Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ALBASTRU CA CERUL

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 327 pentru ALBASTRU CA CERUL.

Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe

... tot la dânsa zbura a mea gândire,     La palida Lenora, a cărei strălucire     În lume n-are seamăn, și căreia, în cer,     Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister,     Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase,     O strașnică teroare în nervii mei băgase,     Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic:     â€œO fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€�     Și fără-a pierde vreme ... torturează,     â€œȘi să vedem, nu-i vântul?…â€� Deschid, un corb măreț,     Bătând frumos din aripi, se năpusti în casă,     Și fără plecăciune, ca un baron se lasă     Pe bustul divei Pallas, privindu-mă-ndrăzneț.     În fața unui oaspe cu mutră de cucernic,     Și negru ca ebenul, cercasem în zadar     Să stăpânesc un zâmbet, apoi, cu glas puternic,     Strigai: “Pe țărmii nopții ce nume prințiar     Ai tu?â€� El, la ... pasăre ciudată     Și slabă, și stingheră, și tristă, fără grai,     Printr-un refren ce vecinic răsună: “Niciodată!â€�     Nu-i mai vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau     Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau.     Și ca

 

Mihai Eminescu - Aveam o muză

... de-un colan auros Strângea mijlocul ei cel mlădios! Și talia-i ca-n marmură săpată Strălucea albă-n transparentul strai, Sâni dulci și albi ca neaua cea curată, Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai; Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de pai, Astfel adesea mă găsea veghind Nori ... argint. Crinul luminei strălucea în mână Reflectând dulce mândrul ei obraz, Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz; Părul lucea ca auru-n lumină, Straiul cădea de pe-umeri de atlaz, Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur ... ­ Vedeai rotundul braț pân-subsuori. Părea c-așteaptă de a fi cuprinsă, De-a-și simți inima bătând cu dor, Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă, Ca graiul ei să tremure ușor, Să văd privirea veselă și plânsă, Să aud glasu-ntunecat de-amor Și la ureche dulce să-i repet Cântul ... gura ta fierbinte, Tu, înger blând cu ochii plini d-eres, Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte C-un înger ești ce fu din cer ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie ... lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri ... eroului nostru care, trezit din fantaziile sale metafizice, băgă de samă că ploaia-l udase până la piele. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. Ridicându-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr ... de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea

 

Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată

... minuni, prinzînd în rotundul lui imaginea caselor părintești, întorcînd-o cu fața spre șes și cu dosul spre grădină... Și iată că ferestrele casei străvechi, ca niște ochi sătuli de a fi privit de atîția ani aceiași copaci și aceleași straturi cu flori, s-au luminat și ele, părînd ... a șesului luminat de lună. Vesele, ca și ochii mei, priveau geamurile bătrîne, după care într-un fund de odaie văpaia unei candeli ardea ca un iris de aur : o ușă deschisă, plină de un întunerec albastru, sta căscată parcă de mirare ; și împrejmuirea toată neputînd să-și vină locului față de atîta schimbare, se cumpănea căutînd să-și așeze liniile. Ridicîndu ... schimbat și pe dînșii, pe unul în locul celuilalt. Și apoi, strîngîndu-mi cu grijă iar oglinda la piept, m-am așezat pe înaltul movilei ca să privesc cu mulțumire la cele ce făcusem. În fundul cerului, albă luna se ridicase și ea și privea mirată, ea care le vede de ... surprinși o să rămîie vecinii cînd se vor deștepta și vor vedea toate acestea. Schimbasem ordinea firească și mă bucuram de puterea mea, eram fericit ca ...

 

Paul Zarifopol - Popi

... în scârbă, când află că femeia e gunaristă, și dezgustat îi întoarce spatele zbierând: Zito Venizelos! În 1862, Emile Gebhart, proaspăt sosit în capitala Greciei ca elev al școlii franceze din Atena, dă peste o revoluție răsturnarea regelui Oton. Zito i Elefteria! Zito i Dimocratia! Muzici. Marseilleze pocite. Soldați beți. Cu ... pentru că Popi va stârni, mai întâi și irezistibil, curiozitatea cititorilor prin partea ei informativă. Adică: pe care cititorul în general binevoiește să o considere ca informativă. Însă aceasta e o confuzie. Arta nu informează. Când nu e pur fantastică, ea, inevitabil, operează și cu date sau imagini care, în experiența ... un film fără sfârșit. Limpezimea fără seamăn a cerului atic scotea din fiece nuanță o licărire delicată și precisă, și întregul peisaj strălucea ca imaginea proaspătă a unui apțibild. Noaptea nu era decât o zi mai ușoară, mai pură, mai albastră, în care umbrele de cerneală ale ... povestitor ne dă calitatea vizuală a lumii în care ne va face să trăim. În acord cu peisajul de crudă lumină, el face ca lumina aceasta să ne ardă: aerul înfierbântat învăluia trecătorul într-un giulgiu de foc pe trotuar mă înghiți cuptorul orbitor al străzii simțeam pe ceafă ...

 

Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht

... iarba verde, a cântat un cântec curat și melanholic, precum este fericirea. A doua zi pe la apusul soarelui, clopotele răsunară ca să vestească însoțirea lui Heinrich și a Măriei la răsărirea luceafărului. Este un mormânt la Maiensa, dar fiindcă numele ce a fost ... fiindcă versurile sale era toate în lauda femeilor și mai ales a Măriei, îi zicea Heinrich Frauenlob, adică poetul femeilor. El plecasă sărac ca să cutriere Alemania și să-și caute norocul prin romanțele și talentul său, măcar că nu dorea pentru sine nici aur, nici slavă. Aurul e ... de dorit când poetul poate pune pe o frunte blondă și parfumată cununele ce cad pe fruntea lui, când laudele ce îi dau lui ajung, ca o dulce armonie, până la auzul femeii ce iubește. în momentul acesta, amândoi să primbla singuri pe aleea ce să-ntinde de-a lungul ... nu să poate tălmăci cu vorbe de om.Văpseaua puternică pe care soarele o lasă la orizon să făcuse mai albă și umbra înainta pe cer de la răsărit la apus. Amândoi au înțăles că trebuie să să ducă. Măria vru să învecinicească pomenirea astei frumoase seri, și arătă cu mâna ...

 

Mihai Eminescu - Sarmis

... marea-ntunecată se scutură de vânt. ,,­ De câte ori, iubito, mă uit în ochii tăi, Mi-aduc aminte ceasul când te-am văzut întăi. Ca marmura de albă, cu mâni subțiri și reci, Strângeai o mantă neagră pe sânul tău... În veci Nu voi uita cum tâmpla c-o mână ... al genei tale tremur purtând atât noroc... De ce zâmbeai tu oare? Vrun cântec blând de jale Au deșteptat în taină glasul gândirii tale?... Pluteai ca o ușoară crăiasă din povești. Dintr-o zâmbire-n treacăt simții ce dulce ești! Și cum mergeai, armonic și lin îți era pasul, Rămas în ... o umbră în deșert... Pân- ce-n sfârșit ajuns-am să mângâi chipul sfânt Al celei mai frumoase femei de pre pământ. Ce zeu din cer te puse în calea mea să ieși, O, fragedă ființă ca floarea de cireș! Cum s-a putut ca-n lume așa minuni să steie, Căci tu ești prea mult înger și prea puțin femeie! Și fericirea-mi, scumpo, nici îndrăznesc s-o crez ... de dragostele noastre. Luceferii, ce tremur sclipind prin negre cetini, Pământul, marea, cerul cu toate ni-s prieteni, Cât ai putea departe lopețile să lepezi,

 

Dimitrie Anghel - Visătorul

... e cale — dar la Roma ești în țara, Unde poți să stai de vorbă cu divinile statui... Și poetul nostru-i tînăr și naiv ca toți poeții Care cred în frumusețe mai presus de toate-n lume, E naiv, și nu-și dă seamă ce calvar e drumul vieții Pentru ... fost mîna Maistrului ce-a fost în stare așa lucru să conceapă. Astfel se gîndește dînsul, și puterile-și măsoară, Pe cînd apa ca un suflet chinuit de îndoială Vrînd mereu la cer să urce, fărîmată se coboară: Și deodată visătorul a rămas cu fața pală.   Sunete, culori și forme, asta-i toată viața noastră; Dar ...

 

Mihai Eminescu - Egipetul

... aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc, Flori juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ... de giganți - Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție! Au zidit munte pe munte în antica lor trufie, I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din năsipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. Se-nserează... Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își ... zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur. Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur, Unde-a ceriului mii stele ca-ntr-un centru se adun. El în mic privește-acolo căile lor tăinuite Și cu varga zugrăvește drumurile lor găsite Au aflat sâmburul lumii, tot ...

 

Cezar Bolliac - Și ce-ar fi poezia%3F

... Ce-ar fi o fericire, Ce-ar fi a ta iubire La cel fără simțiri. II Albastra ta privire E-atât d-atingătoare, Ca și un cer senin Ce scoate un suspin Din cel ce-n absorbire, Își uită ce îl doare. Spre cei ce-i arunca Dulcea cătare-a ta ...

 

George Topîrceanu - Iubitei întristate

... George Topîrceanu - Iubitei întristate Iubitei întristate de George Topîrceanu Aș vrea un cer albastru, și pace, și lumină, Ca-n basme să-mi răsară în față o grădină, Cu largi cărări umbrite, și flori de liliac, Și sălcii plângătoare pe-o margine de lac ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>