Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CÂȘTIGA DE PARTEA SA

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 141 pentru CÂȘTIGA DE PARTEA SA.

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... marile Puteri ar voi să realizeze dorințele nației române exprimate de Divanurile ad-hoc din anul 1858". Șapte exemplare din acest document istoric fură subscrise de Domnitor și expediate Puterilor semnatare tratatului de Paris. Măria Sa îmi făcu onorul a mă număra între persoanele însărcinate de a le duce la destinația lor și îmi adresă oficial următoarea scrisoare: „Domnule ministru, Trebuința cerând ca să trimitem o persoană de ... aceeași zi de dl ministru al afacerilor străine, și dar mă îndreptai spre aripa Palatului regal în care se află toate ministerele. Găsii pe Exelența Sa într-un mic cabinet, dinaintea unui birou încărcat de hârtii, expediind ordine și telegrame în toate unghiurile Italiei. Cine nu cunoaște astăzi numele acestui om mare, acestui ministru care prin talentele sale de administrator, prin tactul său politic, prin energia sa înțeleaptă, prin cunoștințele sale întinse, prin știința cumpănirii intereselor Italiei cu ale Europei, a reușit a ridica regatul Sardiniei la nivelul ... strânse militărește de mână și mă îndemnă a merge a doua zi la palat, asigurându-mă că voi fi primit îndată de Maiestatea

 

George Bariț - Inimile mulțămitoare

... odăile de cătră o parte și alta) QUINTILIAN, IULIE, CORNELIA, EMILIA IULIE (ține o carte amână și citește cu glas) . CORNELIA (are niște note dinaintea sa și să cearcă să cânte cu Emilia) : Să cercăm cu toții acuma această arie frumoasă. (Horul cântă.) QUINT[ILIAN] (după ce tac și Iulie iar ... îți este obiceiul. Să nu ne stai în cale împed[i]cându-ne. Așa nu ne jucăm. IULIE: Eu voi sta zece pași mai departe de voi, numărând aruncăturiie voastre. Vreați așa? CORNELIA (bate pila) : Una... două... trei... patru... cinci... șase ... șapte... opt... O, ce pilă neghioabă!... De nu mergea în părete, o mai aruncam de zece ori. IULIE: ție să-ți afli de vină pentru ce ai aruncat-o într-o parte, Acum e rândul Emiliei. Să fii încredințată că te va întrece. EMILIA: Nu cânta de biruință până nu ai biruit. Cel care se sumețește, tot târziu și rău plătește. (Aruncă.) Una ... două ... trei... patru ... cinci (Scapă.) CORNELIA: Cum ți se ... ceriu. Reghimentul nostru sta în aripa stângă. Aceasta începu spre seară să îngădu[i]e, trăgându-se îndărăpt. Vrășmașii năvălea din toate părțile, o divizie de husari fu orânduită să apere o parte

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... El făcea și desfăcea mitropoliți și episcopi după cuviința sa; el numea funcționarii statului pe termen de trei ani, în care aceștia aveau tacit învoirea de a se îmbogăți prin orice mijloace; el da ultimul veto în materie de procese; el era cenzorul arbitrar a orice produceri intelectuale, a orice aspirări liberale; el, prin urmare, suspenda pentru cel mai mic ... tolerat în ecpaeaoa [2] privileghiată, el făcea zâmbre, privind cu jale la jilțurile ministeriale; căci nu-i era permis să aspire decât la modestul scaun de șef de masă sau cel mult la scaunul de director de minister! Clasa III, miluită cu cinuri (ranguri) de: slugeri, șătrari, medelniceri, ftori-vist, ftori-post etc., era mișină de cinovnici, funcționari subalterni, care umpleau cancelariile și mânjeau conțuri groase de hârtie vânătă cu docladuri, otnoșanii, anaforale etc., scrise cu slove încălecate unele deasupra altora; căci pe atunci literele latine erau tot așa de cunoscute în neamul latin al românilor ca și hieroglifele egiptene sau ca semnele alfabetului chinez. Clasa III visa la splendorile boierilor clasei II, neputând închipuirea ... justiției, astfel că un slujbaș al statului care în trei ani de

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... în momentul precis. După ce astfel ne vom fi familiarizat cu organismul mașinii întregi, ne va fi lesne apoi a înțelege acea mică parte din ea care ne preocupă în specie. 2. Spania ajunsese pentru o clipă a fi statul cel mai puternic de pe continentul european. Sub sceptrul monarcului de la Madrid se grupaseră toate provinciele mauresce, castilane și aragoneze, Portugalia, Sicilia, Sardinia, Neapole, Neerlandele și America. Nici un principe nu poseda un teritoriu atât ... Greșesc: el nu domnea. Domnea mumă-sa Caterina Medici; domnea ducele de Guise; domnea principele de Conde; domnea papa; domnea Calvin; domnea toată lumea.... afară de regele Carol IX. Un singur eveniment de genul aceluia prin care se ilustrase oarecând Ierostrat face să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare nu se înfioară numai când i ... vreau să zic într-o noapte, desperat de conștiința nulității sale, el se hotărî a dovedi lumii ce poate un rege: 30.000 de francezi fură măcelăriți prin cea mai mârșavă trădare! Se zice oroare! cum că însuși principele ar fi ucis vro câțiva cu propria sa mână! Peste puțin el muri în vârstă de 24

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... erudiție a acestui dascal. — Adevărat, e un om plin de științe, și l-am poftit să vie ca să-ți dea lecții de trei ori pe săptămână. De mâine va începe. O, cât am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste! Îndată am gătit caiete, condeie nouă, negreală bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își ... care nici o roadă nu aduce. Drept aceea, învățătorul este pentru un tânăr aceea ce este grădinarul pentru pom; sau ca plugarul bun care curăță de mărăciuni țarina sa pănă a nu semăna în ea sămânța cea bună. După aceste parabole, adaose: — Pentru a-ți paradosi limba românească după ... mulțimea calendarilor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit: TIPĂRITE: Viețile sfinților din toate lunile. Moartea lui Avel (poem de Gesner). Numa Pompilius (romanț de Florian). Patimile Domnului nostru, în versuri. Istoria lui Arghir și a pre-frumoasei Elene, idem. Despre începutul românilor, de Petru Maior. Floarea darurilor. Întâmplările franțezilor și întoarcerea lor de la Moscva. Talmudul jidovesc. MANUSCRISE: Letopisețul lui Nicolai Costin. Cavalerii Lebedei (romanț

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit. Dacă dar îți lipsesc o mie de școlari silitori și modești, de industriași și meseriași naționali, de poeți și prozatori mai buni, de oameni de știință adevărați, cauza este că mărginitele puteri de care dispune poporul tău pentru aceasta sunt consumate de profesori ignoranți, de funcționari netrebnici, de academici[...], secretari, membri onorifici, asociați în cultură, jurnaliști, ateneiști, conservatoriști, poetastri, spânzurători de pânze la „expoziția artiștilor în viață“, și celelalte, și celelalte. Ai un singur bloc de marmură: dacă îl întrebuințezi pentru o figură caricată, de unde să mai poți sculpta o Minervă? T. MAIORESCU Iași, martie 1874 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI Cartea de față a fost altfel proiectată decât se prezintă publicului acum. Sunt aproape doi ani de când membrii societății „Junimea“ consacră o parte din timpul fiecărei ședințe a lor la lectura poeziior române publicate până astăzi, cu scop de a compune pentru juna generațiune română o antologie, în care toate poeziile să fie, dacă nu mai presus de orice critică, cel puțin insuflate de un simțământ poetic și ferite de înjosire în concepțiune și în expresiuni. Însă din miile de

 

Ioan Slavici - Popa Tanda

... deal numit Râpoasa. În stânga sunt alte trei dealuri numite: Fața, Gropnița și Aluniș. Pe Râpoasa cresc stânci; pe Fața sunt holde; pe Gropnița este sa- tul, iară pe Aluniș sunt mormintele satului între aluni și mesteacăni. Așa-n dreapta și așa-n stânga: dar lucrul de căpetenie este tocmai în fund. Aici sunt munții; de aici vine ce vine. Dincolo, peste Râpoasa, este Valea-Răpiții, o vale mai adâncă decât Valea-Seacă și numită așa pentru că prin ea curge ... timp de primăvară, iar pârâul de pe ValeaSeacă este un crac al Răpiții. Primăvara, când se topește neaua pe munți, Răpița se supără, varsă o parte din mânia ei în cracul de pe Valea-Seacă, și asta încetează de a mai fi "seacă". În câteva ceasuri Sărăcenii sunt numai prea bogați în apă. Așa o pat aproape în fiecare an. Când semănăturile ... În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... uția să închidă ușa și chiar să o zăvo­rască cu regulamente, care fac ca ni­meni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cli­nică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e da­tor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, ne­mulțumit cu rutina și cu obscuri­tățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre ... cu-re îngrijiri medicale, și din cauza bolii nu mai sunt în stare să-și agonisească nici măcar cele nece­sare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un orășean care, doborât de tifos, zace în neștire timp

 

Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri

... nevoi să-i veselesc cu această vorbă ce voiu să fac, de va lumina mila lui Dumnezeu, pre vreunul din păcătoși să vie la pocăința, de vrĂ©me ce să face mare bucurie în ceriu, pentru un păcătos ce să va căi: ci să ascultaț cu dragoste, de pohtiți să vă folosiți. De doao fĂ©liuri de mici să află în lume și pre doao fĂ©liuri de mici să obicinuesc de obște oamenii, de-i obidesc: cei dintâi sunt săracii și cea de a doao sunt preoții. Pentru cei săraci, zice înțelepciunea lui Sirah la 13 capete: Scârbă e la cel bogat, săracul. Și dumnezeescul Iacov ... păcatele, precum cu toții o crĂ©dem, puteț să ziceț cum că acești mici nu sunt alți dumnezei în lume? Ascultați și alta, mai mare. De aț vedea, aici de față, de o parte mulțime de arapi negri carii să fie răniț de vrăjmaș cu rane de moarte și legați cu lanțuri tari și de altă parte un om putĂ©rnic și să le zică: să fiț slobozi, să fie tămăduite ranele voastre, să fugă din trupurile voastre acea negreală ce vă ...

 

Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei

... că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-și iertăciune că au crezut niște arătări înșelătoare și făgăduind că nu se va mai îndoi de dragostea, nici de credința sa, amândoi, în sfârșit, trăind cel mai frumos al lumii, părându-le puțin numai rău că pentru un așa mic lucru au urmat atâta huiet, trecând ... au zis unul din deputați, căci ea este atâta de frumoasă, — cu adevărat frumoasă. și crede că este. Dar ea nu știe că răutatea sa o face slută. — Ei bine, dacă sunt slută, au răspuns supărată, de ce nu mă vinzi? Ce nu mă lași să mă duc? — Și unde te vei duce, mică nebună? Care este stăpânul care va fi ... este fericit cu sine însuși. — Noi de la dânsul am început, au răspuns deputații, dar și el ca și tine, ne-au mărturisit nebunia sa. — Și oare are și el o mică roabă care să-l facă să turbeze, un rău care să i-o desmierde și un norod ... nu, dar el are tot atâta năcaz în părechea elementurilor, cât ai și tu a ocârmui pe oameni, și el zice că nebunia sa

 

Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei

... că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-și iertăciune că au crezut niște arătări înșelătoare și făgăduind că nu se va mai îndoi de dragostea, nici de credința sa, amândoi, în sfârșit, trăind cel mai frumos al lumii, părându-le puțin numai rău că pentru un așa mic lucru au urmat atâta huiet, trecând ... au zis unul din deputați, căci ea este atâta de frumoasă, — cu adevărat frumoasă. și crede că este. Dar ea nu știe că răutatea sa o face slută. — Ei bine, dacă sunt slută, au răspuns supărată, de ce nu mă vinzi? Ce nu mă lași să mă duc? — Și unde te vei duce, mică nebună? Care este stăpânul care va fi ... este fericit cu sine însuși. — Noi de la dânsul am început, au răspuns deputații, dar și el ca și tine, ne-au mărturisit nebunia sa. — Și oare are și el o mică roabă care să-l facă să turbeze, un rău care să i-o desmierde și un norod ... nu, dar el are tot atâta năcaz în părechea elementurilor, cât ai și tu a ocârmui pe oameni, și el zice că nebunia sa

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>