Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEAS
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 604 pentru CEAS.
Dorin Ștef - Istoria folcloristicii maramureșene
... etnografie și folclor / 1967. Francisc Nistor / 1968. I. Bârlea (reeditare) / Primăvara de la București 1970. Dumitru Pop - Folcloristica Maramureșului; Petre Bilțiu Dăncuș - Colecțiune de hori...; Ceas pe ceas se alungă; Sesiunea de comunicări de la Sighet / 1971. Cercetarea de pe Valea Cosăului. Mihai Pop / 1972. Asociația folcloriștilor și etnografilor din Maramureș / 1978. Dumitru ...
Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...
Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator
Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator Spiritul creator de Garabet Ibrăileanu 1. A fi adevărat poet însemnează a simți. Simțirea se produce prin impresiuni din lume. Lumea azi e plină de nenorociri, impresiunile vor fi dară dezgustătoare. Ceea ce va simți poetul va fi trist. Așadar, tonul scrierilor unui adevărat poet va fi trist. 2. Dacă un geniu își aruncă cugetarea cu două veacuri, de pildă, mai înainte de cugetarea veacului său, atunci la orice moment un geniu își aruncă cugetarea cu două veacuri înainte, așa că, după o trecere de două veacuri, cugetarea geniului e aruncată peste alte două veacuri și tot așa mai departe. 3. A spune că un scriitor are mult de spus e tot una cu a spune că e sincer . Sinceritatea , aceasta e însușirea cea mai mare și mai simpatică a unui scriitor, când are și altele. N-am să uit niciodată cum caracterizează Taine pe Alfred de Musset: ,, C'etait plus qu'un poÄ�te, c'etait un homme ". 4. ...a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), ...
George Coșbuc - Cetatea Neamțului
George Coşbuc - Cetatea Neamţului Cetatea Neamțului de George Coșbuc Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care Neamțul se numea Și-au zidit-o, spune-n cronici, Nemți, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeți că sunt eu Ca să știu atâtea fleacuri! Cui va ști, îi dau un leu. Zici că afli-n cărți de școală? Aș! Rămâi cu mâna goală. Deci, în ceasul dimineții, Când prânzesc acei ce au, În cetate-aici erau, Lângă comandantul pieții, Toți străjerii și-așteptau, Povestind și-ntinși pe iarbă, Chisălița să le fiarbă. Dar, pe când Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. Unu-i strigă: Ești nebun! Altul: Ce-ai tu dacă strigă? I-o fi dor de mămăligă. Dar se-ntorc spre zid plăieșii; Văd pe șes un nor de oști. Măi Istrate, tu-i cunoști: Turcii sunt? Ba, parcă leșii, Vin încoace. Păi, sunt proști? Bat și ei cel drum, ca mânzul, Să ne strice nouă prânzul. Leși erau. Sobiesky-vodă Rătăci p-aici prin văi, Căci pe-atunci era la ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
George Coşbuc - Moartea lui Gelu Moartea lui Gelu de George Coșbuc Răzleț din oștirea bătută, Fugind pe câmpia tăcută, Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. Și piere. Din rană și-ar smulge săgeata Și n-are putere. Pierdut-a și oaste și țară. E noapte-n văzduhuri; și rară E zbaterea apei, când valul Atinge cu aripa-i malul Iar Gelu, prin noapte stând singur, Vorbește cu calul: Vai, murgule, jalea mă curmă! Mă lupt cu durerea din urmă, Căci ranele-mi sapă mormântul, Degeaba împrăștii tu vântul Din coamă, piciorul tău scurmă Degeaba pământul. Mă chemi prin nechezuri păgâne Și parcă zici: Vino, stăpâne! Vezi, picură ranele tale Și neguri se nalță din vale, E noapte, și ziua de mâine Ne-ajunge pe cale! Trei suliți făcutu-și-au strungă Prin mine! Mă zbucium pe-o dungă Și nu-mi mai simt brațul și brâul; Tu-ți rupi cu picioarele frâul Las, murgule, las să ne-ajungă Pe-aicea pustiul. De-acum tu... cât va cuprinde Mantaua, deasupra-mi o-ntinde Și-apoi cu picioarele-mi sapă Mormântul pe margini de apă. Și-n urmă cu dinții mă prinde Și-aruncă-mă-n ...
... tot ce-avuse drag. Privindu-și fata, îi părea Și traiul mai domol. Frumoasă, ca un sfânt potir P-al schitului pristol, Și harnică, din ceas în ceas Umplând al casei gol. Dar într-o zi, la casa ei S-abate un argat: Vrea domnul o cămașă-n flori Cu portul de la ...
George Topîrceanu - Balada morții
... un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arțar Pasăre străină. Stă și-așteaptă fără glas Parcă — să măsoare Cum se mută, ceas cu ceas, Umbra după soare... Astfel, tot mai neștiut Spre adânc îl fură Și-l îngroapă-n sânu-i mut Veșnica Natură. Vara trece; pe cărări Frunza ...
George Topîrceanu - Demostene Botez: Prohod
... dimineață Și i-au dus la groapă, morți, pe câteșicinci. După-aceea alții s-au pornit să moară, Care mai de care, câte doi pe ceas. Din locuitorii vii odinioară Nu se știe bine câți au mai rămas. Dar așa se-ntâmplă regulat când plouă, Moare ici o babă, dincolo un ...
George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Blesteme
... Iar tu, piază-rea, Nu te depărta De prin preajma sa. Dă-i în ochi albeață, În păr mătreață, În nas roșeață, În inimă un ceas rău. În piept o scoabă Și-n pat o babă. Fă din el păpușe, Să-l strivească-n ușe Fată jucăușe: Să-i smulgă urechea ...
Grigore Alexandrescu - Așteptarea
Grigore Alexandrescu - Aşteptarea Așteptarea de Grigore Alexandrescu Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește, Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sunt oare de pierdut? Foarte puține omul în viața lui are! Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare... Nu e nimic; o frunză în vale a căzut. Noaptea în aste locuri n-are deloc tăcere; Totul se mișcă, umblă, dar toate sunt părere; Vântul, umbra mă-nșeală, când cred a o vedea. Luna aci s-arată, aci iar se ascunde: Abia câteodată întunecul pătrunde, Și norii înainte-i se pun ca o perdea. Poate că și ea are o tainică-ntâlnire, Poate că stăpânită de-asemenea simțire Pășește-nvăluită în umbra unui nor, Chiar în acele sfere care au ceresc nume, Poate-amorul domnește ca aerul în lume: Cu ce drept omul singur să fie simțitor? Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite, Ce asupră-mi adesea se par a fi unite, Singur amorul este izvorul fericit, Ce fără încetare m-adapă cu uitare, Ca undele vestite fântânii de mirare Prin care morții uită că-n lume au trăit. Zile neprețuite ale copilăriei, Tovarăși ai ...
Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată
Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată Te mai văzui o dată de Grigore Alexandrescu Te mai văzui o dată, ființă de iubire, O înger ce slăvesc! Și ceasurile repezi, și scumpa ta zâmbire, Cu suflet, cu viața sunt gata să plătesc. În valurile-acelea de lume încântată, În care ne-am găsit, În vesele cadrile, în sala luminată, Stam singur și mâhnit. Plăcerea, frumusețea, podoabe felurite, Tot era în zadar; Ele nu pot să-nvie simțirile-amorțite De-al patimii amar. Bucuria ce-n preajmă-mi trecea cu repejune, Trist, rece mă găsea, Și mă gândeam la vremea care în veci n-apune În pomenirea mea. Atunci intrași! Deodată, de pe a mea vedere Se ridică un nor: Te presimții; îmi spuse a ta apropiere Un aer de amor. Zambila primăverii așa ea ne împarte Desfătător miros, Așa dulcele-i suflet se simte de departe, În aer răcoros. Și inimile noastre, și ochii se-ntâlniră; Simții ce pătimești; Un zâmbet trist mi-o spuse; cu tine îmi zâmbiră Puterile cerești! Văzui pieptul tău tânăr bătând de tulburare, Sub vălul ce sălta; Te privii în tăcere; cunoscuși a mea stare, Văzuși puterea ta. ...