Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SOLI
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 106 pentru SOLI.
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna Ana-doamna de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I Sufletul lui Carol, regele maghiar, De dorinți trufașe se îmbată-amar, Dar cea mai fatală ce-a putut să fie E ca să supuie dalba Românie. Exaltat de dorul care l-a răpit, Cheamă cavalerii și-astfel le-a vorbit — ,,Viețuiește-un popol dincolo-n Carpați, Popol de mari fapte și de rari bărbați. Astfel cum un arbor lângă casă crește Și, crescând, lumina soarelui oprește, Astfel astă-dată, pe al nostru sân, Crește și va crește popolul român. Să surpăm stejarul într-a lui junie Și să spargem cuibul cel de bărbăție. Să-njugăm la carul cel triumfător Căpitanii ageri și pe domnul lor! Să stingem, prin lanțuri și prin împilare, Focul său de viață, de neatârnare, Până să roșească d-a se mai gândi Fericit și liber pe pământ a fi!..." Astfel zice Carol, iar maghiarii-aprinși Jură să zdrobească șoimii cei ne-nvinși. II Carol intră-n țară, asuprește foarte; Unde calcă, lasă lacrimi, ...
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... George Coşbuc - Moartea lui Fulger Moartea lui Fulger de George Coșbuc În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind ...
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte Don Pasquale - operă comică în trei acte. Muzica de Maestro Donizetti. de Nicolae Filimon Prima reprezentare a acestei opere devenind o monstruoasă profanare din cauza multelor greșeli ale orchestrului și ale unora dintre artiștii chemați a o interpreta, nu-i vom da loc în coloanele revistei noastre pentru că a-i face o dreaptă critică ar fi să ieșim din limitele prescrise de buna cuviință, și aceasta nu intră în deviza noastră; venim dar la cea de a doua care, deși fu susținută mai binișor, însă modul punerii în scenă și esecutarea lăsă mult de dorit și prea mult de criticat. Este necontestabil că opera comică pretinde mai mult decît cea serie spre a fi bine interpretată. Dacă acea serie, în lipsă de talente mari artistice, se poate reprezinta și de artiști mai mediocri, numai daca vocea lor ar împlini condițiunile cerute pentru esprimarea muzicei dramatice, care consistă mai adesea din ceea ce se zice canto spianatto , cea comică din contra, cere ca artiștii, pe lîngă o voce chiară, plină de agilitate și bine întonată, să aibă jocul de scenă ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare în târgul Băiei Ștefan cel Mare în târgul Băiei de Mihail Kogălniceanu Toate popoarele au câte un bărbat în care au personificat idealul virtuților și însușirilor ce ar dori să găsească în domnitorul lor; numele și faptele acestor bărbați îndumnezeiți se fac o fală, o proprietate națională și, din neam în neam, din veac în veac, aureola de slavă ce-i înconjură crește și se sporește mai mult, și tot ce este mare, frumos, eroic se atribuie geniului și brațului lor. Un asemene bărbat a avut și Moldavia; și acesta este Ștefan cel Mare. Nici un domn, înaintea sau în urma lui, n-a ajuns la vânta și celebritatea sa; nici unul nu și-a păstrat între moldoveni, și pot zice între români, un nume așa de drag, așa de curat, așa de popular ca al lui; încă astăzi, aproape de trei veacuri și jumătate după moartea sa, Ștefan cel Mare este idealul poporului nostru; el personifică patriotismul, vitejia, dreptatea, bunătatea [1], în sfârșit, toate însușirile unui mare domn, a unui geniu scutitor. Numele său nu mai puțin răsună astăzi decât în frumoasele timpuri când steagurile ...
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
Neagoe Basarab - Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie de Neagoe Basarab Traducere din slavonă în românește c. 1650. ÎNCEPUTUL ÎNVĂȚĂTURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL ȚĂRII UNGROVLAHIEI, CARELE AU ÎNVĂȚAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE VODĂ Partea întâi. Cuvântul 1 Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinstești și să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare și bun și milostiv și ziditorul nostru cel înțelept, și zioa și noaptea și în tot ceasul și în tot locul. Și să foarte cuvine să-l slăvești și să-l mărești neîncetat, cu glas necurmat și cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut și ne-au scos din-tunĂ©rec la lumină și den neființă în ființă. O, câtă iaste de multă mila ta, Doamne, și gândul și cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină și minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale și lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, lăcui întru noi oamenii și să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu și om pre pământu și într-amândoao desăvârșit. Și pre om și-l făcu fiiu iubit și ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini
... Aceea însă ce mișcă curiozitatea auditorilor și îi puse în uimire fu armatura violinei lui Paganini, care nu avea decît două coarde, pe cea de sol și cea de mi , cu care acest straordinar violonist voia a esecuta compozițiunea sa. Tendințele acei miraculoase compozițiuni erau de a interpreta ... multe din sublimele sale compozițiuni, tăie trei din coardele violinei sale și începu a esecuta cele mai mari dificultăți numai pe coarda de sol ; aplaudele, coroanele și cele mai mari manifestări fu recompensa ce trase Paganini din acea compozițiune neimitabilă, fără a mai adăoga bogatele prezente ce ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
Constantin Negruzzi - Sobieski şi românii Sobieski și românii de Constantin Negruzzi Fără N.B. a apărut prima data dată în Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845 , Iași, 1845. Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamțu, pe la sfârșitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, și oamenii s-au hrănit numai cu poame. Și însă această oaste, în stare așa ticăloasă, e acea ce a îngiosit de atâte ori trufia semilunii, iar acei trei fruntași ofițeri sunt hatmanii Iablonovski și Potoțki, și cel din mijlocul lor însuși Ion Sobiețki, regele Poloniei. Și cum ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a III Bietul Parpangel cântă la masă De lìbov, de vin și de jele, Ș-apoi vede-o copilă frumoasă, Și stă dus cu ochii cătră stele. Florescu spune de țigani ș-alte A lui Vlad tocmeli și fapte nalte. Musă, ian' curmă-ți odihna lină; Vezi cum zorile d-albe roșite Să ivesc cu zâmbire sărină Alungând ceața nopții cernite, Cum soarelui viitoriu să-închină Cântându-i deșteptata jivină. Sus', muso! iar spre călătorie, Că mult încă drum avem de-a mere. Mulți așteaptă ș-ar dori să știe De Parpangel, dar și rândul cere A spune-întii despre-a lui tâmplare, Care-acum cinasă, cum îm pare. După ce el pofta de mâncare Și de beutură stâmpărasă Și iar s-întorsese la-adunare, Fiind că-acum era după masă, Îmbrăcându-l cu noao veștmânte, Îndată-l pusără să cânte. [1] Iar el, ca un cântăreț măestru [2] Care-în ospețe și pe la mese, Când arma celui Marte buiestru [3] Cu stihuri nalte cânta ș-alese, Când pe fiiul Vinerii frumoase Cu viersuri line și mângăioase, Vru ca să desfete ș- ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... s-au arătat împărat credincios; pentru plata creștinătății sale au suppus Dumnezeu supt picioarele lui toată lumea atâta cât și de la India au venit sol cu daruri mari de i s-au închinat lui, pentru ca să-l cunoască pre el că le iaste împărat, de vrĂ©me ce vĂ ...
Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp
Mihai Eminescu - Miron şi frumoasa fără corp Miron și frumoasa fără corp de Mihai Eminescu Ce lumină-i și ce vorbe Jos sub grinzile colibii? Marta mânuie cociorbe, Iar Maria toacă hribii, Iar ciobanu-și pune gluga, Mai îndrugă câte-ndrugă, Iese-n noaptea cu scântei Ș-o tuli urât de fugă, Parcă-i dracul în călcăi. Iar la colțul marei vetre Stau pe laiți, lângă spuze, Un moșneag și trei cumetre, Â Povestesc mișcând din buze. Tinerica puica nașa Prejmuiește tot pe moașa, Pe când spală la un blid, Iar bătrâna gată fașa Și cumetrele se râd. Â Măi ciobane ortomane, Unde-mi mergi așa pe frig? Â Da la râșniță la Dane Și la borș la Pipirig; Ce era să spun? Iac-asta, Mi-a făcut băiet nevasta, Nu vă fie cu bănat. Să-mi veniți și dumneavoastră Că ș-așa-mi sunteți din sat. L-a spălatu-l, pieptănatu-l, La botez l-a dus pe micul, La icoane l-a-nchinatu-l, Un diac citi tipicul; Când pe el veni botezul Îi trecu auzul, văzul, Nici că-i pasă lui săracul, Că nanașa spune crezul Și se ...
Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor
... acum de curînd s-a adoptat violoncelul și canonul. Vioara lăutărească este armată tot cu patru coarde, ca și cea europeană. Coarda de sol o numesc Rast; pe cea de re, Neva; pe cea de la, Seba sau Saba, iar pe cea de mi o numesc iarăși Neva. Lăutarii ...