Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE BRÂNCI

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 77 pentru PE BRÂNCI.

Ion Creangă - Ivan Turbincă

... mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile. — Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ... nas, zise boierul în gândul său, după ce orândui cele de cuviință. Știu că are să aibă de lucru la noapte. Acum să vedem care pe care! Ori el pe draci, ori dracii pe dânsul!" Căci trebuie să vă spun că boierul acela avea o pereche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul ... palce, că am să-i bat la stroi, să pomenească ei cât or trăi că au dat peste Ivan, robul lui Dumnezeu. Boierul, văzând aceasta, pe de-o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta nu mai știa ce să facă de bucurie; căci multe sărindare mai dăduse el până atunci ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... numai pe seama mea, căci este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale, și nu numai vânătorii știu cum că toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de urâtul precuvântării, să-i ... spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea, sufletul și mintea mea au putut aievea să-și însușească plăcerile și farmecul artei pe care tu, cel dintâi, o predai astăzi cititorilor români, înjghebată în reguli mai mult sau mai puțin riguroase. Daca chiar în anii tinereții, pe când trupul le bĂȘte (vita), cum zice Xavier de Maistre2 s-avântă mai lesne după zburdările inimii, dacă pe atunci chiar, gusturile-mi stătătoare și trândava-mi fire nu m-au iertat să deviu vânător, apoi d-acum înainte ce speranță să-mi mai ... Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea, pe când el, cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei mișcând printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giantă, cel care, cu o rugină de pușcă ...

 

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat

... la pășune și treaba ieșea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalți argați. Nu știu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păștea el erau mai frumoase decât ale celorlalți argați. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argați, fiindcă pe unde le ducea el pășunea era mai cu gust și mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoștea, fiindcă și ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun și era ursit să ajungă ceva. Dară el ... grădină. Aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor și să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. Nimeni nu știa unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de ... muiere. Însuși împăratul fu coprins de spaimă, cum de să piară așa junii ce voiau să-i pândească fetele, și nu mai cuteza să îndemne pe nimeni. Împăratul era nevoit să cumpere mereu ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut

... avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Și ca să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meșteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele și ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea. Ajunși la vreme de bătrânețe, începură a se îngrijura ... A zecea zi sculându-se unchiașul, ieși afară să se spele, ca să pornească la drum mai departe. Când luă ștergarul să se șteargă pe ochi, ce să vază? Trei picături de sânge pe dânsul. El își zise: "Trebuie să mă întorc acasă, căci Dumnezeu știe ce va fi pățit baba mea." Întinse unchiașul la drum. Nu mai căuta ... de copil, de drăguleț, și cu o carte în mână. A treia seară când veniră ursitoarele, se întâmplă ca unchiașul să fie deștept. Pe dânsul, vezi, nu-l mai prindea somnul de bucurie, și de trei zile nu-i mai dase ochii în gene, tot umblând pe lângă babă ca s-o îngrijească și s-o caute la boală. D-aia și când veniră ursitoarele, el nu dormea, ci sta stârcit într ... ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare ... prăvălii pătrundea prin ferestrele mari și nespălate o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Din când în când treceai pe lângă vro fereastră cu perdelele roșii, unde în semiîntuneric se zărea câte o femeie... Pe ici, pe colea vedeam pe câte-un romanțios ce trecea fluierând sau câte-un om beat, care-ndată ce chiuia răgușit lângă ferestrele prostituțiunii, femeia spoită ce sta în sticlă ... a da lumii, ce nu-l asculta, sama că se scursese și a 12 oră a miezului nopții. P-ici, pe colea pe lângă mese se zăreau câte-o grupă de jucători de cărți cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete ... ...

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... Nicolai cel din cui. Și cu toată stăruința lui Moș Fotea și a lui bădița Vasile, Smărăndița a mâncat papara, și pe urmă ședea cu mâinile la ochi și plângea ca o mireasă, de sărea cămășa de pe dânsa. Noi, când am văzut asta, am rămas înlemniți. Iar părintele, ba azi, ba mâine, aducând pitaci și colaci din biserică, a împărțit ... bondari, care din pricina noastră au pătimit. Nu trece mult după asta, și-ntr-o zi, prin luna lui mai, aproape de Moși, îndeamnă păcatul pe bădița Vasile tântul, că mai bine nu i-oi zice, să pună pe unul, Nic-a lui Costache, să mă procitească. Nică, băiat mai mare și înaintat în învățătură până la genunchiul broaștei, era sfădit cu ... nu-i cum gândește omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. Se zicea că are să treacă Vodă pe acolo spre mănăstiri. Și bădița Vasile n-are ce lucra? Hai și noi, măi băieți, să dăm ajutor la drum, să nu zică Vodă, când ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 HĂLĂUCA 6 ÎN VALEA SABASEI 7 PE ȘEȘTINA 8 JUPÂNEASA ZAMFIRA 9 ION RUSU 10 UN POPAS SPRE MÂNĂSTIRI Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și ... neînțelese, care nu puteau fi decât niște puternice protestări conjugale... Pentru a sfârși mai iute cu toate acestea, îl întrebai încă o dată pe gospodar despre drumul la Almaș. Ogheal — plapumă. — Pe aici, ne răspunse el în cele din urmă, arătându-ne spre deal; și spre acolo apucarăm și noi. Desigur că speriatul nostru cicerone ne va ... se ivea geana de aur și de purpură a unui soare tânăr, care într-o clipă șterse într-o nemăsurată depărtare umbra de pe fruntea munților neguroși. Noi ne urmarăm drumul cu sufletul stăpânit de măreția priveliștii, iar rarii drumeți ce întâlneam, și pe ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... lună. Mitrofan, poetul cel de frunte Și vestit de pe vremile-acele, Care la cununii și la nunte Făcea stihuri și bune și rele, Scornisă, pe gustul lui Nason, Mirelui un epithalamion, Cărui dascăl Chiriligordon Au scos un viers lin din psaltichie Alcătuindu-l după canon, Iară Neanes pe podobie Îl cânta nuntașilor voioși De vin, și sătui de cârtaboși. Hârțoaga Zănoaghei chiar ne spune Din fir în păr, câte-au fost cântate. Scrie ... tinere, ți-oi fi harnică." Zâmbi tinăru ca și zorile Ș-îi roși fața ca și rubin; Cu dâns râsără d-albe florile, Soarele râsă pe ceriu sărin. El s-aprĂ²pie și mă-împresură, Biata d-inimă mie-mi tremură. Iar' în pinăra mea cu fragile, [15] El pusă-o ... mi dulcea Vinere, Vânez inime blânde, tinere!... Iar' tu jură-te, pruncă tinără, Că-mi vei fi bună, eu-s AmĂ³r!..." Zisăi: ,,Juru-mă pe-astă pinară, Că pentru tine eu viiu și moriu!..." De-atunci pare că nu-s dulci fragile Cumu-s murele de-amor, dragile!..." Cântând Viorel ... frunte Voievozi și preteni ședea la masă, Povestindu-le de ramuri crunte Ce văzusă-n pădurea cea deasă; Apoi cum își dedusă peste cap De ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... dreapta atârna un nor dintr-un copac rezemat de coloana unei zidiri, iar la stânga luna, făcută din o hârtie unsă cu seu și întinsă pe un cerc, zăcea aruncată pe un poloboc, de după care se ivea soarele tot din hârtie transparentă mânjită cu roșu. Pe vârful unui munte se afla o pereche de pantaloni și o căciulă flo­coasă cerchezească. Pretutindeni prin unghere se vedeau arun­cate oale cu boieli ... iese, el după sufler) : Cine vine? Francisco. Stai și răspunde, cine ești! Bernardo. Să trăiască regele! Văzut-ai, blestematul nu vrea să-mi deie rachiu pe datorie! întrerupe pe Bernardo o voce amorțită de după culisă. Francisco. Bernardo! Vocea amorțită. Ba nu. Mortcu, crâșmarul din colț. Bernardo (după sufler) . El însuși... (Pe scenă intră cam ceacâr un mustăcios cu voce amorțită.) El însuși, puchiosul de perciunat, mă încredințează că căciula lui Vaniușka nu face un sângeap de ... Suflerul, deprins cu așa scene, își reazemă capul de mână și cu indiferență așteaptă sfârșitul luptei. Păruiala devenea tot mai serioasă. Mustăciosul cu violență da brânci lui Vaniușka, care căzu lovindu-se în masa suflerului. Măsuța se răstoarnă, lumânarea de ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI

... a ținea și ce-i de-a mai crede. PĂ¡rtnicii să hulesc, să defaimă, Să luptă, să gonesc și să sfarmă. Jidovul pe toți goi-urgisește Și, de-ar putea i-ar strânge cu totul, Ca pe filisteni, că socotește Că așa-i porunci SavaĂ³tul!... Pe musulmani Coranul învață A lipsi pe ghiauri de viață. [9] Creștinul pe necredincioși încă Ardea, cum incviziția sfântă Îi arde-acum. Toți vor ca să vincă Ducând pe cei ce nu cred, la țântă, Nu cu dovezi încredințătoare, Ci cu măciuca și cu topoare. Toți acește să mustră-între sine A cui ... Din sine sângur, nici rea, nici bună, Precum nici poate să să zică Că din firea sa-i rea ună ș-alta, Căci o pricină pe toate strică Și pe toate direge-o unealtă, Adecă-obiceaiurile bune Sau rele, direg pe-alte, strică pe-une. [14] Un popor blând, spre-îmbunătățite Năravuri învățat din pruncie, Măcar supt ce legi învolnicite, Măcar supt ce slobodă domnie, Totdeuna va fi bun ... Cel mai înțălept încă rămâne În urmă-om pătimaș ca și noi: Și deacă-i vom da bici să ne mâne Încătro va vrea, ca pe ...

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... de multe bucurii în viață, nu înțeleg nemulțumirile celor tineri și mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrânețe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi și să dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi știți, voi faceți; de mine să nu ascultați. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care ... era locul acesta mai ales de când veniseră cârciumarul cel nou cu nevasta lui tânără și cu soacră-sa cea bătrână, căci ei nu primeau pe drumeț ca pe un străin venit din lume, ci ca pe un prieten așteptat de multă vreme la casa lor. Abia trecuseră dar câteva luni după Sf. Gheorghe, și drumeții mai umblați nu mai ziceau că ... a lungul râulețului se întind două șiruri de sălcii și de răchite, care se îndeasă mereu, până se pierd în crângul din fundul văii; pe culmea dealului de la stânga, despre Ineu, se ivește pe ici, pe colo marginea unei păduri de stejar, iară pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>