Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OM DE STAT
Rezultatele 591 - 600 din aproximativ 1088 pentru OM DE STAT.
Ion Luca Caragiale - Justiția română. Secția corecțională
... a învățatără niște profesori de la minister, de unde face acuma pe popi. Zice: „dezbracă-te (senzație în auditoriu); scoate tot ce ai ori de metal, ori de imitație!" și eu am scos ceasul și lanțul, care-l aveam cadou de suvenir de la un... de la o mătușă a mea și cu medalionul, cu o șuviță de păr de la soră-mea, și inelele, și le-am pus pe masă lângă lampă. Să vă spuie și Tincuța că poate să jure. Și zice dumnealui ... greșeli; nu-i mai puțin adevărat că viitorul este al lui. Inculpatul, din greșală, în starea impersonală de mediu, a avut o mișcare de somnambul; a luat ceasul și celelalte, e adevărat, dar a făcut-o involuntar, era într-o stare de absolută iresponsabilitate. Știința modernă ne-a dat destule lumini asupra iresponsabilității: toată asieta sistemului nostru penal trebuie deci să se schimbe. Iată marele ... care în urmă ipso facto nu ești vinovat. Ori, clientul meu nu e responsabil, pentru că n-a știut ce face! Reclamanta: Da de ce le-a pus amanet la cofetărie? Inculpatul:
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
... Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei La moartea fratelui meu Matei de Nicolaus Olahus Plângeți, oh, rogu-vă, Muze! De-al vostru poet aveți milă, Iar voi, o, Grații, acum ziua cea tristă slăviți! Însuți chiar tu, Apolo, citarede, pe care-l răsfață Veselul cântec ... bolnav de toropeală-i cuprins. O jumătate din sufletul meu de destin fu răpită, Cealaltă, care-a rămas, zace-n cumplite dureri. Spuneți de ce, Ursitoare, voi a muritorilor inimi Tinere le sfâșiați, vai! înainte de timp? Zeii de sus pentru ce vă dădură atâta putere, Ca să puteți cu al vost'braț să ucideți orice? Dar când cu mintea-mi frământ, lăcrimând, întrebarea ... Numaidecât cu a sa spaimă ori Lethe, ori Styx. Nădăjduind a trăi cât Nestor, junia cea mândră Disprețuiește-n zadar ceasul de sorți hărăzit. Când se apropie vremea ce-a noastră putere-mplinește, Vai, Ursitoarele-ți rup grabnic al traiului fir. Când gârbovită pășește încet ... vârstele noastre, și trainic N-are nimica în el traiul fragil ce ni-i dat. Soartă haină, ce nu poți să fii niciodată-mblânzită, Spune: de ...
Constantin Stamati - Mascurii în vie
... Constantin Stamati - Mascurii în vie Mascurii în vie de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Că niște porci stricători într-o vie au intrat, Găsind poarta făr’ de pază, căci vierul se-mbătase, Și pe cuptor se culcase. Via era minunată, vița era de soi bun, Sădită de Ștefan-vodă, după cum românii spun; A ei struguri ca de aur, sau de granat mărgele, Pleca mlădioșii curpeni la pământ în floricele, Și plini de mursă ca mierea aștepta culegătorii, Meșteri să știe să facă din al lor must belșugat Vinul cel mai minunat, Demn și pentru trapeza lui Jupiter ... și a ei pieire; Căci porcii, ce nimic nu cruță, Sta grohăind, între dânșii zicând: “Cum se fudulește Ceastă vie roditoare și cum de frumos rodește, Și cum strugurii pe dânsa stau bour și se gurguță! Nu cumva gândește, oare, Că sub a ei frunze late Să ... aici via să rodească“. Într-acest fel grohăiră, Și se și porniră, Și-ntr-o oară biata vie au fost fărâmată, Și scurmată, Și de tot stricată; Căci este la toți știut, Ce pagube au făcut Cest soi rău de dobitoace, prin țări unde-au petrecut... Pân’ și la moșii răpite ...
... George Coşbuc - Seara Seara de George Coșbuc Ai durat prin aer punte Din fâșii de foc: te-ai dus Tot mai sus și tot mai sus Stai acum pe-un vârf de munte Și-ți întorci senina frunte Spre apus. Roșii, ca o lună nouă Ai tu hainele subțiri, Lungi și fără-mpodobiri. Iar pe tâmplele-amândouă ... privirea. Și-o să plângă toată firea Până-n zori. Te-a cuprins necaz deodată Și din ochi cu ciudă strângi, Parc-ai vrea să rupi, să frângi Să-ți răzbuni, frumoaso fată Parcă lumea-i vinovată Că tu plângi! De pe turn - ce-i el de vină? - Aurul tu ni-l despoi; De pe ape iai apoi Ce-i argint și ce-i lumină! Codrii tu, de ciudă plină, Ni-i lași goi. Fluturii de prin vâlcele Tu-i ascunzi acum cu zor, Culci în cuiburile lor Veselele rândunele, Și pe ușa dragii mele Pui zăvor. Iar în urmă, răzbunată ... Peste pieptul tău frumos, Ca un râu întunecos Părul ți se varsă-n unde Și din creștet el te-ascunde Până jos. Cu mișcări nespus de line Tu te nalți apoi spre cer; Văi și lunci și toate pier - Neagră-n urmă-ți Noaptea vine, Fâlfâind din aripi pline
Nicolae Filimon - Jocul bănățean
... multă stăruință, cu mai multă puritate decît în orice parte a României. Aci, naționalitatea și patriotismul nu este un nume, nici o vorbă de fanfaronadă, ci o luptă continuă, un răzbel de toate zilele. Junimea țărană, veselă și viguroasă, pură de orice corupțiune, își uită într-un moment nevoile și păsurile sale și devine poetă, inspirată numai de simțimentele inimei sale. Pe vîrful unui deal, în mijlocul unei dumbrăvi verzi, aproape de obiectul inimei sale, junele transilvan învîrtește vestitul joc bănățean numit bănățeanca . Dar figurile acestui joc nu sunt izolate, nici nevariate, căci românul nu iubește monotonia ... mînă, și izbind numai ușor din picioare. Din ce în ce, danțul devine mai repede, însă neanimat; căci cum se poate anima jocul, cînd departe de juni se află tinerile țărance ce au aerul de a sta indiferinte? Junii însă, prin varietatea și grația ce dau jocului lor izolat, au aerul de a voi să atragă și pe acele june fete. Acestea nu mai pot rezista la atîta tentațiune; iacă-le dar că se prind ... a aflat un ecou; el o blestemă, însă surîzînd: Bată-mi-te, leleo, bată, Inima mea cea stricată, Bată-te, leleo, pre tine, Cele 40 de ...
Anton Pann - Toporul și văcșoara
... Anton Pann - Toporul şi văcşoara Toporul și văcșoara de Anton Pann Un țigan meșter fierar, Vecin find c-un plugar, Și certîndu-se în vînt Pentru un colț de pămînt, Face-ndată un topor Plocon la judecător Și ducîndu-l la piept strîns, De acel plugar s-a plîns, Zicînd : -Cocoane, fă-mi drept, Dumneata ești înțelept, Pravila o știi de rost, Nu ești ca d-alde noi, prost. Un rumân azi a venit Și șatra mi-a necinstit. Ce mi-a ... a zis d-aș înșira, Mă tem că te-oi înjura, Mi-a zis : Mă ! tu ești un hoț De n-ai de potrivă-ți soț. Ești un țigan răpitor, Șiret șî înșelător, N-a rămas un om în sat Care să nu-l fi pișcat ... zis că-n zădar să cert, Țiganul, dac-a văzut Că judecat-a pierdut, Și socotind c-a uitat De toporul ce l-a dat, Zise : -Cocoane! apoi, Fie-ți milă și de
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... Bran se poate potoli, și că el trebue să rămână deopotrivă bun prietin cu amândoi. Dar poate oricine fi chibzuit și nepărtinitor ca Leibu ? Nu ... de sigur. Te 'mpinge nu știu ce apucătură, care trece peste socoteala cuminte, și te dă partea unuia, de unde auzi tu bine că te strigă poruncitor glasul dreptății - să zicem de partea lui Bran. Ei ! atunci, lasă pe Stan să gândească și să spună câte și cum i-o plăcea și vezi-ți de treabă. Ba chiar, dacă s'o vârî Stan ori cu duhul blândeții, ori toana de arțag, să te scuture de mânecă, doar te-o face să te iei la colț cu el, nu te lăsa amăgit și răspunde-i frumușel: Ť- Nene Stănică, eu înțeleg ... a 'nțeles și badea Bran; că, dacă nu le 'nțelegea la vreme, ar fi dus acuma în cârcă pe nenea Stan drept acolo, sus de tot, unde vrea s'ajungă nenea d'a călare, ca vătaf deplin împuternicit al unei lumi aiurite de potopul vorbelor late, să trateze... cumva cu... cineva despre... ceva. Căci, iată, aci-i aci. Aci stă taina izbândei: în vorbele înalte, late și umflate ...
... te cată al meu dor, Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină, Pe plaiul nemuririi se nalță c-un lung zbor. Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă Din ora de urgie în care te-am pierdut! Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă Ca trista vecinicie e fără de trecut! Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare! Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor! V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adânc în urma lor. V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire N-am altă mângâiere mai vie pe pământ Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire, Steluță zâmbitoare dincolo de ... meu! Și multă fericire ai revărsat în mine Pe când eram în lume tu singură și eu! Frumoasă îngerelă cu albe aripioare! Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit, Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare, Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit. Un suvenir, comoară de visuri fericite, De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări, De zile luminoase și îndumnezeite, De
... catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei vidĂ© odată că de tot să zbârcesc, Ochii acei frumoși și acei luminați. Pe urmă-i să-i vezi roși și de tot afundați. Și gâtul acest alb, rătund și grăsuliv Va rămâne supțiri, zbârcit și uscățiv. Și acest cap ci părul pe el împodobești Pleșuvire va ... giuca începi a fi și sfadă mari, Să sfădesc, și un prietin piste dânsu îmi sari, Îl plesnești în cap c-o bucată de lemn groasă, Îi zgârii obrazu și far de ...
... catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei vidĂ© odată că de tot să zbârcesc, Ochii acei frumoși și acei luminați. Pe urmă-i să-i vezi roși și de tot afundați. Și gâtul acest alb, rătund și grăsuliv Va rămâne supțiri, zbârcit și uscățiv. Și acest cap ci părul pe el împodobești Pleșuvire va ... giuca începi a fi și sfadă mari, Să sfădesc, și un prietin piste dânsu îmi sari, Îl plesnești în cap c-o bucată de lemn groasă, Îi zgârii obrazu și far de ...
... — Las' pe mine, mamă, răspunse zmeul, că-i vin eu de hac. Nu degeaba m-ai făcut zmeu! Iară el? Ce nu face omul de dragul copiilor săi?! Ziua întâi zmeoaica l-a trimis să aducă apă într-un burduf de bi- vol, dar bivol, colea, cum sunt cei din lumea zmeilor. El, biet, abia putea să ducă burduful gol în spinare: de unde ar fi fost în stare să-l aducă plin?! "De! își zise. Văd eu că nici în lumea asta nu poți s-o duci cu adevărul. Ia s-o mai pornim și spre minciună." Sosit ... în când. — Acum, grăi cel mai țanțoș dintre zmei, să ne măsurăm puterile în buzdugane. — Să le măsurăm, răspunse omul cu o îndrăzneală de-ai fi crezut că viața lui toată și-a petrecut-o aruncând buzdugane. Erau afară pe prispă douăsprezece buzdugane, care de care mai mare și mai greu. El le luă pe rând, de la cel mai mic, pe care numai gâfâind putea să-l ridice, până la cel mai mare. — Jucărele de copii, zise el. Mai mare n-aveți? — Nu! răspunse zmeul pus rău