Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE O PARTE PE ALTA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 450 pentru DE PE O PARTE PE ALTA.
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... se simte singur în ea! Pe când se lăsa el astfel legănat de gânduri care-l conduceau pe nesimțite la melancolie, auzi deodată un cântec, o doină! I se păru un moment că se află în grădina cea încântată a Armidei unde din fiecare frunză iese câte o melodie. Îndată se îndreptă spre locul de unde venea cântecul, și după câteva momente se văzu în fața unei femei ce ședea pe un trunchi de copac și cânta din fluier acea doină tristă care-l mișcase așa de mult. Ea era în toată frumuseța vârstei; avea părul auriu, ochii mari, albaștri; hainele sale simple și ușoare destăinuiau formele cele mai regulate; dar pe ... de mult ce mi se bătea inima, mă-nădușeam. — Ștefan! strigă tata, deschizând niște ochi mari. Cum! Ștefan! Pe dânsul vrai să-l iei de bărbat? A îndrăznit el să-ți întoarcă capul; un derbedeu; un om fără căpătăi, care n-are pânea de toate zilele?... O, asta n-a fi niciodată!...Și s-a înfuriat tata așa de tare, că era cât ...
... născătoare, zicînd : — „În orice goană A soartei te-am chemat !â€� — „Tata spunea odată c-aveam și noi moșie ; De ce-ați vîndut-o, mamă ? Că-e rău în obăcie ; Muncești pentru străin.â€� Ș-o lacrimă din pleoapa-i luci precum lucește Pe geana aurorei o rouă ce pistește Dintr-un azur senin. — „Noi n-am vîndut-o, mamă ; vecini ne-au luat-oâ€�. — „Și cum ! așa cu sila ?â€� — „Ba tot ne-au tot scurtat-o Cu cărți de judecăți, Pîn-au luat-o toată...â€� — „Ce viscol e afară ; Unde-o fi nenea, mamă ?â€� — „Aleșii îl luară Ș-acum ca ș-alte dăți.â€� Pe masă, lîngă tat'său fetița-n nerăbdare Întinse o maramă și-i puse demîncare Fiertura de la foc. — „O ! să-mi trăiești, fetițo, că foamea mă doboară !â€� — „Și-ți am și vin, tăicuță ; și-ți am ... ce vine, și trebui să gătească Miresei așternut. Și rugile și lacrimi zadarnice îi fură ; Argatul nu glumește, o bate ș-o înjură, Sau cere de
... Pân’ ce badea s-a întoarce. Vai! fuiorul mi l-am tors Și bădica nu s-a-ntors! Adică, ferească Dumnezeu pe-o femeie să se mărite cu vornicul satului, că nu mai are parte de bărbat! Iaca eu, de-o săptămână de când m-am cununat cu Toader Buimăcilă, care-i vornic aici în satul lui Cremene, trăiesc ca ș-o vădană; nu văd pe soțul meu cu zilele și cu nopțile!... (Oftează.) Sărmanu! a ajuns de clacă de când cu prefăcăturile aieste nouă. SCENA II SUZANA, ȚĂRANCE (mergând la fântână cu cofe) ȚĂRANCELE La fântâna dintre flori Fetele se duc în zori Să ... CATRINA: Și tu rămâi cuc pe prispa casei. SUZANA: Și torc pân’ ce nu mai văd bine; dar voi? CATRINA: Noi? Nu mai înțelegem ce-o pățit oamenii noștri, că nu mai sunt ca mai-nainte veniți de-acasă. Spun lucruri de pe ceea lune. Mai ieri, bărbatu-meu era cu chef și se lăuda că mi-o cumpăra malote de covenție. Ce să fie aceea, Suzano? SUZANA: Cică-i o
George Topîrceanu - Rapsodii de toamnă
... George Topîrceanu - Rapsodii de toamnă Rapsodii de toamnă de George Topîrceanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fânețele. Toate florile șoptiră, Întorcându-și fețele. Un salcâm privi spre munte Mândru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. Mai târziu, o coțofană Fără ocupație A adus o veste-n goană Și-a făcut senzație: Cică-n munte, la povarnă, Plopii și răsurile Spun că vine-un vânt de iarnă Răscolind pădurile. Și-auzind din depărtare Vocea lui tiranică, Toți ciulinii pe cărare Fug cuprinși de panică... Zvonul prin livezi coboară. Colo jos, pe mlaștină. S-a-ntâlnit un pui de cioară C-un bâtlan de baștină Și din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C-au pornit-o peste luncă Frunzele-n bejanie! II Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile. Papura pe lac se zbate Legănându-și săbiile. Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vârf de trestie Ca să ție-o cuvântare În
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... a luptat eroul cu brațul și cu mintea: Multe nevoi învinse, varii nemici d-afară Și mai fatali dinântru, și soartea ne-mpăcată Pare c-o abătuse din lupta prelungită, Parcă-și aflase omul s-o-nvețe să respecte O nație celebră. Întreagă România gemea de ani atâția Sub jugul sângeratic osmanului feroce. Fatală și rea cobe-ncepuse Demiluna A se nălța lucindă pe Dacia smerită. Și glasul mueginiu în zi și-n miezul nopții Svola purtat de vânturi ca arpă infernală De crivăț șuierată, și răsuna profetic Înfiorând creștinul în empia chemare A numelui sinistru, țipând: Allah!- altÅ• hu! Cambana solemnelă cu totul amuțise Pe ... și fiii, Ș-averea, și viața... Le-a prețuit românul. Boierul e rea fiară! el numai se orbește Și toate și le vinde pe o speranță numai Când are înainte o umbră de domnie. Ci om e și boierul, și omul e amestec De angel și de demon... Avem și partea bună, Iar partea infernală e rea când e-n putere... A împilat-o
... Mihai Eminescu - Satira IV Satira IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
... muscali? Cazacul își arată părul din barbă. În cap avea cazacul păr cu nemiluita, în barbă câteva fire rari și pârlite. - Lomiliev, ai văzut tu pe țarul? Cazacul făcu trei cruci și răspunse: - Da, l-am văzut peste Dunăre. Era ca un sfânt, ca moaștele de la Kiev. - Dar pe Țarievici? - Și pe Țarievici... se uita parc-avea un nor sub sprâncene. - De ce? - O... era mâniat... ți-era frică să-l privești drep în ochi. - De ce? - Dumnezeu știe... - Dar pe marele duce? - Pe care? Lomiliev începu să râză, apoi se închină șoptind: „Bogu! Bogu!â€� Și începu să ne spuie când a văzut el întâiași ... după ce iar a băut, s-a scult de la masă și a poruncit să-i aducă trei cai pe care îi cumpărase în drum. Și când i-a adus caii, i-a sărutat, i-a bătut pe șale și a zis cazacilor, cari se uitau: - Care din voi i-o întrece să fie ai lui! Un cazac ieși din mulțime și zise: - Batiușca Kneaz , calul meu îi întrece pe
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... dascălul dă învățătură numai pentru leafă, când elevii nu învață decât pentru ca să ajungă să ia leafă, iar publicul nu învață deloc, e greu de vorbit de o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvântului, oricât s-ar fi întins învățătura ca meserie. Științei noastre de azi îi lipsește o dezinteresată iubire de știință, năzuințe înalte și entuziasm științific pentru a deveni o adevărată mișcare științifică. Dar dacă despre sărăcia mișcării noastre științifice mai poate fi îndoială, în privința secetei literare suntem cu toții de acord. Scriitori de valoare avem puțini, și acei puțini scriu așa de rar, iar aceste scrieri rare sunt primite de public cu atâta indiferență! Și astfel, amândoi factorii unei mișcări literare și științifice ne lipsesc deopotrivă: literații și producțiunile literare de o parte și un public către care s-ar adresa aceste producțiuni de altă parte. Care și unde e pricina acestui fenomen întristător? Cauza sărăciei noastre literare, zic unii, e că scriitorii noștri mai de valoare nu scriu. Cu alte cuvinte, cauza sărăciei noastre literare e lipsa literaturii, ori — parafrazând o spirituală expresie a lui Caragiale — o națiune fără literatură va să zică că nu o are! Alții
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII
... Și li să pune tocma-în cărare, Căci, după ce cătră miază noapte Cetele-împrăștiate s-adunasă Ș-a călători spre noao fapte Pe câmpul de-alung ei apucasă, De iznov și fără veste,-o mare Să făcu-între dânșii turburare. [12] Și-ar fi dat fuga, de bună samă, Ca și mainte laia vitează, Dar' nu știea dincătro teamă Le vine, ș-aștepta ca să vază Încătro Tandaler o va rade, Că-a fugi fără cap nu să cade. Iar Tandaler de la frunte strigă: ,,Stați, voinicilor, și dați pă moarte! Iacă vrăjmașul va să ne-ucidă!" Atunci cei de-aproape și de parte, După-învățătura cea lor dată, Toți închisără ochii deodată, Ca să nu-și vază vrăjmaș' în față, Și dederă-a chiui din gură ... Că Tandaler cu ochii închiși taie Despre toate părțile, ș-îi pare Că el cu a sa vitează spată Oboară tot câte trii o dată. Toți țiganii-acum oștea de-aproape Și-închizând ochii dă bărbătește: Unii mergând orbiș' cădea-în groape, Alții pășind nainte muțește Cu armele sale-împoncișate, Să trezea prăvăliți pe spate. Spre nenoroc țiganii dedusă Pe cireada de ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... cules-ai să-i spui, să-l veselești? Căci mie mi se pare că sute de ani trebui Să poți pre om cunoaște; atâte sunt de multe Năravuri, caractere și patimile lui. SATIR: Pre voi a vă pătrunde nici gând nu am avut. S-adun pricini de glumă mi-a fost însărcinare, Ispravă pentru care ajunge și o lună; Orice urmări a voastre, oriîncotro te uiți, Nu vezi nimică altă decât sujet de râs. Eu știu că nu-ți dă mâna să te unești cu mine, Căci cel ce pătimește de boala gălbnărei, Tot felul de colore lui galbene îi par. Greșita-vă părere pe care o ați supt Cu țâța din născare și reaua nărăvire Vă-ntunecă cu totul cunoașterea de sine, Când și făr-de ocheană puteți a vă vedea. Acel ce se ferește de sfezi, de gâlceviri, Și la-ntâmplări de-aceste scăparea-i este fuga, Deși de-nțelepciune povățuit se pare, La voi, la oameni, trece cu nume de fricos; Iar altul ce e gata de sfadă-n orice ceas, Și pentru o ochire sau pentru-o vorbă numai, Adese nu își cruță chiar însăși a sa ...
Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi
... Apoi zâna-i aduse o dalbă de rochiță, Din raze vii țesută, cu stele prin altiță, Și-i zise: "De-ți e gândul să ai parte de bine, Rochița niciodată să n-o scoți de pe tine, Și cât vei fi al lumii frumos, iubit odor, Să fugi în lumea-ntreagă de-al luncii zburător, Căci el țintește ochii și dorurile sale Pe oricare ființă cu forme virginale, Pe dalbele copile, a dragostei comori, Ce-s jumătate fete și jumătate flori, Pe zânele născute în atmosfera caldă, Ce sub văpaia lunii în lacuri lin se scaldă, Și chiar pe luna plină de o lumină moale, Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale. II Copila descântată de zâna ei cea bună Creștea-ntr-o ziuă numai cât alta într-o lună, Ș-a sale brățișoare, ș-a sale mici picioare Aveau, fiind în leagăn, mișcări de aripioare; Iar când ieși din cuibul în care înflorise Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise, Când umbra sa vioaie, plutind sub cer senin ... din vale? Oprindu-se-ngrijită ades în a sa cale, Ea vine lângă apă, cu drag la ea privește Și, singură-n răcoare, de baie se gătește. O