Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN LIPSA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 257 pentru ÎN LIPSA.
... ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și clopotnițele lor care se trezesc noaptea și-și sună clopotele lor scufundate. Și nu știu de ce, lașul, în serile de toamnă umede, cînd clopotele încep să sune de vecernie din nenumăratele turnuri, în negură, mă face să mă gîndesc la un astfel de oraș scufundat și să-mi închipui că trăiesc într-un afund de apă, unde lumina ... și să-mi umplu plămînii de aerul curat și binefăcător al cerului, și să mă încălzesc din nou la lumina fericită a soarelui. În neguri clopotele plîng, se tînguiesc, se cheamă, cum nu le-am mai auzit nicăieri în altă parte. Sunete grave pornesc coperite, călătorind parcă prin apă, se ajung cu altele, se-nfrățesc, se-mpreună, pentru ca să amuțească și să reînceapă ... văzute pretutindeni dispar ca prin minune ; o mînă nevăzută parcă șterge firmele cu nume iudaice și scrie alte nume pe ele, negustori vechi și glumeți, în giubele pitorești, stau pe scăunelele lor
Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul
... să-l rog a proteja pe băiatul ei, care de șase luni s-a întors din străinătate cu diploma de doctor în drept și... nu poate căpăta o slujbă cât de mică. — Bine — zic — de ce nu te duci d-ta în persoană? îți este văr bun, și știu cât datorește părinților d-tale care l-au ajutat pe vremuri să ajungă așa de sus. — M ... și cu unchiul... Un tânăr excesiv de scrupulos — o adevărată anomalie într-o vreme și într-o societate, care, dacă ne putem exprima astfel... în fine, scrupulos prea din cale-afară! Am renunțat dar, cu părere de rău, a mă mai amesteca în această delicată afacere de familie... Cu oameni așa de căpățânoși în privința scrupulurilor de conștiință, nu e nimic de făcut... A trecut câtăva vreme după nereușita tentativelor mele diplomatice, pe care aproape le uitasem ... Ecoul patriei, ebdomadar din urbea X..., titlu mare pe prima pagină: „Panamaua de la noi!... Potlogăriile foastei administrații!... Mișeliile se dau la lumină!... Jaf în avutul public!... În ...
Titu Maiorescu - Câteva aforisme
... melodiilor? * Cu drept cuvânt s-a zis licență poetică, și nu licența poetului. Numai cea dintâi este iertată. * Cine are vocațiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine. * În fața unui abis te înfiorezi. Tot așa în clipa în care simți deosebirea adâncă ce te desparte de celălalt. * Mijlocul e superior scopului și-i reglează valoarea. Prin urmare, fraza iezuiților trebuie întoarsă: mijlocul justifică ... formă statornică pe simțiri trecătoare. * Arta vieții? Rezervă, discrețiune, cumpătare, în genere negațiune și în rezumat abnegațiune. * Când curentul electric se repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot așa, în lumea inteligenței cuvântul pronunțat este numai un fragment al raportului dintre om și om; restul se stabilește pe tăcute. * Soarta nu vrea extreme. Din chiar ... de gheață izbește. * Toate hotărârile importante trebuie să le iai singur, din adâncul individualității tale, fără influența altora. * Nici o putere nu se poate suprima în natură; de aceea e așa de periculos a o comprima. * Imaginea nuielei împlântate în apă se frânge și se abate în
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
... celulă a organismului numit societate Omul - o celulă a organismului numit societate de Garabet Ibrăileanu 1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu moral). 2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au simpatii și antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile ... e nemulțumit întotdeauna de prezent, de aceea e un animal progresiv. 8. Netoleranța este o stare de suflet alcătuită din tot ce este mai josnic în om. Ea presupune brutalitate de sentiment și inferioritate de gândire. Netoleranța este ură și lipsă de simpatie intelectuală. Netoleranța este strâns legată de pornirea bestială de agresiune. Netoleranța este atitudinea gorilei feroce care a parvenit să vorbească. Toleranța ... să împungă. Omul tolerant e obiectiv, are concepția evolutivă a istoriei. Netolerantul e eternul judecător mâniat și mărginit. 9. Numai naturile tari sunt în elementul lor în natura forte. 10. Din punctul de vedere al perceperii realității, oamenii se pot împărți ...
... fieșcare Și cîntă după-a sa stare. Tu pupăză puturoasă, Tu pasere ticăloasă ! Cu totul bine ai face De ne-ai da încai în pace, Să-ți ții gușa neumflată, Și creasta nebîrzoiată ! Ci și tu ca o nebună Cînți în codru dinpreună, Și cînd ziua să ivește Clonțul tău upupuiește, Iar cînd soarele lucește Și de sus spre noi privește Cîmpurele toate-s pline De ... la iarbă otava, Așa-ți pare, cînd rînchează Că părul din cap să-ți cază, Nu rînchează el, ci țîpă Ca balaurul din rîpă Crescut în pustietate, Unde om cu greu străbate, Fetișoare tinerele Strîng de pe cîmp viorele, Și ducîndu-le acasă Le pun în sticle pe masă. La orașe și pe sate Ceia ce au moșii late Soarele nici că răsare Toți cu rîvnă foarte mare Boii la plug ... cum crește Căpușa ce să ivește, Cu struguri înfrumsețată Bucuria îl îmbată, Așa își închipuiește Că culesul și sosește, Acuma va să culeagă Și mustul în buți să bagă ; Pîn-atuncea mai asudă Și mai pune multă trudă, Socotește el în ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... toate astea, aria din primul act, pe versurile: Cruda, funesta smania [3] indică pînă la evidență furia ce să naște și să mărește din ce în ce în inima superbului Asthon, cînd se vede contrariat de soru-sa Lucia în realizarea ambițioaselor sale planuri; iar cabaletta scrisă pe versurile: La pietade in suo favore [4] , ce vine după un intermediu în care coriștii îi racontă că Lucia iubește pe altul, iar nu pe acela ce voiește el, lasă a se vedea furia lui Asthon ... compozitor. Cauza nu fu decît vocea sa ce se împarte în trei colori, adică în note ce nu se aud bine, în note răgușite și în note zbierătoare; cu asemenea calități, ajutat și de o pronunțare urîtă, el reuși pe deplin a masacra toate frumoasele recitative ale acestei părți ... nu criticăm ca să scrim, nici scrim ca să facem paradă de noi, sau spre a ne face cariera. Cînd am luat pana în mînă, n-am avut alt scop decît acela de a biciui viciul sub care căzuse și în ...
Ion Luca Caragiale - Mici economii...
... Ion Luca Caragiale - Mici economii... Mici economii... de Ion Luca Caragiale În ajunul lui sf. Dumitru, amicul meu Iancu Verigopolu stă înfipt în colțul otelului Continental, privind la trecători. Ne salutăm și intrăm în vorbă. Are frumos caracter amicul meu Verigopolu: totdeuna egal, fără a se lăsa alterat măcar de orice împrejurare; și mărturisesc drept că nu ... sărac și curat! „Ce om!" zic eu în gândul meu... când iată văd, la lumina lămpii electrice, că se oprește o trăsură, un muscal, în fața prăvăliei, și din trăsură coboară o damă elegantă, care intră repede la noi. A!... este încântătoarea soție a amicului meu ... — Unde? întreabă el fără cea mai mică turburare de surpriză. — Ce-ți pasă!... Salon, patru odăi, baie, bucătărie, odaie de servitori, pimniță, singuri în curte, tout Ă l ’ Ă©gout, grădiniță. — Scumpă? — Două mii patru sute... — În patru rate... — Nu... i-am dat pe șase luni înainte... Și zicând aceasta, doamna trage din manșon punguța, din care scoate o hârtiuță, chitanța ... a ei. Înainte de a pleca, doamna cheamă dincolo pe cocoșelul ei, să-i spună cine știe ce. Apoi, ne suim cu toții ...
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
... decât justificarea cu orice preț a acestei naturi. În cazul acesta, o idee care nu corespunde deprinderilor și sentimentelor noastre nu este băgată în seamă ori, dacă ne solicită atenția, i se găsesc defecte, chiar când nu le are, și este respinsă. Iar argumentarea în favoarea acestei idei e socotită, cu bunăcredință, drept un sofism. 13. ...omul cere vieții ceea ce ea nu poate da; este ceea ce spune poetul ... durifică cu vremea. Țesutul devine coajă. Pe partea sufletească -- aceeași anchilozare și scleroză, și din cauze organice, și din cauza presiunii sociale care pune viața în tipare. Iată pentru ce copilul este atât de încântător. 22. Este un secret, este ceva ascuns parcă în dosul aparențelor, pe care nu-l înțelegem, dar îl simțim. Este, în pregătirea împrejurărilor dinainte de izbucnirea fatalității, o tensiune, este ceva care trebuie să eclateze -- și atunci, fatalitatea, acel cineva rău și ,,ironic", își trimite agentul ... ei comică, altul mai ales pe partea ei tragică. Scriitorul comic și scriitorul tragic. (Pentru inteligența pură, viața apare comică; pentru sentiment, apare tragică...). 24. În genurile în ...
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
... Paul Zarifopol - O biografie, în sfârşit O biografie, în sfârșit de Paul Zarifopol G. Călinescu: Viața lui Mihai Eminescu De câțiva ani biografia e înnămolită în o situație delicată. Oamenilor cu spirit delicat, adică, ea li se arată în primejdie de a deveni o specie literară inferioară. Cu puterea deosebită pe care le-o dă momentul de față, romanul prost și melodrama ... de împăcare ne-o arată constatarea că, îndeobște, cerințele diverse ale spiritului nu pot fi satisfăcute întreg decât prin colaborare; rar nimerește natura să închidă, în pielea unuia și aceluiași individ, un artist și un învățat. Când se întâmplă aceasta, ne găsim în fața unei armonii excepțional prețioase: ni se oferă, în un asemenea spirit cu posibilități atât de diverse, un aparat de deosebită delicatețe întru cunoașterea lumii. Înțelegeam mai sus, sub numele de învățat, capacitatea de ... sale. Boala, poate, l-a și restrâns mai mult în contemplare: Povești sunt toate pe lumea asta. Ce s-a pierdut în el a fost prea mare. Un torso omenesc, de o nesfârșită melancolie. Nu e totdeauna atât de logică istoria, încât unei așa minuni ... de om să-i trimită
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... seamă aproape că nu-i bagi? Orfanii ce ne-mbracă jiletce și nădragi? Dar baba cu tămâia?... Groparul?... Colivarul?... Dar Raiul, și chiar Iadul, căzând în faliment Și depunând bilanțul din lipsă de-aliment? Dar faptul că dădaca, chemată să ne crească, Zadarnic cu strigoii ar vrea să ne-ngrozească? Dar câte și mai câte pe care ... Venind să ne deschidă al morților palat? Coșciugul meu în fine e dat în jos pe scară... O muzică-l primește cu jalnica-i fanfară; În urmă-i se aude suspinul năbușit Al scumpelor ființe ce-n lume m-au iubit. În negru, și în lacrimi, prietenii-mi s-arată, Iar mumă-mea-ntre dânșii apare leșinată, Pe când pornește dricul ș-al lui întreg convoi, Cu doi jandarmi nainte ... repede uitat... Furtuna când pe aripi de vânturi se aduce Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce? E oare mai puțină verdeață în păduri Sau umbră mai puțină sub bolți de frunzături?... O floare dacă naște și-ndată dacă moare, Se face în grădină un gol pentru o floare? O stea dacă lucește stingându-se pe loc, Sunt stele mai puține
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... de a înțelege pesimismul ne-ar veni mai mult la socoteală, dar totuși are un rău; căci, ducându-l la extrem, putem găsi în fiecare om sămânța pesimismului. Dacă după întâiul înțeles trebuie să zicem că pesimismul nu a existat în societatea greco-romană, dacă trebuie să zicem că nu numai în Sophocle, Euripid, Hegesias, [2] Lucrețiu nu se arată, dar nici chiar în Byron, Musset și câți alții din vremea noastră; apoi după al doilea înțeles ducându-l la absurd, trebuie să zicem că mai toți oamenii sunt ... e pricina strigătelor de durere, a deznădejdii, a decepțiunii ce caracterizează literatura noastră contemporană, care și-a găsit răsunet în Eminescu, Delavrancea, Vlahuță și-n o mulțime din scriitorii noștri, în cei care au ceva talent, precum și în cei care sunt cu totul lipsiți? Aceasta nu poate fi o întâmplare. Întâmplare nu poate fi când e vorba de întreaga mișcare literară a ... ca dânșii am socotit că mândrele visuri ale închipuirii și sugestiunile puternice ale inimii noastre erau adevăruri ce nu se puteau tăgădui. Ne-am încrezut în parțialitatea devinațiilor religiei și ...