Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMINAT DE LUNA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 388 pentru LUMINAT DE LUNA.
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... văzând-o, mai viu au strălucit, Ferice de-a atinge cu-o rază argintie, Cu ultima lor rază așa minune vie. Și astfel, de lumina cerească dezmierdată, Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată; Ș-acum e fala lumii, a minții încântare, Al inimilor farmec ... omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare. Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate, Din fire de păianjen țesute și lucrate, Prin care tainic saltă luciri de forme albe, Comori atrăgătoare ca visurile dalbe, Precum acele slabe văpăi tremurătoare Prin frunze răspândite de luna gânditoare. Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază, Formând cununi
George Coșbuc - Jertfele împăcării
... nopții puternicele scuturi. Păreau și teutonii de lupte-acum sătui, Căci Aripert trimese de mult solia lui La Tibull pentru pace. Și toate-au fost de bine ; De-atunci traiesc frățește oștirile vecine. III —„Când stai în pragul casei, e soarele în prag ! Când treci visând prin noaptea pădurilor de fag, Reverși lumina-n noaptea dumbrăvilor ca luna ; Oh, cât ești de frumoasă, tu nu pricepi, Hiltruna ! Când treci în zori pe colnic în albul tău veșmânt, Cu ochii mari și-albaștri, cu părul dat în vânt ... se-nchină ?" El vrea să se desprindă și urlă, e turbat. — „Ah, până când toporul nu-1 văd adânc intrat În pieptul tău de fiară, eu nu te las, romane ! Lovit se simte Tibull de multe buzdugane Și sângele-i țâșnește din calde tăieturi: Atunci cu nebunia supremei izbituri Se scutură, de fată abia se mântuiește ; El prinde pe Hiltruna de mijloc și-o izbește De-un brad — ea cade moartă cu blondul cap zdrobit, Și cade-apoi și dânsul de rane-acoperit, Nedând măcar cu pumnul un semn ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... și buzduganul de-a umăr, merse mereu pe dâra trasă de piuă, până ce ajunse lâng-o casă frumoasă, albă, care sticlea la lumina lunii în mijlocul unei grădini de flori. Florile erau în straturi verzi și luminau albastre, roșie-închise și albe, iar printre ele roiau fluturi ușori, ca sclipitoare stele de aur. Miros, lumină și un cântec nesfârșit, încet, dulce, ieșind din roirea fluturilor și a albinelor, îmbătau grădina și casa. Lângă prispă stăteau ... butii cu apă, iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de o lână ca argintul torcea un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună ...
Vasile Alecsandri - Noaptea albă (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Noaptea albă (Alecsandri) Noaptea albă de Vasile Alecsandri Noaptea-i albă, luminoasă, Ceru-i boltă de opal. Toată zarea-i scânteioasă, Tot izvoru-i de cristal, Căci pe lume-acum domină Spaima vechilor stejari, Sora morței cea mezină, Iarna cu-orizonuri mari. Astfel gerul e de tare Cât îngheață-n orice loc Și a gurii răsuflare, Și cenușa de sub foc. El lipește ochi cu gene, Pe drumeț îl face orb, Și în cuiburi, chiar sub pene, Crapă ouăle de corb. Câmpul lung și lat albește Ca un strat de mărgărint. Alba lună sus lucește Ca icoană de argint Și apare nemișcată În abis nemărginit Ca pe marea înghețată Un vas mare troienit. Miezul nopței!... totul tace! Lumea pare un mormânt, Unde mort ... foc viu Varsă-o jalnică lumină Pe gigantul său secriu!... Ies pe câmp... Sub pași răsună Câmpul sec și înghețat. Un păr mare stă drept lună, Cu corbi negri încărcat. Totu-i mort!... Sunat-au oare Pe al cerului cadran Ora stingerei de soare În al morței ocean? Numai eu să fiu pe lume Rămas singur trăitor, Ca-n pustiiuri fără nume Un nemernic călător? Dar ce văd ...
Mihai Eminescu - La aniversară
... și-ncepu să râdă. — Ce râzi? Ce-i de râs aicea? — Bine. Haidem! Era o noapte frumoasă, lună, un ger aspru fără pic de vânt. Ninsoarea se lăsase pe garduri și zăplazuri de-amândouă părțile ulicioarei. Zăpada încărcase crengile de copaci și acoperămintele caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu dânsa de braț... ea în scurteică cu guler de blană, roșie la față, capișonul alb de lână înconjura fața, fruntea. Ea era blondă, foarte blondă, cu părul ca un caier de cânepă și scurteica — oricât de groasă ar fi fost — accentua totuși liniile unei talii fine și mlădioase. O broască. Râdeau vorbind — adică mai mult râs decât vorbă. Cine ... — Și cu toate astea, zise el încet și dureros, luna-nfrumusețează lumea pentru amorul nostru. Ea se uită în sus și ochii ei umezi de dulci lacrimi străluceau în lună. El îi cuprinsese talia și se uitau amândoi — nu gândeau nimic. Era ceva atât de dureros, atât de fericit în fața, în tot sufletul lor — ai fi râs ș-ai fi plâns dacă i-ai fi văzut astfel. În fine începur-a ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... n doliu copiii și-i chiamă, Prin nouri cad stele și 'n abis se sting. Și grindini cu ghiața cu ghemuri ca rodii Se sparg de a stâncelor coaste de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra de lume, de-asupra de nori, Stă magul; privește furtuna pornită: De-asupra lui soare cu raza iubită, Desupt iarnă, ploae, zăpadă, fiori. El cartea-și deschide, la ceruri privește Și zodii descurcă în lungul lor mers ... cu gând se 'mbină în lungă reverie Și buzele-i se mișcă c'un zâmbet blând, amar Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite Ca marea de adânce cu valur'le uimite. Ce sufletu-i dorește se 'ntreabă și nu știe, Se uită 'n stele, 'n lună, ce ca un vis de-argint Cu fața ei cea blondă lungi nourii sfâșie Și visuri lungi gândirea i-o 'mbată și i-o mint. Aripa unui înger el simte ... a cerului nemargini el are o blândă stea, Ce 'n cartea veciniciei e - unită cu-a lui nume, Că pentru el s'aprinde lumina ei ...
... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... a valurilor sfadă prorociri se aridic. Și-atunci Memfis se ridică, argintos gând al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei  Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre mestecate numa-n stele Despre-orașul care iese din pustiile de jele. Din pământ și de sub mare, s-aud sunete ce cresc. Marea-n fund clopote are, care sună-n orice noapte, Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... a valurilor sfadă prorociri se aridic. Și-atunci Memfis se ridică, argintos gând al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei  Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre mestecate numa-n stele Despre-orașul care iese din pustiile de jele. Din pământ și de sub mare, s-aud sunete ce cresc. Marea-n fund clopote are, care sună-n orice noapte, Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți
Dimitrie Bolintineanu - O noapte la morminte
... pene. Și vuietul prigorilor Se auzea alene. Un fulger!... Norul fumegă; Iar tunetul răspunde, Și ploaia cade, spumegă În turburoase unde. Apoi s-aud răsunete De vaiete, suspine; Înspăimântat de tunete, Un mort veni spre mine. În prejmul monastirelor, Umblând, mă rătăcisem; La locul cimitirelor Văzui că mă oprisem. Mortul ,,Deschideți, schelete, aceste mormânturi, Căci ... mele! Toți îmi spunea mie că lumea e-a mea, Că pot p-un capriciu s-o calc în picioare; Că orice dorință, de răuvoitoare, Un semn, și-mplinită să-mi fie putea. Dar ochii satanei în noapte lumină, Ca două steluțe ce-n nori strălucesc, Ca doi cărbuni ... vream să aibă ca eu să-l abat. Dar câinii mă latră și corbii crocnesc! Colo pe morminte joc albele iele, Ce râde cu hohot de oasele mele, Iar ochii satanei în noapte lucesc!" În cele din urmă furtuna trecuse Și toată natura cu-ncetul tăcuse. Scheletul acela ce morții rugase ... două steluțe ce-n nori strălucesc, Și negrele-i aripi pe capu-mi se-nclină!" Moartea Iată, măre, iată! Moartea se arată Cu perii zburliți, De lacrimi stropiți, De șerpi împletiți; Naltă și uscată,
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de raze, Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă... Ah! E-atât de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a budoarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde ...
... ușor din pat și, apropiindu-mă de geam, am dat perdeaua încetișor într-o parte, ca să privesc în balcon. Nemișcat, cu fața întoarsă spre lună, așa cum îl lăsasem, străjerul dormea, făcut parcă una cu scara de piatră. Aceeași lumină rece scînteia pe oțelurile pustii așezate lîngă el și aceeași față chinuită își urma gîndurile rele prin somn. Pe masca aceea bătută ... subt același acoperămînt trebuia să treacă printr-o primejdie de moarte. Și, împins de un gînd, atunci chemat ca de o putere misterioasă, ascultînd ca de o poruncă, am uitat că moartea mă pîndea poate după ușă, am împins-o și am ieșit în balcon, în noaptea albă de lună, m-am strecurat ușor lîngă cel ce dormea cu mîna crispată lîngă pușcă, am luat-o de lîngă el și, pășind peste somnul lui, și peste moarte, poate, am alergat în curte. Deasupra ogeagului alb, pasărea, ca și cum n-ar fi ... s-a umplut de zgomot și de fum. De-a rostogolul, în tăcerea întreruptă ce stăpînea singurătățile, ca o umbră pasărea lunecă de ...