Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU NUMAI

 Rezultatele 591 - 600 din aproximativ 1431 pentru NU NUMAI.

Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici

... onoarea a Vă întâmpina pe calea vieții mele, am știut a Vă înțelege și a Vă prețui, încredințându-mă că nu în zadar Dumnezeu V-a însemnat soarta de cârmaci al unui popor, care negreșit Vă adorează ca pe un eminent apostol al adânc ... înțeleptei noastre religiuni. Eu, smuls de soartă de la sânul mamei patrii, rămăsei ca orfan din leagăn înstrăinat de ea până acum aproape de mormânt. Numai din spusele străinilor știam că sunt o părticică din corpul viguros al unui popor brav, pe care nu l-am cunoscut, un atom din o patrie pe care nu am văzut-o. Ca utopistul eu păstram în suflet acel ideal prin instinctul sângelui, gugolindu-l în inima mea, împodobindu-l în gând cu cele ... Română mă dezmierda când mă legăna în pruncie. Ea, murind, mă strânse în brațe ținându-mi obrazul lipit de buzele sale; eram atuncea în vârstă numai de patru ani. Îmi ținteam ochii mei în ai ei și nu pricepeam de ce pleoapele i se închid, de ce adoarme ținându-mă la piept. În curând buzele ei se răciră și brațul îi înțepeni; ea ... ...

 

Nicolae Gane - Catrințaș

... în vizuina ursului cu lumânărică aprinsă în buza puștei. Și ne urcam, mă rog, la deal pe cărări neumblate, prin codri de brazi pe unde nu cred să fi răsunat vreodată lovitura toporului sau trăsnetul puștii, căci pe atunci nu se înmulțise ceata buhnacilor buni numai de speriat vrăbiile. În sfârșit, am ajuns într-un fund de pădure unde trebuia să facem bătaia. În cea mai mare tăcere ne-am așezat ... să spun, simțimântul soldatului care intră pentru prima oară în foc. Aceeași emoțiune, aceeași strângere de inimă, aceeași groază de necunoscut, cu deosebire că soldatul nu merge acolo de bun cheful, iar eu naivul m-am prins în horă numai de ambiție să nu mă las mai jos decât ceilalți. Ei, dar din păcate lucrul nu se mai putea întoarce. Vorba ceea: Vrei, nu vrei, bea Grigori agheasmă! Mi-am examinat cu toată îngrijirea carabina ca nu care cumva să mă deie de sminteală tocmai la adică; de altfel, drăguța mea de carabină cu două țevi era destul de durdulie și glonții ... n-am mai avut vreme să trag în el. — Noroc c-a scaparat!... Că altfel era să fie vai de el, dacă nu ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cahul

... urmă pare turburat, Tremură, pălește, temerea-și ascunde, Apoi nalță glasul și-astfel îi răspunde — ,,Ale mele fapte par bănuitoare; Dar, o, mândre doamne, nu sunt trădătoare. Timpul vă va spune într-al meu favor. Cel dintâi în luptă merge-voi să mor!" Zice și se-nchnă. Domnul aprobează. Acuzatul ... repezi, spumegate, Astfel se-nturnară cetele turbate. Toți restrânși, p-ai noștri, repede cobor, Îi strivesc prin număr și prin focul lor. Calul și piciorul nu mai pot să calce Decât pe cadaveri... Câmpu-n sânge zace. Brațele-amorțite spedele scăpau. Cei armați nu cată, nu știu unde dau. O furtună crudă repede-a-nceput!... Pulberea-i udată, tunurile-amut. Domnul, cu durere, către-ai săi vorbește — ,,Omul ... luptă pentru-al tău amor! Plângi cu plâns de moarte pe mormântul lor! Râul peste vale cură sângerat; Câmpul de torente de sânge-i scăldat, Nu mai poate-nghite valul cel de sânge Ce pe valuri negre necurmat se frânge. Valea-i despoiată d-ale sale flori; Păsările-oprit-au imnii ... și demnele mumi Pe feciori îndeamnă la rezbel să sară, Își fărâmă pieptul, arătând să moară. O, străini ce-n țară dulce v-ați umbrit, ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... — Da' ce, nu-i nimeni în casa asta? Tincuța se grăbise să-i iasă înainte, dar nu ajunse la timp. — Ba cum să nu fie. Uite, suntem toți în păr. Da' ce ți s-a întâmplat?... — Ia nu mă mai descoase. Unde-i Costea? Feciorul se ținuse după el de la scară. — Da' ce-aștepți, măi băiete? Te-ai făcut și tu ... Elchemă fata înapoi: — Zoițico, să stai aici. Fata nu prea vrea. Mamă-sa o ruga binișor să rămână. Ea rămase, dar fără voie. — Nu vrei să stai cu tata? încercă el să zică, cu glas blând. — Nu, răspunse fata, gata să plângă. — Atunci, hai, marș! Fetița se întoarse spre ușă, cu mâna la gură, neîndrăznind să iasă, dar în același timp ... cu buzele tremurând, cuochii suri de bătrânețe. Ea veni încet la loc și căzu pe scaunca o momâie. — M-ați hi așteptat, maică... Dacă nu m-a chemat nimeni. Feciorul nu îndrăzni să zică nimic, ci numai dete din cap cu înțelesuri. Scena aceasta se repeta în toate serile, amărând sufletul Tincuței, prin aceea că Tănase se scula de câte două și ...

 

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune

... aceluia ce n-a avut niciodată destulă pietate și bun-simț să-și aleagă un pseudonim cînd poartă numele lui Neculai Beldiceanu, și numai cuvinte de ponos pentru d-l Gîrleanu. Să fie mai interesanți monștrii lui Aldea, decît micele personagii din Lumea celor ce nu cuvîntă , să fie mai simpatică lumea de mahala a celui ce înjosește o memorie scumpă decît minunatele juvaere ale lui Gîrleanu ? Ori poate ... antipatie personală, care, la drept vorbind, e omenească, căci care din noi nu are anumite simpatii ori antipatii pentru unii oameni sau unele lucruri ? Idiosincrasiile nu se discută. Acestea mi le spuneam eu, gîndindu-mă la cazul d-lui Gîrleanu, acest fecund și variat scriitor, al cărui stil și ingeniozitate m ... încercatul de soartă muncitor al plebei noastre. Într-un articol plin de vehemență și de ironie, dl. Ibrăileanu, parcurgînd în sus și în jos Europa, numai pentru a arăta ce strigăte s-au ridicat pretutindeni contra măsurilor de represiune corporală, înfierează și denunță opiniei publice odiosul gest al blajinului ... revoltă, nici un cuvînt de indignare pentru așa vastă pată de sînge. Ce făcea d-l Ibrăileanu atuncea ? Era absent oare din țară, era bolnav,

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... Da?... Ei bine, atunci, măi Grigoriță, eu sunt de părere ca toți cei ce juruiesc credință veșnică fetelor să rămână stingheri; căci, mai la urma, numai așa cred eu că pot ajunge să facă ei niște borșuri cu fasole și cu sfecle așa de minunate... Nu, zău, ia spune drept, mă Grigoriță, mai mâncat-ai tu de când ești un borș așa de strașnic ca cel făcut de părintele Nectarie Lușcanu ... ta, un drac trebuie să fie la mijloc. — Dacă-i vorba pe așijderea, măi Grigoriță, apoi să știi că trei zile și trei nopți nu ne mai urnim din Pângărați; ș-apoi vorba ceea, nici acasă nu-i de coasă. Tăiarăm peste podul, de la Viișoara, cotirăm la dreapta și apucarăm drumul mare ce duce spre Pângărați, și de-a-colo ... vedem pe cuvioșia-sa, părintele egumen? Am voi să căpătăm de la sfinția-sa blagoslevenia pentru mas noaptea asta în mânăstire, fiindcă-i târziu și nu ne mai putem întoarce la oraș. — Apoi l-îți găsi d-voastră la stăreție, domnule Grigoriță, dacă n-a fi plecat la ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)

... arcuri și cu suliți. MOGÂRDICI, cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.) MOGÂRDICI (în partea stângă a porții): Afurisită za... Numai curea și oțele... Aș fi înghețat de n-aș fi luat sarica... Vinul ține de cald... dar, ploscă mică, vin bun și foale găurite... dă ... partea opusă, Corbea, Sandomir și Cremene.) SANDOMIR: Cine-i acolooo? MOGÂRDICI (tresărind): Cine să fie? CREMENE (întinde arcul): Cine-acoloo... că dau... MOGÂRDICI: Cremene, să nu dai, că te fac iască... Mă... (Se pitulă și se ridică.) Eu sunt... Ce, ești nebun?... Nu sunt eu mai mare, mă? CREMENE (abia ținându-și râsul): După coif, așa ar fi, dar nu după ce este sub coif. Nu te uita la za, ci la zidurile Sucevei... Zidurile Sucevei stau în picioare fiindcă și noi stăm în picioare... Zaoa ta umblă pe două cărări ... II MOGÂRDICI MOGÂRDICI (singur, își așază coiful, ia sulița și se uită dincotro a venit uietul): Cine-i acolooo?... Aici, Mogârdici!... Sunt caraulă... Nu răspunzi?... Nu?... (Dârdâie.) Mi-e frig... ba și frică... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... altuia. Spre a nu vorbi de timpul și cheltuielile ce mi-au trebuit întru adunarea manuscriselor răzlețite în toate părțile, să-mi fie numai iertare de a observa că originalele cronicarilor noștri sunt, cu puține excepții, pierdute; copiile ce ne-au rămas sunt ori greșite, ori întunecate ... care pe mulți au înșelat până acum, făcându-i a crede că triumful naționalității stă în măsuri silnice, când acestea, am deplină convicție, nu pot decât a o pierde sau cel puțin a o compromite. Țara noastră nu prin grabnice și zgomotoase schimbări se poate ridica. Reformele blânde și graduale, îmbunătățirile serioase, răspândirea instrucției publice, respectarea dreptului tuturor claselor , îndreptarea moravurilor în familie ... trecut, ne-am prețui mai mult prezentul și am spera mai mult de la viitor, căci analele noastre ne-ar arăta vederat că providența niciodată nu ne-a lipsit și că părinții noștri, deși au avut greutăți și piedici pe care noi nu le vom întâlni, ei nici odinioară n-au deznădăjduit de dânșii și de țara lor. Ca sfârșit a acestei prefețe, să-mi fie ... ...

 

Gheorghe Asachi - Patima (Asachi)

... la frunza care-n freamătul ei geme. La ființele naturei, câte împregiuru-mi sânt, Spun a inimei dorință ce sperează și iar teme, Numai zânei cerc ascunde patima în care-mplânt. II Auzit-au Apeninul eho a durerei mele, Ce din sân Amor îmi stoarce în tăcut ... ale râurilor unde Și naiadele duioase au ieșit din râu, din mare, Acea patimă s-aculte care inima-mi pătrunde. Toate-n giurul meu suspină, numai zâna pentru care A mea inimă s-încinde la durere-mi nu răspunde, Nici din sânul ei s-aude un suspin de îndurare! III Acea aspră pătimire de o inimă-nfocată Într-atâta este deamnă ca amorul ... de piatră diamantată Inima în sânul vostru ferecată parcă-o ține, Unde nicÅ� râul de lacrimi, nice-aprinsele suspine, Amar mie, eu simt astăzi că nu pot ca să răzbată. Deși-n versul meu cel umil strălucinda-vă virtute Cerc să cânt ș-al vostru merit în toscană armonie, Care de ...

 

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută

... „Mai roagă-te și tu de domnul prefectul să-ți mai mărească leafa, că te prăpădești de tot!..." Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumerație mică, după buget. TIPĂTESCU (zâmbind): Nu-i vorbă, după buget e mică, așa e... decât tu nu ești băiat prost; o mai cârpești, de ici, de colo; dacă nu curge, pică... Las' că știm noi! PRISTANDA: Știți! Cum să nu știți, coane Fănică, să trăiți! tocma' dumneavoastră să nu știți! TIPĂTESCU: Și nu-mi pare rău, dacă știi să faci lucrurile cuminte: mie-mi place să mă servească funcționarul cu tragere de inimă... Când e om de credință ... PRISTANDA: Bine ziceți, coane Fănică. Aseară pe la zece și jumătate, mă duc acasă, îmbuc ceva și mă dau așa pe-o parte să ațipesc numai un minuțel, că eram prăpădit de ostenit de la foc. Nevasta zice, pardon: „Dezbracă-te, Ghiță, și te culcă". Eu, nu ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... atunci când el posedă instrumente perfecționate; un cultivator harnic și priceput are posibilitate a produce mănoase recolte pe locuri deschise, ce au fost nu de mult acoperite cu păduri spinoase; însă dacă meritele acelui muzic și ale acelui cultivator sunt demne de laudă, nu se cuvine oare cunună de lauri acelui care a inventat și perfecționat instrumentele armoniei, nu se cuvine un respect plin de recunoștință curajosului pionier care a abătut pădurile sălbatice și a pregătit pământul pentru holdele viitorului ... de aristocrație, calificare nebazată nici pe fapte glorioase, nici pe moștenirea titlurilor, ca la celelalte corpuri aristocrate din Europa occidentală. Totuși în acea clasă și numai în sânul ei domnul alegea consilierii săi și funcționarii mari ai statului. Astfel miniștrii, președinții divanului domnesc, generalii miliției etc. nu puteau fi alți boieri decât numai acei din protipenda și chiar tinerele odrasle din tulpina evghenistă pășeau triumfal peste toate treptele ierarhiei, pentru ca de-a dreptul să intre ... aplicate lor fățiș, ne-am înspăimânta de acel nour de umbre sinistre ce au rămas nerăzbunate! Și însă... oamenii care comiteau acele delicte și crime nu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>