Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUSPINA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 314 pentru SUSPINA.
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la pogrebaniia omului prestăvit Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit de Antim Ivireanul Mult pătimașul acela și îngăduitoriul Iov, piatra răbdării, după luptele cĂ©le mari ce i-au făcut vicleanul diavol și l-au golit ca într-o clipă de ceas de toate averile lui și l-au lipsit de toată cinstea, de toată bogățiia, de toată slava și de toate soțiile lui și au rămas numai cu muiarea, afară din casa lui, șăzând într-un gunoiu, cu multă ticăloșie, plin de bube și de viermi, iar încăș la acĂ©stia toate, pentru ca să rușinĂ©ze pre vicleanul diavol și să-l biruiască cu bărbățiia sufletului lui și cu răbdarea, precum zice mai pre larg istoria lui, n-au dat nebunie lui Dumnezeu, nici au greșit cu buzele lui, măcar că cu acĂ©stia toate, socotind și el deșărtăciunia și ticăloșiia aceștii vieți și multele învârtejiri și prefaceri ale lucrurilor omenești, plângea și să tânguia și suspinând zicea: Pre moartea am chiemat-o să-mi fie tată, Iov, 17, adecă, ea cum ar zice: moartea-mi iaste tatăl, carele mă naște. Oare ce poate fi aceasta, iubiții miei, ce zice direptul ...
Anton Pann - Împrumutul Împrumutul de Anton Pann Pînă la cheful bogatului iese sufletul saracului Unul avînd trebuință Să ceară bani în credință, C-un prieten să-ntîlnește, Îl roagă, i să jelește, Mergînd p-alături cu dînsul, Suspină, îl trece plînsul, Îi propune vorbe multe Ca să-l plece, să-l asculte. Prietenul gros în burtă Da cîte o vorbă scurtă : Că acuma n-are vreme Și cum că să-i dea să teme, Poate cumva nu-i plătește, Or că mult îl zăbovește. Să facu că are treabă Și să depărtă în grabă, După dîn-sul cu un cîine, Zicîndu-i : să vază mîine. Bietul om iară să duce La casa lui să-l apuce. Bogatul, cum îl zărește De plecare să gătește. Pînă a suit pe scară, El a și ieșit afară, S-a-ntîlnit fața în față, I-a dat bună dimineață. El cum i-a dat mulțămire, Cam cu chiorușă privire, Nu stă pleacă să se ducă, Cellalt după el apucă, Silește-n rînd să se puie, Nevoile să-și mai spuie. Acesta ținea cărarea, Cellalt cu împiedecarea Călca noroaie și gloduri, Înghițind destule noduri; ...
Anton Pann - Călătoria Călătoria de Anton Pann Ah! cu ce dor, cu ce jale De tine m-am depărtat, Că-n toat-a mea lungă cale Nencetat am suspinat. Nu voi da în veac uitării, Nici îmi vor ieși din gînd Cîte-n minutul plecării Mi le ziceai lăcrămînd. Inima arzînd în mine, Ț-am zis adio, rămîi, Și peste zile puține Iarăși viu să te mîngîi. Că silit sînt a mă duce Ș-în mîhnire să te las. Dar de amoru-ți cel dulce Voi dori în orce ceas. Al meu suflet niciodată De oftat nu va-nceta, Ci fii pe parola-ți dată, Și te rog nu mă uita. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunicul Bunicul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere. Pletele lui albe și crețe parcă sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustățile, barba... peste toate au nins anii mulți și grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori. Cine trânti poarta? - Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare. - Tată-moșule, da' cocorii un' se duc când se duc? - În țara cocorilor. - În ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Frunzele
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Frunzele Frunzele de Bogdan Petriceicu Hasdeu "Precum în codri frunzele se scutură cu anii ce trec, Și întâile născute se duc acolo dintăi..." HORATIUS Bubuie furtuna, Una câte una Frunzele răpite Cad și rătăcesc Arborul suspină, Însă nu se-nchină, Înfruntând ispite Pieptu-i bărbătesc! Și la primăvară, O verdeață iară Mugurind îmbracă Falnicul stejar; Vântul urlă-geme, Trunchiul nu se teme, Foile când pleacă - Altele
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Muntele și valea
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Muntele şi valea Muntele și valea de Bogdan Petriceicu Hasdeu Nebun, nebun de mii de ori Acel ce cată grâu și flori Pe munții rătăciți în nori: Sunt tari, sunt nalți, sunt de granit, Dar fruntea lor cea triumfală Abia rodește cu sfială Un mușchi mănunt și otrăvit. Priviți, priviți aceste văi, De râulețe și de căi, De busuioace și de clăi Brăzdate ca un curcubeu: Se scaldă struguru-n lumină, Și iese mierea din albină, Și totu-i plin de Dumnezeu! Nu sus, nu sus la cei avuți, În norii fumului pierduți, Se nasc fecundele virtuți. Poporul ce suspină jos E singur valea roditoare, În care crește grâu și floare, Bun și
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Sărăcia
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Sărăcia Sărăcia de Bogdan Petriceicu Hasdeu Sărăcia cea flămândă Ca pușcașul stă la pândă, Cu cocoșul ridicat: Dintr-un deget o mișcare, Glonțul zboară cu turbare Și vânatul a picat! Munca tare, munca deasă Numai dânsa nu mă lasă Zbuciumându-mă să pier: Tocmai astfel altădată O cămașă ferecată Apăra p-un cavaler! Dar junia mea, o, Doamne, Face loc zbârcitei toamne: Bătrânețele-au sosit! Zile reci și fără soare, Ca un negru șir de cioare Pe cadavrul părăsit! Munca geme și suspină Și se roagă la odină, - Invalid neputincios, Care după lungi campanii, Când apar din nou dușmanii, Fără voie cade jos! În zadar ca mai-nainte Îmi azvârl trudita minte Colo-n sferele de sus: Ea se-nalță o bucată, Și s-afundă desperată, Ca lumina în apus! Totuși, surdă la durere, Lumea strigă, lumea cere, Lumea strânge birul ei! Dându-i spirit pentru pâine, Ea-ți dă oase ca la câine: Schimb de cărnuri și idei! Și de ți-a secat izvorul, Te turtește cu piciorul, Scuipă ca-ntr-o cârpă rea; Căci pe lume n-o atinge Că fitilul, ce se stinge, Ars-a numai pentru ...
Carol Scrob - Lacrămile Lacrămile de Carol Scrob Muzica: E. Kompanski (Niedola), Editura: S. Samitca, Craiova. Informații despre această ediție Când două brațe albe Te strâng la piept cu dor, Și o voce iubitoare Șopteste cu amor, Atuncea fericirea N-o poți, N-o poți tăgădui, Căci lacrămi o trădează! Ah! dulce-i a iubi! Dar când doi ochi ca cerul La care te închini Nu vor să te privească, Te lasă să suspini; Atuncea suferința N-o poți, N-o poți tăgădui, Tot lacrămi o trădează! Amar e a
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac) Muncitorul de Cezar Bolliac Informații despre această ediție „Cînd mă născui în lume, murise al meu tată ; Căci mult el se luptase cu iasma încruntată Ce-i zice Sărăcia ! El locuia cu dînsa din frageda-i junie ; Și s-a luptat, sărmanul, cu multă bărbăție ; Dar, vai ! l-a-nvins pustia ! Bătrîn de june încă, iertatul meu părinte Cătă la cer și zise : — «Oh ! Fie-ți milă, sfinte, De bietul muncitor !» Atunci veni la dînsul trimisul ce desface Și-i zise : «Ia-ți iertarea : ești liber ; du-te-n pace La bunu-ți Creator !» Și biata maică-atuncea, în lacrimi și sudoare, Cu mine-nsărcinată, privea la el cum moare. Apoi groapa-i săpă... Fără nimic de hrană rămase-n văduvie, Și nu putea să lupte cu iasma Sărăcie, Ce și mai rău turbă... Puțin după aceasta, în ziua sorocită, Prin munci m-aduse-n lume, flămîndă, părăsită, Săraca măiculiță ! Plîngea pe două paie pe care mă născuse ; Căci n-avea fașe, mica ; acum întîi făcuse ; N-avea nici cîrpuliță ! Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare, Văzînd că-i seacă pieptul, că ...
Cincinat Pavelescu - Căința domniței
Cincinat Pavelescu - Căinţa domniţei Căința domniței de Cincinat Pavelescu Visătoare sub marama ce-i umbrește fața albă, Stă domnița rezemată de pridvorul din grădină Și, cum doarme voievodul într-un jeț, ea-ncet suspină, Pe când luna-i albăstrește peruzelele din salbă! Ea visează ochii negri ai trimisului străin Ce-i sărută mâna caldă în smerită-ngenunchiare; Din a genelor clipire toată patima-i tresare, Ca un vifor ce pândește-n pacea cerului senin. Dar mândria, care-ngheață para sângelui domnesc, Ce de veacuri dă vlăstare tronului moldovenesc, Frânge visul ei în clipa năzuinței spre păcat... Și-ntr-o lacrimă-ngropându-și fericirea-ntrevăzută, Pe când doarme voievodul somn de griji neturburat, Biruită de căință, ea s-apleacă și-l