Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎMPĂRȚI CU

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 192 pentru ÎMPĂRȚI CU.

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

... i lumească un imperiu se va naște, Ai căruia ani și margini numai cerul le cunoaște. Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește, An cu an împărăția tot mai largă se sporește, Iară flamura cea verde se înalță an cu an, Neam cu neam urmîndu-i zborul și sultan după sultan. Astfel țară după țară drum de glorie-i deschid… Pîn-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid… La un ... ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oști. După vremuri mulți veniră, începînd cu acel oaspe, Ce din vechi se pomenește, cu Dariu al lui Istaspe; Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod; Împărați pe care lumea nu puteau să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut ... din carte, Că ne ești așa departe. Te-am ruga, mări, ruga Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea Ta: Codrul cu poienele, Ochii cu sprîncenele; Că și eu trimite-voi Ce-i mai mîndru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul

... Cântul al III-lea. Egiptul Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul de Dimitrie Bolintineanu   Cunoașteți voi pământul ce Nilul a născut? Ce crivățul cu coama de gheață n-a bătut; În care sub cununa-i se-nalță palmierul Și pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul Așa ca o columnă de marmur minunat Ce sprijină un templu cu aur înstelat? În care dulcea Ibis de zefiri legănată, În silvele de cactus suspină amorată, În care zea Isis c-un grațios surâs În tristele ... oasis; Cunoașteți voi Egiptul ce n-are semănare Cu nici o altă țară? Loc curios în care Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii Contrastă cu evrea cu ochii azurii, Și palida arabă, cu fruntea visătoare, Cu copta cu păr negru și brațe de ninsoare? Pământ ce fecondează în fiecare lună, Și nici un timp n-abate splendida sa cunună! În care frunza cade ... știu. Acolo fu necropol, morminte strălucite, Palate elegante de preoți locuite, Cu verzi grădini de arbori și cu parteri de flori, Mărite monumente, de marmur cu colori. Azi locul e ruină și malul

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie

... În negru, și în lacrimi, prietenii-mi s-arată, Iar mumă-mea-ntre dânșii apare leșinată, Pe când pornește dricul ș-al lui întreg convoi, Cu doi jandarmi nainte, cu doi jandarmi napoi. Și ce?... E cu putință?... Paradă și onoare Pe când aveam speranța să mor într-un spital? Și ce?... Se plânge încă acela care moare Și nu mai este ... la nas și le puneau, Crezând că-i molipsește mirosurile gropii. Când însă Bucureștii, în care-am suferit, Rămase-n urma noastră în ceață învelit, Cu turnuri de biserici, cu teatre și palate, Cu-ntreaga lui satiră de lux și de păcate, Cu oameni ce declamă strigând: Patriotism, Împinși de-aceleași patimi ș-același egoism, Cu corpuri fără inimi și țeste fără creieri, Sub care cântă-atâția stigleți, ș-atâția greieri; Oraș în care zilnic, Dreptatea, în genunchi, De corbii sugrumării ... De scrieri, sărăcia era neasemănată... Aveam un Odobescu — n-aveam pe cei de azi... Directorul, în lipsă de iepuri, ca să-mpuște, -- Din loje, cu mândrie, făcea vânat de muște; Sion, Ventura, ș-alții, alături dormitau; Urechiă-și da silințe tihnit la loc să șeadă... Vedea ...

 

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

... încrederea în cumpărarea lor lipsea și că mușteriii se depărtase din zi în zi. Vânzările au fost pe mici some de suflete , și, în contradicție cu un articol ce a huit în zilele aceste, cumpărătorii nu sunt de acei proprietari de mii și sute de țigani. Cu cât o proprietate e mai mică, cu atâta e mai exploatată; și folosurile cele multe și abuzive le-au avut proprietarii de țigani puțini la număr. Dacă vreodată s-ar provoca o ... câștigă, că, fără a avea comori în monedă, nu are nevoie de a înmulți birurile, sau a se împrumuta cu milioane de pe aiurea, care milioane trebuie iarăși a se duce de unde au venit, ba încă și cu un spor de dobânzi. Țara câștigă, că ne deprinde a avea încredere în noi înșine, și își poate pregăti mijloace pentru toate marile ... se coboară după nevoile partizilor? 8.000 galbeni în obligațiile statului se vor vinde, ca și toate sineturile și vecselele ce se vând în piață, cu osebire ca amaneturile și siguranțele private aduc prelungiri, procesuri; iar obligațiile statului se vor privi ca bani gata,

 

Nicolae Gane - Șanta

... i nemulțumirea voastră? Se crede oare cineva mai vrednic decât mine să vă fie căpitan? Să iasă acela aice la lumină și să se măsoare cu mine. Zicând aceste cuvinte, căpitanul Codrean sta drept ca un stâlp dinaintea lor, cu fața amenințătoare, cu buzele tremurând de mânie și aștepta. Nime nu ieși la luptă. — Vă iert pentru astă dată, copii; însă să nu mai cerce nimene să ... carne de poterași ca-n iarba pământului, și-l ducea totdeauna unde erau dușmanii mai deși, căci acolo îi plăcea lui Codrean să se hârjonească cu moartea. Codrean se primbla pe drumuri, prin sate, prin târguri, totdeauna cu alt nume, cu alte haine, cu altă figură, încât nime nu-l cunoștea; dar era destul să se auză de numele lui ca să se cutremure însuși scaunul domniei. Multe poteri ... ban roș sau câte un ban alb, primind în schimb bogdaprostele sale. Iată că cerșitorul întâlnește la jumătatea drumului sub umbra unui copac o căruță cu un cal poposind. Calul era mic și îndesat, un cal vânjos de munte, împodobit cu canafuri și clopoței, iar în căruță ședea într-un cot un om rumăn la față, bine hrănit, cu mustețele subțiri, ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... de-a valma de pe toate olaturile moșiilor sale. El pentru această treabă ține zăvozi aduși de pes­te mare de departe, plătiți fiecare cu câte prețul de patru perechi de boi. Eu iarăși m-am liniștit și mă zgribulii cu supunere în săniuță. Moșneagul plesni din limbă la adresa calului și acesta în trap accelerat porni înainte. Îmi îmbodolii fața cu gulerul blănii. Nu vedeam nimică. Îmi părea că mă aflu în luntrea lui Haron3, ce luneca cu mine în prăpăstiile Hadesului4. Trecu ca o oră de călătorie ce-mi păru o eternitate și, cuprins de oarecare tulburare spirituală, ridicai ceva gulerul ce ... ca niște stafii albe se urmăreau unul după altul, pierzându-se în depărtare pe orizont. Pe cerul întunecat lunecau ca niște cortine negre nouri încărcați cu omăt. Stuful uscat ce crescuse de-a lungul unei mlaștine înghețate, sub apăsarea vije­liei își pleca vârfurile stufoase, zbuciumându-se cu foșnituri, ce semănau unor suspine sinistre. Nu departe se zărea, ca o dungă neagră, păduricea ce se desemna pe orizontul mohorât. Și iată că de ... însumi, pentru că acești oameni muncitori, care toată viața o petrec în pericole și lupte

 

Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano

... un eco al tuturor pasiunelor. Cine nu simte influența unei secrete melancolii cînd aude pe Lucia povestind confidentei sale visul speranțelor ei, visul amorului ei, cu acele cerești note de la aria din primul act ce începe cu versurile: Regnava nel silenzio Alta la notte e bruna [1] Cine este iarăși acela care, după ce au ascultat acest rochent (?) scris în limba angelilor ... punct de sublimitate. Partea lui Edgardo Ravenswood, amantul Luciii, este scrisă tot pe acel stil și tot așa de sublimă ca și aceea de soprano, cu deosebire numai că în muzica cu care este investită să vede respirînd două mari pasiuni, amorul și răzbunarea. Partea lui lord Asthon pare oarecum mai scadentă, dar cauza aceasta nu vine ... maestrului, ci dintr-o necesitate dramatică care sili pe poet a da acestui personagiu un caracter foarte contrariu cu specialitatea geniului lui Donizetti; cu toate astea, aria din primul act, pe versurile: Cruda, funesta smania [3] indică pînă la evidență furia ce să naște și să mărește din ce ... 6] , acea notă prin care tenorii cei distincți arată valoarea vocei lor, o pronunță astfel că ea pierde mult din marele ei efect. Aria finală cu ...

 

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene

... mă duc să o găsescâ€�. Atunci tatăl lăcrimând Au împlinit voia lui; Și bravul meu domnișor De porneală se găti: Peste trup s-au înarmat Cu cămașă de oțel, Pe cap cu coif cu zebre, Peste coapsă s-au încins Cu paloș de mare preț, Și pe spate aruncă Arc și tulbă cu săgeți, Iar pe piept și-au agățat O platoșă de argint Pe care săpat era: “Ori să mor, ori să găsesc Amata ursita meaâ ... picioare pintenog, În frunte având o stea, Iar din nări foc slobozind. Deci agățând la oblânc Buzduganul de oțel, Chiar ca vântul s-au pornit Cu ai săi aleși oșteni Peste munți și peste văi; Și nu puțini au ucis Cu vânoasa mâna sa, Hoți cumpliți și groaznici urși Ce în calea lui ieșea. Dar, în sfârșit, ajungând La codri merei, pustii, Au strigat: “Noroc ... Pe unde fusese ochi, Gură, nasuri și urechi. Deci Bogdan, bun sănătos, Pân’ la munte au ajuns, Al cărui vârf trecea Peste nourii ușori, Iar cu temelia sa Pân-în al mărilor fund. Deci soarele au apus După muntele înalt, Și stelele începu Să clipească în senin Ca niște de aur ...

 

Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă

... noastră, carea lucră pe cum e mânată mai gheparke. Într-o viitoare conferență, vom cuvânta apoi ghespre această natură iarăși în aplicățiunile sale în raport cu pedagojia, cu beserica și cu ișcoala! (Aplauze. A doua zi, pedagogul nostru este numit în slujbă profesor "ghe pedagojie în jenăre și ghe limba makernă în șpețial". Să ... Anglia, dom'le. Profesorul: Iaște! Elevul: Germania, dom'le. Profesorul : Ghermania. Elevul (se pornește repede. - Profesorul dă din cap afirmativ la fiece nume de stat cu satisfacție și cu mândrie): Elveția, Rusia, Suedia, Italia, Belgia, Olanda, Turcia, Bulgaria, România, Serbia, Muntenegru și Grecia... dom'le! Profesorul (încruntându-se): Și apoi mai care, mă? Elevul ... Profesorul (râzând cu mult chef): Pe dracu! Că-z unghe erau turcii până atunci în Europa... Mai târziu doară apoi s-or ghescoperit turcii... (Puternic:) Cu dacii, mă! Elevul (mai brav): Cu draci! Profesorul: Că zău lui Dumnezeu că cu draci s-o bătut!... Dar mai apoi, Ștefan cel Mare și Michaiu Bravul cine au fost? Elevul (mândru): Ei erau oameni buni. Profesorul (aprobând cu ... Dumnezeu!... Merji la loc!... Bravo, prostovane! (Către inspector, care e transportat:) Că-z ăsta doară iaște un școler emininke! Inspectorul: Are și mult talent! Profesorul ( ...

 

Nicolae Gane - Ion Urdilă

... trei zile încoace, pe cărările cele mai drepte, pe poticele cele mai neumblate, mergea mai răpede cu picioarele lui haitișe decât ar fi mers altul cu picioarele drepte, și niciodată nu lipsea un ban, niciodată nu întârzia cu o oară. Toate mergeau bine, numai cu fetele din casă Ion Urdilă nu prea ducea trai bun, căci nu era zi lăsată de Dumnezeu ca ele să nu chicotească la spatele lui ... închise ochii pe neașteptate, și, la vârsta de optsprezece ani, rămăsei trist și orfan sub epitropia unei mătușe, varga lui Dumnezeu. O! Doamne, ce schimbare! Cu venirea ei, focul a intrat între noi. Naltă și zdravănă, cu niște ochi asprii, bulbucați, gata de pălmuit și vecinic nemulțămită de tot ce se făcea, iată noua noastră stăpână. Din ziua dintăi ea luă cheile ... sară și nici că mai obosea. Ș-apoi era evlavioasă, scumpa mea mătușă, și cu Visul Maicii Domnului totdeauna în sân. Mai ales dimineața era cu inima plină de umilință, când se închina dinaintea iconostasului: — Tatăl nostru carele ești în ceriuri, sfințească-se numele tău, facăse voia ta... Cioară, ardă ...

 

Alecu Donici - Guraleiul

... voi prețui plecarea cea de tiță Cu care dumneaei de-a purure s-arată Lăsându-mi starea sa acum și prin diiată, Și cu postelnicul nu-i vorba în zadar, Fiindcă tița mea îl are la nazar. ZOIȚA Doar numai pentru vist și pentru vorba multă Cu care dumnealui neobosit se luptă, Răpind de la femei, cu strâmbătate mare, O clironomiceasc-a lor numai plecare. Apoi, stăpâna mea, mă rog de iertăciune, Dar eu de pe acum adevărat voi spune ... ce pot face eu? ZOIȚA Cum, ce? Să hotărăști Că după dumnealui a merge nu vroiești. CUCOANA ZAMFIRIȚA Ia uită-te de vezi, cu butca cine vine? ZOIȚA Întocmai nimerit: cucoanele bătrâne. ÎNFĂȚOȘAREA II Tot acele și CUCOANA MĂRIOARA cu CUCOANA NASTASÂICA CUCOANA MĂRIOARA Zicând întâi bonjur, te și heretisesc. Noroc, întru mulți ani și ceas bun îți doresc! CUCOANA NASTASÂICA Și eu asemene. CUCOANA ... șase mii de gălbenași în aht! Asemene un loc și eu de mult doresc, Nădăjduiesc acum curând să-l dobândesc. NOULEȚ Nu cred că dumneata cu banii te însori? POSTELNICUL Să știi, boierule, c-ai mei mijlocitori Au bună trecere oriunde voi dori: Prin coana Safta eu pot totul isprăvi. Dar ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>