Grigore Alexandrescu Pășește lin, o barcă, pe unda adormită! Respectă al naturii repaos trecător; Inima mea de zgomot cu totul obosită Ca la un scump tovarăș se-ncrede l-al tău zbor. Poartă-mă-n sus, în lături, oriunde vrei și-ți place, Unde te-mpinge vântul, sau unde tu dorești; Toate-mi sunt deopotrivă, dacă mă duci în pace, Dacă cu mulțumire vederea-mi rătăcești. Voi cunoașteți, o unde, cu câtă bucurie, De ce sfârșit pornită, cu ce cuget curat, Barca mea totdeauna pe-a voastră-mpărăție Ca-ntre-ale ei cuprinsuri jucând s-a preumblat. Înghițiți pe tâlharii a căror îndrăzneală, Cu trupuri sângerate, cu morți vă otrăvesc, Ce întocmesc comploturi, și fără de sfială, Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc. Însă melancolia, amorul și plăcerea, Priimiți-le vesel ca pe ai voștri fii; Eu vă cunosc mărirea, eu vă slăvesc puterea, Când alerg pe-ale voastre mult umede câmpii. Din rătăcita-mi barcă, ce-o las la întâmplare, Ochii mei către ceruri uimit îi ațintez; Seninul lor însuflă sfială și mirare; Eu mă rog în tăcere, vărs lacrimi și mă-ncrez. "Cerul o să ne-ajute", ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița
Grigore Alexandrescu - Bistriţa Bistrița de Grigore Alexandrescu După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești. Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ...
Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată
Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată Te mai văzui o dată de Grigore Alexandrescu Te mai văzui o dată, ființă de iubire, O înger ce slăvesc! Și ceasurile repezi, și scumpa ta zâmbire, Cu suflet, cu viața sunt gata să plătesc. În valurile-acelea de lume încântată, În care ne-am găsit, În vesele cadrile, în sala luminată, Stam singur și mâhnit. Plăcerea, frumusețea, podoabe felurite, Tot era în zadar; Ele nu pot să-nvie simțirile-amorțite De-al patimii amar. Bucuria ce-n preajmă-mi trecea cu repejune, Trist, rece mă găsea, Și mă gândeam la vremea care în veci n-apune În pomenirea mea. Atunci intrași! Deodată, de pe a mea vedere Se ridică un nor: Te presimții; îmi spuse a ta apropiere Un aer de amor. Zambila primăverii așa ea ne împarte Desfătător miros, Așa dulcele-i suflet se simte de departe, În aer răcoros. Și inimile noastre, și ochii se-ntâlniră; Simții ce pătimești; Un zâmbet trist mi-o spuse; cu tine îmi zâmbiră Puterile cerești! Văzui pieptul tău tânăr bătând de tulburare, Sub vălul ce sălta; Te privii în tăcere; cunoscuși a mea stare, Văzuși puterea ta. ...
Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie
... îmi e locuința: Prin dese, prin negre zăbrele de fier O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. Și frigul mă-ngheață; e umed pământul; De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit: Aici suferința așteaptă mormântul, Căci legile lumii așa au voit. Adus ca o crudă, sălbatică fiară, L ...
Heinrich Heine - Sărbătoare de primăvară
Heinrich Heine - Sărbătoare de primăvară Sărbătoare de primăvară de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iulie 1900 A primăverii tristă petrecere-a-nceput: Sălbăticita ceată de gingașe fecioare Aleargă-n aiurire, bocind rătăcitoare, Cu sînul gol, cu părul în aer desfăcut: "Adonis ! Adonis !" Pustie noapte cade. Pe umede cărări S-afundă-n întuneric, trecînd cu torțe-aprinse, Și sperie tăcerea pădurilor întinse De-atît suspin și plînset, și hohot, și strigări: "Adonis ! Adonis !" Pe iarbă zace, palid și mort, un făt-frumos, Îl caută prin codri fecioare-ndurerate; Plîng florile-mprejuru-i, și-s toate-nsîngerate, Văzduhul tot se umple de vaier dureros: "Adonis !
Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dracilor în preziua potopului
... fi frați ș-un lapte au supt. Izvor cu șiroi spumegând vâjoi, De sus șiroind, de jos volborând, Totul dezlegând, totul mestecând, -- Ce haos frumos! umed mușuroi! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din ...
Ion Heliade Rădulescu - Portret
Ion Heliade Rădulescu - Portret Portret de Ion Heliade Rădulescu Coroana pe creștet în veci se-mpletește, În ochii-ți, seninul cel mai împăcat; Zâmbetul în buze-ți vesel strălucește, Inima e-n chipu-ți cel nevinovat. Decât alte nimfe cu fruntea mai naltă, Peste ele falnic, făr-a ști, privești. Dulce ca blândețea, și blândețe altă Tu nu știi, copilă, că împărățești! Sânul tău ușure și blând învelește lnima-ți, altarul d-un ceresc amor; Focul lui sub dânsul arde, colcăiește Unde, unde-l umflă suspinul în dor. Ca luna de noapte, ca dânsa de lină, Frumoasă ca viața celui fericit, Veselă ca ziua de mai prea senină, Edenul în pieptu-ți e însânuit! Zâmbindă ca cerul, ca el trăsnitoare, Marea-cuviință îți dă al său glas; Pasul aurorei cei răcoritoare E mai puțin mândru decât al tău pas. Ea când se ivește, noaptea risipește; Și fața ta-n sânu-mi gemător, noptos, Revarsă lumină; nădejdea-mi zâmbește, La inimă-mi vede soare luminos. Model al virtutei! însăși fericirea! Care părinți astfel te desăvârșesc? Ochii lor cei tineri îi fură uimirea Ochilor mei umezi ce-n veci te privesc! Ce rază de pace sânu-ți luminează, Fiică ...
Ion Luca Caragiale - Un artist
Ion Luca Caragiale - Un artist Un artist de Ion Luca Caragiale Mai mult decât oricare alta, breasla bărbierească mi-este foarte simpatică... Briciul e rudă cu dalta, cu penelul, cu coturnul, arcușul, condeiul — mai știu eu cu ce! De aci, neînvinsa pornire către artele frumoase caracteristică la toți bărbierii. O sumă dintre dânșii, împinși de patima lor pentru teatru, s-au făcut artiști dramatici; mulți alții scriu poezii, de obișnuit lirice, mai adesea galante; mai toți trebuie să știe cânta cu un instrument, prin ajutorul căruia, în momentele pierdute, își traduc în melodii acea încărcare de simțiri ce ne-o dă, unora dintre noi, lumea cu lumina ei, cu formele, mișcările și zgomotul ei... Da, cum se rupe la vreme copilul din mamă, acea încărcare de simțiri caută să se rupă din sufletul nostru: trebuie înapoiată cui ne-a dat-o. Ascunsă-n noi, ne muncește, ne chinuie, nu ne dă pace pân' ce n-o întoarcem în dar lumii, care n-o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului. Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire ...