Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STA FATA ÎN FATA CU
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 363 pentru STA FATA ÎN FATA CU.
... voinice! Haideți, copii, după mine Că știu calea-n codru bine Și știu turme de berbeci, Izvoare cu ape reci, Și neveste frumușele Și desagi cu rubiele!" Ici în vale, colea-n vale Sună-un glas duios cu jale, Glas frumos de fată mare, Bujor prinde-o sărutare! Ici în vale, la pârâu, Două fete spală grâu, Bujor le ține de brâu! Ici în vale, la fântână, Două fete spală lână, Bujor le strânge de mână! Ici în valea lui Terinte, Două fete culeg linte, Bujor le scoate din minte! II Frunză verde de negară, La Focșani, între hotară, Este-un bordei cam ... dă vin tot cu vădrița Și-l îmbată cu gurița! ,,Anițico, draga mea! Mult mi-e dor de-o floricea, Floricică rumeoară Care-o porți în buzișoară." ,,Ștefănică Bujoraș! Floricica da-ți-o-aș. Na și na gurița mea De-o sărută cât îi vrea. Iar de băut, nu mai bea ... Și mi-l pun la închisoare, Fără arme, fără soare! Oliolio! codru frunzos, Cât ești vara de frumos, Iarna putrezești tu jos! Ca tine Bujor în gros Sta culcat cu
... din nor în nor, Se prinde de aripa ce zboară mai ușor, Iar noaptea rătăcește afund din stele-n stele, Cătând să-și vază visul cu ochii printre ele. Ce vis?... El ce trăise ca șoimul izolat, Din răvărsatul vieții pe lume-nstrăinat, Crescut în înfrățire cu iarba și cu vântul, Având de templu cerul și de culcuș pământul; El, oaspele câmpiei, născut pe al ei sin, Scăldat în foc de soare și-n limpede senin, Ce nu văzuse încă nici sate, nici orașe, Nici florile-omenirei cu chipuri drăgălașe; El, care ziua-ntreagă se-ngână cu un pai, Și-n cânticul de paseri surprinde-un dulce grai, Ce vis frământă gându-i, ce taină spune-ades Și stelelor din ceruri, și ... pustie, Căci zâna nu mai vine voios a o-nflori. El sufere de-o taină și-i place a suferi, Grăind în faptul zilei cu iarba, cu izvorul, Și seara cu amurgul, cu vântul, cu mohorul, Cu vulturii, cu șoimii ce vin de peste plai... Ah! unde-i cea minune sosită de la rai Ce-n inimă-i vărsat-au o mult fierbinte rouă ...
... George Coşbuc - Nebuna Nebuna de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1889, nr. 14 (19/31 ian.) Voi o vedeți fugind prin sat, Cu zdrențele șiroi, Desculță-n ger, cu ochii supți De cine râdeți voi? Și după dânsa curioși, De ce fugiți în roi? Ce fel de rău v-a făcut ea De-i faceți rău? Scuipând În urma ei, o huiduiți Când iese-n drum, și când Vă vine-n prag flămândă, voi O bateți înjurând. Îi știți povestea ei? De-o ... vă cred mișei. Dar nu! Atunci ați fi miloși, Cu dânsa, dragii mei, Veniți dar, vreau azi să vă spun Povestea vieții ei. Pe deal, în revărsat de zori, Un bucium repetat Da sunet, și lătrau zăvozi; Bărbat lângă bărbat Ieșea din văi, suia pe culmi Cu groful la vânat. Sărmani iobagi! Un sat întreg Cu sila-n codru dus, Pe placul unui domn nebun! Și sus și tot mai sus Treceau, purtând în ochi grăbiți Un cerb pe goană pus. Și șir de șir gonaci stăteau În umbră de copaci, Și contele pe-un tânăr cal Da frâu ca dus de draci, Dar iată! Calul sub picior A prins p
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... verzi... Departe, departe, era odată un palat de marmură lângă un lac adânc, limpede și liniștit; și în lac tremura răsturnat palatul și grădina lui cu naramzi și portocali. Și nici o lebădă nu se lăsa pe lac, nici o privighetoare nu cânta în portocali. Nimic nu se auzea în curte, nimic în palat. Ușile nu se deschideau. Porțile curții, totdeauna încuiate. Vântul nu bătea pe-aici, oprit de cine știe cine, departe de aceste locuri în veșnică odihnă. Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în ... lucioși. Câinele nu se clinti, uitându-se înainte, lăsat pe picioarele dinapoi. În vârful scării, o pisică neagră, cu laba aruncată după un fluture alb cu bobițe albastre. Fluturele plutea nemișcat în aer, cu aripile întinse. Pisica se uita cu
... vreme de-mbrăcat, Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii. Cu fața pustiită de viforul durerii Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat În leagăn. Capu-i veșted îi geme răzimat De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul. Ea, veselă de-a pururi, abia știu ce-i plânsul În zilele fetiei, și-un gând o-nsenina De când e măritată: că Domnul îi va da O fată, drăgălașă, cu ochii de cicoare Ca tată-său, și blândă și vecinic zâmbitoare Ca mă-sa! Puișorul! Oh, bine ce va fi! Și va zâmbi copila când ... măicuța, pe tine și pe tata! Și strânge-apoi copila la sufletul ei plâns, Că moartă să nu fie, murea de-atâta strâns, Și iese cu ea-n brațe, spre sat apoi s-abate Cu ochi așa năprasnici, cu mâinile-ncleștate, Aleargă, ține drumul bisericii, și-n drum Se dau creștinii-n lături, cruciți, că văd acum Ce n-au văzut în viață: văd groaza și păcatul Dar ea aleargă-ntruna să-și apere bărbatul, Căci el acolo-i singur, și dacă va sosi Dușmanul înainte, ea ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... copilul Chiriței Văduva AFIN LULUȚA, copila ei Sărdarul CUCULEȚ, director de agie UN FECIOR BOIERESC IOANA țiganca UN SLUJITOR DE BARIERĂ UN SURUGIU UN NEAMȚ CU ORGĂ POFTIȚI LA BAL, SLUGI, SURUGII, CAI DE POȘTĂ Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul artiștilor români, la 1850. ACTUL I Teatrul reprezintă ulița Păcurarii plină de omăt; în stânga, în fund, se vede bariera închisă. La ridicarea cortinei se aud chiote și pocnete surugiești. Bariera se ridică și încep a trece în fund vro 16 cai de poștă, care trag o trăsură veche pusă pe tălpi de sanie. Caii intră în culisele din dreapta, dar trăsura rămâne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii sunt aninate o mulțime de sipete și de cutii, iar pe deasupra lor șade o țigancă învelită într-o cergă strențeroasă; ea ține ... bun... câte un fifirig de om... (Căutând în culise.) Iaca poznă! da unde-s surugiii? FECIORUL: Or fi fugit!... cine știe?... la vro crâșmă poate... (În parte.) Hei, că nu-s și eu cu dânșii! CHIRIȚA: O fugit și m-o lăsat lată ...
... o rochie galbenă ca aurul curat, plecată pe marginea unui havuz, în apa căruia se oglindea de obicei cînd își potrivea florile, rămase nedumerită, căutînd în mănunchiul cules ce floare i-ar sta mai bine și s-ar potrivi cu rochia ce-o purta. Cercă albăstrele și cicori, dar, după ce se oglindi în apă, le aruncă. Alese apoi o floare de leandru cu miros amar, dar o aruncă și pe aceasta, căci era prea roză. Prinse un mac cu inima neagră, dar nici macul nu se potrivi. Alese apoi o gherghină, dar prea era înghețată și fără de mireasmă. O pată roșie ca sîngele ... cum floarea îi împrumuta sîngele ce-i pierise din obraji. Tremurătoare duse atunci floarea la gură, apoi, sărutînd-o prelung, dete fuga spre palat, lăsînd în urma ei ca o dungă de lumină... Veselie mare a făcut atunci împăratul, și în seara aceea, în fața curtenilor uimiți, crăiasa îmbrăcată în rochia cea galbenă ca aurul apăru cu roșul trandafir prins în dreptul inimii. Roșu ca o pată de sînge lucea trandafirul și galbena rochie se lumina de punctul acela ca de o minune. Căpătase galbenul farmec ... ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... până dete de niște palaturi cu totul și cu totul de aramă. Nevăzând nici pui de om pe care să-l întrebe câte ceva, intră în palat, ca să vază cine locuia acolo. În pragul ușei îl întâmpină o fată frumușică, care zise: - Mulțumesc lui Dumnezeu că ajunsei să mai văz om de pe tărâmul nostru. Cum ai ajuns aice, frate, îl întrebă ea; aici ... din zmei și-a ales câte una din ele și le tot silește să-i ia de bărbați, iară ele se tot împotrivesc cu fel de fel de vorbe, cerându-le câte în lună și în soare, și ei se fac luntre și punte de le împlinesc toate voile. - Ei sunt în adevăr voinici, adăogă ea, însă cu vrerea lui Dumnezeu poate îi vei birui. Dară până una alta ascunde-te, vai de mine! undeva, să nu dea zmeul peste tine în casa lui, că e năbădăios și se face leu-paraleu. Acum e timpul când are să vină la prânz, și are obicei de aruncă buzduganul ... iar Prâslea se opinti o dată, aduse pe zmeu și, trântindu-l, îl băgă în pământ până
Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)
... lui). A, crĂ©dieu ! ce dispus sunt ! Unde dracul să mă duc eu să petrec câteva minute, ca să pot digera. Feciorul intră cu cafea și licoruri și întrerupe monologul lui conu Gugumano tocmai în partea cea mai caracteristică. Conul Gugumano gustă un licor, și... i se pare apă goală. Cu toate astea, este dela Șapca ! Mai înghite un păhăruț... Nu prea... dar, în fine, tot e ceva mai tăricel decât cel d'întâiu. Să vedem ! un al treilea... și mai tare. Și așa, până la al șaselea, care ... treci pe fata asta cu premiu întâiu în clasa treia: este nepoata ăluia - și arată pe fecior. Apoi, trăgându-și gheata și sughițând încă odată cu ton, își aruncă țigara aprinsă pe scânduri și ieși urmat de fecior. Credeți că e un basmu ? Credeți că sunt un mistificator, un farsor ? Ziceți ... primarul vestit al Bucharei, cuvintele lui Byron: Tu es passablement insolent, Bob Southey ! Mesdames et messieus ! Signore e signori ! Doamnelor și Domnilor ! Vedeți că 'ncep cu scamatorii. Atențiune ! Mai zilele trecute, conu Gugumano (citiți, ca Tatarii, Gugůmanň), petrecu o noapte până aproape de ziuă cu condeiul ...
Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni
... cea mare 5 Îndulcitul tinerilor 6 Facerea căei Logodna Flăcăul care s-a pornit mire vine la o casă și face întrebări despre fată, cum este ea, câtă zestre are și altele. Apoi, împreună cu starostele, se duce la fata cu care vrea să se căsătorească. Dac-au intrat în casă, fata se duce de se împodobește și, venind, sărută mâna la toți cei bătrâni, iar cu flăcăul dă mâna. Cineva din bătrâni îi scoate pe dânsa și pe mire în tindă, și ei acolo mai vorbesc. Dacă se plac unul la altul, apoi spun la bătrâni că se plac, iar dacă nu, apoi vorba se ... cinstește pe toți cei de față. Așa umblă vorniceii pe la toate rudele și pe la toți cunoscuții. Între acestea mirele se pornește la mireasă cu căruțele și cu toți nuntașii, înainte merge el călare cu vorniceii, iar după dânșii, căruța cu țiganii, care cântă tot drumul marșuri și jocuri și, în sfârșit, vreo câteva căruțe cu nuntași — rude și cunoscuți de-ai mirelui. Căruțele merg foarte repede,
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
... frământați; Ochi! în zadar mai plângeți. Ah, viața mea! Lumina mea! Apuneți și vă strângeți! — O, Doamne, nu te îndura De vorbele-i nebune! În deznădejdea-i fără frâu Nu știe, vai, ce spune! Ascultă, fată, sfatul meu! Te du la mânăstire Mireasa fără de noroc În cer găsește mire! — Ah, mamă, ce mi-e cer și rai! Ah, mamă, ce mi-e raiul? Cu el, cu el e raiu-ntreg Și fără Wilhelm, iadul! Nici nu mai vreau să cred nimic, Nimic din câte-mi spuneți! Ah, viața mea! Lumina mea ... cocoșii cântă-n sat... Miroase-a dimineață... Roib! roib! zăresc la răsărit O geană de roșață... Mireasa mea, cred c-am ajuns! Suntem în dreptul porții, Și patul nunții ni-e gătit... Ce repede merg morții! Convoi, și roib, și cavaler Străfulgeră în treacăt; Lovit cu o vergea de fier, Se frânge vechiul lacăt; Aripile bătrânei porți S-aruncă la o parte, Și printre cruci, în cimitir Ei zboară mai departe... Hu!... cavalerul s-a oprit! Minune blestemată! Mantaua-i se destramă-n vânt, Bucată cu bucată; O hârcă goală-n loc de cap Rânjește fioroasă, Și trupul,