Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VECI(E)
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 353 pentru PE VECI(E).
... o mișcare, Spre a voastră înălțare Să dați mînă de-ajutor. Acea armă ruginită și ascunsă în mormînt Brațurile să-nfierbinte ; iasă iarăși pe pămînt. Tinerimea s-o-ncunune Cu izbînde foarte bune ; Pe ea facă jurămînt. Înaintea fieșcărui îndestul v-ați umilit, Îndestul și lenevirea în somn greu v-a stăpînit. Acea soartă fără milă, Sau ... cheamă și vestește ca să știți, Că d-acuma înainte nație să vă numiți. Deci cu dînsul înainte Alergați cît mai fierbinte, Laudă să dobîndiți. Pe această sfîntă cale înfruntați orice nevoi. Biruința pretutindini să se ție dupe voi, Și strigați c-o glăsuire : „Slavă, dragoste, unire În veci fie ... noi !â€� Înainte-vă vrăjmașii să aplece fruntea lor, Să-și cunoască neputința, ca să scape de omor ; Dar atunci a voastră mînă Pe ei fie mai blajină, Dîndu-le și ajutor. Vitejia și răbdarea aici încă moștenesc, Încă curge pîntre vine acel sînge strămoșesc, Ce la vreme se ... școala biruinții într-o vreme a stătut, Ale căria ruinuri să văd încă vechi de mult. Dar acum fără zăbavă Acea strămoșească slavă E să vie în minut. Glasul vostru strigînd „slavăâ€� ...
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
... necunoscute. Â Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate Astăzi chiar și copii știu jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: Â Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai ... greu să se împace. Mai lesne pot a spune hoțiile urmate La zece tribunaluri sub nume de dreptate, Mai lesne pot să număr pe degetele mele Câți sfinți avem pe lună și câte versuri rele, Decât să bag de seamă ce carte nu e dată, A cui este mai mică și cine o să bată. Când sunt în adunare, n-am altă mulțumire Decât să se deschidă ... ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... vin. Lacrimă de-argint, scînteie Steaua serii în senin. Văile-alburesc în zare, Satul se-nvelește-n fum. Cel din urmă car răscoală Colbul adormit pe drum. Dulce și încet se-ntinde Tihna pe pămînt și-n cer... Sus pe deal răsare luna, Melancolicul străjer. IV Din culmea Vîrfului-cu-Dor Mă uit în zări senine Și iar m-apucă aprig dor, Odorul meu, de ... ciobanului înalt : Cu căciula într-o parte, El pășește plin de fală, Sara purpurie-i schimbă Zeghea-n mantă triumfală... VI DOINA Se tînguiesc Tălăngi pe căi, Și neguri cresc Din negre văi, Plutind pe munți... La făgădău, La Vadul-Rău, Sus, la răscruci, Vin trei haiduci Pe cai mărunți... Grăiesc încet... Un scurt popas — Și spre brădet Pornesc la pas Cei trei călări... Sus, peste plai, Tăcutul crai Al nopții reci ... mei Doinesc toți trei ; Și clocotesc, Și hohotesc Păduri adînci... VII CIOBĂNAȘUL La curte vine-un ciobănaș Cînd îi abate lui să joace, Și mult e hoț și e poznaș Că e copil din munși, și pace ! Sînt rupte bietele-i opinci, Căciula lui în fund ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... aude și se-nchină  Un semn că se supune măsurei ce-o destină. S-apropie cu pasuri modeste, line, rare Și ůmil îngenunche pe treapta de la tron:  Pe mâne, pe când noaptea v-aprinde blându-i soare, Când clopotul va plânge cu-al serei dulce ton, Atunci eu mă voi duce, pe calul pag călare, M-oi duce pân- la poala a muntelui Pion Ș-apoi pe jos de-acolo eu muntele-am să sui, Ca gândurilor mele aripe să le pui. Aripe, ca să știe ce e deșertăciunea: Să treacă ale lumii curs mizer și meschin, Ca pasul vieții-mi toate să-l ducă-nțelepciunea, Ca sigur să calc calea vieții cea ... îmblă scriind soartea a omului născut. Când moare a lui suflet,aripele și-a-ntins Și renturnând în ceruri pe drum steaua a stins. Dar ce e acea steauă? E-o candelă aprinsă, De-a cerului mari valuri e dusă pe-al ei drum? ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... vorbă aude și se 'nchină — Un semn că se supune măsurei ce-o destină. S'apropie cu pasuri modeste, line, rare Și umil îngenunche pe treapta de la tron: « Pe mâne, pe când noaptea v'aprinde blându-i soare, Când clopotul va plânge cu-al serei dulce ton, Atunci eu mă voiu duce, pe calul pag călare, M'oiu duce pân' la poala a muntelui Pion Ș'apoi pe jos de-acolo eu muntele - am să sui Ca gândurilor mele aripe să le pui. « Aripe, ca să știe ce e deșertăciunea: Să treacă ale lumii curs mizer și meschin, Ca pasul vieți-mi toate să-l ducă 'nțelepciunea, Ca sigur să calc calea vieții cea ... îmblă scriind soartea a omului născut. Când moare a lui suflet aripele și-a 'ntins Și renturnând în ceruri pe drum steaua a stins. Dar ce e acea steauă? E-o candelă aprinsă, De-a cerului mari valuri e dusă pe-al ei drum?
Ștefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie
... apare șters. Și-ndepărtata-i scânteiere. Deși se stinge din vedere, Ne urmărește mai departe, urmîndu-și calea-n univers, Tot astfel cântecele tale triumfă pe pămînt și-n cer, Precum din norul ce-o ascunde, Lumina lunei blînd pătrunde Și-nseninează firmamentul în noaptea plină de mister. Cu ce-aș ... lui eteric Atrage ochii-n întuneric, Dar, adumbrit de flori și ierburi, rămîne totuși nevăzut; Precum, în adieri ușoare, un trandafir îmbobocit S-alintă risipind pe drumuri Amețitoarele-i parfumuri, Încît, rotindu-se împrejuru-i, tîlharul zboară buimăcit; Nici ropotul primăvăratec pe dîmburi verzi curgînd pîrău, Nici frunzele foșnind vioaie Înviorate după ploaie, Nmic nu-i falnic și zburdalnic și limpede ca versul tău ! Ce tainice simțiri ... heruvim ! Cîntăm noi vinul și iubirea, Dar unde este fericirea Dumnezeieștilor avînturi ce ne cuprind, cînd te-auzim ? Cîntările de biruință și corul nostru nupțial Pe lingă imnurile tale Sunt scîncete pustii și goale : Simțim în cîntecele noastre un nu-știu-ce lipsind fatal. Ci spune-mi, de-unde-și ia ... iscodim trecutul searbăd, ori viitorul îndoios, Și-n viața noastr-atît de tristă Rîvnim mereu ce nu există, Și cel mai dulce cânt al nostru ...
... fost un om și-ai pătimit ca dânsul… Un Dumnezeu- cum te credeau părinții- Plutește-n veci deasupra suferinții: El nu ne poate înțelege plânsul. Pe Dumnezeu de l-am vedea în cuie, Cu pieptul plin de lănci, cu pieptul supt, Am spune că-i un joc dar jertfă nu e ... bunătate? Se rătăcește mintea și nu poate Să te urmeze-n lumea ta înaltă... ..................... Al nostru ești: al celor slabi și goi – Pământ ți-e trupul și-n pământ se-ascunde, Dar umbra ta rămase printre noi Și inima-mi te simte orișiunde. De sufletul ce-a întâlnit ... mângâiere; De cel ce geme, neputând să moară, Apropii cupa liniștii de veci; Mereu sporește-a inimii comoară Și drum de zâmbet lași pe unde treci… Al nostru ești! Ce ochi văzu vreodată Că te-ai suit la cer, purtat de nori? Ce gând nebun zvârli această pată, Pe ... prin murmure de chin și rugă, Atâtea brațe tremură și-l cer? Nu, nu! Ale Golgotei reci piroane Nu te-au lipit atât de strâns pe lemn, Cât te-a legat de-acest pământ nedemn Nemărginirea rănilor umane. Atâta timp cât lutul n-o să crească Copii asemeni chipului
Dimitrie Anghel - Himera (Anghel)
... Anghel Publicată în Viața românească , feb. 1909 Plin de dezgust pentru lumea aceasta banală și tristă, Tainic Himerii i-am spus: – „Du-mă pe celalt țărm ! Du-mă-într-o lume mai bună în care să nu fie oameni, Căci între mine și ei nu e nimic obștesc. Tot ce-i încîntă și-i doare pe ei mă revoltă pe mine: Toate le vede întors ochiul meu, altfel făcut. Spre a-i putea îndura și spre-a fi îndurat printre dînșii ... scînteia ca un fulg de jeratec: Inima-n piept mi s-a strîns cînd păn’și fulgul s-a strîns. Dară pe celalt tărîm cînd ochiul meu orb se deprinse Cu întunericul său plin de fantastice lucruri, Scumpe comori am cules din adîncuri de nimeni umblate; Scufundător ... am dat-o, zicîndu-i: – „Pornește-nainte !â€� ... ...O, de știam ce jertfesc, pentru cine-adunasem eu daruri Aș fi rămas fericit singur pe celalt tărîm ! Inima mea mi-am pierdut-o pe veci și-n zadar am jertfit-o: Spuneți de nu e
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La România (Hasdeu)
... România (Hasdeu) La România de Bogdan Petriceicu Hasdeu Columna lui Traian , an. II, nr. 21/83, 31 mai 1871. Allons, enfants de la patrie! Purtând pe trup înfipta gheară Și-n suflet drojdii de venin, De zece ori sărmana țară, Rămasă-n voie la străin, D-abia putând să mai respire ... trădat Prin furtișag români se cheamă, Mânjind un nume uzurpat! Deschide cronica străbună La anii marilor nevoi, Când soartea fulgeră și tună Potop și flacără pe noi: Să vezi c-acea grozavă ciumă, Ce-n veci de veci te-a otrăvit Ș-acuma iarăși te sugrumă— E veneticul înfiat! O nu și nu, iubito mamă! Acei ce roabă te-au trădat Prin furtișag români se cheamă, Mânjind un nume uzurpat! Românul geme ... bătătură Pe când străinii chiuiesc Și urlă cântece de ură, Sugând pământul românesc! Iar tu, o scumpo Românie, Tu nu știi singură ce zici, Lovind,pe fii-ți cu mânie În loc să bați pe venetici! O nu și nu, iubito mamă! Acei ce roabă te-au trădat Prin furtișag români se cheamă, Mânjind un nume uzurpat! Sunt mulți românii ...
Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată
... fi avut picioicile, Regia și pelagra; în fine, frizerii, urmărind pomada pentru creșterea părului pierdut, descopăr azi rețeta pentru căpătarea talentului și frumoaselor daruri intelectuale pe cari nu le-ai avut niciodată. Ca toate marile invențiuni, și aceasta este neînchipuit de simplă. E o rețetă care se poate face cu prea puțina cheltuială în orice familie. Iei: dureri și chinuri sociale, năzuințe, avânturi și idealuri sociale; le pisezi ... e gata. E foarte simplu, nu-i așa? Astfel, ajungi ce poftești — poet liric, satiric, epic, novelist, dramaturg, publicist, critic, într-un cuvânt, artist, pe atât de mare, se-n-țelege, pe cât ăi întrebuința cu mai multă stăruință noua pomadă a idealului social. Își închipuie oricine ce viitor are rețeta asta, care, cu drept ... cuvânt, a ajuns a fi astăzi un cult pentru cei ce sufăr de chelie pe dinăuntrul capului, și se știe cât e de rar părul pe dinăuntru, prin urmare, se-nțelege cât de universală va deveni întrebuințarea minunatei invențiuni. Iată, de exemplu, încep cu o poezie: “O! lună, tu, regină ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... Viața mea-i cerescul cântec, Și dorul meu ce mă frământă, Prin cântec numai pot să-l vindec. Această lume nevăzută, Ce în cântare ființează, E veșnică, e nepierdută, E de-o nespusă frumusețe, Măreață și neschimbătoare, De orice slavă mai înaltă, Ca fulgerul scăpărătoare, În străluciri cerești se scaldă. Și-mpodobirea firii noastre O ... Și curțile lui Damaschin Rămas-au pradă a uitării, Ș-averea marelui creștin În oarba voie a-ntâmplării: Haznaua lui nenumărată Pe la săraci de mult îi dată; Paingul țese pe perete, Căci slugi ca altădată nu-s, Și unde-al lor stăpân e dus, Nu știe nimeni să arăte. Și pretutindeni e pustie stearpă; Grădinile nu înfloresc, Pe-acoperișuri crește iarbă, Izvoarele de-abia țâșnesc, Și numai printre marmuri macul 'Și-înalță stibla ca toiagul, Iar prin palaturi umblă vânturi, Stârnind un roi ... a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire, Pe unde-a-mblat Ființa blândă -- Nădejdea mea și apărarea, Puterea și-acoperământul!... Eu Ție toată cugetarea, Dorința inimii și gândul -- Ți-aduc acuma