Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NENOROCI
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 216 pentru NENOROCI.
Ion Creangă - Povestea porcului
Ion Creangă - Povestea porcului Povestea porcului de Ion Creangă Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi ...
Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică
Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică Cronica fantastică de Ion Luca Caragiale Suntem în anul grației 3.874... Cum se poate ?... - Mă rog, mă iartă, amabile cititor. Dă-mi voie a te ruga să nu mă-ntrerupi până la fine. Îmi promiți că mă vei lăsa să termin ceea ce d-abia am început ? Comptez pe promisiunea d-tale. Rencep dar. Suntem în anul grației 3.874; ne aflăm în cetatea Tâmpitopole, locuită de Sinecorzi, ciudate ființe bipezi, cărora le lipsește partea stângă a toracelui cu toate ale ei. Sinecorzii sunt un trib de Chinezi. Deschid, cu permisiunea d-voastră, o mică parenteză istorică explicativă. (Acum două mii de ani, Chinezii declarară resbel Rusiei, vastă țară ce coprindea jumătate din continentul Europei. - Observați bine că narez numai faptele; nu fac nici un comentariu. Bătaia avu loc pe fruntaria celor două țări. Chinezii triumfară și, trecând peste regimentele rusești ca peste un imens bulevard de cadavre, în o săptămână fură în capitala inamică, în două săptămâni ajunseră în centrul Europei și în trei, după ce străbătură și bătură, una după alta, toate țările mari și mici, se opriră pe țărmii Atlanticului. Poate c-ar fi mers și ...
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
... protejatul tău avea un 3. - Și acum? - Are 7. Uite-te - am gândit eu - ce va să zică o întârziere de câteva minute; cum poate nenoroci pe un tânăr! Rămânea Mitică Dăscălescu iar repetent, cu toate că ține la el atâta mamiță-sa Dăscăleasca, la care ține Piscupeasca, la care ține ...
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu Lascăr Catargiu de Ion Luca Caragiale Mihalache Cogălniceanu face pe 2 Maiu și pune s'arunce pe ferestre cu patul puștilor pe reprezentanții națiunii; Iancu Brătianu ajunge vizir odios; stăpânește ca un african, cu niște camere de mameluci, și banchetează încunjurat de baionetele ienicerilor lui Radu Mihaiu; C. A. Rosetti fuge rușinat de trista sa amăgire, și moare scârbit și amărât. Așa trebuia să se'ntâmple! Un curent - generos, dar și ridicul, poate onest ca intenție și sentimental în font, dar desigur pernicios ca urmări pe cât de grotesc în formă - suflase cu puteri și spulberase cenușa Regulamentului, făcând să răsară în locul ei un miraj, o fata morgana: România deplin fericită prin regimul reprezentativ. Ce s'a întâmplat? Ce se'ntâmplă totdeauna cu fata morgana: când dai să te-apropii de ea, se topește în aer. Atunci, o urâtă ironie a soartei: proclamarea redeșteptării și emancipării noastre politice a fost semnalul inaugurării celei mai teribile și înjositoare tiranii - tirania vorbei. Iată cine ne-a stăpânit o jumătate de veac cu ultima cruzime: vorba, vorba umflată și seacă - legenda. Ea a avut, ...
Ion Luca Caragiale - O blană rară
Ion Luca Caragiale - O blană rară O blană rară de Ion Luca Caragiale E ger și ceață... ceață-nghețată... o vreme, să nu scoți un câine afară. Lumina fanarelor, roșie, e îmbrobodită într-o stranie aureolă irizată. În gangul palatului d-lui Psaridi, mare proprietar, arde, clipind arare, o mare lampă electrică cu arc, e ca un vis albastru și rece de poet dezgustat. Pe ferestrele mari, mate de abureală, ale palatului — ce cald trebuie să fie înăuntru! — ies, rupând pâcla groasă în bande largi și drepte, lumină și sunete armonioase și alegre. E un bal sus! Un ceas despre ziuă, și încă intră trăsuri închise pe gang. Aha! iată doamna Cuțopolu! iată cea mai splendidă, cea mai infatigabilă dintre elegantele bucureștene! E o arătare ca din povești... O rochie de catifea vânetă-deschis ca opalul... Pe cap, pe umeri, pe gât, pe brațe, în degete, în urechi, o avere, o avere întreagă în pietre scumpe! De unde vine această scânteietoare apariție? De la Capșa... A fost la Teatrul Național. A luat apoi la patisierul Ă la mode, en petite chambrĂ©, un pahar de șampanie... și acum vine la amica sa madam Psaridi ...
Ion Luca Caragiale - Plătește vizirul
Ion Luca Caragiale - Plăteşte vizirul Plătește vizirul de Ion Luca Caragiale Guvernul a izbutit în sfârșit a se spăla pe mâini de orice amestec în cestiunea revizuirii. Stăruind până în cele din urmă a se ascunde de orice răspundere la spatele credincioaselor sale majorități, și neascultând dreptele pretenții ale minorităților, cari cereau să știe mai nainte de orice părerea lui în cestiunea israelită, guvernul a lăsat asupra camerelor să ia ele inițiativa în această cestiune. În două ședințe secrete ale Camerii și Senatului întrunite, guvernul a dat citire la o mulțime de acte diplomatice, din cuprinsul cărora s'a dovedit cu prisos că numai și numai dânsul este vinovat de încordarea acută la care a ajunsă astăzi cestiunea evreilor. Cu toate acestea, guvernul a refuzat categoric a-și arăta părerea și a face o propunere în privința modificării art. 7, și aceasta pentru cuvintele deja arătate de noi alaltăieri, că oricum s'ar deslega cestiunea din inițiativă parlamentară, poziția lui ministerială să fie salvată. Astfel dar, Camera și Senatul au ales fiecare câte o comisie, care să se ocupe ...
Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni
Ion Luca Caragiale - Temă şi variaţiuni Temă și variațiuni de Ion Luca Caragiale Tema Aseară, pe la 6 ore, un foc a izbucnit la o casă peste drum de cazarma Cuza în Dealul Spirii. Mulțumită activității pompierilor și soldaților, focul, deși bătea un vânt puternic, a fost năbușit în câteva minute. Pagubele nu prea sunt însemnate. (Universul) Variațiuni De patru ani împliniți aproape de când reacțiunea ține în gheare Belgia Orientului, care din lipsă de energie în evoluțiunea ei cătră progres, un progres bine definit de aminteri prin spiritul tradițional și istoric, și ocazionat întrucâtva, deși jenat oarecum, de evenimentele economice din urmă, în care duplicitatea reacțiunii a întrecut toate marginile și a atins limita tutulor speranțelor de îndreptare, speranțe ce nu pot fi intemeiate pe câtă vreme reacțiunea cu oamenii ei fatali, cari nu se tem nici de lege, nici de Dumnezeu, nici de judecata, nepărtinitoare dar aspră, a Istoriei, au avut cinismul prototipic și revoltător s-o declare, cu cea mai enormă dezinvoltură și exuberanță într-o memorabilă ședință a parlamentului, care a avut imprudenț a, sau, mai bine zis, impudența ...
Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune
Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune Ultima emisiune de Ion Luca Caragiale La răspântia unei mahalale mărginașe, strălucește de departe în fel de fel de fețe geamlâcul unei cârciume, razele lămpii din tavan trecând afară prin clondire pline cu deosebite vopseli străvezii. Afară e o vreme câinească; plouă ca prin sită și bate vânt rece. Începe iarna. A-nnoptat bine. Prin dâra de lumină, se vede o umbră înaintând cu pași grăbiți. Umbra urmează calea luminată, ferindu-se de băltoace, se apropie și intră în cârciumă. — Bună seara. — Bună seara, d-le Iancule, răspunde negustorul de la tarabă. — E cineva d-ai noștri p-aci? — Încă n-a venit nimeni. — Nici d. Tomița? — Nu... Pesemne s-a mai abătut pe undeva; dar trebuie să pice acuma. Persoana care a intrat și întreabă de domnul Tomița este domnul Iancu Bucătarul. E un om ca de șaizeci de ani; dar cam prea trecut pentru vârsta lui. A și pătimit multe. De mic, fiind copilul unui rob, bucătar vestit pe vremea lui, a învățat arta culinară de la tată-său, pe care l- ...
Mihai Eminescu - Moş Iosif Moș Iosif de Mihai Eminescu Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mâinile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe umpleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și păroasă întorcea, cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui manuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri și figuri ...
Mihai Eminescu - Satira I Satira I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea I Scrisoarea I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ...