Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL MAI ÎNAINTAT

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 190 pentru CEL MAI ÎNAINTAT.

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

... stil neted, gramatică, ortografie." Cine ne face aceste întâmpinări ? Am înțelege când ele ne-ar veni de la Albina, Federațiunea, Telegraful, fiindcă acestea sunt foi mai ales politice, care, în sprijinirea importantelor interese constituționale cărora sunt consacrate, se pot cel puțin scuza, dacă nu au avut destulă luare-aminte pentru limba în care scriu. Dar ca tocmai cele două foi literare, Transilvania și Familia, să ... se întorc în patria lor cu hotărârea de a imita și a reproduce aparențele culturei apusene, cu încrederea că în modul cel mai grăbit vor și realiza îndată literatura, știința, arta frumoasă și, mai întâi de toate, libertatea într-un stat modern. Și așa de des s-au repețit aceste iluzii juvenile, încât au produs acum o adevărată atmosferă ... îți citează cifra coalelor înnegrite pe fiecare an cu litere române și numărul tipografiilor din București, și când le vorbești de ștință, îți arată societățile mai mult sau mai puțin academice și programele discursurilor ținute asupra problemelor celor mai grele ale inteligenții omenești; dacă te interesezi de arta frumoasă, te duc în muzee, în pinacoteci și gliptoteci, îți arată expozițiunea artiștilor în viață și ... ...

 

Grigore Alexandrescu - Bistrița

... sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată ... făcu ban al Craiovei pe vornicul Pârvu, fratele Barbului, și după dânsul Moise I-i îi dete de soție pe sora sa, vrând să aibă mai de aproape puternica familie a Pârvuleștilor, care era groaza mai multor prinți; dar rudenia aceasta nu fu destulă ca să sprijinească pe Moise împotriva furtunii ce cruzimea lui ridicase asupră-i, și banul Pârvu dimpreună ... ne mângâiem, hotărârăm a vizita pe pustnicul ce locuiește în munte în susul mânăstirii; un părinte bătrân ne sluji de călăuză. Ne trebui mai mult de un ceas până să ajungem, poteca era strâmtă, înainte și în dreapta prăpăstii, în vale râul ce poartă numele mănăstirii, împotriva stânci râpoase ...

 

Ion Luca Caragiale - Boborul

... zi pe la ceasurile patru după-amiazi. Nu face nimica! mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal. Cadrul meu e prea strâmt ca să pot închide într-însul istoria generală a ... sticla goală pe jos, lângă zid, în lungul salonului. A doua sticlă golită, o așază cu fundul în gâtul celei dintâia, și așa mai departe, până când șirul sticlelor ajunge la zidul din potrivă - la chilometru. Cel ce a ajuns mai întâi la chilometru a câștigat partida - ceilalți trebuie să-i plătească sticlele băute, în proporție dreaptă cu numărul de sticle ce le lipsește ... liniei ferate București-Ploești, atunci încă-n construcție, sosea grabnic în Republică un grozav oaspete. Ce era? Era Reacțiunea. Reacțiunea cu tot ce are ea mai oribil și mai hidos - un batalion complet de vânători sub comanda maiorului Gorjan. Cum puseră piciorul pe pământul sacru, începură vânătoarea după republicani. Reacțiunea căuta însă mai cu seamă pe Prezident; dar acesta, printr-o inexplicabilă coincidență, ieșise prin granița de răsărit a Republicei, bariera Bucovului, pe când Reacțiunea intrase

 

Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată

... bănuiesc vreodată... În rama ferestrei împodobite de perdele albe, cerul vînăt se ofilea peste arborii mari și o singură stea, albă ca o crizantemă uriașă, mai licărea stăruitoare departe, peste marea de coperișuri, în afundul nemărginirii. Natura aevea pe care o priveam acum trezit din somn mi se părea străină. Arborii ... din nou și să rechem visul meu ; și visul supus voinței mele și-a reluat firul întrerupt... Ținînd o oglindă rotundă în mînă, cel ce eram eu sau ființa mea din somn se făcea că descindeam lespezile de piatră ale casei noastre străvechi în care mă născusem și un ... din obișnuitul lucrurilor existente și, rușinată parcă de fapta mea, își trase un nor peste mască și se acoperi. Iar așa, întunecat, peisagiul rămase și mai straniu. Eu însă simțeam frumosul și în acest fel și mă gîndeam cu bucurie ce surprinși o să rămîie vecinii cînd se vor deștepta și ... oglinzii făcătoare de minuni și, strîngînd-o la piept, am pornit singur în lume ca s-o izbăvesc de urît și s-o fac să mai vadă și altfel lucrurile de cum le apucase din străbuni... Dar cînd m-am trezit din somn și canavaua visului și-a destrămat ...

 

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu

... le toate cui vrea să te asculte? Negreșit îmi vei zice, țin minte ce îmi place, Dar cărțile cu mine e greu să se împace. Mai lesne pot a spune hoțiile urmate La zece tribunaluri sub nume de dreptate, Mai lesne pot să număr pe degetele mele Câți sfinți avem pe lună și câte versuri rele, Decât să bag de seamă ce carte nu e ... ncredințează. Lorneta atârnată Este și mai străină, de-o formă minunată; Vrea s-o cumpere prințul, dar ca un om cuminte Dumnealui o tocmise ceva mai înainte. Când le-a spus astea toate, o ia la ochi, privește Chiar pe dama aceea cu care-atunci vorbește; I-o dă ... la ureche, De celelalte patru contese ideale, Umflate de pretenții și vrednice de jale, Pe care dacă prințul le ia la bal de mână, Nu mai vorbesc cu nimeni câte o săptămână. Astăzi râzi de-o pedantă, mâine de-o prețioasă; Zici de una ajunsă în vârstă cuvioasă Că atestatul vremii ... și lauzi câteodată, Chiar lauda în gură-ți de satiră e luată. Așa, în loc să critici greșelile străine, În loc să râzi de alții, ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi

... niște tineri chiriași. Care va să zică: pur și simplu Gheorghe și Dumitru, ca toți creștinii. Fie! Totuși, din dezbaterile acestea se va fi dovedit cel puțin, cu prisos, sentimentele naționale și patriotice ale familiei noastre. Chestiunea numelor o dată rezolvită, să pășim mai departe după ordinea zilei. A doua chestiune: ce profesie să îmbrățișeze tinerii Gheorghe și Dumitru? Urmează importante dezbateri, în cari se propun pe ... Aslan. Succesul acelei seri intime îi revine tot d-sale. E fenomenal omul acesta. Am stat toți în picioare și l-am urmărit cu cea mai deplină sfințenie. Ce frumoasă inteligență și ce caracter neînduplecat ! A ! neînduplecarea, neîncovoiarea caracterului, iată semnul naturilor întregi. O oră și mai bine, până aproape de Vaslui, ne-a ținut, cu un farmec de nedescris, o magistrală conferență. Încântătorul conferențiar se adresa în deosebi venerabilului ... Lascar Catargiu, care a îndrăznit să facă aluziune la o pretinsă inconsecvență politică a d-sale. Niciodată n'am văzut o mai nobilă și mai sinceră revoltă. Niciodată n'am să auz un discurs așa de vehement, niște accente mai

 

Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune

... al doilea complice era un foarte distins cobzar; peste doi ani, alt complice și, în sfârșit, așa din doi ani în doi ani, uneori chiar mai des, din complice în complice, a avut nenorocirea să dea peste unul care a pretins cununie în regulă, și care, îndată ... cauza întreitei ei betegeli. Curând, după această scenă atât de dramatică, a murit și Muscalagiul de o violentă afecțiune de piept. Ce-i mai rămânea de făcut unei nenorocite văduve, săracă, beteagă de un ochi, de mâna dreaptă și de piciorul drept?... Acuma, cere. Cocoana Zamfira salută grațios pe ... a retras cu o pensioară de treizeci de lei, ca infirm din cauză de serviciu, și ca să nu stea degeaba toată ziua, să-și mai facă de lucru — acuma, cere. D. Tomița intră având aerul foarte contrariat. Se vede că-l încearcă la încheieturi. Băiatul din prăvălie a ... Tomița salută politicos pe camarazi, se așază lângă ei tăcut și dă repede pe gât o doză; apoi se scutură din umeri: parcă s-au mai alinat înțepăturile reumatismului. De aceea, pacientul se mai ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855

... în zilele noastre o nouă cruciadă pentru apărarea civilizației și acum ele tabără sub zidurile Sevastopolului. Crâmul a devenit astăzi colțul de pământ cel mai important, fiindcă pe țărmurile lui se dezbate chestia Orientului. El este mai cu seamă pentru noi, românii, locul sacru unde se plăsmuiește viitorul țărilor noastre. Cum se face dar că tinerimea română nu aleargă cu entuziasm să ... să zărim coastele Crâmului, sperând că vom zări chiar turnul Malacofului. Acest turn apare în închipuirea mea cu prestigiul misterios al palatelor din povești, dar mai avem încă multă mare de brăzduit cu pieptul vaporului pân-a ne găsi în față cu el; prin urmare ne pogorâm în cabină ... doarme dusă pentru ca să adeverească proverbul francez: qui dort, dine. Cerul se acoperă treptat cu nori suri, care se tot întunecă; vântul devine tot mai tare și mai rece cu cât ne apropiem de Crimeea; vaporul are spasme și înaintează plecându-se, ridicându-se, culcându-se pe coaste, șovăind prin spuma valurilor ca ... Noi îi salutăm în treacăt și ei ne răspund cu glasul slab: Vive la France! Sărmanii! Câți dintre ei sunt destinați a nu ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

... a nu se stinge lumina, numără-mi banii.. . Levy scoase un cuțit din sertar și juca cu ascuțișul lui în lumina lampei. Lumina pâlpâia mai tare. — Ți-o jur pe D-zeul Sionului, noaptea aceasta nu va trece fără să am banii toți. Ești surd, bătrânule , n' auzi ? â ... încă arde, zise Levy. — Am spus, lumina între tine și mine — iată, zise, Ruben, ș-o răsturnă la pământ . Se stinse, numai sfeștila mai licărea. El își 'ntinse mânile peste masă și-l apucă pe bătrân de barbă. Bătrânul nu zise nimic. C-o mână-și strânse brâul, cu ... sângele-i curgea șiroi pe podeaua acoperită înadins cu mult năsip. Aurul lui căzuse la pământ și se 'mprăștiase prin balta de sânge . Nepreocupat de cel tânăr, Levy culegea galben cu galben, îi curățea de sânge și năsip și-i punea în punga lui veche... Apoi stătu mult în tăcere, părea ... Fața ei albă lumina ca a unei moarte din granitul sur al ferestei 2 închisorii. Veni bătrânul în ornatul lui... El era și mai ciudat și mai fantastic ca mai ...

 

Emil Gârleanu - Demisia

... gol. — Știi ce, Mincule? spune Șerbescu. Hai să-l chemăm și pe ăla. Tot suntem numai noi singuri la vremea asta. Și, fără să mai aștepte răspunsul lui Mincu, Șerbescu se-ntoarce către străin: Domnule, domnule, faceți-ne plăcerea și poftiți la masa noastră. Apoi, către Mincu: Mai petrecem. Omul se scoală, își ia grăbit halba, pălăria și paltonul și, fără nici o vorbă, vine de se așază, stingherit oarecum, la masă. Mincu ... întreabă pe noul-venit: — Ce sunteți dumneavoastră? Petru Știucă pare încurcat, se-nroșește, se întoarce pe scaun și, în sfârșit, vorbește: — Nu sunt mai... mai nimic... Vedeți, am avut multe nenorociri... Aș fi vrut să rămân în gazetărie... dar, vedeți, nici în gazetărie nu-ți poți spune gândul lămurit... eu ... la ce?... Pent pentru demisie... îmi dau demisia... Șerbescu îl ia cu binișorul: — Ia lasă, prietene, n-o să ți-o dai azi doar... mai târziu... la vară... când or veni trupele de teatru. Știucă se înfurie: — Acum... chiar astăzi... îmi dau azi demisia! Plătește, ia hârtia și timbrul ... să mi-o dau. — Ce e de făcut cu nebunul ăsta, nene Șerbescule? Pe dreapta tocmai se deschidea o prăvălie. — Ia haidem să ...

 

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român

... stoarcă ultimele picături din forțele țării, până când într-o bună dimineață să ne pomenim hap! că ne înghite străinul! Ei! și pe urmă nu mai e leac. (Aplauze repetate.) D. PRAGER IULIUS , blănar, ține un discurs cu totul hors de saison [4] ; d-sa se-ncurcă în citate de proverbe ... maro.) Urmează de aci o discuție foarte vie, în care se schimbă o mulțime de replice destul de violente. Dăm aci pe scurt pe cele mai importante. UN ȘELAR : Trebuie să-i strângem în chingi pe adversari! (Zgomot asurzitor.) UN LIBER-SCHIMBIST : Vreți sa ne înșelați! D. GEORGES IONESCU , orloger român ... puține cuvinte și, deși urmând după calapoadele vechi oratorice, reușește totuși să-i încalțe pe toți! (Zgomotul începe a se stinge, cu atât mai mult cu cât d. Capșa, cofetarul, își dă toată osteneala să îndulcească lucrurile.) D. IUILAN OPRESCU , în tot timpul scandalului conserva o atitudine demnă și ... noi ețetera. O VOCE : Ețeteracota! (Aplauze, ilaritate.) DIRECTORUL Companiei barometrice: Domnilor! Onorabilii preopinenți au vorbit cu multă... pompă, dar, pardon, superficial. Eu voi să... sondăm mai adânc! (Murmure, întreruperi și protestări.) DIRECTORUL fabricii „Stellaâ€�: începutul acesta nu miroase bine. (Zgomot.) D. PREȘEDINTE , către orator: Mă rog, compania dv. nu este ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>