Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNCREMENI
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 182 pentru ÎNCREMENI.
Ion Luca Caragiale - Cam târziu...
Ion Luca Caragiale - Cam târziu... Cam târziu... de Ion Luca Caragiale Târziu de tot în noapte, trei vechi prieteni stau de vorbă într-o berărie — despre ce?... Ei! despre ce pot sta de vorbă trei români așa de târziu?... despre politică, fără-ndoială. În toiul discuțiunii, vorbind despre noul impozit asupra țuicii, printr-o asociațiune de idei inexplicabilă altfel decât numai prin telepatie, unul dintre ei, ca și cum s-ar întoarce cu gândul de foarte de departe, zice tam-nisam: — Frate, ce s-o fi făcut Costică?... Costică Panaite... știi... — Costică Panaite?... zice altul. Curios lucru! Cum ți-a venit?... Tocma la el mă gândeam și eu, la Costică Panaite. — Domnule, zice al treilea; asta este ceva care să o spui ori la cine, nu te poate crede. La cine credeți că m-am gândit eu acuma, când ai întrebat dumneata întâi: „Frate, ce s-o fi făcut Costică?" — ?... — La Costică, domnule... la Costică Panaite!... Comèdie!... Așa e... Ce s-o fi făcut bietul Costică? — E în provincie... la o moșie, mi se pare... S-a apucat de comerț... Nu l-am văzut, poate, de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... se făcu frică; puse mâna pe gâtul ulciorului; mâna îi tremură și, scăpând ulciorul de pe colacul de piatră, îl făcu praf și fărâme. Domnița încremeni, iar baba oftă de i se subție pântecele, se-nnegri ca boziul și zise: — Răpi-ți-ar Necuratul mințile cum mi-ai răpit tu ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie Noaptea de februarie de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Mi s-a părut întotdeauna un ce scârbos și crud Ca după-o noapte de orgie, pe buze încă de vin ud Să te cobori în acea ocnă la care s-află condamnate Nenorocitele ființe ce se numesc: prostituate. Mi s-a părut întotdeauna că este-o crudă profanare Să uiți că mumă ți-e femeia și că în pântec te-a purtat, Nepăsător să pui pe buze o fioroasă sărutare Precum se pune un stigmat. Și câtă osebire este între amor și infamie, Între cădere și cădere, sau sărutări, și sărutări... De-o parte, tainică plăcere ce se-nfășoară-n poezie, De alta, bestialitatea unei reci înflăcărări. O! și cât am plâns pe soarta bietelor nenorocite Care nu pot ca să aibă nici voință de-un minut, Cu blestemele pe buze de-alte buze-năbușite, Cu palpite pentru-oricine — cunoscut — necunoscut; Seara este-o îngrozire pentru unele din ele, Nededate încă bine cu mârșavul povârniș; Altele, mai decăzute, mai deprinse, sau mai rele, Râd de ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să se coboare-ntr-o fântână. Se tânguise tuturor ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic. Gândurile-l năpădeau. Era întâia iarnă pe care o petrecea singur. De la moartea nevestei lui se împlinise jumătate de an și singurătatea îl silea să simtă că-i lipsește cineva, că suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina ...
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi Dintr-un catastif vechi de Ion Luca Caragiale Să mă ierte confrații noștri reporteri dacă nu rămân todeuna uimit de rezultatele activității lor... Eu am cunoscut în copilăria mea, înainte de a merge la școală, pe patroana reportajului român; și iată de ce zic „patroana". Toate corporațiile bine organizate au câte un patron sau chiar câte doi: pianiștii au pe sf. Cecilia; vânătorii, pe sf. Hubertus; călăreții, pe sf. Gheorghe; chiriașii, pe sf. Gheorghe și pe sf. Dumitru; doftorii, pe sf. Cosma și Damian; birjarii pe sf. Ilie ș. cl. Și să se noteze bine că pe vremea când trăiau acești patroni, nu se știa nici de Chopin, nici de pianolă; armele cu repetiție nu se inventaseră încă; societățile pentru îmbunătățirea rasei cavaline si Creditul urban nu erau înființate; despre antisepsie și roate de cauciuc nici pomeneală... Tot astfel, când eu am cunoscut-o pe patroana reportajului român, nu se pomenea de serviciu telegrafic și telefonic nici cu fir, dar încă fără fir; nu se știa de căi ferate, de biciclete, de automobile, de atâtea ș-atâtea mijloace de locomoțiune și de corespondență, de care se bucură confrații reporteri ...
Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de nimerit decât căsuța moșneagului. Dintr-un bordeiaș prizărit, locuința Cuhuleștilor la-nceput, astăzi moșneagul clădise, din munca lui, patru odăițe, cu pereții îmbrăcați pe dinafară într-o perdea de iederă care flutura la cea mai mică bătaie a vântului, ca un fald de steag. Și cum era pe un vârf de dâmb, din orice parte a Tătărașilor puteai privi drept în ograda lui Cuhulea. La început Cuhulea a fost paracliser un șir întreg de ani, apoi, la bătrânețe, s-a lăsat, și acum stătea să se odihnească. Om scurt, ciolănos, purta mustățile rase și, cum era spân, mai nu i se cunoșteau nici sprâncenele. Numai ochii albaștri și totdeauna speriați împrăștiau ceva neobișnuit peste fața lui. Era morocănos, rar intra în vorbă cu cineva, și atunci ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Apă şi foc Apă și foc de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De la ștreaja Vergului până la Biserica Delea-Nouă, un nor de praf galben se ridică de la pământ, mânat ca într-o albie printre casele și grădinele șoselei nepietruite. Grânarii se întorc de la sate, de la mori și porturi. Unii încărcați cu vârf pîn’ la cercul coviltirului, alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt în cadirle. Bicele pocnesc pe dasupra naintașilor; caii voinici și aprinși joacă în hamuri și ninchează, mirosindu-și din depărtare grajdurile. Tinerii, rumeni și nădușiți, cu zăbunele și cu cămășile deschiate, cu hamurile pe după gât, călări pe rotașii din stînga, dau chiote în goana cailor; iar dacă căruța le e greu încărcată și roatele abia li se învârtesc în osii, ei cântă prelung Mumă dragă, mumă, Dine,Dine,Constantine, or Ghiță,Ghiță,Cătănuță, bătând cu călcîile goale în pântecele cailor. Înaintea lor ies , în cârduri, copii dolofani, dăsculți și cu pletele cârlionțate pe grumaji și se uită cu jind cum mai-marii lor mână cîte și șase cai, fetițe săltate cari furișează câte o ochire pe cine mai știe ce flăcău voinic, muieri cu furca în brâu, ș- ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domniţa Voichiţa Domnița Voichița de Bogdan Petriceicu Hasdeu Partea întâia "Atunci voios și aprig ea războiul în fruntea oștii sale a trecut." Pușkin: Poltava Cu adormitele lui valuri se mișcă Sociul între maluri Și pe deasupra lui ușor, abia se simte-o dulce boare de vânt, ce-n drum spre-o altă zare pe mai departe pleacă-n zbor. Ici-colo, salcia pletoasă, pe maluri, tânăra-i tulpină spre fața râului și-o-nclină Vorbind cu unda somnoroasă. Și Sociu-n matca lui bătrână c-un murmur șoapta i-o îngână. Prin pânza apei străvezie arar un peștișor tresare Și iar în adâncimi dispare ca o săgeată argintie; sau câte-un pui de rândunică muindu-și vârful de aripă zglobiu coboară pentr-o clipă Și iar spre ceruri se ridică. Iar alteori, pe înserate o luntre lunecă ușor cu două umbre-mbrățișate În legănarea unui dor: pescarul tânăr, în neștire ca-n vis, cu draga lui plutind.... Atunci din ceruri, de uimire cu-ascunsă patimă și jind, privind umana fericire mai vii și stelele se-aprind. Dar, iată, zăngănit de arme dă toată liniștea s-o sfarme Și-un țipăt crunt: „război, război†...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile CașeÂmirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosiÂtoare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și îndeÂlungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejinÂdu-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
Constantin Stamati - Dragoş (Stamati) Dragoș de Constantin Stamati (Baladă) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ochii minții mele îndărăt se uită, Răzbătând prin pâcla trecutelor seculi; Deci ridic voalul vechimei bătrâne Și Dragoș s-arată pe cal de minune. Pe al lui coif luciu s-învăluiesc pene, Și săgeți călite răsună în tulbă-i, El zboară călare pe șes ca un vifor, În zale porumbe, cu de oțel paloș. Soarele apune după înalt munte, Sara se ridică din adânci prăpăstii, Eroul ajunge în pustiii codri Și printr-a lor vârfuri abia vede cerul. Furtună grozavă pe aripi negrite, Dinspre apus vine vâjiind în aer, Văile suspină, codrul clocotește Stejari de ani sute scârșnesc să se rumpă. De ploaie și vifor nu-i adăpostire, Și nici că se vede de om locuință, Ci prin întuneric printre crengi departe Când și când clipește o de foc lumină, Cu speranță mare și îndrăzneț suflet, Eroul prin codru drept către foc merge; La un râu ajunge ce spumegat curge, Și pe țărmuri vede o veche cetate. Vânătă văpaie dintr-însa clipește, Care se prevede în apa ce curge, Iar prin ferești umbre când și când s-arată ...