Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂT DESPRE
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 488 pentru CÂT DESPRE.
... de aflat astăzi, și-i foarte explicabil că oamenii se ceartă asupra lui. Desigur, nu-i fără interes să căutăm a ne înțelege cât mai bine când vorbim, măcar dacă nu e în discuție decât un subiect așa de puțin vital ca teoria poeziei. Poezia este un cuvânt foarte ... de sensibili la farmecul acestui alexandrin extraordinar; dar, desigur, toți francezii se conving, până s-ajungă la maturitate, de frumusețea lui unică. Iar străinii, pe cât se poate, nu rămân nesimțitori la muzicalitatea acestor douăsprezece silabe. Este ușor de văzut că în versul acesta vocalele vin așezate așa, încât să formeze ... loc în corpul poemului, ca cireșele zaharisite pe fața unui tort. Cred că dacă părintele Bremond, înainte să-și dea pe față ideea lui mistică despre poezie, ar fi avut ca mine răbdare să cerceteze ce este poezia pentru majoritatea oamenilor, Souday și ceilalți ziariști, care s-au pornit contra lui ... mÄ™me dans une production naturelle. Vedem bine la ce stare de confuzie interesantă a ajuns cuvântul poezie în vorbirea uzuală: e lăsat, cât se poate, pradă discreției vorbitorului. Michelet, cel totdeauna pornit la vorbă și la gând, ne dă un exemplu cu deosebire luminos prin însăși violența lui ...
... — Dar baba? — Baba?... i-am dat răvaș de drum c-o palmă peste obraz. — Bine, dar ce zice căpitanul de toate aceste?... Cât o să ne facă să mucezim cu mânile în buzunare? — Căpitanul?... Căpitanul nu-și bate capul cu noi. — Ce fel nu-și bate ... lui ca să se cutremure însuși scaunul domniei. Multe poteri au fost risipite de dânsul, căci el și cu ai lui plăteau în luptă unul cât zece, și multe pungi de bani erau puse preț pe capul lui, dar Codrean zicea că, mai degrabă se va găsi cineva care să răteze ... așa de frumoasă, încât ar putea să fie soție în dreptate a oricărui boier mare din Iași!... — Codrean nu-i și el cât un boier? băgă de seamă cerșitorul. — Boier, da! cu mâna în punga altora, și care mâne-poimâne o să moară în ștreang... Ce păcat ...
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... iscusite vânătorule! Oare nu știai, sau că ai uitat, cum că la vânătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atâta pre cât se pricepea vestitul ageamiu, carele, văzându-se luat în răspăr de babele satului pentru izbânzile ce făcuse cu pușca dimineața, în bătătură, se apăra în ... și de fapte interesante, care pot să placă și să folosească oricărui cititor. Ca să fiu, dar, drept și să te pun îndată la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină de pe urma cuvintelor mele, recunosc, iubite autorule, că, deși tu n-ai avut de gând, ca liricul ... aera liber Socecio, hic et mare transit Et longum noto scriptori prorogat aevum [2] . Dar de vreme ce, pornindu-mă a-ți vorbi despre vânătoare, mă văz fără veste pribegind pe răzoarele literaturii, mulțumește-te, te rog, amice, ca în loc de o analiză scrupuloasă a Manualului ... Eu n-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vânătorilor tămădăieni, carele putea să înghită în largile sale pântece atâtea vedre cât și o butie de la Dealul Mare, nici pe iscusitul moș Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea, pe când el, cu ochi de ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul național
... Ion Luca Caragiale - Teatrul naţional Teatrul național de Ion Luca Caragiale De vro câteva zile apar, în unele gazete din capitală, mici notițe despre cele ce se petrec la Teatrul Național; nu tocmai pe scenă, căci stagiunea e închisă, ci prin comitetul teatral și prin gândul direcțiunii. Altfel, daca ... însă fals înțeles, sau înadins luat în nume de rău; adesea, stăruința și patima ce depun în această urmărire sunt explicate și arătate, atât publicului, cât mai ales autorității de la Teatrul Național, ca o pornire răuvoitoare, ca o hotărâre d-a “mâhni degeaba pe bieții actori ș ... libertatea; purtarea lor, desigur, este și dreaptă, și cuminte. Dimpotrivă, toți marii judecători din presa noastră, în materie de teatru, tac ca peștii opt luni, cât lustrule aprins, vin regulat la teatru, se folosesc de un plus de bilete, staluri și chiar loji, peste “obișnuita și cuvenita intrare personalăâ€�, își ... la rândul lor; și, dar, lucrul fiind foarte ușor, s-apucă de se ocupă de teatru, atunci când teatru în activitate nu mai este. Și despre ce vorbesc? cu ce se ocupă? Răsfoiți gazetele de vro două săptămâni încoace: “Aflăm că Direcțiunea teatrelor n-a angajat, pentru viitoarea ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... zise el, să mănânce numai soția dumitale. Dară bagă de seamă să n-apuce din el nici o făptură cu viață de pe lumea asta. - Cât despre aia, n-ai grije, răspunse omul. Lasă pe mine; nu mi-ai dat mie în mână mărul? Acum să fii odihnit. Luând mărul, omul nu ... cojile de măr, pe care le lepădase stăpână-sa și le mâncă cu multă poftă, ca pe niște trufandale. Nu trecu mult și atât stăpâna, cât și iepșoara se simțiră a fi luat în pântece. Și după nouă luni femeia născu un copilaș de drăguleț; iar iepșuna un mânzuleț ... păși pragul porții începu casele a țipa de ar fi deșteptat și pe morți din groapă. Auzind zânele țipătul se întoarseră acasă numai cât ai zice mei. Ele văzură că lipsește argatul de acasă, spălăcitura ce mai rămăsese în baia unde se îmbăiase argatul și nucile ce lipseau; nu ... cu jind la dânsul și nemaiavând ce face, se întoarseră acasă și vorbiră între ele ca să nu mai bage argat strein la curtea lor, cât ...
... este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate de plăcute și din ce în ce mai animate, până ce reușește, iuțind tonul, să facă să fie cel puțin o dată contrazis ... să facă nici o concesie, probă că pusese pe un zugrav de firme să-i scrie pe acel capac: „Murdăria oprită". Se mai știe despre Cotadi că se hrănește numai cu ouă de furnici, pe care le introduce pe o pâlnie, dând în schimb afară sifon și că este astupat ... inalienabile și să-l distribuie populațiunii rurale, sperând că va putea rezolva în acest mod, cu totul empiric și primitiv, delicata și complicata chestiune agrară... Despre originea și rudeniile lui Cotadi nu se știe aproape nimic precis. Se crede că purcede dintr-o familie nobilă, al cărei ultim descendent a ... pian, nu a putut reuși încă să pună în nedumerire pe naivul care a avut imprudența să-l contrazică. Dragomir, bănuind cât de delicioasă trebuie să fie senzația artistică și rafinată ce o urmărește prietenul său, îi sare în ajutor și, spre a da învins ...
Ioan Slavici - Semitismul (1902)
... n’aÅ fost în stare să se potrivească la fire și la apucătirÄ cu compatrioțiÄ lor, aÅ rÄ•mas un element de disordine socială, în cât pacea și buna rÄ•nduială, numaÄ prin alungarea lor a putut să fie restabilită. Chiar începutul viețiÄ naționale a Evreilor trebue ... aÅ așezat în Dacia. Pe când însă noÄ am stat strânși la un loc și am apărat în luptă necurmată cu dușmanÄ maÄ puternicÄ de cât noÄ, vetrele părintescÄ, EvreiÄ și-aÅ petrecut viața risipițÄ și împinșÄ mereÅ de icÄ până colo ca nisce Ă³menÄ urgisițÄ, pentru care nicăierÄ pe ... sus de animale și-l face om în puterea cuvîntuluÄ. NoÄ, Ă³meniÄ adevărațÄ, suntem determinațÄ în faptele nĂ³stre maÄ mult de compătimire de cât de egoism. De Ă³re-ce bucuria ivită în inima unuia ne înveselesce pe toțÄ și toțÄ suntem atinșÄ de durerea orÄ și căruia, numaÄ ... patrie a luÄ și așa e și astă-zi. La acĂ©stă lipsă de simțămÄ™nt comun ne gândim cu toțiÄ când vorbim despre semitism și zicem, că EvreiÄ sunt un element disolvant. OsîndițÄ prin insuficiența constituțiuniÄ lor organice a nu putea să întemeieze eÄ înși-șÄ ...
... cucul la răriș, La răriș, la cărpeniș De frica celui Ghemiș, Că de-i mic și ghemuit, Are fața de-ngrozit, Și de-i mare cât un ghem, [1] Turcii toți de el se tem. Cât a fost vara de mare, El a mas pe la coșare Cu vânăta cea frumoasă, Iapă scurtă și vânoasă, Cu dungi ... nu-l băga, El la grajd și alerga, Grajdul Miralaiului [7] În dosul saraiului, Și la pândă se punea, În gunoi se ascundea. Când fu despre cântători Pân-a nu răsări zori, Ghemiș iute se trezi Și-ncepea a nechezi Cum nechează iepele, Iepele sirepele. Armăsarul l ... De Ghemiș, fratele meu, Cu o palmă ce mi-a dat Când bărbatul m-a luat." Bună palmă-atunci îi da Cât Ghemiș se deștepta Și pe turci cât îi zărea În picioare drept sărea, Și pistoalele-ntindea, Dar nici unul s-aprindea! Dacă vedea și vedea, Iataganul apuca, Printre turci se arunca, Printre ... statul nalt de o palmă și cu barba lungă de un cot. El trăiește sub pământ și umblă călare pe un iepure șchiop. Ghemiș, mare ...
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... este cel mai greu de cârmuit și că ades e răsturnat cine vrea s[...]nfrâneze. Ori și din care parte vine străinul la Iași, vie despre Dunăre, despre Prut, sau despre Siret, i se înfățișează de departe o panoramă măreață și vrednică de a trage toată a lui luare-aminte. Pe coastele ... început, într-un cuvânt, a se ridica pe planuri elegante și plăcute ochilor. Aceste zidiri noi formează partea europenească a orașului. Cât pentru cea orientală, ea este reprezentată prin o mulțime de hardughii vechi, nalte, strâmbe, mucede, cu pereții afumați și crăpați, cu ferestrele mici și chioare ... acest tablou câteva clopotnițe rotunde sau cvadrate, fără stil cunoscut, câteva cișmele cu înscrieri grecești și turcești, și vei avea o idee destul de lămurită despre acea parte a Iașilor pe care o numesc orientală, neavând alt cuvânt ca să o botez mai bine. Acum, amestecă-le pe toate ... un cântec vechi. Asemene sunt silit să zic și eu în privirea acelor notițe. Las dar în seama persoanelor cu răbdare ca să facă cercetări despre ele; cât ...
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... imperfecte, acest poet te-ar chema în judecată sau — genus irritabile — s-ar apăra cu pumnii împotriva unei astfel de injurii. Eminescu însă, despre care se știe cât era de scrupulos cu propria-i producție, nu se mai poate apăra. Și această injurie i se aduce tocmai acum, când se împlinesc 25 de ... fost dacă, măcar cu a suta parte din acești bani, i s-ar fi înlesnit cel puțin repaosul acela „de trei zileâ€� despre care vorbește poetul într-o scrisoare. Dar, ce vreți, morții de la groapă nu se mai întorc. Și apoi, vina e a tuturor ... atât de rară și atât de scumpă. * Am văzut, mai ales cu prilejul aniversării, portretul poetului însoțit pretutindeni de Veronica Micle . Rare au fost articolele despre Eminescu în care Veronica să nu fi fost menționată. Eminescu și Veronica, peste tot; în timpul din urmă a fost o adevărată Veronicomanie ... Inocenții biografi nu s-au mulțumit să fie singuri ridicoli cu comentariile și extazul lor în fața prieteniei curate dintre Eminescu și Veronica, pe timpul cât ...
Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor
... care vom fi datori a o primi oricum, publicul este chemat de măria sa a (o) conlucra cu știința și opinia. Despre opinie o cunoaștem... Iar pentru știință, rămâne a o propune, discuta și răspândi presa până la ziua hotărârii. Cât de mărginit, mic este, un cetățean are datoria a aduce contribuția glasului și a precugetărilor sale în chestii de asemene, de ... credem dator a vorbi și ținti luarea-aminte a publicului asupra chipului despăgubirii. Hotărârea obștească let 7257 aprilie 6 nu rostește despre despăgubire. Dar putem crede oare că o despăgubire sau o răsplătire nu a urmat?... Oare privilegiile date boierilor de N. Mavrocordato nu sunt ... zarafi și neguțitori din piață, prețul unei mărfi cu suflet și creștină?... Dar plata unui împrumut se poate sminti de vreo întâmplare neprevăzută, căci bugeturile, cât de regulate, tot vor da deficituri; și sminteala ar fi datori a o plăti moldovenii, care nu au avut robi. Nu cumva s ... contradicție cu un articol ce a huit în zilele aceste, cumpărătorii nu sunt de acei proprietari de mii și sute de țigani. Cu ...