Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (SE) RĂCI

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 91 pentru (SE) RĂCI.

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... ziare streine, unele reviste literare artistice etc. (Ale noastre nici nu au, nici nu vor a revedea ceva în privința asta.) Junele meu se apropie de mine. — După d-ta, mă rog, șopti el înclinându-se. Accent curat românesc — nu e ungur. — Poftim, zisei, întinzându-i ziarul și surprins de interesul ce-mi insuflă îndată ce ridicai ochii. Un ... cunoaște, una din acele figuri ce ți se pare că ai mai văzut-o vrodată-n viață, fără s-o fi văzut niciodată, fenomen ce se poate explica numai prin presupunerea unei afinități sufletești. Începui a-l observa cu comoditate. Era frumos, d-o frumusețe demonică. Asupra feței sale ... puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanul cugetărilor omenești o singură volbură gigantică, care să se-nalțe din fundul abisului mării până sus în nourii gânditori din cerul luceafărului ce se numește geniu... Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de el. Arătați-le unde-ar ajunge de-ar urma tot astfel și se ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... Hîrlău are obicei să direagă (să verse vin) domnului la zile mari, la masă, cu paharul. Visternic mare  ispravnic pe socotelile ce se fac să se ia din țară, și grijind și împărțind lefile slujitorilor, și purtător de grijă a toată cheltuiala curții și a oaspeților ce ... ca cei proști, nici era supus necinstei de a fi ca ei spânzurat în furci sau înțepat. Un boier era spânzurat numai când se afla dovedit de hiclenie împotriva domnului, de hainlic către țară, și așijderea când era prins la război. Atâta numai că furcile spânzură torii se făceau mai nalte decât pentru un prost.“ Avantaj destul de iluzoriu pentru pacient! însă măngâietor pentru vanitatea rudelor alese ale spânzuratului! II - Formulă ... dintr-o poveste Când ascultă cineva cu luare-aminte modul cu care țăranii povestesc basmele răspândite în popor, el constată perioade întregi, rimate, și nu se refuză de a crede că poveștile sunt poemuri antice ce s-au prozait cu timpul trecând prin memoria generațiilor succesive. De exemplu, iată ... soare: Cic-a fost un împărat Mare, mândru, luminat, Și avea un cal frumos Cu păr negru și lucios. Când încăleca pe el, ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... adevăruri mari, și fac astfel omenirii, incapabile să priceapă de-a dreptul un geniu, serviciul de tâlmaci. În comerțul intelectual al speței, ei se-nsărcinează să joace între marii cugetători și publicul cel mare rolul micilor debitanți stabili sau ambulanți, după capitălașul lor, după tarabă sau tolbă — carte ... vor: unul să fie lucrul colea mai așa, altul, din contra, dincoace mai aminterea; pentru unii sunt prisoase tocmai acolo unde alții constată lipsuri; calități se par unuia defectele ce izbesc pe altul, și de-a-ndăratele. În fine, câți mușterii, atâtea capete și tot atâtea, firește, pretenții și ... mai detestabilă și mai revoltătoare minciună. Mărturisesc însă că la fiece nouă producție pe care mi-o arăta dama aceea, cerându-mi părerea „sinceră", se petrecea în mine o ciudată mișcare. Producțiile ei erau prea rele ca să pot avea despre ele o părere bună, și prea bune ca să ... dispus, nu știu; destul că astă dată m-au izbit mai întâi părțile rele. Era și nu era un cuib de rândurici. În arta cofetăriei se produc din spumă de zahăr colorat figurine de un efect surprinzător: fructe, flori, păsări, miei șcl. Ați văzut pe ouăle roșii de la Paști scena ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... limbă!â€� Asta-i, poate, pentru că lumina vine din vorba celor tari, probă Dumnezeu care a trebuit să vorbească ca Lumina să se facă.â€� În liniștea acelei seri primăvăratice, sirena unui vapor săgeta aerul cu fluieratul ei strident. Tânărul se trezi, în vreme ce o adiere parfumată de trandafiri și garoafe îl întâmpină. Adrian se îndreptă spre marea alee care se întinde de-a lungul malului înalt ce domină portul și Dunărea. El se opri un minut pentru a privi miile de lămpi electrice care scânteiau pe vapoarele ancorate în port și pieptul i se umflă într-un nestăpânit dor de ducă. “Doamne! Ce bine trebuie să fie să te găsești pe unul din aceste pacheboturi, care alunecă pe ... l în ochi cu o privire limpede, liniștită și stăpânitoare, cum facem când ne uităm în bunii și naivii ochi ai unui vițel. Atunci el se simțea micșorat de acest limonagiu de bâlci, de acest analfabet. I se părea straniu și se puse să-l observe. Dar prilejurile erau rare. Privirea misterioasă și tulburătoare pa care Adrian o numea în taină “celălalt Stavruâ€� ...

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... unde a fost ucisă Sita Gârbu, eu la armanul unde a fost răpus Nicolache Schina, adică de vreo doi ani, nu mi se mai întâmplase până săptămâna trecută să-l întâlnesc pe Teodor, veche cunoștință moștenită, conu Rache cum i se zicea în deobște. L-am găsit la "Carul cu bere", în partea din stânga a localului, singur la o masă, în fund. Sta ... și alte moșteniri. De altmintreli, cu toate că în timpul din urmă, conu Rache suferise pagube simțitoare, rămânând cu mulți bani încurcați sau necăpătuiți, nu se plânse. Era altceva care îl costa. Dintre vechile legături de breaslă, de sindrofie, de petrecere, bărbați și femeii cele ce mai supraviețuiseră se daseră aproape toate la fund, doborâte cari de beteșuguri cari de ruină. Singură Masinca Drângeanu, rămăsese tânără, frumoasă, chiabură; deși cam de aceeași vârstă cu ... se întorcea fără să se oprească să le mai arunce o privire. în afară de ceasurile de slujbă - era un harnic și priceput slujbaș - nu se mișca de acasă, unde găsea totdeauna ceva de meremetisit, de văpsit, de șters, de lustruit. Duminica și sărbătorile venea la bererie cu nevastă-sa, căreia ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în Iași

... Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul artiștilor români, la 1850. ACTUL I Teatrul reprezintă ulița Păcurarii plină de omăt; în stânga, în fund, se vede bariera închisă. La ridicarea cortinei se aud chiote și pocnete surugiești. Bariera se ridică și încep a trece în fund vro 16 cai de poștă, care trag o trăsură veche pusă pe tălpi de sanie. Caii ... la rochie!... Aristițo, Calipsițo, dați-vă gios și voi, doar ne-om distroieni mai degrabă... ia așa... frumos... încet, să nu lunecați. (Aristița și Calipsița se cobor, Guliță vrea și el să iasă, dar Chirița îl oprește.) GULIȚĂ (cepeleag și alintat): Să mă cobor și eu cu țâțacele? CHIRIȚA: Ba nu ... s-o înfundat blăstămații? (Intră în culisa din dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spânzurat în iarmaroc!... Auzi!... carnacsî, că lunecușu-i!... Valeu!... (Se aude căzând pe gheață.) ARISTIȚA, CALIPSIȚA: Vai de mine! a căzut neneaca pe gheață!... (Aleargă amândouă după Chirița și se aud picând și țipând în culise: “Valeu!... Valeu!...â€�) FECIORUL (căutând în dreapta): Haita... buf... na, c-o căzut și duducile... Ha, ha, ha ... ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... porc? — Poi ce să fac? — Să te ia dracu, asta să faci. Nu poți să te cobori de pe capră în trăsură? Stoica se uită cam urât la priporul ce se întindea din vârful caprei. Se simțea în ce hal era și nu-i venea deloc la îndemânăsă încerce. Pe când el se lupta să intre sub coș, caii mișcarătrăsura. Vălătuc, Stoica se rostogoli în noroi. — Na!... avu el vreme să rostească. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. Crucile, dumnezeii și toți sfinții părinți îi trecură ... răsuci o țigară și zise fetei să-i dea chibriturile. Fetița îi dase chibriturile și veni repede la loc. — Bree!... zise el lung. Tincuța se uită la dânsul, ca cineva care înțelege ce i se cere, dar stă la îndoială dacă trebuie să dea sau nu. În celedin urmă se hotărî să-l întrebe. — Dar ce ți s-a întâmplat? — Ce să mi se-ntâmple: ia, vizitiul cel procopsit de la d-voastră. — De la noi!... Te aud că-l ai de vreo 20 de ani. — Îl ... a colăcit: tatăl dumitale. —

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale târându-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în ... de vis? Crâmpeie din delirul frigurilor din copilărie? Fragmente din viața unui înaintaș înscrise în nervii ascendenței și luptând să iasă în lumina conștiinței? Azi se împlinesc treizeci și șase de ani de la moartea mamei... Timpul vine din viitor, trece în urmă, se darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morții mor și ei, mereu. Când voi dispărea și eu, va fi murit și ... rămas intactă, neamestecată, de o esență unică, și în nopțile senine, în prima tinerețe și uneori și astăzi, când mă simt singur, nedreptățit, nefericit, mi se pare că mă privește cu grijă și duioșie, aplecată peste o balustradă ideală din spațiile interplanetare. Timotin... Nu l-am mai văzut din Universitate. M ... Plimbare până aproape de Valea-Seacă. Lună plină. Răsărea când am ieșit din sat. Era greoaie și roșie ca și în noaptea aceea îndepărtată, când ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... lipsit ambiția, dupre talentele și virtuțile lui, istoria pe dreptul l-ar pune în rândul lui Tit, ce numea pierdută ziua în care nu i se înfățoșa prilej să facă vreun bine. Nu știu însă de ce privirea se ostenește a se uita mult la această prea regulată arhitectură; poate pentru că lucrările nouă n-au acel grandios ce se vede în toate lucrurile bătrâne. Aici pe vale curge Siretul; mai încolo, pe un pestriț prundiș se leagănă trândava Moldovă. Întocma ca o cochetă, după ce face multe cotituri, în sfârșit lângă Roman, vine de saruncă în brațele Siretului, amorezului ei. Drumul ... deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi cu răpire astă încântătoare vale ce se desfășură dinainte-ți ca un covor. Vezi cel pârâu care o despică în lung și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se ...

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... Era, spre căderea iernii, o vreme de lacrimi. Deși nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunziți picurau, pe tulpine și pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ceață erau mai toți afumați. Un lungan, coborând prispa unei cârciumi, căzu grămadă și nu se mai sculă. Întorsei capul dezgustat. Birtul ales pentru acea seară fiind tocmai în Covaci, luai o birjă, lucru cuminte, deoarece la sosirea mea, ceilalți mosafiri ... surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi ... siluise ca să-i poată smulge ceea ce, în chip firesc, i s-ar fi cuvenit de la început fără caznă și zbucium. Odată ajuns se ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... cer. La ridicarea perdelei s-aud cântând cocoși. Ciracii dorm cu cânii de vânat la picioarele stâncilor, cu armele așezate lângă dânșii; după introducerea orchestrei se lasă puntea castelului, poarta se deschide și apar Baltag și Stacan gătiți de vînătoare. Baltag suflă din corn. Se face ziuă.) SCENA I BALTAG, STACAN și CIRACII Nr. 1 BALTAG Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Colo, în zare, iată, Lumina se arată, Ne cheamă sus la munte, în codru-ntunecos, Mistrețul crunt și cerbul și ursul fioros. STACAN Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Pe armăsari călare ... a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.) SCENA II SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIȚA ... invenția scrisului, pentru familiile cu domnișoare! Dar destule reflecții filozofice pentru un factor poștal rural; să ne îndeplinim datoria... Poșta rurală, serviciul zilnic: Scrisorile loco se ridică dimineața până în ziuă. (Cucoana Arghirița intră repede prin stânga.) A! Cucoana Arghirița! M-a văzut. ARGHIRIȚA (merge la copac ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>