Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TAINA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 434 pentru TAINA.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 25 a lunii dechemvrie, la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul Că iată vestesc voao bucurie mare, carea va fi la tot norodul, că s-au născut voao astăz mântuitor, carele iaste Hristos, Domnul, în cetatea lui David. Multă veselie sufletească ne aduc noao, celor credincioși și iubitori de prăznuire acĂ©ste cuvinte ale sfintei Evanghelii de astăzi, dintre care cuvinte adunăm 2 lucruri minunate și peste fire; una, că înțelĂ©gem o vĂ©ste bună, carĂ© din vĂ©ci nu s-au auzit, nici să va mai auzi până în vĂ©ci și alta, că auzim o bucurie mare carĂ© stinge toată jalea, toată întristăciunea și toată lacrăma de pe fața pământului. Aș pohti însă acĂ©ste cuvinte să le întinz ca o masă desfătată înaintea dragostei voastre și să vă fac un ospăț sufletesc, după putință, puind în loc de bucate, cu multe fĂ©liuri de bunătăți drĂ©se, cuvântul cel de bună vestire și, în loc de băutură veselitoare, să dreg în păharul preaînțelĂ©ptelor capetelor voastre cuvântul cel de ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul A povesti lucruri minunate, iaste dată oamenilor celor învățaț. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor, iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari și preste fire, iaste dată celor ce sunt desăvârșit întru bunătăți. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acĂ©stia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos. Drept acĂ©ia, cu multă jălanie îmi ticăloșesc nevredniciia și-m caut și făr de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am și temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei viclĂ©ne, cu cuviință iaste, după putință, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă și rog, cu multă umilință, să-m dezlĂ©ge gângăviia limbii și să-mi luminĂ©ze mintea, ca să poci zice puține cuvinte întru slava lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare. Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă și minunată, iaste lucru dovedit și înfățișat la cei înțelepți; pentru carĂ© nu sunt eu vrednic a grăi ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale) Remember de Mateiu Caragiale Scrisă în 1913; publicată în 1921 "Ceci est un fait-divers atroce." Les MĂ©moires du Bal-Mabille Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva și undeva, precum sunt lucruri viețuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis. La asta mă gândeam deunăzi seara când răvășind printre hârtiile mele ca să văd ce se mai poate găsi de ars — hârtiile încurcă — am dat peste o scrisoare care mi-a deșteptat amintirea unei întâmplări ciudate, așa de ciudată că, de n-ar fi decât șapte ani de când s-a petrecut, m-aș simți cuprins de îndoială, aș crede că într-adevăr am visat numai, sau că am citit-o ori auzit-o demult. Era în 1907. Fusesem greu bolnav în București și mă întorceam la Berlin acasă. Însănătoșirea mea se făcea cu anevoință, cerând îngrijiri mari. La plecare, doctorul m-a sfătuit să mă feresc până și de cele mai ușoare zguduiri sufletești. Bietul doctor! Am dat din umeri, zâmbind și i-am spus să fie pe pace. După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... i ce citește în suflete-omenești, Și mâna-i care poartă destinele lumești, Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută. Mărirea-i e în taină legată de acești. Convins ca voi el este-n nălțimea-i solitară Lipsită de iubire, cum că principiul rău, Nedreptul și minciuna al lumii duce ... În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină, Și-n toată omenirea în veci același om - În multe forme-apare a vieții crudă taină, Pe toți ea îi înșală, la nime se distaină, Dorinți nemărginite plăntând într-un atom. Când știi că visu-acesta cu moartea se sfârșește, Că ...
Ștefan Octavian Iosif - Apă beu!
... totuși... apă beu ! Pe Dumnezeul meu ! Dar ca să nu vă doară capul, De-atîta ce vă minunați, Vă lămuresc eu într-o clipă Această taină
Ștefan Octavian Iosif - Boierii
Ştefan Octavian Iosif - Boierii Boierii de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Azi Curtea Veche e ruină goală... În cimitir zac negre cruci crăpate, Cu slove-adînci, chirilice, săpate, Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală ! Cînd însă-n turlă ceasul tainei bate, De prin morminte umbre mari se scoală ! În șoapte, pe furiș, vin toate-n sală Și țin divan subt bolțile surpate. Boieri bătrîni de-acuma două veacuri, Ei pun la cale treburile țării ; Vor să trimită cărți de jalbă Porții... Din răsărit, prin albele cerdacuri, În casa unde tăinuiesc boierii Crai-nou pătrunde ca un sol al
Ștefan Octavian Iosif - Către lună
... tine? Spune, crăiasă a nopților și Candelă a nopților line! Torță de-argint ce spânzură-n cer Tristă, și palidă liră. Taină a nopții, vrajă, mister, Cântec în somn ce suspină! Tu, ce ningi floare de-argint pe alei Și argintoase prin ramuri, Faci ca ...
Ștefan Octavian Iosif - Grădina morții
... morții ? Era-n amurg, cînd ziua se îngînă Cu noaptea, și, ținîndu-ne de mînă, Lăsasem pașii noștri-n voia sorții. Mergeam domol, vorbind în taină, pînă Ne-am pomenit deodată-n fața porții, Și-ntrarăm în lăcașul unde morții Dorm înfrățiți de veșnica stăpînă. Amețitor plutea-n răcoarea serii Mireasma ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane vechi
... greu, iar seara Stai în cerdac, îți acordai ghitara, Cântai vreun psalm, vreo doină, mici balade... De prin vecini, pândeau pe la ferestre, Oftând în taină
... miră, magi i se închină. Un zîmbet liniștit, blînd, fără vină, Și totuși nu știu ce ascunsă jale, Ce presimțiri de chinuri ideale Umbresc în taină fața lui divină. Știai de-atunci, Isuse, tu c-odată, Iubind prea mult pe oameni, drept răsplată, Vei îndura batjocura și-amarul, Și-ncununat cu ...
Ștefan Octavian Iosif - Nimfele
... visare. Ies albe nimfe din adîncuri, Un văl ușor e a lor haină; Crezînd că doarme dus voinicul, S-apropie de el în taină. Întîia stă, i-admiră coiful Cu penele strălucitoare, A doua și-află joc cu lanțul Și ciucurii la cingătoare... Și, fulgerînd din ochi ...