Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȚINE
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 1111 pentru ȚINE.
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
Constantin Cantacuzino - Istoria Ţării Rumâneşti Istoria Țării Rumânești de Constantin Cantacuzino Istoria Țării Rumânești întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremile de acum s-au tras și stă Cuprins 1 Predoslovie 2 Numele aceștii țări den vechi cum îi era și cine o stăpâniia 3 Stăpânitorii și lăcuitorii aceștii Dachii. Cine au fost întâi 4 Traian Ulpie. Puindu-se împărat romanilor, au supus Dachia desăvârșit 5 De Dachia pe scurt iar voi mai arăta, cât zic că au fost de mare și cu ce părți s-au hotărât 6 Dupe ce au așezat Traian pre romani în Dachia, cum s-au ținut și pănă când tot așa au stătut 7 Vlahii de unde să zic vlahi, sau alt nume iar mai tot așa, căruia scriitoriu cum i-au plăcut puindu-le numele și mai ales de unde să trag ei 8 Dupre ce au rămas rumânii în dachia moșnĂ©ni, cât supt ascultarea împăraților romani au stătut și apoi la ce au mai ajuns 9 Hunii, au cum le zic alții unii, den cari ungurii să ...
Alexandru Macedonski - Rondelul marilor roze
Alexandru Macedonski - Rondelul marilor roze Rondelul marilor roze de Alexandru Macedonski Mari roze bogate și grele Abia mai pot capul să-și țină De luxul ce poartă pe ele, Scăldate-n albastra lumină. Miresme plutesc prin grădină, Iar roua deșiră mărgele Pe roze bogate și grele, Ce-abia mai pot capul să-și țină. Avântul simțirilor mele Mă duce-ntr-o sferă senină De ceața lumeștilor rele, În care, pe frunte-mi se-nclină Mari roze bogate și
... că sunt podoabe? Nu! sunt lăcrimile țării! Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână Călărețul, o maimuță, care ține-n a ei mână Frâul tău a ta viață. Du-o unde vrea să meargă! Când uscatele-i călcâie bat în ...
Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... adăvăr vro rază? Zadarnică nădejde! Iubim a noastre vicii Ce numai defăimare ș-ocară ne aduc, Deși a lor plăcere nu ține îndelung! Mustrarea conștiinței, urâtul, îngrijirea, Pe urma lor urmează, și chinul este mare! De-a pune în mirare pre oameni, ce folos? Când ...
Anton Pann - Tăcerea e ca mierea
... vezi că bărbatu-ncepe Să te mustre, să te certe, Nevrînd greșala să-ți ierte Tu atuncea ia îndată D-astă apă descîntată Și o ține strîns în gură, Să nu-ți pice picătură, Pînă cînd vezi că el tace Și de ceartă chefu-și face. Ș-așa cum zic făcînd ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Marele duce Marele duce de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev? Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ceea ce va rămâne din acest scriitor va fi criticul, sistemul, direcțiunea, iar nu artistul. Eram în toiul discuțiii când auzirăm un strigăt desperat: „Turki! turki!â€� Era Lomiliev; călare ; cu sabia scoasă; beat; abia se ținea pe cal; și gonea printre copaci; lovea cu sabia în ramuri și striga: „Turki! turki!â€� Îl cunoșteam. Învățase românește. Altă dată îi dasem ceva de băut și ne povestise mult din război. Cum ne văzu, își opri calul. Se munci cât se munci, și băgă sabia în teacă. Dăscălecă. Dăte drumul calului și ...
Cincinat Pavelescu - Patru epigrame
Cincinat Pavelescu - Patru epigrame Patru epigrame de Cincinat Pavelescu Pe când eram magistrat în Brăila, un prieten, judecător, mă roagă, la clubul Rally, să-l împrumut cu 25 lei, ca să ponteze la bacara. Neavând la mine această sumă, el m-a silit să fac câteva versuri unui simpatic bancher, pe care-l auzise cu câteva minute mai înainte lăudându-mă, și să-i cer, pe departe, douăzeci și cinci de lei. Îi trebuia numai atât ca să-și completeze suta de lei, hotărât s-o piardă. Șaptezeci și cinci se și duseseră. Bancherul îmi spusese că în țara asta e o crimă să aibă cineva talent și că ar trebui să mă duc în străinătate, unde lucrurile de spirit sunt prețuite și răsplătite. Amicul meu să nu vă închipuiți că era Fabricius surprinsese această convorbire și voia să tragă câștig din entuziasmul bancherului pentru mine în interesul dulcilor sale patimi de jucător. Pe când bancherul da ceea ce se cheamă, în termeni de club, o chouete de Ă©cartĂ©, a primit din parte-mi, pe un petic de hârtie, aceste rânduri: În țara asta de nimic, Unde talentul e o crimă, Mai lesne-i ...
Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici
Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici Către Silvestru Morariu-Andrievici de Constantin Stamati-Ciurea Eminența voastră! Din ceasul când am avut onoarea a Vă întâmpina pe calea vieții mele, am știut a Vă înțelege și a Vă prețui, încredințându-mă că nu în zadar Dumnezeu V-a însemnat soarta de cârmaci al unui popor, care negreșit Vă adorează ca pe un eminent apostol al adânc înțeleptei noastre religiuni. Eu, smuls de soartă de la sânul mamei patrii, rămăsei ca orfan din leagăn înstrăinat de ea până acum aproape de mormânt. Numai din spusele străinilor știam că sunt o părticică din corpul viguros al unui popor brav, pe care nu l-am cunoscut, un atom din o patrie pe care nu am văzut-o. Ca utopistul eu păstram în suflet acel ideal prin instinctul sângelui, gugolindu-l în inima mea, împodobindu-l în gând cu cele mai strălucite odoare, precum face un logodnic cu mireasa sa. Eu cercai cu lira mea poetică să vorbesc limba patriei, să dezmierd acel odor scump, cum mama Română mă dezmierda când mă legăna în pruncie. Ea, murind, mă strânse în brațe ținându-mi obrazul lipit ...
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ...
Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona
... streașina ca o corabie naufragiată — e o tragedie neștiută, într-un pustiu. Și mai departe, într-un colț fericit, iată o simandicoasă familie ce ține sfat, punîndu-și pretențiile în evidență,personaje grave, cravatate cu vinețiu, umflîndu-se de mîndrie, cum le stă mai bine unor curcani ce sînt. De ...