Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FUGI (DE)

 Rezultatele 591 - 600 din aproximativ 633 pentru FUGI (DE).

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

... a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; apropierea unui bal îmi deșerta inima de toate micile supărări ce aveam; aș fi luat la joc pe dracul înșuși și aș fi sărit de douăzeci de ori pentru un bal la vrun diac de visterie. Dacă dimineața gândirea mea necontenită la joc îmi pricinuia de la loghiotatul dascăl vreo falangă părintească pe talpa picioarelor, sara dimpotrivă, când gazda, încântată de iuțala pasurilor mele, mă făcea de alergam în dreapta și în stânga, spre a pofti la joc toate bătrânețile ce nu jucau, mă socoteam o persoană de mare importenție înaintea damelor și uitam foarte degrabă neplăcerile de la școala Trisfetitelor sau a dascălului Gheorghi. Ah! Acum mă duc la bal numai spre a juca rolul pătimitor de băgător de samă. Picioarele mi se odihnesc într-un ungher întunecat al sălii și ca un soldat bătrân, invalid, ce-și anină ruginita sabie la ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță ... Domnului. Deodată vedeai o sută de drepte puind mîna pe ulcioare și turnînd vin în pahare; apoi iarăși o sută de stînge ridicînd o sută de pahare pline cu vin la o sută de guri uscate de sete, iar dupe aceea, ca printr-un semn de înțelegere, vedeai o sută de capete plecîndu-se îndărăt, ca să poată suge mai cu comoditate acel nectar ce se scoate din viile sădite pe colinele Apeninului. — Via da ... mă silesc cît poci a deveni mai puțin călugăr și mai mult cetățean. — Bine faci, Gerolamo; tot omul își are destinul său,

 

Alecu Russo - Amintiri (Russo)

... părului, și cumpăna fântânii se părea un cocostârc cu pliscul întins... ce seri senine! Într-amurg se apropiau cârdurile, aducând miroasele câmpurilor cu ele, turmele de oi zbierând cu ciobanii fluierând; focurile se aprindeau dinaintea caselor; fumul stuhului se împrăștia în văzduh cu mirosul teilor ce venea de la pădure; moșnegii spuneau de turci și de tătari, de moșul Adam cu barba până în brâu, ce ținea plăghiile pe genunchi, de Ileana Cosânzeana, de frații din lună, de lupte și de năvăliri: vedeam în lună chip de om rănit, culcat pe un pat frumos de scoarțe și de lăicere, și sângele bolborosind îi pica alăturea într-un cuibăr spart; iar pe fratele ucigaș, osândit din porunca lui Dumnezeu, până se va umplea cuibărul ... încetează a curge de la începutul lumii... Auzeam picătura sângelui; zăream frații amândoi, unul lungit, al doilea cu capul plecat și cu părul zburlit. De atuncea nu m-am uitat la lună vreodtă fără a-i vedea. Bătrânii spuneau de aceste, fetele și flăcăii vorbeau de Măriuca... Măriuca! șasesprezece ani, față de trandafir și de spumă de lapte, ohi de mură, cămășuică de ...

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care alții nici măcar de gând a și le pune nu se încumetau. Se ivise holeră-n țară, iar Busuioc nu voia să știe de ea. Holeră-n timpul secerișului?! La aceasta nu s-a gândit și nici acum nu voia să se gândească. Avea patruzeci de jugăre de pământ acoperite cu grâu, un singur lan ce șovăia mereu sub sarcina de spicuri grele; holeră, neholeră el trebuia să-și adune rodul în timp de trei zile, căci puțin se scutură de la cei săraci, dar mult de la dânsul. Și de la mulți mult s-ar scutura în fieștecare an și încă mai mult ani și ani de-a rândul dacă n-ar fi brațul pădurenilor flămânzi. Simțind apropierea timpului de secere, pădurile se pun în mișcare colibă cu colibă, sat cu sat se adună, văile pornesc întregi spre câmpia întinsă, și în câteva zile cât ... Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

... din toate puterile mele să te mulțumesc. - Mă tem să nu te întorci fără nici o ispravă. Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea nimeni de căpătâi, cât hău! - Tot ce știu, tată, și mă făgăduiesc, este că nu te-oi da de rușine. - Dacă este așa, pregătește-te și te du. Când auzi fata că tată-său îi dă voie să meargă, nu mai putea de bucurie. Punea la cale tot pentru drum; și se întorcea numai într-un călcâi, când poruncea și așeza lucrurile de călătorie. Își alese calul cel mai de frunte din grajdurile împărătești, hainele cele mai mândre și mai bogate și merinde ca să-i ajungă un an de zile. După ce tată-său o văzu gata de plecare, îi dete povețele părintești de cum să se poarte, cum să facă ca să nu se descopere că e fată. O învăță tot ce trebuia să știe un viteaz care ... îndura să se depărteze de dânsul. Calul, dacă văzu așa, îi zise: Se vede că pentru iubirea ce ai către împăratul, stăpână, te uiți așa de ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... ar fi fost în stare a-l pune pe mal nestâlcit? Astfel de ipoteză era nebunatică, fiind malurile îndepărtate cu vreo câteva sute de ki­lometri. Aștepta el oare momentul dorit să se înece? Lucru îndoielnic, căci se ținea de funie ca să nu pice în mare; vasăzică, ideea de sinucidere era departe de el. Așadară, după concluziile mele aștepta el mai degrabă cu deliciu momentul catastrofei, ca să vadă victimele înghițite pe rând de valuri. El dorea să audă ultimele răcnete de desperare, ultimele agonii ale înecaților, și la urmă singur să se cufunde în mormântul lichid al mării, nu cu un suspin de părere de rău, ci cu un râs de batjocură adresat vieții sale trecute. Așa am înțeles pe acest om ciudat și, oțărându­mă, mă întorsei de la el și trecui în cabină. În sala de mâncare ne-am adunat cu toții la dejun. Mă așezai în capătul mesei, când Romfort, intrând în sală, se puse pe scaunul de lângă mine. Ce schimbare în fizionomia sa nu de mult atât de sălbatică și acum atât de blândă și binevoitoare. — Ei, domnule, îmi zise el, ți-a trecut spaima și ți-a ...

 

Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala

... este numai că doctrinele acestei societăți tind foarte mult la degradare și materialism. Ca să ajungă cineva la gradul de perfect slujnicar, cată, mai întîi de toate, să facă amor cu slujnicele, să suspine neîncetat pentru dînsele și să sufere de multe ori asprimea gerului, ploaia și alte calamități, ca să poată conversa o jumătate de oră cu prea iubita sa slujnică în budoarul ei cel parfumat cu estract de ceapă sau usturoi. Slujnicarii se recrutează mai totdauna dintre gentilomii de mahala și mai cu seamă din mahalalele: Cuibul cu barza, Popa Chițul și Biserica lui Tîrcă… Caracteristica slujnicarului nu este anevoie de făcut. El este totdauna un june de la douăzeci și doi pînă la douăzeci și cinci de anișori, bine făcut, bine îmbrăcat, frizat și înmănușat întocmai ca un lion de Paris. Acest lux ar face pe oamenii fără experiență să-l ia drept fiul unui proprietar bogat sau de moștenitor al vreunui unchi din repertoriul teatrului comic francez; lucrurile însă merg cu totul altfel și vă încredințez cu mîna pe conștiință că vestmintele după ... și mai fără inimă decît acela al Regulamentului. Slujnicarii sînt de ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

... a face un serviciu botanicilor noștri români, le voi înșira aici. Reprezentanții cei mai marcanți ai florei noastre sunt culeși din pădurile Bucovinei și de pe moșiile de pe frontiera us-cată a ținutului Hotin: Peribicăuți, Groznița, Clișcăuți ș.a. Iată numele: Oxytropis campestris pe Mont-Blanc, la înălțime de 2000 m. Hutschinzia alpina pe Gotthardt, la înălțime de 1300 m. Potentila aurea pe Vollhorn, la înălțime de 1800 m. Gnafalium lestopod pe Scheideck, la înălțime de 1500 m. Ranunculus montanus pe Scheideck, la înălțime de 1500 m. Anemonis vernalis pe Furca, la înălțime de 800 m. Gnafulium montanus pe Rosenlau, la înălțime de 1000 m. Crocus vernis pe Rosenlau, la înălțime de 1000 m. Linaria alpina etc. etc. pe Grimzel, la înălțime de 1200 m. Stâncile văroase, ce trec din Bucovina hotarul în ținutul Hotinului, se desfac în două ramuri: un capăt merge spre Ka­meneț-Podolski, altul ... spre răsărit până la Soroca, iară spre sud până la Jorele de Sus. Ele stau pe malul Nistrului ca un zid colosal, ce desparte Basarabia de Podolia, acoperite de

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... însoare cu Elena Zaharescu, fuseseră acele case, la cari cred că, în felul pisicesc, ținea mai mult decât la stăpâna lor, le da tot soiul de îngrijiri, nu se ducea nici nu se întorcea fără să se oprească să le mai arunce o privire. în afară de ceasurile de slujbă - era un harnic și priceput slujbaș - nu se mișca de acasă, unde găsea totdeauna ceva de meremetisit, de văpsit, de șters, de lustruit. Duminica și sărbătorile venea la bererie cu nevastă-sa, căreia îi plăceau crenvirștii și berea, iar seara nu ieșea, se culca devreme; vara numai ... de curte rupt dela chiriaș, îi plăcea să întârzie cu țigara și cu un păhărel de poșircă, la lumina chioară a unui felinar de masă, în mirosul cotețelor și privaților dela vecini. Și tot vara, potrivindu-se obșteștei dobitocii bucureștene de a se lipsi fiecare de rostul și binele de acasă pentru a merge să se strâmtoreze, să mucegăiască ori să degere pe scump la vreo sălbăticie de munte sau de băi, Gogu Nicolau mergea să-și petreacă luna ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... la anii 1840, Bugeacul înfățișa șesuri, ce aveau asemănare cu preriile din America. Pe pământul țelinos creștea pășune îmbelșugată și sățioasă, pe care pășteau turme de oi de Spania și herghelii de cai de soiurile cele mai alese, ai căror proprietari erau magnații din Rusia ca, de pildă, principele Narâșkin, con­tele Voronțov și bogatul grec din Basarabia Meleli. Acești trei amatori de cai se întreceau în îmbunătățirea soiurilor, îm­preunând armăsari arabi cu iepe engleze, ungurești și rusești de Viatka. Rezultatul obținut se judeca la concursurile hipice, ținu­ Morunul, nisetrul și somnul, în vârstă de 7-8 ani, ajung o mărime de 4-5 metri și o greutate de 288 de kilograme. te în fiecare an în împrejurimile Chișinăului, la care se rămășeau5 sume de bani și o vază de argint curat, trimisă de la Petersburg, în preț de zece mii de ruble. Cei mai fruntași proprietari de oi erau contele de Nesselrode și colonistul german Falzfein, care ținea oi în Bugeac și în guvernământul Hersonului. Călătorind prin Bugeac, nu o dată stam uimit, privind cu ad ... 30 de mii de ...

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei

... a ajuns la vânta și celebritatea sa; nici unul nu și-a păstrat între moldoveni, și pot zice între români, un nume așa de drag, așa de curat, așa de popular ca al lui; încă astăzi, aproape de trei veacuri și jumătate după moartea sa, Ștefan cel Mare este idealul poporului nostru; el personifică patriotismul, vitejia, dreptatea, bunătatea [1], în sfârșit, toate însușirile ... el, și iar Ștefan vodă. În sfârșit, acest domn, pentru moldoveni, rezumă toate faptele istorice, toate monumentele, toate isprăvile și înstituțiile făcute în cinci veacuri de atâția stăpânitori, precum elinii atribuau lui Ercul toate lucrările de vitejie făcute de sute de eroi. Mormântul acestui mare domn nu este mai puțin venerat de către români decât al lui Mahomed de către musulmani, și cultul ce românii îi păstrează s-a întins până acolo, încât mulți îi zic sfântul Ștefan, chiar și astăzi, întocmai ... isprăvile mărețe, biruințele strălucite, toate așezământurile înțelepte, toate faptele bune ale lui Ștefan cel Mare, ar trebui tomuri întregi; strâmtorirea unui almanah nu ne iartă de a ne lăți condeiul. Din miile sale de fapte strălucite, vom lua cea întâi ce ni se va înfățoșa în gând, căci într-o viață așa

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>