Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L��SARE
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 252 pentru L��SARE.
Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț
... le văd păsări, trebuia să le consider așa. și asta nu prea îmi convenea... la clacă se puneau în străchini boabe fierte de porumb, cu sare, și chisăliță de poame. rolul meu era să deapăn fusele încărcate în vârtelniță, făcând gheme mari, cărora le puneam inimă, la mijloc, bucăți cocoloșite de ... L-aș ruga să facă satul Corșor etern, așa cum a fost... sau să dea oamenilor lui o memorie de înger și să-l ... el pentru că nu prea vorbea cu mine și nici nu-mi aducea nimic. pe Gheorghe, tatăl lui Milică Vâlceanu, șoferul de pe rată, nu-l prea știu, era mai rezervat. în schimb, abia-l vedeam pe Aurică, cel mai mare dintre ei și cel mai deștept. pe el îl aveau la inimă frații, îi crescuse pe toți, în vremurile ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică ... triste, — maică, maică, ia psaltirea Și fă-ți cruce de păcat! .................... Arde candela pe masă, cu o palidă lumină, Și bolnavele ei raze întunericu-l pătrund. Neclintită ca de piatră, EpifĂ nia se-nchină La icoanele-nnegrite, care stau în umbra fină, Pe peretele din fund... — Vezi-mi inima ... — și-ar vrea să creadă, ca alte dăți, că nu e... Un val aprins de sânge îi năvălește-n față Întunecându-i mintea. Ea sare și-i descuie. Iar el s-arată-n ușă ca-ntr-un pervaz de scânduri, Și-un clește de foc parcă i-a strâns ... â€� Dar buzele lor arse de flacăra dorinții S-apropie în tremur și lung se împreună. Uitându-și mănăstirea, și cerul, și toți sfinții, Ea l-a cuprins în brațe cu-o patimă nebună. V Noapte-adâncă și furtună, Tunetul deasupra tună Tot mai tare: o ghiulea Care zguduie ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi
... picioare. Lanțurile căzură răsunînd sinistru. Eram liber ! Ce fericit e omul liber... A, nu, mă dășteptasem... Oltul vuia, vecinic în mînie. Trebuia să-l văz, prea semăna cu un popor revoltat. Ce măreață jale în imensitatea tăcută ! Plecai. Șoseaua se încovoaie, între Olt și dealurile cari se ridică unele ... de fîneață nemărginită. Oltul se înfurie izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns subțire, înghițit de un gemăt; o șoaptă acoperită de un acord de orgă; un ...
... zadar! Scările în lungi spirale tremură ș-abia te poartă, Pasul ți se-mpleticește, spiritul e-ncremenit; De te uiți în jos pe gură, ca l-a Iadurilor poartă, La privire ți s-arată un abis nemărginit! Sute de lumânărele licăresc înnegurate, Și din fundul ce-ngrozește străbătând, pare ... văzut, Catacombe îmbrăcate într-a negurilor haină, Cum își prelungesc rețeaua pe sub muntele tăcut. Zgomotul de voci confuze pare ș-azi că-l aud încă Câte inimi sfărâmate, Dumnezeule,-am văzut! Câte chipuri sigilate de o suferință-adâncă, Umbre searbăde și triste pe la ochi-mi n-au ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
... Fanta scutură din cap și amuți gluma tovarășilor săi. — Ei! cimpoiul meu de cincizeci de ani a uitat să râdă, ca de-l umflu să îndruge Tarantella din Neapole , el plânge întruna, tovarăș trist al inimii mele. Burduful cimpoiului se umflă, ca o lighioaie ce înviază, și țiuitul ... fără căpătâi, repezindu-și dorul, nedeslușit și rece, între mare și cer." Cimpoiul, chinuit la subțioara lui moș Fanta, se tânguia ca și cum cineva l-ar fi sugrumat. Sunetele năvăleau afară înghesuite, repezi și jalnice. — De unde vii, Cella... odor din lumea fără carne, fără ură... de unde vii ... te înfunzi în scorburile pietroase nu simți singurătatea ca o durere? — Nu știu ce e durerea, căci n-am cunoscut plăcerea, nu plâng, PetrĂ©l pasăre de mare de culoare albă, cu spatele și aripile cenușii ( fr.: le Muetă pescărel ( fr.: la mouette ). căci n-am râs niciodată. Păsările Sân ... întins brațele goale după închipuirile minții? — Cine m-a întristat, ca să fiu mângâiată? Cine m-a mângâiat, ca să-l pot dori? Și de ce să mă mângâie? Și de ce să doresc? Mi-e destul ce văd, ce aud, ce înțeleg, ce mă-mpresoară ...
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... punând-o după ușă-n cui. Mă-sa stă crucită. Păi acol-o pui? Vino și strecoară laptele odată! Ea prinzându-și grabnic vasul, i-l arată Mă-sei și-l izbește: Ce să mai strecor? Și răstit se-ntoarse fata-ntr-un picior. Și s-a-ntors și mă-sa negrăind de teamă ... miște capul. A tăcut Câteva clipite și-a-nceput mai tare. Fata, tresărită, se mira ce are Câinele, și blândă ea l-a mulcomit. N-auzea nimica. Vântul a clătit Ramura pe care sta vro păsărică Și dormea, și biata s-a ... i venea să urle ca din foc, să-njure, Și-i venea să plece, noaptea cum era, La Lisandru-acasă. Ce e de-ar pleca? L-ar găsi prin curte, l-ar găsi la cină, L-ar ruga, spunându-i că el nu-i de vină Și plângând i-ar zice: Nu fi supărat, Bate-mă, Lisandre, că nu faci păcat ... ierta-o poate! Și cu-aceste gânduri ea s-a-mbărbătat Dar în clipa asta Turcu și-a nălțat Capul, întorcându- ...
George Coșbuc - Somnul codrilor
... tremurat. Cu glas adânc de preot din zilele bătrâne Vorbește rar: „N-am pace de râsul tău, păgâne? Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci! Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de ... mână, de tulburi somnul meu? Furtună-ți fie gândul, și moartea o furtună; Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună!â€� Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat De frău, cuprinde gâtul fugarului spumat Și-aleargă-n vânt și-n noapte năuc, și sugrumat De gânduri troienite — și nu ... Arnulf ar vrea să plângă, dar sânge-n ochi îi vine, Arnulf ar vrea să țipe și n-are glas de-ajuns. El calul și-l întoarce și drumul îi arată, Același drum spre codru, o goană desperată! Cu gândul morții-n suflet, cu nopțile de veci În suflet, ca o ...
... Și mă strânge, biet de mine, Parcă-i lanț de fier Învălește-ți, tată, bine Cârpe groase până-n coate, Pleacă-te-n genunchi și-l scoate Tat-al meu, că pier. Am să-l scot eu, nu te teme, Capul să i-l crăp Dar acum n-am, Petre, vreme. Fânu-i ud pe coasta luncii, Rag de sete-n brazdă juncii, Cată să-i adăp. Urlă Petre ... n coate, Ea din sân mirată-i scoate Brâu întraurit. Petrea râde, fata plânge; Dar sărind de jos, Vesel Petrea-n brațe-o strânge: Poartă-l
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ... nestrăbătute, dinainte-i vecinic fuge, Iar când doru-i, nici chiar doru-i călător, n-o mai ajunge. Năpădită-atunci de lacrămi însăși sânul și-l cuprinde Vrând în el să stăpânească un necunoscut fior... Sânul însă n-o ascultă, alba-i față i s-aprinde Și oftând, mai fără voie ... a încălzit!... Iată barca... Iat-o vine. Lanțul ei lin se anină După gâtul unui tigru; marmură sculptată, fină; Iar din luntrea cea grăbită sprinten sare chiar Levante De la Zante. El tăcut se furișează printre sălile pierdute Întrebând lampele stinse, vorbind zidurilor mute, Cercetând ușă cu ușă și la orișice ... aude-ncetișor Un glas tainic ce-i șoptește: “Vino... ah, mi-e dor, mi-e dor...â€� Un pas, înc-un pas... și iată-l! Iată cleftul la intrare Pironit de gelozie, rămas mut de întristare... El privește la englezul ce sărută în uimire Mâna ei, alba ei mână, căreia ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au ... un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri de argint, ca rămășiți de lună, s ... natural, și-a scos cămașa și s-a pus s-o cârpească. Luminos ca o rază părea firul de ață ce-l înălța și-l cobora acul din mîna ei. Negre, ca niște șerpi, șuvițele părului i se rostogoliseră peste umeri și peste sîni. Și cum sta așa, vorbind în ...
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... la Ierusalim; fă-mi, te rog, o bunătate frățească... Uite sacul ăsta cu niște haine — nu-i greu; nici douăzeci de oca — să-l duci lui frate-meu Șumen... știi unde șade... Vrei? — De ce să nu vreau? a zis Iusuf; nu-l duc în spinare; pe corabie e destul loc; de la Iafa la Ierusalim, tot o să iau or cămilă, or catâr, cum mi-o veni ... mal. A pornit vasul cu pânzele umflate, și până s-a depărtat bine, încă mai auzea Iusuf glasul lui Aron: — Păstrează-l binel să nu mi-l prăpădești! Seara, i-a prins bine călătorului sacul prietenului; l-a pus căpătâi și, fiind marea liniștită, a dormit odihnit până la ziuă; dar toată noaptea a visat că ... tată, bre? întreabă Iusuf. — Tata meu! — Care tată, bre? întreabă cadiul. — Tata meu, Leiba Grosu, care a murit... și Iusuf l-a mâncat. — Pe cine l-am mâncat, bre? — Pe tată! — Când, bre, l ...