Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OAMENI DE RÂND
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 445 pentru OAMENI DE RÂND.
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
... Dumnezeiri! Pui noi arhierei, Noao beserici și-închinăciuni, Toate-a dreptii minți îngânăciuni. Înveți dogme, care nice-o minte Le cuprinde,-obiceaiuri afară De fire și crezământuri sfinte, Însă nice-o știință-adevară, Nice-o precepere și sâmțire Potrivită cu omeneasca fire. Tu-înveți pe om ca el să nu vază Când vede, să nu știe când știe, Iar' cându-i de-a crede, să nu crează, Zâcându-i că mintea-i nebunie, Sâmțirea-i patimă rușinată, Firea-i totdeuna necurată. [7] Iar' când apoi ... îmbunătățite Năravuri învățat din pruncie, Măcar supt ce legi învolnicite, Măcar supt ce slobodă domnie, Totdeuna va fi bun și drept, Tocma să n-aibă rând înțălept. Iară mulțimea-întru rău dedată, De-ar avea măcar ce lege sfântă, Prin sângură lege niceodată Nu să va-îndrepta. Deci nice-o smântă Să vede-a zăcea-în ... dar unul să ne stăpânească, Sau doi, sau câțva? Din ce pricìnă? Tocma s-aibă ei minte-îngerească Și cu toată-înțălepciunea plină! Eu, de voie bună, nu mi-oi pune Jugul în grumazi, vă spun ș-oi spune! Cel mai înțălept încă rămâne În urmă- ...
... da parcă sunteți vreo doi-trei. — Îs singur, dragă, singur. Numai curat singur... Of-of-of, păcatele noastre... Păzitorul dă de un om și se oprește. — Cum de-ai nimerit tu pe-aici? întreabă el. — Am rătăcit, bunule om. Mergeam la moara cea din Mitrievo ș-am rătăcit. — Tiu, măi! Parcă pe-aici e drumul la moara cea din Mitrievo? Cap de bou ce ești tu! La moara cea din Mitrievo trebuie să mergi mult mai în stânga, de-a dreptul din oraș pe drumul haznalei. Tu cu capul tulburat ai făcut trei vrâste de prisos. Ți-ai fi uns gâtul la oraș? — Am păcătuit, dragă, am păcătuit... Cu adevărat c-am păcătuit, nu-mi ascund păcatul. D-apoi ... la umăr și tac. Vântul, umed și pătrunzător, le bate drept în față, și copacii, cei nevăzuți, fremătând și scârțâind, aruncă asupra lor picături mari de ploaie. Aleea aproape delaolaltă e acoperită cu bulhace. — Una n-o pricep eu, zise păzitorul după o tăcere îndelungată: cum de-ai nimerit tu pe-aici? Parcă poarta-i încuiată cu lăcată. Ai sărit zidul ori cum? De-ai sărit, apoi pentru un ...
... da parcă sunteți vreo doi-trei. — Îs singur, dragă, singur. Numai curat singur... Of-of-of, păcatele noastre... Păzitorul dă de un om și se oprește. — Cum de-ai nimerit tu pe-aici? întreabă el. — Am rătăcit, bunule om. Mergeam la moara cea din Mitrievo ș-am rătăcit. — Tiu, măi! Parcă pe-aici e drumul la moara cea din Mitrievo? Cap de bou ce ești tu! La moara cea din Mitrievo trebuie să mergi mult mai în stânga, de-a dreptul din oraș pe drumul haznalei. Tu cu capul tulburat ai făcut trei vrâste de prisos. Ți-ai fi uns gâtul la oraș? — Am păcătuit, dragă, am păcătuit... Cu adevărat c-am păcătuit, nu-mi ascund păcatul. D-apoi ... la umăr și tac. Vântul, umed și pătrunzător, le bate drept în față, și copacii, cei nevăzuți, fremătând și scârțâind, aruncă asupra lor picături mari de ploaie. Aleea aproape delaolaltă e acoperită cu bulhace. — Una n-o pricep eu, zise păzitorul după o tăcere îndelungată: cum de-ai nimerit tu pe-aici? Parcă poarta-i încuiată cu lăcată. Ai sărit zidul ori cum? De-ai sărit, apoi pentru un ...
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
... a râde alții, să râzi tu mai întâi. Vezi domnișoru-acela care toate le știe, Căruia vorba, duhul îi stă în pălărie, În chipul de-a o scoate cu grații prefăcute? Hainele de pe dânsul sunt la Paris cusute: Singur ne-ncredințează. Lorneta atârnată Este și mai străină, de-o formă minunată; Vrea s-o cumpere prințul, dar ca un om cuminte Dumnealui o tocmise ceva mai înainte. Când le-a spus astea toate, o ia la ochi, privește Chiar pe dama aceea cu ... tale Te fac să scoți cuvinte ce nu ar fi cu cale, Să superi din greșeală persoane însemnate, Ba încă câteodată și dame delicate, Râzând de-acele două, statornică pereche Care își petrece seara șoptindu-și la ureche, De celelalte patru contese ideale, Umflate de pretenții și vrednice de jale, Pe care dacă prințul le ia la bal de mână, Nu mai vorbesc cu nimeni câte o săptămână. Astăzi râzi de-o pedantă, mâine de-o prețioasă; Zici de una ajunsă în vârstă cuvioasă Că atestatul vremii nu va să-l priimească; Și de-alta ce iubește
Alexei Mateevici - Spre lumină!
... viață mai omenească. Ca lucrul luminător, despre care vorbim, să meargă lin și bine, este de trebuință să fie unite puterile care fac acest lucru. De aceea, tovărășia luminătorilor din fiecare sat ar trebui să fie legată de asemeneași tovărășii din alte sate, adică să știe ce se face pe acolo și cum mai merg trebile tovărășiei de acolo. Pentru asta, pot să se întrebuințeze toate chipurile, care sunt cu putință, începând de la telefon, pe unde este el, și până la scrisori și dări de seamă, care trebuie să fie trimise dintr-o tovărășie într-alta, cât se poate de des, ca fiecare dintr-însele să știe ce face alta. Nici e de vorbă că acest lucru este foarte însemnat: el ar uni în „gânduri și simțuri“ pe toți moldovenii noștri din Basarabia și atunci nimeni ... înaintea alegerilor, căci ar ști bine pe cine să-l aleagă. Asta ar fi hotărât mai dinainte. În sfârșitul tuturor celor spuse mai sus, găsim de cuviință să spunem că felul cum poate să fie îndeplinit lucrul luminării poporului în înaintea alegerilor atârnă de la omul care va fi atât de ...
Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann
... miluit!... etc. După această descriere a iadului, vine ca un contrast veselitortabloul raiului: Văzui raiul cel frumos, Ca soarele luminos, Și mese întinse de rând, Pe ele făclii arzând; Iar împrejur drepții stau Și bucurie gustau. Văzui sfinți prea luminoși, Apostoli și cuvioși Și cete de mucenici, De tineri, bătrâni și mici. Văzui și sfinte muieri Petrecând în mângâieri Cu cununi de diamant Și podoabe de briliant Împreună dănțuind Și pe Dumnezeu slăvind. În adausul de cântări morale se află unele strofe luminate de razele poeziei. În cântarea III Primăvara: Ah! iată a sosit iară Frumoasa primăvară Cu flori și cu verdeață Și plină de blândeață Precum noi o dorim. . . . . . . . . . . . . . Dumbrava-nrămurată Ce fuse scuturată Acum întinerește Și frunza se mândrește Clătindu-se de vânt. . . . . . . . . . . . . . Prin pomi, prin rămurele Stând fel de păsărele Cu bucurie mare Răsun' dulce cântare Cu toate melodind. . . . . . . . . . . . . . În cântarea IV: Viața omului: Omul este ca iarba, Zilele ca o floare Ca timpul ... a crede că Anton Pann cunoștea cu desăvârșire datinile naționale, că el era vârât deplin în pielea românului, și că mintea lui era o comoară de cântece, de cimilituri, de păcălituri și
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
... minte strigam: unde ești, mamă? Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau râu Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu; Nu știam ce-i de mine și cum pot să rămân În lume-atât de singur și-atâta de străin, Și inima-mi se strânse și viața-mi sta în gât  Dar ca de-a ta iubire tot nu am plâns atât. O, demone! viața-mi și sufletu-mi de vrei, De ce mai stai pe gânduri, de ce nu mi le cei? De ce mă-nșală ochiu-ți cu zarea-i, cu seninu-i, De ce cu ușurință, atât, atât mă chinui? Ajungă-ți... mă omoară mai bine... și destul. De vorbe și de zâmbet să nu mai fiu sătul? A mamei amintire eu unu-n stare-am fost Să ți-o sacrific ție și sunt atât ...  Cu viața-mi sfărâmată urâtul tău petrece; Și să te vezi privită cu patimă, cu jind, Să vezi că cel mai tare se face om de rând, Cu gura numai spumă se pleacă în genunchi,  Priveliștea aceasta te bucură-n rărunchi  Să-l vezi că la picioare-ți se târâie
... niște ochi fără culoare, fără gene și fără sprincene. Când se uita la mine, îmi venea să cred că nu mă vede. Apoi era ciupit de vărsat, de nu găseai loc sănătos pe obrajii lui nici cât ai pune un vârf de ac; și mai era pleș la cap ca un genunche, avea picioarele haitișe, parc-ar fi fost îndoite de călărie și pe lângă toate aceste îl chema și Ion Urdilă. Te las să judeci ce haz făceau fetele de dânsul. Să nu crezi că era om morăcănos, rău sau pizmătareț cum sunt obicinuit oamenii sluți. Din contra, era blajin, glumeț și cinstit, de puteai zidi o cetate pe cuvântul lui. Nimic nu făcea tata fără să se sfătuiască cu dânsul. — Ioane, oare să fie vreme de scos la plug? — Ioane, oare grâul nu-i de secere? — Ioane, oare cum vor sta prețurile anul acesta? Iar Ion răspundea așezat și lămurit ca un cărturar. Pe lângă lucrul câmpului, el mai ... putea face unei fete. Iar bietul Urdilă, care avea conștiință despre sluțenia lui, le suferea toate, și fața-i blajină nu destăinuia niciodată vreo urmă de mânie sau ...
George Coșbuc - Puntea lui Rumi
... mărunte Peste stâlpi câteva scânduri. Ce era ? O simplă punte. — „Rege, nimeni nu cunoaște Ce-i in sufletul femeii, Numai cei de sus ! Și iatä Și-ntr-un lemn s-arată zeii ! De va trece peste punte O femeie credincioasă, Se va-nfrumoșa femeia, Rămâind mereu frumoasă. De va trece însa una Care și-a-nșelat bărbatul, Ea se va negri ca noaptea, Astfel ispășind păcatul. Dar eu cred că nu ... păcate ! Cea mai castă Treacă-ntâi! Și-apoi să treacă Rând pe rând câte-o nevastă." Și-a tăcut. Erau în șiruri Zeci de mii de sute De femei: ce de credință La un loc, ce de virtute ! Dar virtutea — zice Veda — Este mută, vecinic rece. Gupta strigă, dă un ordin, Dă pe-al doilea, dă vro zece Ș-apoi ... omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mândru Cu virtuțile ce are ; Deci nu-i o minune dacă Dintr-atâte mii de sute De femei, nici una mândră N-am găsit de-a ei virtute ? Iar frum'sețea-i bun netrainic Și ispititor la rele, Știu nevestele-acest lucru, Și, vezi, ce cuminți sunt ele ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... vorbește, Cât parcă ceva-l doare și nu știu ce-i lipsește; Că-i tot mereu pe gânduri și-i vecinic supărat. Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele, Frumoși în zi de pace și tari în zile grele Și demni de-un tată, care e demn de-ai săi feciori: Era Voinic-Zorilă, copil născut în zori, Braț greu la bătălie și trăsnet la izbândă; Era mezinul Grangur, om bun, inimă blândă Milos; și era fiul din urmă Trandafir, Frumos ca o poveste, isteț ca un Arghir! Așa erau feciorii: iar Tabără-mpăratul Din ... se duce la el; l-a ridicat Și dusu-l-a-n palută; Zorilă rușinat N-așteaptă zorii zilei; în miez de noapte lasă Ăst loc fără norocuri și trist întoarnă-acasă. Și Tabără-i vorbește: Ispravă nu-i nimic? Degeaba tu, Zorilă, porți nume de voinic!... Acuma Grangur iese, la staule grăbește Și-alege-un șoim, a cărui copită strălucește De-argintul din potcoavă; apoi blândul fecior Încalecă și pleacă cu gânduri și cu dor Să capete pe fata crăiască de ...
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu Pe un volum de Eminescu de George Topîrceanu (Însemnări inedite și alte digresii cu privire la „arta nouăâ€� indigenă) S-a zic că, din punct de vedere artistic, opera poetică a lui Eminescu e imperfectă. Acei care cred astfel confundă perfecțiunea tehnică cu perfecțiunea artistică. Orice om inteligent, care a ținut o prozodie în mână, poate face versuri perfecte. Semnatarul acestor rânduri nu e poet. Totuși: Aseară, fix la ora ... doză de șarlatanism literar. El încearcă să ne sugereze un fond care nu există, sau care se reduce la infinitul mic până la proporții atât de microscopice, încât dispare cu totul. Pe un nor de ametiste luna grea, halucinantă, Monoclează orizontul cu tergiversări de plantă. Voluptatea sepulcrală distilează-n mine seva Vesperalelor litanii, templele lui Saki-deva, Conturează nostalgia de fenol și de mister Și-mi pătrunde-acut în craniu, ca un vers de Baudelaire... [3] Iar exhibiția acestui vid sufletesc e colorată apoi, după gradul de inteligență al fiecăruia, de dorința