Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 591 - 600 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, și de ce creștea, d-aia se făcea mai frumos și mai drăgălaș. Darămite de învățat? Învăța ca nealții pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăța mai din adânc decât dascălul. Și astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că știa carte până în glezne, alții zicea că până în genunchi, iară alții, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aș fi spus că știa carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat, iacă tac și eu din gură ca un pește, și nu mai zic nimănui nici pis! Astfel fiind, într-una din zile ce-i vine drăcosului de copilaș, că numai încălecă pe mânzul lui, și mi ți-i dete călcâie; iară mânzul, carele și dânsul crescuse de se făcuse un cârlănaș zburdalnic de ...
... zise numai aceste câteva cuvinte: — Bine, bine... cuconașule... toți cu bine te așteaptă; iar Balan e cu noi. Mărturisesc că aceste cuvinte îmi merseră mai mult la inimă decât toate versurile și discursurile oratorice ce învățasem pe de rost în școală... Ce om cumsecade era Constantin viziteul! Nasul lui cel mare, de care râdeam odată în copilăria mea, căci avea un negel tocmai pe vârf, îi ședea acum așa de bine, încât nu era nas să-mi placă mai mult decât a lui. Toată fața lui era înveselită de veselia ce simțeam eu. Și ce frumoasă era trăsura în care aveam să călătoresc! O nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră, atârnată în curăle; iar caii erau tot cei suri ai tată-meu; cai de nădejde, care se făcuse albi, dar care nu lăsau pe om la nevoie. Îmi luai ziua bună de la toți camarazii mei, și de la Prâsnel, și de la Țuflic și de la Poriu-împărat, și de la Scormolici, și de la Beșleagă, chemându-i pe fiecare după poreclă și sărutându-i din toată inima; iar Poriu-împărat, care umbla cu o chivără de hârtie
... dusă pe gânduri? SUZANA: Duc dorul lui Toader, lele Catrino. CATRINA: Vai de mine!... de-abia însurat ș-o și uitat cărărușa casei? SUZANA: Apoi, de când poruncile aieste nouă care curg pe nică, pe ceas, nu mai are cap omu să-și mai vadă bordeiul. Când îi la subprefecătură, când la cășărie... CATRINA: La cășărie?... la stână? SUZANA: Ba nu, fa, la sameșu cel cu cășăria. Ia păcate! CATRINA: Și tu rămâi cuc pe prispa casei. SUZANA: Și torc pân’ ce nu mai văd bine; dar voi? CATRINA: Noi? Nu mai înțelegem ce-o pățit oamenii noștri, că nu mai sunt ca mai-nainte veniți de-acasă. Spun lucruri de pe ceea lune. Mai ieri, bărbatu-meu era cu chef și se lăuda că mi-o cumpăra malote de covenție. Ce să fie aceea, Suzano? SUZANA: Cică-i o materie țesută nu știu unde... în doi peri. (Se aud chiote și lăutari în crâșmă.) CATRINA: Ian auzi hoții de bărbați cum se veselesc făr’ de noi. Știți una, fa? TOATE: Ce, lele Catrino? CATRINA: Hai să ne-ntoarcem pe-acasă și să ne facem bolnave, ca să nu găsească ei de mâncat când s-or întoarce de la crâșmă. O ...
George Coșbuc - Un cântec barbar
... George Coşbuc - Un cântec barbar Un cântec barbar de George Coșbuc Voi lași dătători de porunci, Mai râdeți! Nevolnică turmă, Mai râdeți, că-i râsul din urmă! S-apropie ziua! Și-atunci Vedea-veți, sălbateci barbari, Câmpiile voastre-necate De vuietul multor armate, Ca vuietul apelor mari - Veni-vom ca-n ziua de-apoi; Va plânge cu hohote zarea De cară, de cai, de strigarea Mulțimii pornite spre voi! Ieși-vor din negru pămînt, În zale de-argint cavalerii, Puternici ca grindina verii, Și roibii cu nările-n vant Vor trece-n sălbatec galop Spre Roma! Și miei vor fi leii, Fugi ... de pornitul potop Spre Roma! Călcînd pe cohorți Răzbi-ți-vom colosul de-aproape Și nu va mai fi cine să-ngroape Mulțimea cea mare de morți! Din Istru vom face pârâu, Să-l umpli, romane, cu sânge, Cu lacrimi pe care le-or plânge Nevestele neamului tău! Și nu vei putea să mai pui În șiruri înfrânta-ți armată, Și-om face să fie odată Toți corbii și lupii sătui! Căci vultur să fii, un colos, Cu aripi ...
George Coșbuc - Trei, doamne, și toți trei
... astă-vară Și rând pe rând veneau în sat Și ieri și astăzi câte unul Din cei care-au plecat. Și-ai lui întârziau! Plângând De drag că are să-i revadă, Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă Cu ochii zarea măsurând, Și nu veneau! Și dintr-o vreme Gemea, bătut d-un gând. Nădejdea caldă-n el slăbea, Pe cât creștea de rece gândul. El a-ntrebat pe toți d-a rândul, Dar nimeni știre nu-i știa. El pleacă-n urmă la cazarmă Să afle ce dorea. Căprarul vechi îi iese-n prag. Ce-mi face Radu? el întreabă, De ... cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. E mort! El a căzut la Plevna În cel dintâi șirag! O, bietul om! De mult simțea Că Radu-i dus de pe-astă lume, Dar astăzi, când știa anume, El sta năuc și nu credea. Să-i moară Radu! Acest lucru El nu-l înțelegea. Blăstem pe tine, braț dușman! Dar George-al nostru cum o duce? Sub glie, taică, și sub cruce, Lovit în piept d-un ... slab, cu ochii beți El a plecat, gemând p-afară, Și-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieți, Și se proptea ...
... tace. „Ei, iacă naiba de pârău, Mi-l puse focu-n drumul tău!“ Ea tace. Deloc o vorbă! Sa preface. Deloc, deloc, de ce deloc? Că-i place Și vrea de el să-și bată joc. „Ai, fă, copii acasă mulți? Ei, iaca! Nu vii, urâto, nu m-asculți? De dragul tău să mă desculți? Ei, iaca! Mai bine plec!“ Și dânsul pleacă. Dar ea? Dar ea? Ce-și zice ea? Să treacă! Să facă-n urmă cum o vrea! Văzându ... „Să-ți spun ceva! Cuvinte bune!“ -„Să spui, să spui! dar ce să spui? Ei, spune! Dar iute, vezi, că vreme nu-i!“ -„Haid', treci pârâul! Ce te-ntreci, Catrino!“ -„Nu vreau, auzi! De ce nu pleci?“ -„Dar nu-i cat Oltul, poți să-l treci Catrino!“ -„Vecine, nu!“ -„Ba da, vecino! Nu vreai? Nu vreai? De ce nu vreai? Haid' vino! De-atunci și peste mări treceai.“ „Ei, iaca, viu! Dar de nu-mi spui Vro veste, Zi bună între noi
Ion Luca Caragiale - Liberalii și conservatorii
... Costache Negrea, N. Bălcescu, Câmpineanu, Eliad Rădulescu, Tell, Bolintineanu, V. Alecsandri, A. Russo și alții, toți oameni, cari astăzi sunt, ori, dacă ar mai trăi, ar fi conservatori: e dar o foarte mare deosebire între liberalii de atunci și liberalii de acum. Alăturea cu Misail, Pătârlăgeanu, Holban, P. Ghica, etc., Bălcescu, Câmpineanu ori E. Rădulescu niciodată nu s'ar fi luptat. Liberalii de odinioară voiau niște lucruri, care poate că nu se potriveau cu starea în care se afla societatea română; din nenorocire s'au vârît însă printre dânșii niște oameni, cari nu erau deopotrivă cu dânșii, oameni, cari voiau niște lucruri, ce nu se potrivesc cu starea niciuneia din societățile organizate de pe fața pământului. Chiar la anul 1848 era o foarte mare deosebire între acești oameni și adevărații liberali, și N. Bălcescu încă atunci numea pe ... luptele politice, d. C. A. Rosetti ar trebui să se ducă de unde a venit. Dar toate lucrurile au rostul lor. Mai nainte ori mai târziu ura și frica vor trebui să înceteze și atunci, de voie de ...
Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului
... Și grinzile înalte De jos de-abia se văd, Ușorii stâlpi în aer, În raze se prevăd. Când ziua albă-nuntru Strălucitoare cade, Cum ea de-odată-nvie Lumina minunată, Încât și cel mai negru, Întunecos și rău Și cel mai vrednic suflet Vedea pe Dumnezeu În mijlocul acestor Lumini strălucitoare, Înconjurat de stele, Înconjurat de soare. II Aici, în locu-acesta, În Israel sfințit, Hristos în ziua ceea Blând, falnic au venit. Și ochii săi primblându-și Prin străluciri, lumină ... sfânt: Găsit-au târgoveții Pungași și vânzători De vite pentru jertfă, Vicleni amăgitori; Pe cei ce schimbă banii, Herghelegii, văcari, Cu viețile pierdute, Cu inimi de tâlhari; Pe cei ce-și vând și cinstea Și sufletul întreg Și zilele lor toate În vicleșug petrec, Pe cei mișei ce nu știu, Nu văd altă nimic: Un Dumnezeu — argintul, Credința li-i câștig. Și lucruri ne-auzite! Afară de văcari Cu viețile pierdute, Cu inimi de tâlhari, Afar' de schimbătorii De bani, ai căror limbă Deodată cu schimbarea Cârnește și se schimbă, În hramul lui Iehova Hristos au dat de boi, Buhai gătiți, porumbiți De vindere și oi De vindere asemeni: Pe-atunci iudeul care Putea
Dimitrie Bolintineanu - Țiganii liberați către evrei
... cântă din scripcă și bate ciocanul. N-ați fi nici miniștri, n-ați fi nici primari, Ci ați fi ce sunteți, birtași, cârciumari. Pe voi nu vă-alungă ca nebotezați Ci numai ca oameni încă nespălați! Noi ne dezrobirăm de mult de stăpâni, Avem tot o lege țigani și români, Avem tot un popă, tot o primărică Și drepturi politici ca o românică. Și cu toate astea ... nici popă, ba nici chiar notar! Sub Kogălniceanu aveam un primar; Dar când revoltanții veniră în țară Pe primarul nostru vru să-l dea afară. De noi și de roșii nu mai au habar: Roșii-au un ispravnic și noi un primar! Și-asta ni se-ntâmplăfiind botezați; Dar ca voi, se vede, sunteți nesbălați. Voi țineți ... drepturi să vă facă parte. Noi le-avem! Rămas-au numai scrise-n carte. Nu mai cereți drepturi politice lor! Mulți români le are și de foame mor. Asta mi se pare curat fudulie, Numai să vă scoată perii prin tichie. Dar fiindcă lucrul este-ajuns aici, Fiindcă tot omul, mari ... data Adunării, Primiți d-opotrivă în slujbele țării, Să făcem adresă la vrun liberal De la comitetul poreclit central, Ca să puie-n lista cea
... meargă... dar trei, fără șagă erau cam mulți. Aveam, drept să spun, simțimântul soldatului care intră pentru prima oară în foc. Aceeași emoțiune, aceeași strângere de inimă, aceeași groază de necunoscut, cu deosebire că soldatul nu merge acolo de bun cheful, iar eu naivul m-am prins în horă numai de ambiție să nu mă las mai jos decât ceilalți. Ei, dar din păcate lucrul nu se mai putea întoarce. Vorba ceea: Vrei, nu vrei, bea Grigori agheasmă! Mi-am examinat cu toată îngrijirea carabina ca nu care cumva să mă deie de sminteală tocmai la adică; de altfel, drăguța mea de carabină cu două țevi era destul de durdulie și glonții destul de mașcați ca să nu-i poată mistui dihania oricât de bun pântece ar fi avut. Am stat așa două ore întregi pe ceasornic pănă ce a pornit goana, căci la munte nu-i ca la câmp; locurile sunt tari și cu anevoie pot străbate haitașii prin râpile cele prăpăstioase unde și-a înțarcat dracul copiii ... furtună a prins să învăluie pădurea, parcă au început brazii să dănțuiască, parcă năvălea asupra noastră un potop să înece lumea, așa clocoteau munții de vrăjmaș. Se speriau toate vrăbiile, toate mierlele, toate ciocănitoarele, tremurau frunzele, tremurau ecourile, tremura și inima mea. Și doar nu
Ion Luca Caragiale - Operă națională
... dar vei cânta; vei cânta fals, deplorabil, ridicul, dar vei cânta. Ce se cere la operă? A cânta. Da. Trebuie încurajat orice act de îndrăzneală națională, chiar dacă el se face cu concursul străinilor, căci aci străinii sunt aliații noștri. Trebuie să fie cineva lipsit de orice sentiment de iubire pentru națiunea sa, pentru progresul acesteia și pentru încurajarea acestuia, ca să nu aplaude orice act de îndrăzneală de acest fel. Scenele mari din Europa se țin totuși de vechea sistemă. Ele, în loc de îndrăzneală, întrebuințează tot banii. Un grupet, un tril, o cadență costă mii de franci. Ce sistem de corupție! ce venalitate! Unde este patriotismul artiștilor noștri! unde este îndrăzneala teatrului nostru! Și unde mai pui că artiștii în sistemul cel vechi nu fac o notă mai mult peste cât sunt plătiți să facă; pe câtă vreme, ai noștri, peste câte sunt datori, îți mai fac pe dasupra grupete, triluri, cadențe — toate gratis! Prefer sistemul național. Pe lângă alte avantaje, mai avem și pe acela că orice operă, cât de veche, de câte ori se joacă e ceva cu totul nou. Se zice, eu nu pot afirma cu siguranță, că în străinătate primadone bune ar