Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PUNE ÎN TEMĂ
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 70 pentru PUNE ÎN TEMĂ.
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... de boier sau boiernaș ajuns; trecu și prin Piața Mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor [5] turci, armeni sau greci erau închise în ziua aceea, și se întoarse iarăși în Curtea domnescă, unde răsunau clopotele bisericii, pe care o zidise chiar Mircea Vodă Ciobanul [6] , și în care, dintre toți Domnii, el mai întâi s-a îngropat. Toți pe rând intrară în sfântul lăcaș; năsălia fu așezată jos, chiar lângă strana domnească; se zise prohodul, și slujba se urmă toată după rânduiala sa; dar când, pe la ... cei mici să se apropie de mort și să-i sărute mâna dreaptă și crucea dintr-însa, câțiva boieri, mai mult tineri și noi poposiți în biserică, ai căror cai și arme se auzise tropotând și zornăind p-afară în vremea slujbei, înaintară cu semeție, și, punându-se drept în fața sicriului, începură să strige în gura mare către obștea spăimântată din biserică: – Fie-vă rușine, măi fraților, să vă spurcați buzele pe așa mâini pângărite! Scârbă să vă fie ... Socol, boier odinioară mare și tare în ...
Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace
... LA AARON-VODĂ ÎNCOACE, DE UNDE ESTE PĂRĂSITŬ DE URÉCHE VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ, SCOSŬ DE MIRON COSTINŬ VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ ÎN ORAȘŬ ÎN IAȘI, ÎN ANUL DE LA ZIDIREA LUMIEI 7183, IARĂ DE LA NAȘTEREA MÎNTUITORULUI LUMII, LUI IISUS HRISTOS, 1675 MESEȚA... DNI Istoricii, adecă scriitorii de cursul anilor acestor ... de descălecatul țărîi Neamul Țărîi Moldovei de unde să trăgănează? Din țărîle Rîmului, tot omul să creadză. Traian întîiÅ, împăratul, supuindÅ pre dahi Dragoș apoi în moldoveni premenindÅ pre vlahi Martor este Troianul, șanțul în țara noastră Și Turnul Săverinului, munteni, în țara voastră. 1 Dahii și dachii tot unii sint (n.a.). 2 MoldovĂ©nii mainte de Dragoș-vodă să chema vlahi sau rumâni de la Rîm ... lĂ©și și lĂ©șii la hanul, păn să va închide tocmala. Zac. 12. Capetele de pace au fostÅ aceste: Ieremie-vodă să fie domnÅ în țară, birnic împărății din an în an, după obiceai, iară hanului să dea din an în an daruri și cîte...
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... cum că la vânătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atâta pre cât se pricepea vestitul ageamiu, carele, văzându-se luat în răspăr de babele satului pentru izbânzile ce făcuse cu pușca dimineața, în bătătură, se apăra în dulcea limbă a poeziei și ținea una că: De e curcă, Ce se-ncurcă La revărsatul zorilor În calea vânătorilor? Istoria nu adaugă mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit numai cu această armonioasă desdăunare, precum, în altă împrejurare, fusese silit să facă simigiul cel cu tocmeala, care, pentru plăcintele mâncate, rămase bun plătit numai cu cântecelul dascălului Caracangea: Deschide-te, punguliță ... decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ori cu vânat, la conacul de amiazi. În cartea-ți plină de reguli tehnice și de învățături doctrinarii, tu vorbești, amice, cu despreț superb despre toate acele petreceri cinegetice, în care vânătorul n-are nevoie să umble pe jos, să caute vânatul ajutat de câinele său și să lovească fiara sau pasărea în fugă ori în zbor. Nu tăgăduiesc; în ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... largi ale munților învăpăiați. Tăiarăm la dreapta prin huceaguri și, la o cotitură mai iargă, unde Bistrița, obosită oarecum de iuțala mersului ei și adunată în genune, se odihnește o clipă pe o așezătură mai revărsată a patului său, intrarăm în apă. Plute lungi de dulapi noi lunecau mai iute decât apa, la răstimpuri rari, în preajma noastră, iar bărbatul cârmaci și nevasta dălcăuș, înfipți parcă în plută pe picioare vânjoase, stăteau drept și neclintiți, cu mânile încleștate pe boldul cârmei, gata să tragă când la „câmp“, când la â ... Da dac-a fi plecat la târg, întrebai eu amestecându-mă în vorbă, de la cine cerem noi blogoslovenie de casă si masă în mânăstire pentru noaptea asta, părinte Varsanufie? — Apoi îți găsi d-voastră pe părintele Vavila, răspunse scurt cu glasu-i gros și răgușit. Și cu ... atunci și nici mai târziu n-am putut pricepe dușmănoasa coadă de ochi a părintelui Varsanufie. Scuturarăm, pe cât cu putință, cu mânile în loc de perie, colbul de pe noi, dădurăm de două-trei ori cu apă race pe față, trecurăm prin păr. în
Radu Greceanu - Începătura istoriii vieții luminatului
... unchiul mării-sale, Șărban-vodă, Țara Rumînească ani 9 și luni 10, iar cînd au fost la leatul 7197 dispre sfîrșitul vieții lui, pentru cele în cumplite viitoare răotăți și primejdii care pă ticălosul pămîntu acesta să vie era, cum în cea de apoi au venit, mai vîrtos den ficlenile lucruri și îndemnări ale unora numai răi pămîntĂ©ni, carii în scurtă vreme după aceia den depărtarea lui Dumnezeu vrednică plată și osînda și-au luat. Într-aceia dar vrĂ©me răposatul Șărban-vodă, tot cele ... vel-logofăt cu caftan l-au îmbrăcat, și așa boiarii împreună cu arhiereii luîndu-l, în bisĂ©rică au mers și, ducîndu-l părintele patriiarhul în oltar, molitvele de domnie i-au cetit, sfîntul prĂ©stol înconjurîndu-l după cel ce domnii dup-obiceiu să încoronează. DĂ©cii ieșind den bisĂ ... dreptate să ție, după aceea în casele domnești în divanul cel mare suindu-să, în scaunul domnesc au șăzut și cu tunurile dînd, mare veselie în toată politiia s-au făcut de domnie noao, care după plăcerea a toată obștea să făcuse: și după aceasta a doao ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... să ne dea ceva... Murguleț se repezi fuga la cămară și se întoarse numaidecât cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profira, pe când fiu-său o muncea pe la tâmple să-și vie în fire. În vremea asta se arătă și Sofița Murguleț. Ea dete pe bărbați la o parte, sărută mâna bătrânei, o mai strânse de un deget, o mai ... rotund de fată, care, dând de obrazurile nouă ale musafirilor, se făcu stacojiu. — Mămucă dragă... avu ea aerul de a începe. Dar în mijlocul odăii, se opri în loc, făcu o plecăciune după toate regulele ceremonialului de la pension, și dete năvală să iasă pe cealaltă ușă. Coana Sofița o opri. — Tinco ... stângăcia ei. — Sărută mâna coanei Profirițe, zise mamă-sa. Un moment, cât mai trecu până să se hotărască fata, coana Profira își înfipse privirile în ochii ei, cu toată răutatea lor bătrânească. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogățit al Scatieștilor ca de niște mojici renumiți, ieșiți dintr-un vechi vătaf al tatălui lui conu Dinu Murguleț, și a ... i: — Așa sunt fetele, marfă scumpă. Ce zici, vecine, nencuscrim? — Drum bun, coană Profiro. Ia să ridice coșul de la trăsură. Vătașe Taftă, ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... când de multe ori, recitind textul, observam că nu reproduce fidel - "de truda de a-mi inventa noi și noi țesături de imagini, în cadrul cărora pretinzi că tot mă zărești în timpul dintre vederile noastre". Evident, nu puteam să transcriu, dar înțelesul multora mi-a rămas în memorie, ca și unele curioase fragmente, pentru care, prefăcându-mă că nu le înțeleg, rugam pe prințul Preda să le repete. Astfel, în scrisoarea aceasta donna Alba învinuia pe Tudor Buzescu de prea multă iscusință și rapidă inventivitate, ceea ce o împiedica să se poată "feri uneori de ... frumusețe, s-a mirat grozav că trupu-i extrem de alb și ochii ei nedefiniți, poate vineți, și culoarea părului care se topește în aer, ar putea provoca dușmănie în contră-i chiar în sufletul unui vrăjmaș declarat și inventariat. Curioasă, și-a impus să observe lucrul acesta mai ales în plimbările de la Șosea, în repezile încrucișări cu mașina, și a ajuns repede la convingerea că temerea e complet nejustificată. Curiozitatea odată satisfăcută, era gata să se retragă ... Doamne! cum mă va privi ea când îi voi
... la vale se întinde șesul cel nesfârșit al Țării Ungurești.Mara însă le trece toate cu vederea: pentru dânsa nu e decât un loc larg în fața mănăstirii, unde se adună lumea cea multă, grozav demultă lume. Cică e acolo în biserica aceea o icoană făcătoare de minuni, o Maică Precistă care lăcrimează și de a căreia vedere cei bolnavi se fac sănătoși, cei ... cerea însă mult, șase florini pe lună, și pe deasupra mai erau și alte cheltuieli. "Hm" zise Mara, încrețindu-și sprâncenele, și începu să facă în gândul ei socoteala cam câți oameni vor fi trecând în fieștecare an peste podul de plute de pe Murăș. Nimeni în lumea aceasta n-ar fi putut să facă socoteala aceasta mai bine decât dânsa, care atâta timp a stat pe țărmurii Murășului. Ce ... alții, fiindcă nu voia să câștige decât cei 60 florini și încă ceva pe deasupra. Apoi mai câștiga și dreptul de a-și pune masa și coșurile la capul podului, pe unde trecea toată lumea. Stătea Mara, stătea și număra în ...
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
... ce ne-au făcut, Domnul domnilor și Dumnezeul dumnezeilor. Adusune-au în arătarea și în slava numelui său cel sfânt, ca să-l proslăvească îngerii în ceriurile cĂ©le de sus cu numele sfintei și a începătoarei de viață troiță. Așijderea au tocmit și firea ființii noastre ceii omenești ... al păsărilor, ci iaste într-alt chip, sânge ales și curățit cu sfântul sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, care l-au vărsat pre cruce în cetatea Ierusalimului, în zilile lui Pilat de la Pont. Ca nu cumva, pentru pripa, să moară ție cu trupul, iar lui Dumnezeu cu sufletul. Că și noi însine ... care ne-au iubit și ne-au făcut și pre noi împărați pre pământu, ca și pre sine, și-i iaste voia să fim și în cer; și daca vom vrea noi, vom fi, numai să facem bine și vom fi împărați și vom împărăți în vĂ©ci. Însă împărățiile și domniile cĂ©ste după pământu suntu în mâna și voia lui Dumnezeu, și în nevoințile noastre cĂ©le bune se-au dat. Iară împărățiia cea cerească încă iaste în ...
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara
... noastre, că numai cât tinde poveștile mai largÅ și de agiuns și mai deschis, iar semnele sau tocmĂ©lele și lucruri câte s-au făcut în țară, nu le arată toate, că poate fi că n-au știut de toate cronicariul cel leșesc să le scrie. Iar lĂ©topisețul nostru nu ... război 28 Al treilea războiu 29 Al patrulea războiu 30 Al cincilea războiu 31 De împăcarea fraților 32 De niște tătari ce au prădat țara în doao rânduri 33 De orbirea lui Iliiaș vodă 34 Domniia lui Roman vodă, ficiorul lui Iliaș vodă 35 De domniia lui Pătru vodă 36 De ... ungurescu la Bae 50 De prădarea săcuilor 51 Cându s-au împăcatu Ștefan vodă cu Matiiașu crai ungurescu 52 De niște tătari ce au intrat în țară să prade 53 Când au sfințit Ștefan vodă mănăstirea Putna 54 Cându a intrat zavistiia intre Ștefan vodă și intre Radul vodă ... au prădat Ștefan vodă Țara Leșască 7006(1498) iunie 22 zile 78 Vă leato 7008 (1500) martie 11, cându au venitu oastea leșască de iznoavă în țară să prade, văzându stricăciunea ce le-au făcut Ștefan vodă 79 Cându s-au împăcat Ștefan vodă cu craiul leșescu 80 De un Pătru ...