Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CUNUNĂ

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 327 pentru CUNUNĂ.

Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici

Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici Către Silvestru Morariu-Andrievici de Constantin Stamati-Ciurea Eminența voastră! Din ceasul când am avut onoarea a Vă întâmpina pe calea vieții mele, am știut a Vă înțelege și a Vă prețui, încredințându-mă că nu în zadar Dumnezeu V-a însemnat soarta de cârmaci al unui popor, care negreșit Vă adorează ca pe un eminent apostol al adânc înțeleptei noastre religiuni. Eu, smuls de soartă de la sânul mamei patrii, rămăsei ca orfan din leagăn înstrăinat de ea până acum aproape de mormânt. Numai din spusele străinilor știam că sunt o părticică din corpul viguros al unui popor brav, pe care nu l-am cunoscut, un atom din o patrie pe care nu am văzut-o. Ca utopistul eu păstram în suflet acel ideal prin instinctul sângelui, gugolindu-l în inima mea, împodobindu-l în gând cu cele mai strălucite odoare, precum face un logodnic cu mireasa sa. Eu cercai cu lira mea poetică să vorbesc limba patriei, să dezmierd acel odor scump, cum mama Română mă dezmierda când mă legăna în pruncie. Ea, murind, mă strânse în brațe ținându-mi obrazul lipit ...

 

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor

... din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți ...

 

Dimitrie Anghel - Gherghina

... pe pămînt, Fără palori și fără umbre, ci tot mai dreaptă în lumină, Ea luptă mîndră pîn' la urmă și se coboară în mormînt Purtînd cununa

 

Dimitrie Anghel - Metamorfoză

Dimitrie Anghel - Metamorfoză Metamorfoză de Dimitrie Anghel Publicată în Convorbiri literare , martie-aprilie-mai 1907 Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii... Și se făcea că fără voie trăiam acum o viață nouă: Eram și eu un crin ca dînșii, și-n dezmierdările luminii Îmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă. Visînd, trăiam cu ei acuma, și-atît de alb eram subt lună, Încît abia scriam o umbră, cînd m-alinta șagalnic vîntul, Dar tihnă se făcuse-n mine și caldă inima și bună, Că reveneam subt altă formă, să-mpodobesc și eu pămîntul. Cînd făr' de veste-o mînă pală, mișcîndu-și umbra pe grămadă, Ca subt imboldul unei forțe necunoscute și fatale, S-a-ntins vrăjmașă să mă frîngă, — ș-acuma, alb ca o zăpadă, Muream tihnit de-a doua oară în liniștea odăii tale. Muream din nou, dar cînd trudită făcîndu-ți brațele cunună, A fost s-adormi zîmbind la mine cu fața calmă între perne, Eu ca o pulbere de aur m-am ridicat ușor subt lună În căutarea altei forme desăvîrșite și

 

Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)

Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel) Preludiu de Dimitrie Anghel Publicată în Înfrățirea , I, 15, 12 mai 1913, p. 1 Sunt departe, în mijlocul naturei, unde clevetirile și vorbele rele nu ajung. Liniștea prielnică visurilor și gîndurilor bune mă împresoară, așa că pot să văd limpede în adîncul sufletului meu, să-mi domolesc pornirile, să-mi pun în cumpănă dreaptă simpatiile, să arunc ca un ciurar destoinic bobul ales pentru sămînța rodnică deoparte și netrebnica pleavă nerodnicilor vînturi. Și fiind așa, cînd un apel vine spre mine încrezător că eu, un visător ce nu a urmărit în viața lui decît frumosul, un poet trist ce dezgustat de viața de toate zilele a căutat să-și creeze o lume imaginară, un fantezist ce s-a îndoit totdeauna de el însuși, fascinat de toate mirajurile, un revoltat ce și-a ironizat singur pornirile-i sentimentale, nu am crezut că pot refuza slabul meu ajutor unei cauze drepte. Încă din anul trecut mi s-a cerut părerea asupra acestei mișcări și nu am stat în cumpănă a mi-o da cu toată sinceritatea și cu tot cugetul curat. În acel articol explicam ...

 

Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast

... atunci de pretutindeni să se încline înaintea ta și să-ți aducă în locul cununii de spini pe care ai purtat-o cînd ai trăit, cununa

 

Dimitrie Anghel - Reveria unei statui

... de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute ...

 

Dimitrie Anghel - Sonata lunii

Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Bârlad

Dimitrie Bolintineanu - Bârlad Bârlad de Dimitrie Bolintineanu Turcii intră-n țară, trec, se grămădesc, Alții totd-odată la hotar murgesc. Dar Ștefan cel Mare cu oștile sale Spre Bârlad se duce și-i așteaptă-n cale. Un boier îi zice: — ,,Doamne! Mulți mai sânt, Mulți se varsă turcii pe acest pământ!" Ștefan îi răspunde: — ,,Și mai bine-mi pare. Nu vom sta noi nimeni fără de lucrare." Zice. Late valuri cetele-i pornesc. Pulberea se-nalță, armele lucesc. Domnul pune oastea sub trei capi de țară. Avangarda pleacă... Lupta-ncepe-amară. Numărul lor mare pe moldavi îi strânge. Soarele s-ascunde sub un nor de sânge, Noaptea împrumută zilei val de dor, Negură și pâclă pe pământ cobor. Cum din munți coboară două repezi unde, Se-ntâlnesc pe cale, scot mugiri profunde, Apoi preunate, pe un singur pat, Spumegă și-aleargă, și-alergând se bat. Astfel se-ntâlniră ambele armate Și d-a lor lovire par împovărate. Oameni puși să sune, prin adânci păduri, Sună din cimpoaie, buciume, tamburi. Turcii stau și-ascultă larma depărtată! Cu trei alte armii cred că-au să combată. Râul îi constrânge. Umbra ce s-a-ntins Îndoiește ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna

... jos p-acest pământ. Ea ne poartă-n viață, cum lumina dulce Printre căi ascunse pașii ne conduce. Ea bucură viața, cum dulcile flori Împletesc cununa cea de sărbători!" Huniad ia vorba: — ,,Preamărețe sire! Capul meu răspunde despre reușire! Sufletele noastre nu s-au îndoit Și credința dulce le-a ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cahul

Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>