Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂLCÂI
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 99 pentru CĂLCÂI.
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... boierească, trăia la moșia sa Buhușul logofătul Manole Buhuș, boier de neam mare, bogat și cu dare de mână. El purta antereu lung până la călcâi, brâu la mijlocul trupului și fes roșu cu canaf albastru pe cap. Când ieșea la câmp sau mergea săși viziteze vecinii, îmbrăca peste antereu o ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit Făt-Frumos cel rătăcit de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Și ar fi voit și ei să aibă un copilaș, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta și în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, ași! parcă întâlnea tot surzi și muți. Nimeni nu știa să-i învețe ceva. Mai umblară ei ce umblară și, la urma urmelor, aflară despre un vrăjitor meșter carele închega și apele. Creștinul se duse și la dânsul, îi spuse păsul lui și îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-așteptă multă rugă și, după ce se învoiră, îi dete un măr. - Din acest măr, zise el, să mănânce numai soția dumitale. Dară bagă de seamă să n-apuce din el nici o făptură cu viață de pe lumea asta. - Cât despre aia, n-ai grije, răspunse omul. Lasă pe mine; nu mi-ai dat mie în mână mărul? Acum să fii odihnit. Luând mărul, omul nu se mai gândea dară decât ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
Ion Creangă - Amintiri din copilărie Amintiri din Copilărie de Ion Creangă 1880 - 1881 Dedicație d-șoarei L.M. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale 1883 Cuprins 1 Persoanele 2 ACTUL I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 2.8 Scena VIII 2.9 Scena IX 3 ACTUL II 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 3.8 Scena VIII 3.9 Scena IX 3.10 Scena X 3.11 Scena XI 3.12 Scena XII 3.13 Scena XIII 3.14 Scena XIV 4 ACTUL III 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4.5 Scena V 4.6 Scena VI 4.7 Scena VII 5 ACTUL IV 5.1 Scena I 5.2 Scena II 5.3 Scena III 5.4 Scena IV 5.5 Scena V 5.6 Scena VI 5.7 Scena VII 5.8 Scena VIII 5.9 Scena IX 5.10 Scena X 5.11 Scena XI 5.12 Scena XII 5.13 ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi Iancu Moroi de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1884 în suplimentul literar al gazetei România liberă , semnată pentru prima oară cu numele ce și-l va lua de aici înainte: "De la Vrancea". Lui Alexandru Economu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Nu se auzea, în întunericul unei nopți de toamnă, decât lătratul câinilor din mahala. Pe ulițele strâmte și dosnice de pe lângă Grădina Icoanei, noroiul și bolovanii de piatră se împestrițau cu băltoacele întinse de-a curmezișul drumurilor. Felinarele, înfipte din răspântie în răspântie, nu luminau mai mult decât stâlpii telegrafului. Norii posomorâți burnițau, înecând casele într-o atmosferă fumurie și împufată asemuită cu aburii ce plutesc alene pe deasupra bălților. În fața unui maidan, îngrădit cu lațe, o casă mai răsărită decât celelalte. Pridvorul ei, de scânduri noi, rânjea în întuneric, ca un șir de dinți uriași. Înlăuntru, răsturnat în lungul patului, cu capul vârât într-o pernă, și-ascundea fața în mâini domnul Moroi. Slab și deșirat, îmbrăcat în haine negre, părea gata de plecare, cu toate că și-afunda capul din ce în ce în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință. "Trubadurul" - cum îl porecliserăm noi - trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă. De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice. De la rontul al doilea înainte, ogoarele se întind verzi, îmbrăcate în orz aspru, trifoi creț și ovăz orbotat cu grăunțe cari se clatină pe firișoare la fitece adiere. Ne-ar fi fost peste poate să mai ascultăm acțiunea pauliană, sărurile cuprului, funcțiile ficatului și perechile de pârghii. Ne înțelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineață, călătorie. Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor și tolăneala cățeilor de supt ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac Nucul lui Odobac de Emil Gârleanu Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă trei oameni, muncit, întors și încremenit ca într-un spasm, se desfac două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ...
Nicolae Gane - Şanta Șanta de Nicolae Gane La Șanta, la crâșmăreasă Cu ochi mari de puică-aleasă, Bea Codrean, se veselește, Cu Șanta se drăgostește. (Poezii populare, Alecsandri) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Într-un fund de pădure unde se-mpreună două râpi adânci, hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți pășteau printre copaci. — S-au înăsprit vremile, zise unul dintre cei doisprezece tovarăși cătră vecinul său, care sta lungit la pământ și fuma leneș din lulea. — Da, ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan Abu-Hasan de Ion Luca Caragiale Era odată la Bagdad, sub domnia strălucitului calif Harun-al-Rașid, un neguțător bogat, care avea o nevastă bătrână și un fecior, Abu-Hasan, crescut pînă la vreo treizeci de ani strîns de aproape în toate privințele. Neguțătorul a murit, și Abu-Hasan a intrat în stăpînirea avuției pe care o grămădise tată-său o viață întreagă. Fiul a făcut altfel de cum făcuse tatăl. În tinerețe nu căpătase niciodată o para mai mult decît îi trebuia ca să-și ducă viața ; acum a pus de gînd să cheltuiască potrivit cu mijloacelepe care i le adusese soarta. Astfel, și-a împărțit averea în două părți: cu o parte a cumpărat acareturi, care-i aduceau destul venit ca să poată trăi cum se cuvine, fără să s-atingă de capete ; iar cu cealaltă jumătate, în bani sunători, a hotărît să să pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său pînă la așa vîrstă coaptă ; dar s-a jurat că n-are să mai cheltuiască ...
Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...