Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MUT
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 380 pentru MUT.
Alexandru Vlahuță - Christos a înviat
Alexandru Vlahuţă - Christos a înviat Christos a înviat de Alexandru Vlahuță I Și-au tremurat stăpânii lumii La glasul blândului profet Și-un dusman au văzut în fiul Dulgherului din Nazaret! El n-a venit să răzvrătească Nu vrea pieirea nimănui; Desculț, pe jos, colinda lumea Și mulți hulesc în urma lui. Și mulți cu pietre îl alungă Și râd de el ca de-un smintit: Iisus zâmbește tuturora- Atotputernic și smerit! El orbilor le da lumina, Și muților le dă cuvânt, Pe cei infirmi îi întărește, Pe morți îi scoală din mormânt. Și tuturor de o potrivă. Împarte darul lui ceresc- Și celor care cred într-însul, Și celor ce-l batjocoresc. Urască-l cei fără de lege... Ce-i pasă lui de ura lor? El a venit s-aducă pacea Și înfrățirea tuturor. Din toată lumea asupriții În jurul lui s-au grămădit Și-n vijeliile de patimi La glasul lui au amuțit: "Fiți blânzi cu cei ce vă insultă, Iertați pe cei ce vă lovesc, Iubiți pe cei ce-n contra voastră Cu vrăjmășie se pornesc"... II Cât bine, câtă fericire, Și câtă dragoste-ai adus! Și oamenii ...
Alexandru Vlahuţă - La icoană La icoană de Alexandru Vlahuță Noaptea s-a lăsat pe vale, și cătunu-i adormit. În bordei sărac, la vatră, suflet trist și chinuit, Fără somn, tânăra mamă copilașu-și ține-n poală, Și plângând îl netezește pe obrajii arși de boală. De cu sară mititelul încetase să mai țipe: Se ducea, văzând cu ochii, viața-i fărâmită-n clipe. Peste ochii mari și tulburi cad pleoapele-obosite, Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite De al morții frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate... Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a se simți trudită: Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape! Nu se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape, Își zicea ...
Alexandru Vlahuță - Partea cea mai bună...
Alexandru Vlahuţă - Partea cea mai bună... Partea cea mai bună... de Alexandru Vlahuță Sămănătorul, an I, nr 7, 13 ianuarie 1902 Stând la geam c-o floare-n mână, Cată-ntrebător spre mine: „Nu-i așa că-mi șade bine Și c-ai vrea să-ți fiu stăpână?â€� Eu pricep, îmi plec privirea Cu sfială prefăcută: „Cuvântarea ta cea mută Mă învață ce-i iubireaâ€� Ea la gură-și duce floarea, Și-nchizând din ochi, suspină: Doar o clipă de lumină – S-a plecat Ispititoarea. Ca un cântec îmi răsună Din departe amintirea ... Și atât ne-a fost iubirea. Poate-i partea cea mai
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa Păcătoasa de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Norodul fierbe... Glasuri, tunet, Cântări și din chimvaluri sunet, Verdeață primprejur și flori, Iar printre stâlpi, pe la ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a dat; Nu rabdă nici o răutate, Iertare propovăduiește Și pentru răi cu bunătate El tuturora răsplătește. Puterea Lui, din cer venită, Nu-i pe pământ obicinuită. Le dă El orbilor vedere, Iar celor slăbănogi tărie... Mărturisire ...
Alexei Mateevici - În dimineața duminicii
Alexei Mateevici - În dimineaţa duminicii În dimineața duminicii de Alexei Mateevici S-au dus dintâi acele două Mironosiți cu mirul lor; Era-ntuneric și prin rouă Mergeau cu pasul grăbitor. Vorbeau de cele petrecute, De zile pline de dureri, De pacea dimineții mute, În ziua sfintei Învieri. Și le era o groază mare Rușinea crucii s-amintească, A jidovilor blestemare, Nemulțumirea omenească. Batjocorirea relei goane Și plânsul celor credincioși, Ș-a crucii lui Hristos piroane, Și ghimpii frunții sângeroși... Își aduceau atunci aminte Cum L-au luat de la ostași Și în mormânt fără cuvinte L-au pus — departe de oraș. Trecut-a sâmbăta-n mâhnire, Și noua zi în cer zorește; Acum prin tainica scârbire Un gând dorit ne mângâiește... De prin desimile grădinii, Din rouratica verdeață, Le râd voios de-acuma crinii Ascunși în scutece de ceață. Dar ce-i aceasta? Ceața deasă Ca printr-un poruncit se pierde Ș-o strălucire luminoasă Aprinde-mprejurimea verde... Ce strălucire minunată! Venit-au. Iată și mormântul... Dar piatra lui îi răsturnată Și iar li se trezește gândul... O, unde-i El? Înuntru nime... Ce oare s-au fi săvârșit? Tăcere prin împrejurime... ...
... tânguire L-așteaptă turma și scârbește. ,,Ca scăpărarea de lumină Eu voi veni la judecată!" A zis El, și acuma iată I-i mut mormântul în grădină! Dar sufletul Mariei crede Și dragostea îi este mare; Ea adevărul îl prevede, Luptând cu-ntâia necrezare. Miresme strânge și aduce Ea ...
Alexei Mateevici - Ţăranii Țăranii de Alexei Mateevici Când ziua luminile-și stinge Și cele din urmă-n câmpii le aruncă, Țăranii, veniți de la muncă, Își cântă viața și glasul le plânge. Își cântă necazul cel mare, Își cântă nevoile lor în robie, Și cântecul plânge-n câmpie, Suspină și cântă în versuri amare. Și cântă obidele sale, Iar seara albastră-i ascultă-n tăcere, Și cântecu-i plin de durere, Și inima-n piept ți se zbate de jale. Își varsă tot dorul și focul În plângeri prelungi de robie și chin, Și stelele serii rămân În jale. Și robul își plânge norocul. Și greu deznădejdea se lasă, Și neagră, ca noaptea ce vine, întinde Aripile, satul cuprinde, Și țărănimea-n aripi o apasă. Dar iată de-odată s-aude: Un glas de flăcău din țărani se desparte, Puternic — se duce departe, Deșteaptă câmpiile, văile mute. Și cântecul sună-n ogoare Și, mândru, vorbește de drepturi și voie, Și-ți pare aprinsă a țării nevoie De versuri cu foc arzătoare. Chișinău, 13 februarie
Alexei Mateevici - Iuda Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Hristos se roagă. Sânge cade Din fruntea lui în picături Pentru a lumii răutate, A omului păcate, uri. Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei învățătură El blând, în lume a intrat, A pătimit și s-a rugat; Iar lumea în nespusă ură Cu sângele Lui s-a pătat. II Sfârșitu-s-a! O noapte blândă Ardea-n albastre înălțimi, Ea lumina cetatea sfântă Și largile împrejurimi. Lumina lunii gânditoare Când s-ascundea în nourași, Când s-aprindea tremurătoare Deasupra sfântului ...
Alexei Mateevici - Păcătoasa Păcătoasa de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Norodul fierbe... Glasuri, tunet, Cântări și din chimvaluri sunet, Verdeață primprejur și flori, Iar printre stâlpi, pe la ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a dat; Nu rabdă nici o răutate, Iertare propovăduiește Și pentru răi cu bunătate El tuturora răsplătește. Puterea Lui, din cer venită, Nu-i pe pământ obicinuită. Le dă El orbilor vedere, Iar celor slăbănogi tărie... Mărturisire El ...
Alexei Mateevici - Pietre vechi
Alexei Mateevici - Pietre vechi Pietre vechi de Alexei Mateevici Bunelului I În Bugeac, la Căușeni, Dorm strămoșii moldoveni, Numai pietre de mormânt Mai păstrează-al lor cuvânt. Și cum iei înspre Zaim Vezi în deal un țintirim, Țintirimul jidovesc -- Doi copaci îl străjuiesc. Mai încolo — un pârău Prin pietriș coboară greu. Săpături destul de-adânci Par a se vedea prin stânci. Cine știe ce-adăpost? Chișinăul cic-a fost... Botna seacă dă în șes Și se pierde-n stuhul des, Și nu-i spune nimănui Ce-a mai fost pe-aici și nu-i. Știm ceva de la strămoși, Despre hoții sângeroși, Despre turci, despre tătari, Despre hanii lor cei mari. Știm că Botna a fost altă, Căușani — o curte-naltă, Și domnea aici un han, Stăpânind pe moldovean. Uneori mai dă să-nșire Câte-un baci la povestire... Spune vrute și nevrute Despre pietrele tăcute. Știm ceva, da-i greu de tot Să te-alegi de-ici c-un rod; Numai piatra de mormânt Vrednică-i de crezământ... II Căușenii-s loc bătrân, Târg tătar, lăcaș creștin, Cine știe ce oșteni Au mai fost la Căușeni. Marmori frânte ...
Alexei Mateevici - Prorocul Prorocul de Alexandr Pușkin Traducere de Alexei Mateevici Ardeam de sete sufletească Într-o sălbatică pustie Și o ființă îngerească Mi s-a ivit în cale mie. Cu șase aripi, luminoasă, Ușor de ochi mi s-a atins, Ca la o pajură sperioasă Vederea mea mi s-a deschis; Urechea mea mi-a pipăit Și vuiet mare-am auzit: A cerului cutremurare Și zborul îngerilor sus Și a juvinelor de mare Mișcări: întors, rămas și dus. Și serafimul luminat Deasupra gurii s-a plecat, Mi-a scos răutăcioasa limbă, Deșartă,-n veci nedreaptă, strâmbă, Și limba șarpelui-nțeleaptă Mi-a pus cu mâna sa cea dreaptă. Apoi cu sulița de foc El pieptul mi-a deschis pe loc Și inima tremurătoare Mi-a scos cu mâna grăbitoare, În locul ei cu repejune Mi-a pus un arzător cărbune. Ca mort eram eu în pustie Și-un glas de sus strigat-a mie: "Proroace, scoală, vezi ș-auzi, Cunoaște voia mea cea sfântă Și-n mintea celor orbi și muți Cuvântul ...