Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI HOTĂRÂT SA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 318 pentru FI HOTĂRÂT SA.
Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova
... a i se face vreo nelegiuire, sau să sufere ca să i se facă vreodinioară cea mai mică dezbinare sau despărțire. 4) Moldova va fi stăpânită și cârmuită după pravilele și canoanele sale, fără să se amestece Poarta cât de puțin. 5) Domnii vor fi aleși de norod și întăriți de la Poartă, ca să stăpânească în cât vor trăi. 6) Domnii vor fi cârmuitori a tot pământul Moldovei și vor putea să aibă întru stăpânirea lor ostași cu plată de la sine, până la 20 000 ... Aceste toate se numesc peșcheș, adică dar. 10) În vreme de oștire, domnul Moldovei, asemene după cum i s-ar porunci de la Poartă, va fi ajutor cu oștile sale la slujba împărătească. Acestași tratat s-a mai întărit și la 1530 de către Soliman cel Mare și toate ... de Curtea Petersburgului ca stat suveran, deși tributar, iar nu ca provincie, cum o declară acum depeșa din 19 iulie 1848, căci atuncea n-ar fi putut încheia tratat cu o provincie), prin care tratat reformatorul Rusiei cunoștea domnului Moldovei titlul de autocrator și țării o deplină neatârnare. Rusia, prin tratatul ...
Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1
... deputați, aceste școli normale, când vi s-a prezentat budgetul rectificativ pentru anul 1872, au avut o nefericire: nefericirea de a fi fost apărate de onor. domn Nicolae Ionescu. (Aplauze.) Eu cel puțin privesc aceasta ca o nefericire pentru ele; căci dacă ar fi fost altfel apărate, poate că Adunarea nu ar fi dat votul pentru suprimarea lor, poate că ar fi scăpat; fiindcă, domnilor, acei cari sunt obișnuiți - și este rareori folositor obiceiul - de a face opozițiune sistematică, adică pozițiune pe drept si pe ... ce a arătat-o d. Ionescu în apărarea ce a făcut școalelor normale, ca în mai toate tezele susținute de d-sa, deși poate aici inexactitățile de fapt îi erau mai puțin îngăduite. Vă aduceți aminte, că o oră întreagă a Camerei a fost ... căci numai reacționară pot numi încercarea făcută de dd. generali Florescu și Tell, care se formulează așa: Seminarele de preoți, departe de a fi atacate, trebuiesc din contra menținute, și numai prin ele să se alimenteze învățământul din comune; numai preotul să fie învățător sătesc, si nu laicul; și ...
Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova
... când calul nostru pică în nisip; zadarnică fu truda de a-l mai scula, calul pieri îndată. Nu știu în viața mea să fi petrecut un ceas mai greu. Eram pe un drum neștiut, prin o noapte întunecată, strașnică, cu un călăuz ce nu ne putea înțelege. Lucrurile noastre ... în poziția desnădăjduită unde eram. Boierul porunci slugilor ce îl întovărășeau de a înhăma doi cai la trăsura noastră, ne duse în casa sa nu depărtată de drum și căuta prin toată îngrijirea a ne face să uităm chinurile poliției austriece și relele închipuiri în care ne ...
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
... împumnă fierul și mai vânos. De glasul cel războinic altarul se despică, Din sânu-i vitejia e foc mistuitor. Farcaș într-însul arde, sfânt crucea sa ridică: E comandir de arme, păstor răzbunător. Pașa cu barba lungă spre fugă comandează, Fierosul Manaf pierde orice curaj barbar; Arabul beat de sânge în ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
... să gândească la cuvintele dlui Bălcescu că, Țara Românilor de își va lua vreodată rangul ce i se cuvine între popoarele Europei, aceasta o va fi ea datoare mai mult regenerației vechilor ei instituții ostășești [2]. Întâmplarea militară ce voim a povesti este bătălia de la Baia , un nume ... odată acest târg, astăzi sat, și pe care, după atâte veacuri, il vedem astăzi încercându-se a se reîntoarce prin industrie la vechea sa celebritate. De la întemeierea Principatelor Românești, Ungaria a făcut pretenții de suzeranitate asupra lor. Încă astăzi vedem un jurnal din Pesta, Ielenkor , puind ... Boemiei, Podiebrad, împăratul Germaniei, Frideric, și chiar Mohamed II, cuceritorul Constantinopolului, spaima Europei, cum se înțelege de la sine, nu puteau să sufere în apropierea sa un domn ce nu vroia a cunoaște de stăpân decât pe împăratul cerului. "Bizuindu-se puterii sale, zice vornicul Ureche, și meșterșugului său ... la Ioan Huniad împrotiva vărului său Roman, fiul lui Ilieș v [oie ]v [od ] în vremea războiului civil din 1447 și 1448. Matei Corvin se hotărî, dar, a pedepsi pe Ștefan al nostru de nesupunerea și mai ales de ridicarea armelor în contra lui. El însărcină pe Hroiot, general ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... foaia și ceti: "Pe fata cea mică a acestui împărat are s-o ia de soție un porc ". Trăsnetul din cer de ar fi căzut, nu i-ar fi făcut mai mult rău ca ceea ce i-a făcut citirea acestor vorbe. P-aci, p-aci era să moară de mâhnire. Și ... miră împăratul când auzi de la porc așa vorbe frumoase și îndată își dete cu părerea că aci nu putea să fie lucru curat. Ar fi voit s-o cârmească împăratul spre a nu-i da fata de soție; dară după ce auzi că curtea și ulițile geme de ... cuvintele și purtarea cea înțeleaptă a acestui porc nu este de dobitoc; o dată cu capul nu crez eu ca el să se fi născut porc. Trebuie să fie vreo fermecătorie sau vreo altă drăcie aci. Însă tu să fii ascultătoare, să nu ieși din cuvântul lui; căci ... văz eu că n-am încotro. Între acestea sosi și ziua nunții. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soția sa ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini
... voi putea de a lua înapoi acest instrument cu care s-a servit cel mai celebru violonist al Italiei, căci ar fi o profanare de a atinge acele coarde pe care a jucat degetele voastre“. Fama acestui artist divulgîndu-se în toată ... și triumfele sale artistice, iar din anecdote vom cita pe acelea ce credem a avea oarecare interes și care se referă la arta sa muzicală. Urmînd de aproape pașii artistului nostru, îl găsim la 1804 în orașul Genova, scăpat de jocul la noroc și dat cu totul în inventarea ... inspiră lui Paganini un mare amor pentru acest instrument, pe care îl cultivă cu succes în singurătatea unei vile unde trăia în retragere cu amanta sa. Devenind mai în urmă forte în esecutarea acestui instrument, găsea cea mai mare plăcere a compune sonate pentru violină cu acompaniamentul de chitară ... să fie îndemnat la aceasta de vreun mentor ca junele Telemac, fiindu-i de ajuns amorul artei ca să-l facă a se hotărî la aceasta. La 1816, ducatul de Lucca și Piombino se lăsase în posesiunea princepesei Eliza, sora lui Napoleon cel Mare. Acea principesă, iubind prea mult ...
... au însemnat Un om repede mergând; Era acesta Erostrat. Ca turbat de nebunie, Ținea-n mână o făclie, Și prin strigătul cumplit A sa faptă au vădit. A poporului, deci, ceată, De mânie înfocată, La giudeț pre el îl cheamă Și-osândire cere dreaptă Pentru astă crudă ... L-astfel faptă l-au mânat? Cercetează dacă n-are Vun cuvânt de apărare. Ori din groapa-ntunecată Furia înveninată Fărmăcat-au a sa minte, Încât barbar s-au atins De atâte lucruri sfinte, Pe Diana au aprins. Au dărmat a ei icoane, Prețuite-n milioane, Templul ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... Guliță țup! după mine, Ioana țiganca țup! după Guliță și, vorba ceea, cu cățel cu... am plecat!!! Doamne! boieri d-voastră, minunat lucru-i vaporul!... Sa vezi și să nu crezi... Auzi d-ta? Merge focu pe apă ca în vremea halimalei. D-apoi salonuri, d-apoi zaifeturi, d-apoi căpitanul ... Soțul meu nu-i pe aice? Mi-a făcut curte, berbantu, tot drumul și, zău, între noi să rămâie... dacă nu mi-ar fi fost de ighemonicon, mai că... mai că... UN GLAS DE LA GALERIE: Aferim, cucoană Chiriță! CHIRIȚA (adresându-se către capelmaistru): D-apoi cum socoți, domnule ... — El îmi răspunde zâmbind: Ba nu, madam, aice-i Beligradul. — Mersi, monșer... nu poți crede ce bine-mi pare că m-am învrednicit sa vad Beligradu cu ochii, că tare mult am auzit pe bărbatu meu pomenind de el. După Beligrad am sosit la Rușava... Când acolo, vameșii de ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... mari de bani de la ruși. Dar ca tot ce-i adus la perfecție și strălucește, se vede că este menit să aibă și umbra sa întunecată. Precum cocheta ce te sub-jugă irezistibilei sale atracții și în momente de mânie îți respinge sentimentul ce ți l-a inspirat ... o caretă ce trase la scară, s-a suit în palat. Atunci ușierul, ieșind pe peron, ne-a vestit că Excelența sa nu mai primește pe nime. Iată dar povestea întreagă a zadarÂnicei mele alergări, din cauza căreia, scumpa mea Sofi, puteai să rămâi ... adause ea, că în momentul când am voit eu să sun cu cloÂpoțelul, o înfricoșată detunătură se auzi în ruină, și să nu-mi fi deschis în grabă ușa, muream de spaimă pe prag. — Pentru că ești fricoasă, mămucă, răspunse copila zâmbind. Ce alta putea fi zgomotul, decât numai dărâmarea vreunuia din pereți, din cauza furtunii. Dar mai la urmă ce ne pasă nouă de toți dracii ruinii, să vorbim mai ... mă duc să mă odihnesc, căci sunt de tot ostenită. Și bătrâna, sărutând-o cu frăgezime pe frunte, s-a retras în odăița ...
Constantin Negruzzi - Flora română
... oenothera, mutătoare bryonia, jale stachys și rochița rândunelii ipomea. Iată în fine mărgărite aster care ne aduc aminte de Faust, și conduru-doamnei tropoeolum. Ar fi de dorit să știm cine a fost acea d-nă, a cărei picior întrecea pe al cenușeresii, și care purta așa ... hoitzia, cynoglosum, houttuynia, atraphaxis, ornithogalum, tubernoemontana, oxycoccos, embothrium etc., etc. Ce ai zice, doamna mea, când în loc de Angelica, nașul d-voastre v-ar fi dat nume de escholzia sphenogyna sau houttnynia? dar învățații nu vor să știe d-alde aste. Precum am zis, la dânșii florile n-au nici ...