Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIMA VEDERE

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 171 pentru PRIMA VEDERE.

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

Nicolae Gane - Domniţa Ruxandra Domnița Ruxandra de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Era în Săptămâna Patimilor. Soarele apusese și umbrele nopții se întindeau asupra Iașului. Numai vârful Hlincei și al Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă raze murinde ale asfințitului. Clopotul din turnul Trei-Ierarhilor chema credincioșii la rugăciunea de noapte, umplând aerul cu vocea sa de aramă. Un mare zgomot de cai și arme se auzea înspre Curtea domnească, și iată că pe porțile cele mari ale curții, deschise în două laturi, se vede înaintând în sunetul trâmbițelor și a tobelor o ceată de călăreți în fruntea căreia mergea la pas pe un cal alb asturcan domnul Vasile Lupul. El purta gugiumană pe cap, pe umere o manta albă cu guler de samur, în picioare ciubote lungi și la brâu o sabie bătută în pietre scumpe. Fruntea sa era împresurată de gânduri, aureolă obicinuită a domnilor buni, căci Vasile Lupul era dintre acei domni rari care urau birurile, iubeau dreptatea, și erau totdeauna încinși de grija țării, așa zic cronicarii bătrâni. După dânsul veneau călări în haine strălucitoare vistiernicul Buhuș, Savin hatmanul, ...

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian

... lui, aceea de a face nu numai distracțiunea momentană a publicului amator de teatru, dar și instrucțiunea lui subt puntul de vedere muzical, de a contribui la cultivarea facultăței lui muzicale, la dezvoltarea și rafinarea gustului său, la întinderea cunoștințelor despre adevărata melodie și armonie ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... că umerii mei lați mi-au găsit totdeauna de lucru; mai ales femeile, când aveau nevoie de muncitori cu ziua, mă angajau de la prima vedere: știam eu că eram chipeș, și nu odată după plată - căci la plată nu renunțam niciodată - sfârșisem angajamentul în patul lor). M-am gătit deci ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... nu poate fi adevărat în poeziile populare române, culese și publicate de vreo 50 de ani încoace. Este cu atât mai bine venit punctul de vedere ales de d-ta pentru a judeca o materie de însemnătatea poeziei populare cu cât între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică ... publică în traducere franceză Ballades et chants populaires de la Roumanie. V-am amintit datele de mai sus fiindcă ele ne înlesnesc priceperea punctului de vedere din care Alecsandri a donat și (cum zice el însuș) a întocmit poeziile populare. La el nu era și nu putea ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință. "Trubadurul" - cum îl porecliserăm noi - trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă. De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice. De la rontul al doilea înainte, ogoarele se întind verzi, îmbrăcate în orz aspru, trifoi creț și ovăz orbotat cu grăunțe cari se clatină pe firișoare la fitece adiere. Ne-ar fi fost peste poate să mai ascultăm acțiunea pauliană, sărurile cuprului, funcțiile ficatului și perechile de pârghii. Ne înțelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineață, călătorie. Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor și tolăneala cățeilor de supt ...

 

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu Despre ideologia lui Eminescu [1] de Paul Zarifopol Se acumulează, în sfârșit, studiile asupra operei lui Eminescu. Dl Cezar Papacostea cercetează urmele de filozofie antică; dl Murărașu, naționalismul; Cora Valescu, pesimismul; Iuliu Iura, mitul; iar acum în urmă, G. Călinescu, în primul volum consacrat Operei lui Eminescu, expune și examinează filozofia teoretică și practică a acestuia. Până se va scrie un referat amănunțit despre Eminescu. După ultimele publicații dăm aci câteva însemnări din lectura acestei din urmă, ca una ce tratează în cadru larg gândirea totală a părintelui literaturii noastre moderne. Cu scrisul său agreabil popular, Schopenhauer s-a interpus între Kant și mulțimea amatorilor de filozofie. Zeci de ani au mers așa lucrurile printre literații europeni cu ambiție de filozofie; sumedenie dintre aceștia au trăit și au scris în convingerea că mijlocul eminent pentru a cunoaște filozofia lui Kant este răsfoirea lui Schopenhauer. Doar acesta însuși se afirmă cu abilă naivitate ca porte-voix autentic al celui ce întemeiase idealismul critic. Firește, această modă dogmatică a trecut și pe la noi; și la noi s-a zis: Kant, adică Schopenhauer. ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... cugetării, au scris amintirile vieții lor personale. În paginile ce urmează stau cuprinse acele ale desfășurării zilelor mele, însă privită aproape numai din punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută ...

 

Ion Luca Caragiale - Țal!...

... numai cu singularul abitual — cu un Țal — destul! Dar să lăsăm chestiunile academice, și să vedem cât înțeles filozofic, chiar din punctul de vedere al vieței practice, poate cuprinde acest cuvânt de o singură silabă — Țal. Am un prieten care-mi zice totdeauna: — Eu, nene Iancule, n ... filozofic. Totdeuna când ne vedem, trebuie să-mi toarne un aforism remarcabil. Cel din urmă, de exemplu, trebuie să-l comunic, având mai ales în vedere împrejurările interesante în care mi l-a spus. Alaltăieri, întâlnindu-mă, zice: — Nene Iancule, tocmai pe d-ta te căutam; deseară mănânci ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi Cronica de joi de Ion Luca Caragiale I Alaltăieri, în faptul zilii, mă deștept tresărind: bate cineva foarte nervos la geam. Știu cine e și ce veste-mi aduce. E cumnatul meu, un tânăr funcționar la C.F.R. și poet liric în momentele-i pierdute. Soția sa e însărcinată — a doua naștere; la cea dântâia, acum un an și jumătate, a avut impierioasă nevoie de forceps. Desigur, mi-aduce poetul vestea că au început durerile unei nașteri mai grele decât a unei poeme lirice. De cu seara ne-am înțeles să ne dea de știre la primul semnal al multașteptatei ușurări. Fusese o sarcină din cale-afară grea; pe lângă asta, teamă de un nou joc de forceps, apoi socoteala greșită a termenului, dezmințit de întârziere, toate contribuiau să irite nerăbdarea familiei și mai ales a femeii. De două săptămâni, tot așteptam zadarnic... E curios cum întârziarea sosirii momentelor grele inspiră mai multă nerăbdare decât a sosirii momentelor plăcute. La prima ciocănire în geam, sar din pat. Nu m-am înșelat. Deschid geamul. Au început durerile! Un fior rece, produs desigur ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj

Vasile Alecsandri - Cucoana Chiriţa în voiaj Cucoana Chirița în voiaj de Vasile Alecsandri Cântecel comic Cântat de dnul Millo, la Teatrul din București. (Teatrul reprezintă un salon.) CHIRIȚA (în costum ridicol de voiaj, intră zburdalnic. Ea poartă malacof exagerat, tocă de catifea neagră cu flori, pene și cordele stacoșii etc.) (Ea cântă pe aria “Royal tambourâ€�:) Iată-mă-s! am sosit Dintr-o călătorie În care-am pătimit O sută de șotii ș-o mie. Dar, zău, nu mă căiesc, Nu-mi pasă de nimică; Eu sunt zdragon și mă numesc Chirița cea voinică. Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. Plecăciune, boieri. (Se închină.) De mult nu ne-am văzut. Sănătoși!... Dar cucoanele? și copiii? bine? Mă bucur. Aud? și mie precum vedeți îmi merge de minune... sărut ochișorii. (Se întoarce în loc de-și arată talia.) Am fost la Paris de mi-am așezat plodu la școală ca să învețe politica, pentru că-n ziua de astăzi, la noi, un om ce nu știe politica nu plătește nici chiar cât jilțul cel stricat care s-a vândut cu doba la București pentru plată de impozit... ...

 

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

... la Talpa, unde hotărârăm să petrecem noaptea; coborân- du-ne din trăsură, văzurăm două arcuri de triumf care decorau cele două intrări ale poștii. Această vedere într-un loc ce poartă un nume faimos, scris cu sângele a două nații puternice, întoarse gândul meu spre timpii trecuți; îmi închipuiam ... sosirăm la Slatina, oraș vechi, dar cel mai anevoie de vizitat ce am văzut vreodată. Risipit pe coastele dealurilor ce îl înconjoară, orașul înfățișează o vedere împestrițată, și poate mulțumi privit de departe; însă cele mai multe case, după pozițiunea lor, sunt un fel de baterii care trebuie să le iei ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>