Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BISERICA

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 317 pentru BISERICA.

Nicolae Gane - Aliuță

Nicolae Gane - Aliuţă Aliuță de Nicolae Gane I Într-o sară de iarnă noi toți frații și surorile ședeam dinaintea focului și ascultam pe tata care ne spunea o istorie a lui din copilărie. Tata era bătrân și văzuse multe care acum nu mai sunt de văzut. — Hei! dragii mei!... zicea el. Era un timp pe când codrii Orheiului se uneau cu codrii Bâcului, și aceștia cu codrii Carpaților; iar plugul brăzda numai prin poiene și prin șesurile apelor curgătoare. Pe atunci nu erau nici șosele, nici drumuri bătute, ci oamenii mergeau călări de la sat la sat, de la târg la târg, și când aveau vreun drum mai lung de făcut se înarmau cu pistoale la oblânc și se întovărășeau mulți la un loc, neîndrăznind să treacă altfel prin poticele pădurilor, care răsunau necontenit de cântecele haiducești. Eu însumi am apucat acele timpuri, bune de altfel, căci erau toate cu îndestulare și nu se cunoșteau nevoile zilnice ale traiului, dar veneau câteodată și grele cumpene în viață ca de-alde-acele ce mi s-a întâmplat mie în copilărie. — Ce ți s-a întâmplat? îl întrebarăm noi nerăbdători. — Apoi ...

 

Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni

... adopta limba română în trebile statului și ale bisericii, fără a strămuta legea... Prin ea s-a mântuit naționalitatea: limba în biserică ne-a depărtat de slavonism, credința neclintită ne-a despărțit de puterile amenințătoare de atuncea. Ce au a face ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

... o să fie bogată... O să-i cumpăr scurteică, rochie și șorț... Să nu mi-o dați popii!... Nu s-a dus la biserică c-a fost bolnavă, dadă Irină... dumneata știi cum se ducea înainte... dumneata știi... Abia după multe făgăduieli se liniști, se culcă de ...

 

George Coșbuc - Fulger

George Coşbuc - Fulger Fulger de George Coșbuc Poveste în versuri Feciorul lui Crai-Negru cu drag ascultă sfatul Tătâne-său și pleacă la Volbură-mpăratul, Să ceară de soție pe Salba. Dragul meu Blând Volbură vorbește cunosc în tine eu Pe omul bun și vrednic! Ci-ți dau trei lucruri ție, Pe cari de le vei face, tu vei primi soție Pe Salba și, ca zestre, deplină țara mea! Te cugetă dar, Fulger, și, dacă-ți va plăce Copila, dă-mi cuvântul că stai la toate gata! La fată merge Fulger în turn; și-i place fata, Căci n-a văzut pe lume nimica mai frumos Ca Salba. Ea roșește și pleacă ochii-n jos, Când Fulger îi dă vorba, că dânsul o pețește; Și tot mai mult obrazul copilei se-nroșește, Pre când zicea: Tot pasul, p-al casei noastre prag, Să-ți fie pas de aur! Tu-mi ești atât de drag Și-a ta voi fi eu, Fulger, căci mult de tine-mi place! Tu mergi acum la tata și-i spune, că vei face Trei lucruri, vitejește, precum le va dori Să nu te temi de vorba lui Volbură: vor fi ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie

Ion Heliade Rădulescu - Dispoziţiile şi încercările mele de poezie Dispozițiile și încercările mele de poezie de Ion Heliade Rădulescu Învățam grecește, cum se învăța pe atunci, octoih și psaltire: nu înțelegeam nimic. Într-o duminică am văzut la poarta bisericii Crețulescului lume multă adunată; am stat și eu să văz ce este. Un fecior sau vizitiu citea în gura mare Alexandria, și câți treceau pe drum se opreau și ascultau. Când m-am oprit eu, citirea venise dimpreună cu Alexandru până la Ivantie împărat, unde zice: "Mira tebe brate" (slavonă: pace ție frate) ș. c. l. Nu mă putui dezlipi de acolo ascultând descrierea acelui loc plin de răcoare, de verdeață și adăpat de fântâni cu apă vie. A trebuit să tacă acel om minunat pentru mine (vizitiul, zic) ca să fug și eu d-acolo. Am venit acasă și am cerut foarte rebel, plângând, să-mi dea doi lei să cumpăr o carte. Eram rău când plângeam: sculam vecinii în picioare. A trebuit să mi se dea banii, și alergai îndată și-mi cumpărai cartea prețuită și plină de minuni. Dar ce să fac cu dânsa? că în mâinile mele era mută. Vrui să ...

 

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

... mici să se apropie de mort și să-i sărute mâna dreaptă și crucea dintr-însa, câțiva boieri, mai mult tineri și noi poposiți în biserică, ai căror cai și arme se auzise tropotând și zornăind p-afară în vremea slujbei, înaintară cu semeție, și, punându-se drept în fața sicriului ... argint; la coapsă un paloș scurt și drept, și-n mână o țurcă de samur cu surguci: iată îmbrăcămintea sa. El umbla să iasă din biserică, când, pe țărâna încă grămădită a noului mormânt, zări o femeie zăcând înfășurată într-o lungă maramă de zăbranic negru; se apropie, pipăi ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță se vede un parc format din mai multe alee de arbori neroditori, unde florentinii își fac preumblările pe timpul frumos de vară. Tocmai pe lîngă această grădină se află drumul sau șoseaua ce duce pe eminențele colinei Fiesole. Călătorul, dar, ce voiește a vizita această localitate are a face o călătorie aproape de două ore printre cele mai frumoase grădini și vile și a privi o mulțime de vedute încîntătoare. Ajungînd pe creștetul colinei, primul obiect care îi lovește privirea este monasterul călugărilor dominicani, clădit tocmai pe acel loc unde odată era monasterul ...

 

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... el era tot mai așezat și mai înțelept decât mine; dar când îl vedeam pe el zicând Tatăl nostru , citind irmosul ori cântând Apostolul în biserică, inima îmi bătea mai tare, căci un glas tainic îmi șoptea: "Și tu vei fi odată ca dânsul". Mergeam dar totdeauna cu el, de el ... era tot mare, dar îmi părea mai puțin strașnic. Nu-i vorbă, și acum zicea Tatăl nostru , cânta chiar în strană și citea Apostolul în biserică, și acum purta pe Mili, ba chiar și pe Linică cea mică în brațe; el cu toate acestea îmi părea cam prost, ba câteodată chiar ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Aș pune cruce sărăciei

Ştefan Octavian Iosif - Aş pune cruce sărăciei Aș pune cruce sărăciei mele De-aș fi un pictor meșter de icoane, Să zugrăvesc tablouri după toane, Împodobind biserici și castele. Potop de daruri, aur și coroane, De-aș ști clavir, vioară ca, prin ele, Să desfătez boierii-n cafenele Ori să culeg aplauze-n saloane. Nu-mi va zâmbi norocul niciodată: Pe lume tu mi-ești singurul tezaur, Tu, artă fără pâine, poezie! Și, ah! când alți petrec și se desfată, Când vinul spumegă-n pahare de-aur, Eu însetez, ori beau — pe

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

Ştefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt de Ștefan Octavian Iosif Ștefan-voievod, Slăvit de norod, S-a sculat în zori, Pe la cântători, Și s-a mânecat, Măre, și-a plecat, C-un pâlc de curteni, Falnici moldoveni, Și s-a dus, s-a dus Prin Țara-de-Sus, Și-a ajuns voios În Țara-de-Jos. Iar dacă-a ajuns, I-a venit răspuns, Că dușmanii Țării, Cât nisipul mării, Năvălesc grămadă, Pustiesc și pradă... Ștefan-voievod, Slăvit de norod, Nu s-a-nspăimântat De câte-a aflat, Ci din bucium sună, Și gloate-și adună, Iar în Cel-de-Sus Nâdejdea și-a pus, Unde e nădejde La ceas de primejde... Domnul s-a-ndurat Și l-a bucurat, Și-a trimis o ceață Către dimineață... Ștefan, când văzu Ceața ce căzu, Repede-a-nțeles Repede-a ales Pe câțiva viteji, S-aștepte prilej În crâng nepătruns, De ceață ascuns, Dincolo de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul Olaf

... Olaf de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Epoca , 5 martie 1898 I Doi bărbați de-un ceas așteaptă La biserică, în poartă; Rege-i unul, gîde-i altul, Haine roșii ambii poartă. — După cum aud eu, slujba Cununiei e sfîrșită. Regele s-a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>