Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru ÎN TRECUT

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 1341 pentru ÎN TRECUT.

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar

... prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i ... mă-ntărește, În fața celor orbi și muți, Ș-atunci cu dragoste la moarte Jertfi-voi inima ce-mi arde!" Au zis — și mâinile în sus Întins-a Domnul Iisus. Și s-a făcut tot rugăciune... Și foc în față îi ardea Sudori de sânge aprindea... Și iată-a Domnului minune! Seninul cer a scăpărat În străluciri nepământești, Și-ndată drumul jos și-a dat Un duh din firile cerești. Era nespus de minunată Privirea lui cea liniștită, De ... chin, Să guste crucea Sa și spinii; Și plânge-al răului stăpân De slava Domnului luminii. Lucește luna. Sfântul înger, Lăsând pământul cel de plângeri, În cer prin nouri s-a grăbit, Pe când puternic, întărit, Hristos la ucenici s-au dus. ...

Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa

... Hristos s-arată liniștit. Smerita Lui înfățișare N-arată foc ce-n ochi s-aprinde, Dar o adâncă-ngândurare Umbrește chipul frunții sfinte. Nu-i în privirea minunată Însuflețire prorocească, În fața blândă, luminată, Nu vezi mărie îngerească... Îi cade-n valuri părul moale În două despărțiri pe frunte, Și lâna-mbrăcămintei Sale -- Hitonul cel din in — ascunde Sărăcăcioasa țesătură, Frumos statura-i învelește; Și barba pe ... Ușor și moale se crețește. Dar ce putere în privire, Blândețe și milostivire! Așa senină adâncime A milei și a bunătății În ochii nimănuia nime Nu vede-n clipele vieții. Ca un răsuflet al tăcerii Trecut-a printre toți mesenii Și, ca în groaza-nfiorării, Au împietrit izraeltenii; S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că ... Hristos în clipă a pătruns... Privirea blândă i-a ajuns Adâncurile depărtate, Și negrele a ei păcate El, ca

Alexei Mateevici - Păcătoasa

Mihai Eminescu - Codru și salon

... Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El vede ierburi nalte în mândră zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba mare trece ș-aminte luătoare Plivește flori albastre și fire de pelin. Cunună împletește, o-ncaieră sălbatec În pletele îmflate, în părul încâlcit Și ochii râd în capu-i și fața-i e jeratec ­ A lanurilor zână, cu chip sumeț, răstit. Apoi în codru trece și cântă doina dragă. Sălbatec este glasu-i, vioi, copilăros, El sună-n codru verde, trezește lumea-ntreagă, Picioarele-i desculțe îndoaie flori pe jos ... nu sunt ­ ea strigă ­ o pasăre măiastră Cu penele de aur ca pasările-n rai; La Sfânta Joi m-aș duce, aș bate în fereastră Cu ciocul și i-aș zice cu rugătoriul grai: Să-mi deie-un măr, în care închisă e o lume, Palat frumos la munte, în codri înfundat, Ș-un făt-frumos de mire, înalt, cu dulce nume, Din sânge și din lapte ­ fecior de împărat!" Ea cântă și pocnește ...

Mihai Eminescu - Glossă

... teatru Tu în lume să te-nchipui Joace unul și pe patru Totuși tu ghici-vei chipu-i, Și de plânge, de se ceartă, Tu în colț petreci în tine Și-nțelegi din a lor artă Ce rău și ce e bine. Viitorul și trecutul Sunt a filei două fețe ... adese Nu spera și nu ai teamă. Nu spera când vezi mișeii La izbândă făcând punte, Te-or întrece nătărăii, De ai fi cu stea în frunte; Teamă n-ai, căta-vor iarăși Între dânșii să se plece, Nu te prinde lor tovarăș Ce e val, ca valul trece. Ca un cântec de sirenă, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actorii-n scenă, Te momește în vârteje; Tu pe-alături te strecoară, Nu băga nici chiar de seamă, Din cărarea ta afară De te-ndeamnă, de te cheamă. De te-ating ... vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură; Zică toți ce vor să zică, Treacă-n lume cine-o trece; Ca să nu-ndrăgești nimică, Tu rămâi la toate rece. Tu rămâi la toate rece, De te-ndeamnă, de te cheamă; Ce e val, ca ...

George Coșbuc - Legenda trandafirilor

... Că de lumină vei fugi, Fiind d-a pururi supărată, Că n-ai să râzi cât vei trăi Cel mort atunci va fi în viață! Și cu nădejdea scrisă-n față Ea pleacă, și din sat în sat Prin toate casele-a-ntrebat. Și a găsit în casa ceea Că p-un fiu mort plângea femeia, Și-ntr-altă casă plini de dor Copiii plâng pe mama lor, Și un bărbat în ... o-nțelegi? Vrei pentru tine alte legi? Dar pentr-un om stricat la minte Nu schimbă zeii ce-au făcut Ce-a fost în veci ce au trecut, În veci va fi de-acu nainte, Și cei vii de vor înceta Să râdă, blestămându-și soartea, Cei morți din groapă s-or scula Și ... întreagă mama, Mormântu-n brațe ea l-a strâns, Și-o noapte-ntreagă a tot plâns. Și-a tresărit în zorii zilei Și-o clipă s-a pierdut în vis: O mângâiere i-a trimis Din ceruri Brama, mila milei! Din lacrimile plânse-n zori A răsărit o albă floare ...

Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul

... stare în viață. Mare este anul care numai ce a trecut. Fără îndoiala că încă și mai mare are să fie anul viitor. În scrierea din numărul 59 am arătat în parte însemnătatea lucrului pentru deșteptarea neamului nostru, pornit în anul 1906. Fiindcă ne aflăm acum trecuți în anul 1907 se simte o mare trebuință să dăm mai pe larg zugrăvirea anului trecut în legătură cu mișcarea luminătoare, acest lucru sfânt al moldovenilor basarabeni, și așteptările noastre în fața anului ce a sosit. Într-o zi frumoasă de mai a anului trecut au strălucit dintâi deasupra moldovenimii din Basarabia ... dus anul 1906. Și cu acest trecut am stat noi la pragul anilor 1906 și 1907. Viitorul ne gătește o muncă încă mai mare decât în trecut. Trebuie numai să nu ne pierdem tăria noastră sufletească și să stăm totdeauna în unire. Să avem în vedere că intrăm în Anul Nou încă cu multe datorii către neamul nostru, din care cea mai de căpetenie este alegerea în viitoarea dumă a împuterniciților moldoveni. Duma imperială din anul ce a venit ne va îndrepta traiul nostru mai departe și ne

Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului

... Ce viermii-l rod și-l schimbă. Atâtea patimi l-au izbit, Că-n lumea toată nu e Un altul mai nefericit, Un Christ bătut în cuie. Deși trecu el viața lui În veselii și glume, În istorie totuș nu-i Mai tristă pildă-n lume. Ș-acuma tremur d-un fior, Căci parcă îl contemplu Cum stă, pierdut și rugător, În ... vezi-l, spirite suprem, În patima-i deșartă, Deși e lutul un blestem, Dar spiritul îl iartă. Pe veci remâne pur încai Oriunde el va trece: În

Iacob Negruzzi - Un toporaș

... Iacob Negruzzi - Un toporaş Un toporaș de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Cufundat în suvenire     Pe câmp verde mă primblam Și cu trista mea gândire     În trecut mă întorceam. Cum la chinurile-amare     Din trecut mergeam gândind, Pintre iarbă o mică floare     Văzui vesel răsărind. Și perdut în cugetare     Toporașul am sdrobit Dar deoadată cu 'ntristare     L-am cules și l-am privit Toporaș sărmană floare     Spune, cum ai meritat Așa tânăr în ...

Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie

... fatală! o noapte cumplită! Pe patu-mi de trudă dormeam obosit: Era despre ziuă: soția-mi iubită Ședea lângă mine... un vis, vis cumplit! Văzui: în bătrâne păduri depărtate Părea că mă aflu; eram călător; Dar calea pierdusem; pe ramuri uscate Cânta cucuveaua cu glas cobitor. Copacii în preajmă-mi părea că-nviază: Din toată tulpina un geamăt ieșea: Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. Și ... Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire; De-o rece sudoare eram inundat. Sufla un vânt iute, și luna-ngrozită În spațiuri veșnici trecea alergând, Cu stinsele-i raze, cu fața-i pălită Întinse pustiuri abia luminând. Apoi deodată în nori se ascunse, Și lipsa ei dete cumplitul semnal: În spasma nespusă ce-atunci mă pătrunse, Văzui trecând moartea pe palidu-i cal. Schelet de-altă lume, cu forme cumplite, Rânjind, către mine privea neclintit ... simțit A lor osebire; vedenii cumplite Și țipătu-acela în veci m-a-nsoțit. Răsună el seara, l-auz dimineața, Precum în minutul prin crimă-nsemnat; Și eu trăiesc încă! trăiesc, căci viața, Amară pedeapsă, ...

<<< Anterioarele      Următoarele >>>