Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ROBIT
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 135 pentru ROBIT.
Mateiu Caragiale - Noapte roșie
Mateiu Caragiale - Noapte roşie Noapte roșie de Mateiu Caragiale Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi El fuge-nvins și bezna pădurilor l-înghite; Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite, Îi curge mândrul sânge pe platoșă șiroi. Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi, Și când își amintește cum, de păgâni răpite, Plăpândele domnițe în lanțuri zac robite, Și cum tăiați pieriră coconii amândoi, Pe-un mal de râpă calul și-oprește deodată, Privește plin de turbă spre zarea-nflăcărată, Și alba barbă-și smulge și blestemă hain, Și-amenințând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă, Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin În valea unde lupta și moartea îl
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
Mihai Eminescu - Ca o făclie... Ca o făclie... de Mihai Eminescu Prin tomuri prăfuite ce mesele-i încarcă, Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o barcă. Nimica nu oprește a gândurilor grabă, Din când în când în cale-i pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși  din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu ...
Mihai Eminescu - De-or trece anii...
Mihai Eminescu - De-or trece anii... De-or trece anii... de Mihai Eminescu De-or trece anii cum trecură, Ea tot mai mult îmi va plăce, Pentru că-n toat-a ei făptură E-un "nu știu cum" ș-un "nu știu ce". M-a fermecat cu vro scânteie Din clipa-n care ne văzum? Deși nu e decât femeie, E totuși altfel, "nu știu cum". De-aceea una-mi este mie De ar vorbi, de ar tăce; Dac-al ei glas e armonie, E și-n tăcere-i "nu știu ce". Astfel robit de-aceeași jale Petrec mereu același drum... În taina farmecelor sale E-un "nu știu ce" ș-un "nu știu
Mihai Eminescu - Horia Horia de Mihai Eminescu Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine Că-a robit copiii-i pe sub mâni străine. Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață, Își ascunde tristă galbena ei față. Horia pe-un munte falnic stă călare: O coroană sură munților se pare, Iar Carpații țepeni îngropați în nori Își vuiau prin tunet gândurile lor.  Eu am  zise-un tunet  suflet mare, greu, Dar mai mare suflet bate-n pieptul său; Fruntea-mi este albă ca de ani o mie, Dară a lui nume mai mult o să ție.  Nalți suntem noi munții  zise-un vechi Carpat  Dar el e mai mare, că ni-i împărat. Atunci luna iese norilor regină, Fruntea lui cea pală roșu o-nsenină, Galbenele-i raze încing fruntea-i rece, Că părea din munte diadem de rege. Și un stol de vulturi muntele-ncongior, Cugetând că-i Joe, dumnezeul lor, Când în miezul nopții, cununat cu nymb, Fulgere aruncă sus de pe
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
Mihai Eminescu - O,-nţelepciune, ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de ...
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
Mihai Eminescu - O, -nţelepciune ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de ...
Panait Cerna - Părâul și floarea
Panait Cerna - Părâul şi floarea Părâul și floarea de Panait Cerna Părâului se tânguiește-o floare: "Ce blând erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. Plecată peste valurile-ți line Aveam tăria pururi lângă mine, Iar noaptea-mi coborai și-o stea pe-aproape. Vorbind mereu de cer, de paradisuri, Îmi strecurai în suflet foc și visuri Și mă lăsai cu umede pleoape. Și mă plecam robită dezmierdării, Mireasma mea o dăruiam suflării, Și zi cu zi te-aveam mai drag, blajine. Căci steaua mea trăia numai prin tine Și tu-mi trezeai viața fără nume Nelămuritul zbor spre altă lume; De-aceea îți iertam, când, plin de teamă, Îmi murmurai cuvinte de iubire Ci tu erai copil și nu-ți dai seamă… ...Dar vremea ți-a răpit acea blândețe; Tot crești mereu, și fără stăpânire, Azi îmi arunci cuvinte îndrăznețe; Azi cerul meu numai arar se-arată, De mult ce plângi și te frămânți în spumă, Mi-e fața-n veci de lacrimi râurată; Iar când vorbesc cu steaua mea, vâltoarea Îmi fură vorbele și le sugrumă Și astfel tu ne turburi sărbătoarea... Tot plângi, și chemi, și blestemi: Vino! Vină! Și tot ...
Traian Demetrescu - Clavirul Clavirul de Traian Demetrescu Cânta încet din Weber: „gândirile din urmăâ€�, Poema unui geniu ce-apune maiestos, Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă Pe-o tristă armonie cu sunet dureros! Și degetele-i albe pe clapele sonore Se-nmlădiau alene, în ochii mei privind; Erau în miez de noapte târzii și tainici ore... Parcă simțeam pe Weber lângă clavir murind!... Tăcuse deodată, și fruntea ei curată Alăturea de mine se rezemă ușor, De gura-i voluptoasă, c-o patimă-nfocată, M-apropiai atuncea sfios, tremurător! Și ne-am robit iubirei, în fericire-adâncă... Dar nu știu cum... clavirul părea că plânge
Vasile Alecsandri - Cântecele lui Ștefan Vodă
Vasile Alecsandri - Cântecele lui Ştefan Vodă Ștefan, Ștefan, Domn cel mare de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri Ștefan, Ștefan, Domn cel mare Seamăn pe lume nu are Decât numai mândrul soare! Din Suceava când el sare, Pune pieptul la hotare Ca un zid de apărare! Brațul lui fără-ncetare Bate hoardele tătare, Bate cetele maghiare, Bate leși din fuga mare, Bate turci pe zmei călare Și-i scutește de-ngropare. Lumea-ntreagă stă-n mirare, Țara-i mică, țara-i tare Și dușmanul spor nu are. A L T U L Ștefan, Ștefan, Domn cel mare, În Suceava cuibu-și are Ca un șoim voinic și tare. Din Suceava când el sare Zi și noapte, de călare, Se bate-n patru hotare. Pe tătari îi căsăpește, Pe unguri îi pârjolește, [1] Și pe turci îi risipește. Iar pe leși cu chica tare [2] Îi avântă-n spânzurare, Și-i înjugă ca să are! [3] Note ↑ Pe unguri îi pârjolește . Aluzie la bătălia de la Baia, unde o mulțime de unguri au pierit în focul acelui oraș. ↑ Iar pe leși cu chica tare Îi avânta-n spânzurare . Într-una din năvălirile leșilor ...
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
Vasile Alecsandri - Novac şi corbul I Fost-a, cică, un Novac, Un novac, Baba Novac, Un viteaz de-al lui Mihai [1] Ce sărea pe șapte cai De striga Craiova vai! El un fecioraș avea Și tot astfel îi zicea: ,,Fecioraș, Gruiuțul meu! Ascultă de ce-ți zic eu, Să nu cazi la vreun loc rău, La loc rău și mult departe În neagra străinătate. [2] Dacă sorții te-or purta Țările de-a vântura Și-n Stambul de a intra, Tu de asta nu uita: Vamă dreaptă să plătești, Armele să-ți oțelești, Hainele să-ți primenești Ca să pari un biet sărac, Să nu semeni a Novac, Că nu-i turcilor pe plac." Grue-n Țarigrad intra, Vamă dreaptă el nu da, De haine nu se schimba, Ci pe uliți se primbla Tot în haine novăcești Cum e drag ca să-l privești! Turcii toți cât îl zăreau, Între dânșii se grăiau: ,,Ista-i Gruia lui Novac, Lui Novac Cara-Iflac!" [3] Și pe loc ei s-adunau, Și de Grue s-aninau, Și cu Grue se luptau Și pe Grue mi-l legau Cu trei funii de mătasă, ...
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviştii Ruinurile Târgoviștii de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Poezie scrisă în 1828, tiparită la 20 martie 1830 în Curierul Românesc cu o prezentare a lui Ion Heliade Rădulescu O, ziduri întristate! O, monument slăvit! În ce mărime naltă și voi ați strălucit, Pă când un soare dulce și mult mai fericit Își răvărsa lumina p-acest pământ robit! Dar în sfârșit Saturnu, cum i s-a dat de sus, În negura uitării îndată v-a supus. Ce jale vă coprinde! Cum totul v-a pierit! Subt osândirea soartei de tot ați înnegrit! Din slava strămoșască nimic nu v-a rămas. Oriunde nu se vede nici urma unui pas. Ș-în vreme ce odată oricare muritor Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-ațintător, Acum de spaimă multă se trage înapoi Îndată ce privirea îi cade drept pe voi... Dar încă, ziduri triste, aveți un ce plăcut, Când ochiul vă privește în liniștit minut: De milă îl pătrundeți, de gânduri îl uimiți. Voi încă în ființă drept pildă ne slujiți Cum cele mai slăvite și cu temei de fier A omenirei fapte din ...