Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI IMPORTANT (PENTRU)
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 98 pentru FI IMPORTANT (PENTRU).
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice
... într-un op voluminos e desigur preferabilă în multe privințe unor articole polemice, unde necesarmente va lipsi și sistematizarea și putința de a fi completat. Dar o astfel de expunere sistematică și completă poate să fie bună numai în țările foarte culturale și acolo chiar, pentru un cerc mic de oameni învățați. Pentru grosul publicului însă, chiar și în țările cele mai culte, dar mai ales în țările mai puțin culte, forma polemică e mai nimerită și, de ... așa de des forma polemică. Prefer forma polemică pentru că, în condițiunile actuale în care scriem și suntem citiți, e una din cele mai nimerite pentru expunerea și răspândirea adevărurilor literare și științifice. Aceste câteva cuvinte pot să arate cititorilor mei cât de binevenită socotesc orice critică, orice observație făcută scrierilor ... înceta a fi obiectivă, istorică și va fi foarte subiectivă." Așadar, eu cer artistului să puie în opera-i artistică ceea ce aș fi pus eu. Prevăzând încă de mult o astfel de obiecțiune, am explicat în articolul Tendenționismul și tezismul în artă că ceea ce în adevăr cer ... judecătorească. Se înțelege că n-am avut pretențiune, într-un articol de revistă, să caracterizez întreaga mișcare critică de la Aristoteles încoace; și dacă ar ...
Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann
... seculare, acele adevăruri de prin lume adunate și iarăși la lume date. Ne pare mult rău că nu posedăm notițe biografice asupra dascălului Anton Pann, pentru ca să le publicăm aici; căci tot ce privește viața unui autor este interesant. Ne lipsește asemene lista completă a scrierilor sale și ... vorbei sunt de natură a convinge că în adevăr uvragiul lui Anton Pann este o operă națională de un foarte mare preț, atât pentru noi, cât și chiar pentru filologii străini; iar judecând după varietatea anecdotelor adăugate pe lângă proverburi, precum și după felul celorlalte publicații, adică: Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, Moș alb sau ... de stihii , de stafii , de strigoi , de moroi , de tricolici , de vârcolaci , de carul lui Sf. llie , de drăciile lui Pepelea , ca și când ar fi copilărit în acea lume fantastică creată de închipuirea poporului. Însă din nenorocire asemene oameni devin din zi în zi mai rari; ei dispar sub nivelul ... el singur ar fi fost în stare să scrie poemul național al lui Pepelea, acest tip poporal de spiritul glumeț al românului; el singur ar fi ...
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... nu mai vorbim și de motivele naționale și literare ce l-au îndemnat să adune acea poezie, toate datorite influenței străine. Și dacă n-ar fi existat deja o literatură beletristică în țară, de unde i-ar fi venit în cap lui Creangă ideea să scrie Amintiri și Moș Nichifor Coțcariul și de unde ar fi știut cum se scrie o bucată literară, cum se compune, cum se "dialoghează" etc.? Și nu mai insistăm asupra faptului că, pentru ca să existe "Creangă", trebuia să existe "Junimea" și Convorbirile -- produse și ele de influențe literare străine... Literatura franceză din veacul al XVIII-lea (și ... mai mult aparente -- dar nu e locul aici să intrăm în detalii. Vom face-o altă dată.) Aceste influențe au fost binefăcătoare, adică fructuoa se, pentru că au fost potrivite cu spiritul vremii. Imaginațivă ce caricatură, ce literatură "nouă", ce "modernism" deșănțat s-ar fi produs atunci, dacă niște scriitori, în disperare de cauză (așa cum ne-a zugrăvit dl Davidescu îmbrățișarea simbolismului de către Macedonski), și spre ... Poezia populară dă unui scriitor cult o mulțime de resurse specific naționale. Dar dacă nu i-ar pune la îndemână decât una, limba, încă ar fi ...
Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova
... pe Reglement, ea prin aceasta n-a arătat că n-ar avea trebuință și de alte reforme mai radicale. Însă, tânguindu-se numai pentru ilegalități, ea vroia a fi reașezată în legalitate, ca atunci legal să-și poată da și alte mai mari îmbunătățiri. Timpul acesta a venit. Astăzi nu se mai ... a i se face vreo nelegiuire, sau să sufere ca să i se facă vreodinioară cea mai mică dezbinare sau despărțire. 4) Moldova va fi stăpânită și cârmuită după pravilele și canoanele sale, fără să se amestece Poarta cât de puțin. 5) Domnii vor fi aleși de norod și întăriți de la Poartă, ca să stăpânească în cât vor trăi. 6) Domnii vor fi cârmuitori a tot pământul Moldovei și vor putea să aibă întru stăpânirea lor ostași cu plată de la sine, până la 20 000 ... Kainargi din 1774, cunoaște pe stăpânitorii Moldovei și Valahiei de suverani [2] și prin urmare și țările de staturi suverane. Pe acest tratat în care pentru întâiași dată prințipul mijlocirii Rusiei în favorul Principatelor este stipulat (însă numai încât aceasta se poate ierta de către considerația prietenească și luările aminte ce ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... era prea puternic în a sa proprie ființă încât să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc. Ar fi fost crescut Eminescu în România sau în Franța, și nu în Austria și în Germania; ar fi moștenit sau ar fi agonisit el mai multă sau mai puțină avere; ar fi fost așezat în ierarhia statului la o poziție mai înaltă; ar fi întâlnit în viața lui sentimentală orce alte figuri omenești - Eminescu rămânea acelaș, soarta lui nu s-ar fi schimbat. Născut la 15 ianuarie 1850 în Botoșani, primind prima învățătură în gimnaziul din Cernăuți, părăsind la 1864 școala pentru a se lua după trupa de teatru a d-nei Fanni Tardini prin România și prin Transilvania, părăsind și această trupă ... intelectuale; când nu câștiga singur, îl susținea tatăl său și-l ajutau amicii. Iar recunoașterile publice le-a desprețuit totdeauna. Vreun premiu academic pentru poeziile lui Eminescu, de a cărui lipsă se plânge o revistă germană din București? Dar Eminescu ar fi întâmpinat o asemenea propunere cu un râs homeric sau, după dispoziția momentului, cu acel surâs de indulgență miloasă ce-l avea ...
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
... pace să fie!... Iordăchel se-nveselea, Iară hanul îi grăia: ,,Zece zile mai așteaptă Ca să ai tu parte dreaptă, Căci am scris la-mpărăție Pentru-un firman de domnie, Ori de nu, ia-ți oastea mea Și cu dânsa fă ce-i vrea." ,,Ba, eu oastea n-oi lua, Că ... cum vorbea Că fereastra se izbea Și cădea jos la pământ Fără suflare de vânt. [7] Ș-o icoană poleită Trăsnea făr-a fi lovită. Maria se-nspăimânta, Iordache se întrista, Dar pe gânduri mult nu sta, Că Lisandru-i aducea Carte mare și-i zicea: ,,O ceată de ... al Valahiei, prințul Basarab, care trăia retras în Polonia, și-l îndemnă a strânge oaste leșească și a intra în Moldova pentru ca să detroneze pe Ștefănită, a cărui domnire era prea tiranică. Basarab nu numai că refuză propunerile spatarului Cârnul, dar le și încunoștiință ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... și cu părintele stavroforul; de aceea, sf.-sa îmi zice: „n ’ ne Iancule!" După plecarea valorosului, caut să-mi aranjez materiile din sertare pentru numărul de lux... Ia să vedem ce putem stoarce cu foarfeca, această presă idraulică a redacției. Artă fără tendință și tendință cu artă ... lumii mari, novelă — o sută de file, format ministerial, foarte mărunt și clar scrise, fără cea mai mică ștersătură sau îndreptare... Asta nu poate fi supusă presei idraulice: totul, silabă după silabă, trebuiește cu scumpătate respectat... Vom da numai începutul în numărul special, și va urma în numerele cotidiane, vreo ... acolo zdruncinat, oftează din adânc, se scutură frumos, merge drept la tatăl Neacșei — moș Oancea Tureatcă, un bătrân român neaoș, cuminte și vesel, vestit pentru păcăliturile și glumele lui, șapte poștii de jur împrejur — și... cere mâna bujorului de fată. E estetic, fiind natural și logic... Ceea ce se ... a viermelui invidiei. Slavă ție, doamne ! în inima mea destule rele au putut încăpea; dar n-a fost locșor într-însa și pentru groaznicul parazit verde!... Și totuși, simt nespusă mâhnire la vederea unui pachet de atâtea file format ministerial, curat și mărunt scrise... A! de ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... vodă, ne mărginim a arunca mai întâi o repede cătătură numai asupra Europei și numai în momentul precis. După ce astfel ne vom fi familiarizat cu organismul mașinii întregi, ne va fi lesne apoi a înțelege acea mică parte din ea care ne preocupă în specie. 2. Spania ajunsese pentru o clipă a fi statul cel mai puternic de pe continentul european. Sub sceptrul monarcului de la Madrid se grupaseră toate provinciele mauresce, castilane și aragoneze, Portugalia, Sicilia, Sardinia ... Filip II porni s-o strivească prin forța brută și pierdu în luptă toată marina Spaniei. În Franța creștea partitul ughenoților; Filip II cheltuise milioane pentru a aduce exterminațiunea lor și, drept rezultat, văzu încoronându-se acolo un principe ughenot: Enric IV. În fine, el muri desprețuit de toți ... dovedi lumii ce poate un rege: 30.000 de francezi fură măcelăriți prin cea mai mârșavă trădare! Se zice oroare! cum că însuși principele ar fi ucis vro câțiva cu propria sa mână! Peste puțin el muri în vârstă de 24 de ani: jucăria partitelor, calău al supușilor săi, enigmă pentru ... ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... cultura lor extensivă decît brațele țăranilor. Aceștia solicită porțiuni de pămînt pentru a munci și produc cît mai mult, după putere. Ei plătesc pentru porțiunile arendate, ori în bani și 'n muncă, ca în Moldova, după obiceiul locului; ori în natură, ca în Muntenia. În cazul acesta, țăranul muncește ... în anume învoială, întărită prin autoritatea comunală. Țăranul mai este silit la această învoială și prin faptul că proprietatea mică nu are de loc pășune pentru vitele lui; pășunea o stăpînește exclusiv propietarul mare. Învoelile agricole, deși sînt obligațiuni de natură civilă, sînt executate, la nevoie, de către autorități, manu militari ... are nevoe de vite, care, mașini, etc.; în Muntenia, trebuește mult mai puțin: aici ai luat moșia, plătești o rată de arendă, ai cîțiva bani pentru sămînță și pentru avansuri ca împrumut țăranilor nevoiași; după aceea, rearendezi aproape tot în porțiuni la țărani. Aceștia lucrează din primăvară pînă în toamnă, din revărsatul zorilor și ... văd rămași datori pe anul următor. Și iar vine o iarnă aspră peste tristele și umilele lor vetre, și iar rugăminți cu căciula'n mînă pentru ...
Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor
... în urmă acea muzică cu cea bisericească și lăutărească din toată țara, se va convinge definitiv că elementul orientale domină în toate aceste muzice. Ar fi fost o mare fericire pentru noi daca lăutarii și cîntăreții s-ar fi mărginit în imitarea cîntărilor bisericești primitive, fiindcă ele se compuneau dintr-o specie de canto fermo (chant plein) introdusă în biserica cea mare înaintea schismei ... acompania un mare număr din cîntecele noastre, căci cu cel europenesc nu este cu putință a ne servi. Dacă culturii muzicei noastre ar fi cunoscut sistema de notațiune muzicală, negreșit că s-ar fi conservat din diferiți timpi pe care, comparîndu-le cu cele din timpii noștri, am fi putut cunoaște cu multă înlesnire elementele muzicei naționale și pe cele străine introduse prin imitațiune; ajunși apoi la acest rezultat, am fi făcut cu muzica ceea ce facem cu limba și am fi reeșit a ne forma o muzică a noastră națională. Dară aceste mijloace ne lipsesc cu totul și, cînd va veni timpul ... primo-clarinet, o trombă solo, un trombon tenore și un violon contrabas, iară naiul și cobza să nu se scoață din bandele lăutărești, mai întîi ...
George Topîrceanu - Bacilul lui Koch
... uși și prin ferestre Utilizând cu toții resursele pedestre? De ce? Fiindcă-i mare și foarte fioros... Bacilul lui Koch însă e mai primejdios! Dar fi'ndcă nu se vede și fi'ndcă e prea mic, Nu sperie pe nimeni... Să judecăm un pic. De-ar fi cât Himalaia ori numai cât aluna, Când știi că te omoară, mic-mare nu-i totuna? Să-mi spuneți dumneavostră: ce importanță are Când un ... socri mari, și frați, Și veri, și verișoare, și cuscri, și cumnați, Că nici un fel de babă (de-a lor) n-ar fi în stare Să-ți spună a cui este și câte neamuri are! Prea onorate doamne! Doar câteva cuvinte, Și-am isprăvit... (v-asigur ... Prin lapte și prin carne de vacă ofticoasă, — Dar mai ales sărutul, când cade pe-un teren Prielnic, răspândește agentul patogen. Deci n-ar fi rău, fiindcă prudența e de aur, Să vă feriți din calea acestui mic balaur Și orice om cuminte să cugete mai des Că n-are ... Rărește-o cu tutunul, mai lasă băutura!... Iar dacă, din păcate, vrei să-ți apropii gura De epiderma unei persoane din elită, — Oricât ar ...