Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PÂINE ÎNTREAGA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 98 pentru PÂINE ÎNTREAGA.
Vasile Alecsandri - Balta-albă
Vasile Alecsandri - Balta-albă Balta-albă de Vasile Alecsandri (1847) Dlui I. Bălăceanu Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe divanuri, după obiceiul oriental, și înarmați de ciubuce mari, care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era învelit de nori vineți, care se spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!... Eforia nu încuviințase proiectul lor! Printre noi se găsea un tânăr zugrav francez, care pentru întâia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. -- Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc cu rușine că, pân-a nu veni în țările d-voastră, nici nu prepuneam că se află în Europa o Moldavie și o Valahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce, ca un Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părți ale lumii și a mă încredința că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o societate foarte plăcută. -- Domnule, răspunse unul din ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... însă foarte exploatate de funcționarii Agiei și Eforiei. Singura prerogativă ce le mai rămăsese consista întru a prezenta domnului la Anul Nou o pâine mare și sare. Aceste bresle au dispărut sub vălul năvălitor al jidovilor, alungați din Rusia și Austria. În fine se pierdea în umbră, în părăsire ...
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
... atrase prin sunetul unui fluieraș, ce imita glasul cocoșeilor. Care se punea pe creangă, acolo rămânea, iară celelalte picau sub împușcătura flintelor, așa că din întreg cârdul numai puține scăpau de vânători, care aduÂnând în cuști mii de perechi, le duceau la Varșovia, unde le vinÂdeau cu câte două ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau neconÂtenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprinÂdea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la MosÂcova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... român. (1572-1574) Ainsi d'un peuple entier je feuilletais l'istoire! Livre fatal de deuil, de grandeur, de victoire... Astfel răsfoiam istoria unui popor întreg: carte fatală de doliu, de mărire, de victorie! Victor Hugo, oda Ubi defuit orbis Cuprins 1 PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... și fiindcă Budulea peste săptămână mergea la lucru, el zicea mereu: "Măi Buduleo, nu mai purta și copilul cu tine; pune-i o bucată de pâine în traistă și trimite-l la școală, ca să-mi bat și eu capul cu dânsul". Iară Budulea era om cuminte și înțelegea că dascălul ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... o gospodină bătrână, cinstită, harnică, vioaie, cuminte, neobosită și neodihnită, care începea munca de cu nopticica, până să nu înceapă cocoșul cel berc, fala satului întreg, să cânte la cântători cucurigu gagu, de cotcodoceau toate puicile și găinele, ba și cloștile pe cuibarele lor. Și muncea și făcea pânză în patru ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
Petre Ispirescu - Cei trei fraţi împăraţi Cei trei frați împărați de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un biet om sărac. El avea femeie și trei copilași. Lucra bietul om de da pe brânci, zi și noapte, orice și pe unde găsea, și două în tei nu putea lega și el. Bieții copilași erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineață, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră nițel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să știe ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Își lepădă calevrii, își scuipă în palme și se agăță de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Așa de frumos era oul și lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă și-l băgă în sân. După ce se dete jos, ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
Ion Luca Caragiale - Două loturi Două loturi de Ion Luca Caragiale Apărut în 1898 Asta e culmea!... culmea!... strigă d. Lefter, ștergându-și fruntea de sudoare, pe când madam Popescu, consoarta sa, caută fără preget în toate părțile... Nu e și nu e!... - Femeie, trebuie să fie-n casă... Dracu n-a venit să le ia!... Dar ce au pierdut? ce caută? Caută două bilete de loterie, cu care d. Lefter Popescu a câștigat. Însă oricine mă poate întreba: - Bine, dacă a pierdut biletele, de unde știe d. Lefter de câștig? - E lucru simplu. Biletele le-a fost cumpărat cu bani împrumutați, ca de cabulă, de la d. căpitan Pandele, fiindcă îi spuseseră mulți, când se tot plângea că n-are noroc la joc, să-ncerce a juca cu bani de-mprumut... Și a făcut învoială, pe onoare, față cu martori, să dea din câștig, dacă s-o întâmpla, zece la sută căpitanului. Când a cumpărat biletele, d. Lefter a râs pesimist: - Ți-ai găsit! eu și noroc! Dar d. căpitan Pandele, mai optimist: - De unde știi dumneata norocul meu? Ș- ...
Alecu Russo - Soveja Soveja de Alecu Russo Ziarul unui exilat politic la 1846 4 martie. Iată-mă dar pus la-nchisoare și singur. Temnicerul meu a pornit azi la Iași... Am rămas dar singur... adică sechestrat într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde-n silă printre niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi- ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
Constantin Negruzzi - Negru pe alb Negru pe alb de Constantin Negruzzi Scrisori la un prieten Cuprins 1 Scrisoarea I 2 Scrisoarea II 3 Scrisoarea III 4 Scrisoarea IV 5 Scrisoarea V 6 Scrisoarea VI 7 Scrisoarea VII 8 Scrisoarea VIII 9 Scrisoarea IX 10 Scrisoarea X 11 Scrisoarea XI 12 Scrisoarea XII 13 Scrisoarea XIII 14 Scrisoarea XIV 15 Scrisoarea XV 16 Scrisoarea XVI 17 Scrisoarea XVII 18 Scrisoarea XVIII 19 Scrisoarea XIX 20 Scrisoarea XX 21 Scrisoarea XXI 22 Scrisoarea XXII 23 Scrisoarea XXIII 24 Scrisoarea XXIV 25 Scrisoarea XXV 26 Scrisoarea XXVI 27 Scrisoarea XXVII 28 Scrisoarea XXVIII 29 Scrisoarea XXIX 30 Scrisoarea XXX 31 Scrisoarea XXXI 32 Scrisoarea XXXII Scrisoarea I (Primblare) Mai 1837 După ce trece Podul Iloaei — mișeniță de judani stremțoși și puturoși — călătorul respiră mai ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu te ...