Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU MIRARE

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 235 pentru CU MIRARE.

Grigore Alexandrescu - O nuntă

... a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri ... căciulile, în cinstea persoanelor de ei escortate. În ceasul când sosirăm, adunarea se dispoza a merge la biserică spre săvârșirea cununiilor. Un car cu patru boi și acoperit cu procoave sta gata pentru mireasă, care se și sui într-însul, însoțită de câteva bătrâne, mume, nune sau soacre, și îmbrăcată cu trei malotele, lux ce mărturisea în favorul stării părinților, dar care nu-mi pricinui mai puțină mirare, căci ne aflam în luna lui iulie și căldura era grozavă. Oricum va fi, mireasa se sui în car, după cum vă spusei, și plecă ... religioase se săvârșiră, și pâinea ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... în hopuri și azvârlindu-mă în sus ca pe o minge; surugiul țipa, vorbea, pocnea de asurzea câmpii; iar eu... dacă mi-ar fi fost cu putință să mă las cu mâna de trăsură și s-o bag în buzunarul cu pistoalele, aș fi intrat într-un păcat, negreșit. Un vârtej grozav mă cuprinsese în sânul acelui steplechasse diavolesc; ochii îmi ieșeau din cap, creierii mi ... coboram pe o costișă, șăuașul se poticni; roata de dinainte se izbi de el în repejune și se sfărâmă pe loc; iar căruța, răsturnându-se cu mine și lăsându-mă lat în mijlocul drumului, lângă bietul cal ce-și sclintise piciorul, fugi înainte la vale, cu trei cai, cu trei roți și cu postașul aninat ca un scai de coama lăturașului. Această de pe urmă întâmplare mă făcu să blestem impresiile de voiaj din Valahia. Două sprăvălituri într ... neavând altă mângâiere decât cuvintele ce-i zise postașul când se despărți de dânsul, adică: mânca-te-ar lup ! Soarele acum asfințise, și luna împreună cu stelele se arătaseră pe cer, întocmai ca niște privitori pe băncile unui teatru. Mi se părea că toate planetele se uitau ...

 

Vasile Alecsandri - Păunașul codrilor

... întâmpina Păunașul codrilor, Voinicul voinicilor. ,,Cale bună, românaș!" ,,Mulțumim, măi Păunaș." ,,Măi băiete, băiețele, Măi voinice, voinicele, Dă-ne nouă pe mândra Ca să scapi cu viața ta." ,,Ba, eu mândra nu ți-oi da Pân' ce capul sus mi-a sta, Că eu când o am luat În ... Că-mi slăbesc puterile, Mi se duc averile." ,,Ba, nu, nu, bădiță frate, Că vei lupta pe dreptate, Și oricare-a birui, Eu cu dânsul m-oi iubi..." Voiniceii se izbeau, Și mai tare s-opinteau, Și mai tare se-nvârteau, Și mai tare se trânteau. Din doi unul ... însemnează un voinic tânăr, mândru și misterios, mândru ca păunulși misterios ca Pan, zeul codrilor. În România plină de urme romane, nu ar fi de mirare să se fi păstrat numelezeului Pan și să se fi schimbat cu timpul în Păunaș, precum s-au păstrat numelezeilor păgânismului, Joe, Mercur, Venere, ce se văd figurând în povești sub chi-puri de sfinte creștine; sfânta ... și o petrecere: lucta . Asemeneala românii de astăzi lupta e un obicei care domnește pretutindeni la munți și lacâmpii. Ea se urmează în deosebite chipuri, cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... poate mai adesea fetele din sat, dar desigur mai mult decât toate sora lui Cuțiteiu, Sultana, care nu i-a spus-o niciodată... Cu dragoste amestecată și cu puțină mândrie zâmbește el când îi vine acum în minte mama lui. S-a înserat bine și seminaristul tot se plimbă de colo ... ridice ochii doritori și vede venindu-i prin aer un nou ghem care-ntr-o clipă îi cade la picioare... Asta nu mai e prins cu un ac – e legat cu o cordeluță roșie: "Treci la miezul nopții... Te aștept... 0 să vezi cât te iubesc". Și nici o mișcare la perdele... nici o arătare!... Ziua ... bunătate, are să fie cu prisos răsplătită. Ea însă avea mai multe de spus, și povestea ei era destul de tristă. Cinci ani de viață cu un om istovit, apoi nebun și paralitic; în urmă, văduvă, cu un copil bolnav și capiu - o fetiță, care roade și mănâncă lucrurile din casă și care trebuie păzită foarte de aproape să nu dea foc ... mari... o avere colosală... consiliu de familie... soacră și cumnați - niște creaturi aspre și brutale, care fac împrejuru-i o poliție dezgustătoare. Și aci, față ...

 

Gheorghe Asachi - Limba și portul

... moldoromâni, în costium de păstori naționali, înarmați cu curaj strămoșesc, se făcură scutul creștinătăței în contra mahometanilor, prin râuri de sânge au răscumpărat naționalitatea și cu limba lor rustică au încheiet tractaturi cu cele întăi puteri ale Evropei de a cărora binefaceri și astăzi ne bucurăm. În veacul al XVIIă-leaî se împlânta un ram de ... fortunele nu-i îngădui a prinde rădăcină adâncă. România se cungiură de raiele, de unde, cu moda traiului asiatic, ni se hultuiră prințipii cu cuvinte de șerbi, și pasul cel slobod se încătușă de încălțămintea târâitoare. Un venin adânc străbătu ființa României și limba, portul, precum și multe alte ... română se respinsă în sânul sătenilor, carii o păstrasă în curs de 1700 ani. În codrii întunecoși, între plaiurile munților, pe malul râurilor spumoase, unde cu simplicitatea patriarhală se îndeletnicea cu păstorie și cu vânat, n-au străbătut săgeata tatarului, nici sunetul limbei sale, acolo în cursul fortunelor aprige s-au păstrat acest paladiu a naționalităței, așteptând ... țară some de monede cu câteva duzine de cuvinte și câte o prubă de mode evropeie. Luminele Evropei începură a răzbate între români, ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... nu găsești plăcere în versuri de-acest fel, Aruncă o privire și vezi trecuta-mi viață. Deși întâi norocul mi-a fost mai cu priință, Dar pân-în sfârșit aspru el tot m-a părăsit, Și încă nu-ncetează de a mă prigoni. Cu-acest nou soi de versuri ce nasc melancolie, Noi poate vom aduce la cititori plăcere. Tristețea este dată la omul muritor, Căci el pe tot ... Eu însă știu că dacă m-apuc de lăudat, Ș-al tău nărav, o, muză, voiesc de a-l preface, Oricât mă lupt cu gândul, asud, mă frec pe frunte, Abia scot două versuri, ș-acele încă sunt Neroase, șchiopătânde și aspre la auz, Asemene cu cele ce-a scris un oarecare, Pe sfinții toți puindu-i în șirul alfavitei [1]. Al tău duh este trândav, produce foarte greu ... deprinși, Nu izbutim în altă; iar după firea mea, Cu tine făr-a scrie nu pot trăi în lene. Cârtească cui nu place; cu mână îndrăzneață Noi să-nfruntăm în față năravul prihănit. În adevăr greu este de a ne stăpâni, Când cel ce ...

 

Ion Luca Caragiale - Caut casă...

... băgare de seamă, nu cumva să simță stăpânul: aleargă foarte iute și are un bici, care arde ca focul; e mai rău dacă te ajunge cu sfârcul când vrei să sai gardu-napoi. Ia uitați-vă acuma la casă. Ce mândru se țuguiază acoperișul cu șindrilă, îmbrăcat spre miazănoapte cu mușchi verde moale și purtând în vârfu-i un urcior smălțuit care sclipește în soare. Ce mare și stufoasă a crescut urechelnița! Iată ... S-o vedem și p-asta... a treisprezecea. Intrăm. Începem minunat... O entrĂ©e zugrăvită pompeian... Un motiv, în toată pictura, îmi atrage cu deosebire atenția: e un amoraș verde, fluturând pe fundul cărămiziu și purtând în mânușițe, dasupra capului, un ghiveci cu trandafiri albaștri. În stânga, salonul; e în trei colțuri... Locul este tăiat cu o foarte pronunțată oblică pe linia stradei, care se realiniază acuma toamna, căci aliniarea de astă-primăvară a fost greșită. La mirarea mea ... găsesc eu singur, fară să mai alergi și dumneata. — Ce casă vreau? zic eu și mai plictisit. Uite ce casă vreau... Vreau o casă cu șase odăi mari, fiecare nu mai mult decât cu o fereastră și o ușă, cu sală de baie, cu

 

Mihai Eminescu - Moș Iosif

... c-o cerneală cleioasă și oțetită. În urmă el închise manuscriptul vechi, plin de note marginale scrise foarte mic și legat în pergament; îl aruncă cu nemulțumire peste o claie de cărți și-și netezi barba cu expresia unei profunde neîndestulări cu sine însuși. Moș Iosif avea un defect foarte mare. Cu o măiestrie rară el știa să se înșele pe sine însuși. Toate dezlegările pe care i le-nsufla mintea lui sănătoasă și ageră el gândea ... plăcerea fiecărui din centrele sale în aceeași măsură, fiecare zice că numai pentru el, și drept, căci el e tot în lume, dacă ar muri cu desăvârșire, lumea ar fi moartă pentru vecie. Cu deosebire naturile bogate trebuiau, după părerea lui, să fie în legătură cu o stea. Căci de ce nu sunt toți oamenii înțelepți și mari, gândea el, căci altfel sunt toți tot asemenea? Prin aceea se deosebesc pentru ... a caracterului său sufletesc era acuma, la bătrânețe, rădăcina unei nemulțumiri pe care el nu știa să ș-o explice. Oricând venea în contact cu vun om tânăr de care se lipise ideile Apusului, el se simțea lovit de o lume cu ...

 

Mihai Eminescu - Călin

... Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea - frumoasa fată - a ghicit că e frumoasă. Idol tu! răpire minții! cu ochi mari și părul des, Pentr-o inimă fecioară mândru idol ți-ai ales! Ce șoptește ea în taină, când privește cu mirare Al ei chip gingaș și tânăr, de la cap pân' la picioare? "Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător Și strângându ... toată, Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată, Tristă-i firea, iară vântul sperios vo creangă farmă - Singuratece isvoare fac cu valurile larmă. Pe potica dinspre codri, cine oare se coboară? Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. Șapte ani de când plecat-ai, zburător cu negre plete, Ș-ai uitat de soarta mândrei, iubitoarei tale fete! Și pe câmpul gol el vede un copil umblând desculț Și cercând ca să ... cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată; Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu

 

Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)

... Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă Cum că ea - frumoasa fată - a ghicit că e frumoasă. Idol tu! răpire minții! cu ochi mari și părul des, Pentr-o inimă fecioară mândru idol ți-ai ales! Ce șoptește ea în taină, când privește cu mirare Al ei chip gingaș și tânăr, de la cap pân' la picioare? "Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător Și strângându ... toată, Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată, Tristă-i firea, iară vântul sperios vo creangă farmă - Singuratece isvoare fac cu valurile larmă. Pe potica dinspre codri, cine oare se coboară? Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. Șapte ani de când plecat-ai, zburător cu negre plete, Ș-ai uitat de soarta mândrei, iubitoarei tale fete! Și pe câmpul gol el vede un copil umblând desculț Și cercând ca să ... cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată; Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... morții. GALBENUL: Ian ascultă, cadână bătrână, nu te juca cu cuvintele, că, deși sunt acum în trei colțuri, pe loc înfig unul în tine. PARAUA (cu dispreț și cu un aer de mărire) : Eu am trecut prin degetele ienicerilor și nu mi-a fost frică! Tocmai tu vrei să mă sperii? Ambele ... ne găsim și să mă răzbune de obrăzniciile tale. GALBENUL (uimit de tulburare) : La anul 1820?... Căpitanul Costiță?... Marea Neagră?... Ce spui?... Tu erai atunci cu mine? PARAUA (într-o nespusă mirare) : Cu tine! Ce fel? GALBENUL (repede, adunându-și suvenirele) : Dar... îmi aduc aminte... într-o noapte întunecoasă, marea era întărâtată de furtună... corabia era să se ... genelor. Peste câteva secunde ambii amorezi se traseră puțin înapoi, se uitară lung unul la altul, făcându-și amândoi o dureroasă revizie, și ziseră următoarele, cu glas pătruns: GALBENUL (oftând din greu) : Cât ești de schimbată, iubita mea! PARAUA (suspinând cu durere) : Cât ne-am schimbat, dragul meu! GALBENUL (cu amărăciune) : Ce crudă și nemilostivă-i vremea! Coasa ei nu se ostenește niciodată!... Plăcere, frumusețe, tinerețe, toate sunt secerate de dânsa!... Astăzi ele strălucesc cu ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>