Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUCRAT
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 368 pentru LUCRAT.
Cincinat Pavelescu - Lui N. Iorga
Cincinat Pavelescu - Lui N. Iorga Lui N. Iorga de Cincinat Pavelescu Văzând că i-a căzut Isus, Iorga pe scris din nou s-a pus; Și, spre-a proba că e poet, Lucrează azi pe
Cincinat Pavelescu - Lui Sp%C3%A4the
Cincinat Pavelescu - Lui Sp%C3%A4the Lui Späthe de Cincinat Pavelescu La ultima expoziție a tinerimii artistice m. s. regina, văzând bustul meu în marmură lucrat de O. Späthe, a cerut să-i fac o epigramă. La bustul ăsta și poetul, Și sculptoru-au colaborat, Căci marmura este de Späthe, Iar spiritul de
Cincinat Pavelescu - Mama (Pavelescu)
... multă evlavie la picioarele celor care, fiind în viață, au făurit din suferințele lor neștiute sufletele și victoriile voastre de azi. Toată ziua cosea și lucra pentru copii. N-am văzut-o niciodată ieșind din casă decât însoțită de tata sau de unul din noi. N-am cunoscut în casa noastră ...
Cincinat Pavelescu - Păianjenul simbolist
Cincinat Pavelescu - Păianjenul simbolist Păianjenul simbolist de Cincinat Pavelescu Lui Ion Minulescu, autorul Romanțelor pentru mai târziu Păianjenul în colțul unei case, Privind un vierme de mătase Că vine inocent s-admire Cum își țesuse plasa lui subțire, În care-o biată muscă se-ncurcase, Zice îngâmfat: Vierme obscur, faci foarte bine Că-n fine, vii să iei lecții de la mine, Ghergheful meu e brevetat. Ca să lucrez cu-astfel de fire, Secretul numai eu îl știu, Fac pânze pentru mai târziu Și poate... pentru nemurire! Nici n-apucase bine să rostească Păianjenul lăudăros Naivitatea lui prostească, Că servitoarea, fără milă, Întinde lungu-i măturoi, Și din tavan aruncă la gunoi Păianjen, muscă, plasa inutilă. Morala: Și-n literatură, ca-ntr-o veche casă, Pânze de păianjen unii-ncep să țeasă. Dar de la o vreme s-a-nceput războiul... Critica-nțeleaptă dă cu
Costache Negri - Cîntic haiducesc
Costache Negri - Cîntic haiducesc Cîntic haiducesc de Costache Negri Informații despre această ediție Măi băiete, măi voinice, N-a rămas alta pe-aice Decît să-ncarci ghintul bine Și-apoi la drumuri te-aține, Ca să vezi, cine mai vine. Căci faină nu mai ai, Nici galbeni poți să mai dai La cel bir din ist pămînt... Trăsni-i-ar Dumnezeu sfînt Sub țărîna de mormînt ! Eu prin grosuri tot șezui Și-a plăti bir nu putui... Bată-i crucea ! cum nu-i doar Să ne bată, să ne-omoare, Să ne-ngroape la-nchisoare ! S-a dus vremea cea bogată, De-și punea nevasta spată Și prn zemnic și pe-afară, Apoi vindea pînză-n țară Și purta la gît odoară. Iar românul cu opt boi Și cu șaptezeci de oi Tot mulgea, mereu mulgea, Habar de nimic n-avea Și birul ușor plătea. Dar acum, măi băiețele, Fără fir de mustețele, Mîncași nevoile grele... Dare-ar dracii printre ele, Să scăpăm de măgurele ! Căci găsim prin codrii verzi Potici, cărări de te perzi... Vie-apoi să ne gonească ! Iar Dumnezeu să-i ferească De urgia haiducească ! Cât a fost ...
Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona
Dimitrie Anghel - În expoziţia lui Verona În expoziția lui Verona de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul VI. 47. 18 nov. 1907, p. 961—963. Nu țin să precizez o formulă de artă. Sînt destui critici savanți cari, din două linii și trei culori, vor zidi un sistem, vor înjgheba o problemă, opunînd asemănări sau stabilind comparații. Da, sînt destui cari se vor tăvăli prin cobalt sau indigo, etalîndu-se pe paleta bietului pictor, ca, în sfîrșit, să-și afirme personalitatea lor multiplă de oameni cari au colindat toate muzeele și pinacotecile din lume și, prin urmare, pot decreta. Ceea ce vreau să însemn aci sînt numai impresiile primite direct, bucuria sufletească ce mi-a dat-o o oră trăită în expoziția deschisă de curînd la Ateneu. Las la o parte pentru astăzi delicatele acuarele ale d-lui Grant, care expune alături, și trec în sala unde domnește Verona. Pe vremea asta tristă și ploioasă, în care negurile stăpînesc și toate s-arată sub formă de pată și umbră, este o adevărată mulțumire să te izolezi în lumea asta minunată de culori. Aci Moldova noastră toată se dezvăluiește ochiului, și amintirile obscure păstrate de demult se redeșteaptă și ...
Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...
Dimitrie Anghel - Reflecțiile unui respins
Dimitrie Anghel - Reflecţiile unui respins Reflecțiile unui respins de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 33, 2 iunie 1912, p. 257. "Flacăra" îmi cere să fac un gest ostentativ împotriva nemuritorilor noștri. Răspund că l-am făcut în alte vremuri, cînd aveam mai multe iluzii, și că tirada aceea inofensivă a fost destul de popularizată pe scena Teatrului Național de poetul Colum, ca să am nevoie să mai reeditez un gest inutil. Am fost premiat atunci și n-am adormit pe laurii cîștigați, ci am lucrat înainte, conștient de mine, de drumul pe care merg. Ce-au făcut cei mai mulți dintre acei ce alcătuiesc neutrul corp nu știu. Afară de cîteva fericite excepții (vorbesc de "secția literară", bineînțeles), nu văd cîte pagini au adăogat consacrații operelor lor... "postume". Mîhnire eu nu resimt, căci, reluîndu-mi cărțile surgunite din incinta nemuririi, îmi aduc aminte cu drag, precum fac desigur și tovarășii mei, de ceasurile multe pe care le-am cheltuit ca să le scriu, de truda ce am pus-o spre mai bine, de mulțumirile ce le-am trăit cu fiece pagină și de toate speranțele ce le-am închis în ele. Aceste cei chemați să ne ...
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman) Cetatea Albă (Akerman) de Dimitrie Bolintineanu Știți voi câte valuri se ridic pe mare Când o vijelie suflă cu turbare? Astfel sunt la număr mândrii musulmani Ce-apără cetatea sclavă de mulți ani! Într-un fluviu d-aur, soarele lucește Și pe coifuri, arme, focu-i strălucește. Ștefan stă sub cortu-i împletit cu fir; Cetele Moldovei lângă el deșir. Pasă dorobanii cei cu coapse late, Cu sclipoase coifuri în argint lucrate. Îi urmez panțirii ce pe cai în spume, Ca ușoare vânturi, lunecă prin lume. Călărașii țării pe vânoși fugari, Îmbrăcați în zale ca bătrâni stejari. Între toți curtenii pasă cu mândrețe, În veșminte d-aur, cu frumoase fețe. Apoi toporanii de securi armați Și codrenii ageri și de toți stimați, Ziși și pieptul țării, căci aveau chemare S-apere Moldova de oștiri tătare. După dânșii pasă sprinteni vânători Renumiți în lupte ca săgetători. Și tunarii țării toți în negre poarte, Pestrițate-n roșu, crud simbol de moarte. Mai veneau în urmă oști de mercenari, Cei cu fruntea mică, ce se zic tătari. Unguri lați în spete, cu mustăți stufoase, Leși cu părul galben, cu cerbice groase, Apoi tighinenii și-alți republicani Pasă ...
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara
... strânge, Salută aurora în cerul fără nori; Mergeam atunci la dânsa cătând la alba lună Ce-n unda aurorii cu-ncetul se-neca. Frumoasa copiliță lucra la o cunună De rozi ce-n răsfățare pe sânu-i se juca. Cu flori înconjurată ca cerul cu lumină, La candela murindă ea tristă ...
Dimitrie Bolintineanu - Fiastrii
Dimitrie Bolintineanu - Fiastrii Fiastrii de Dimitrie Bolintineanu Sub Mihai Viteazul s-a făcut unire; Dar fiastrii umblă pentru despărțire. La Pătrașcu domnul, al lui Mihai fiu Într-o zi s-arată și-ăst limbaj îi țiu: — ,,Nu mai vrem unire noi cu țara voastră; Căci ea ne dărâmă neatârnarea noastră!" Dar răspunde unul din cei cinci boieri Ce Mihai numise mari consilieri: — ,,Turcii vă insuflă astă cugetare, Căci unirea face neamul nostru tare; Și ei vor să vază pe acest popor Slab, ca să-l supuie lanțurilor lor. Sfântă Românie! Oare nu suspini? Carnea ta se vinde la barbari străini? Sângele și viața-ți sunt puse-n vânzare, Și tu, dragă țară, stai în nepăsare! A slăbit poporul cel nebiruit? Sângele lui tânăr oare-a putrezit? Ca să vază astăzi, fără de simțire, Pe cei răi ai țării dându-o pierire? Și ce poate dânsul cât de tare-ar sta, Când cei mari lucrează la robia sa? Când cârmaci molateci vasul duc spre stâncă, Altui vas, tăria ce-i ajută încă? Voi nu vreți unirea vechiului popor, Căci stăpânii voștri încă nu o vor. Dacă cu robia ce vă umilește V- ...