Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE LOC
Rezultatele 591 - 600 din aproximativ 1070 pentru DE PE LOC.
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... peste cap, gândind să se facă o pasăre, și îndată se făcu. Se dete iară de trei ori peste cap și se făcu om la loc. Cât p-aci să se piarză de bucurie, dară se stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază și se feri d-a spune fraților ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ... în calea ei, căci vă face mici fărâmi. După ce se despărțiră, Țugulea intră într-o peșteră să se adăpostească până va trece zmeoaica. Urgisita de zmeoaică, unde venea, măre, venea turbată de mânie, trecu ca fulgerul pe lângă peșteră și apucă înainte, că nu vedea cu ochii de cătrănită ce era. Țugulea îndată ieși din peșteră, încălecă și pe ici ți-e drumu. O luă la sănătoasa înapoi spre răsărit și merse, și merse, până ajunse la curtea unui împărat care de douăzeci de ani lucra un zid nalt foarte, ce cădea înspre partea moșiei zmeoaicei, nici el, vezi nu avea pace de dânsa, și tocmai atunci îl isprăvise. Cum ajunsese acolo Țugulea, spuse împăratului că omorâse pe ginerii și pe fetele zmeoaicei. Apoi îi zise să dea poruncă grabnică la toți fierarii ca să-i facă îndată o măciucă
... hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți pășteau printre ... la auzul acestor cuvinte. — Iată răspunsul, zise el, și, scoțând un pistol de la brâu, îl descărcă în pieptul lui Duman, care, învârtindu-se pe călcâie, căzu mort pe loc. — Mai are să-mi spuie cineva ceva?... adause căpitanul. Nici o vorbă, nici o șoaptă nu ieși din pieptul hoților încremeniți. — Ascultați, copii ... ți scurteze calea și să-ți lungească zilele, răspunse cerșitorul închinându-se adânc. Biciul plesni în aer și calul plecă în trap mare, ridicând valuri de colb în jurul căruței. — Se mai aude vorbind ...
... Ivan? — D-apoi, dacă n-oi ști eu, cine altul are să știe? răspunse Dumnezeu. — Dar cine ești tu, zise Ivan cam zborșit, de te lauzi că știi toate? — Eu sunt cerșetorul pe care l-ai miluit colo la pod, Ivane. Și cine dă săracilor împrumută pe Dumnezeu, zice scriptura. Na-ți împrumutul înapoi, căci noi nu avem trebuință de bani. Ia, numai am vrut să dovedesc lui Petre cât ești tu de milostiv. Află acum, Ivane, că eu sunt Dumnezeu și pot să-ți dau orice-i cere de la mine; pentru că și tu ești om cu dreptate și darnic. Ivan atunci, cuprins de fiori, pe loc s-a dezmețit, a căzut în genunchi dinaintea lui Dumnezeu și a zis: — Doamne, dacă ești tu cu ... facă. Și vrând-nevrând, poruncește unei slugi să dea lui Ivan ceva de mâncare și apoi să-l culce în niște case nelocuite, unde culca pe toți musafirii care veneau așa, nitamnisam. Sluga, ascultând porunca stăpânului, ia pe Ivan, îi dă ceva de mâncare și apoi îl duce la locul hotărât, să se culce. "Las' dacă nu i-a da odihna pe
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
... de atâtea mărețe isprăvi, nobilul sir John Falstaff se retrase la Caister Castle, locul său natal, unde și muri în vârstă de 91 ani, onorat de cei mari, binecuvântat de cei mici, admirat de toată lumea. Cronicarii povestesc pe larg despre isprăvile și înaltele merite ale mărinimosului erou. Din parte-ne, credem că ajunge această scurtă notiță; nu avem loc aci să-i facem biografia; destul să arătăm că sir John Falstaff este și va rămîne una din cele mai nobile, cele mai strălucite și ... bunului vieții, dar om cu judecata sănătoasă: grotesc și fin, batjocoritor și batjocorit, cinic și moral, naiv și înțepător, păcălici și păcălit, totdeauna însă om de un adânc bun-simț, niciodată zevzec, niciodată cu ochii în tavan, niciodată cercetător de dicționare foarte ieftine. Dar să încheiăm. Despre notițele de mai sus n-avem decât o povață de dat băiatului de la Națiunea: cu dicționarul cel mai ieftin nu merge totdeauna; trebuie să roage pe Papuca să-i cumpere unul mai scump. Nastratin P.-S. A propos de
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
... Grigore Alexandrescu - Meditaţie (Alexandrescu) Meditație de Grigore Alexandrescu Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate, Al toamnei dulce soare se pleacă la apus, Și galbenele frunze, pe dealuri semănate, Simțiri deosebite în suflet mi-au adus. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc! Câtă nemărginită ... mărgini, hotarele cerești. Cât sânge aste locuri setoase înghițiră! Câte oase războiul aici a semănat! Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat! Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână, Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând, Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână Fierul care le scapă cu furie strângând. Ei nu gândesc ... când sângele îngheață, Toată durerea le-este că nu și-au răzbunat! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Puțin mai înainte un monument s-arată; Să-l privim... Dar ce semne de cinste pe el sânt? Negreșit cei dintr-însul slăviți au fost odată: Azi slava stă deasupra, și omul în pământ! Iată, fără-ndoială, o mare mângâiere, O ... peste vârste și peste ani să zboare, Acela ce îl poartă cu ce s-a folosit? Când marea-ntărâtată corabia-ți zdrobește, Când loc ...
Cincinat Pavelescu - Cântecele unui greier
... Cincinat Pavelescu - Cântecele unui greier Cântecele unui greier de Cincinat Pavelescu În viața mea de pribegie, Gonit mereu de-al soartei bici, Am îngânat cântece mici De dragoste și ironie. Și, cum trăiam mai mult în vis, Făcui risipă de simțire Și-n versuri șchioape am închis O lacrimă lângă-o zâmbire! Am îngânat cântece mici, Fără pretenție să fie Gustate la Academie, Căci toate ... mărgele, Buchete fără de panglici, Garoafe, crini și ghiocei, Sunt scrise doar pentru femei Și pentru patru-cinci amici. Când iarna am simțit că soba Pe versu-mi cald nu pune preț, Cu grabă m-am drapat în roba De magistrat, ca să nu-ngheț. Și-am colindat întreaga țară Cinstit c-o leafă de aprod, Purtând sub robă o chitară Și-o inimă în loc de cod. Azi iarna-mi bate la ferești Și vântu-n recea-i simfonie Parcă mă-ntreabă: Unde ești, Poete, plin de veselie? Hambarele mi-s goale, nici N-am strâns, cu cântecu-mi de greier, Grăunțe s-am până la treier. Dar simt o umbră grea pe
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort
... mai cu grijă la cĂ©le mai fericite și la cĂ©le mai vĂ©sele și la odihnă și la bucurie. Și adevărat, cât iaste de dulce această adormire și cu cât iaste mai dorită decât adormirea cea firească, de toate zilele. La adormirea cea firească rămâne omul fărde simțire: nu vĂ©de, nu aude, nu cunoaște, să uită pre sine, uită pre fiii lui, pre rudenii, pre priiateni, rămâne lipsit de toate răsfățurile vieții și de lumina aceștii lumi. Iar la adormirea ceastă de pă urmă o, cât să bucură, cât să răsfață și cât înviiază, în loc de a-ș piiarde lumina. Îș deșchide mai vârtos ușa ceriului, a luminii cei adevărate. O zice Isaia la al noaolea cap ... Celor ce lăcuesc în locul și umbra morții, lumină îi va lumina pre ei. În loc de a să lipsi de răsfățări și de bogății, câștigă frumosețile, carele pot singure să sature toate pohtele lui. O adeverează David, la Psalomul 16: Sătura-mă-voiu când mi să va arăta ... în corturile celor drepți, unde strălucĂ©ște lumina cea de pururea a dumnezeeștii lui mărire. Și ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
... Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite Sărbători mâhnite de Ion Luca Caragiale Paștile cădeau în vară... Cine s'ar fi așteptat la așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu ... strigat: - Cine e ? - Om bun, am răspuns eu; drumeț rătăcit. - Așteaptă oțâr, mi-a răspuns dulcele glas. Și totodată am auzit sunînd limpede, de departe, clopotele de Înviere. Mi-am scos căciula și mi-am făcut cruce, pe când gazda îmi dechidea poarta. - Hristos a înviat, gazdă bună ! - Adevărat a înviat, om bun ! mi-a răspuns femeia ... mi numai de ce-ți tânjește sufletul: măcar o cât de mică mângâiere ce ar strica ? Gazda mea și-a pus cotul stâng pe masă, și-a răzemat tâmpla pe palmă și, dusă departe pe
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... departe. BIBI Cum Achil și Agamemnon înde ei se tot sfădĂ©u, Vine Nestor ș-amânduror le ținu apoi de rău: Pe-Agamemnon îl împacă, pe Achil îl îmblânzește, Ca acesta pe Brizeis să o dea se învoiește, Dar îi spune dinainte să nu cerce de cumva Preste Brizeis, din avere-i să s-atingă de ceva... Iar Ulis luă pe Chriseis, și-n corabie suind, Merge la preotul Chrise, fata-n mânile lui dând, I-a adus tauri de jertfă, și convoi iar la ahei Cu preotul lui Apolo să-i împace iar pe ei. ANA Vezi, măi badeo, cum se spune? Limpede, frumos, cu șir. MUȚI Ce mai treabă; a-nvățat-o pe de rost din păr în fir. ANA Tu nu știi să-nveți tot astfel... Te oprește cineva! Dară nu vrea cuconașul, asta-i... Spune, fata mea ... stătea afară, Lângă cort, și să i-o ceară frică li-i și nu le vine. Ci Achil nu-i mai încearcă și cu ea de mână vine. Și le-o dă în seamă... MUȚI Prostul! Numai gura îi de el. De-o iubește pe ...
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... izbucnirea unei mine. Bărbați, femei, copii, toți săriră și s-apropieră de tablă, strigând bravo de răsuna sala. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. Lacrimi de bucurie izvorau din ochii lor odată frumoși poate, dar acum stânși și împregiurați de un cerc purpuriu; aste lacrimi, strecurându-se pe lângă zbârciturile nasului ca pe niște uluce firești, ajungeau sub buza dedesubt, unde barba întoarsă în năuntru le oprea ca o stavilă. Bunele bătrâne nu se puteau dumeri cum de ... atât de învățați drăguții lor și, clătind din cap, priveau pe dascal ca pe o ființă surnaturală. Bărbații îl fericitau, îi mulțămeau, îi strigau aferim de se zguduiau păreții; și bătrânul socolean, doborât sub grindina laudelor și a aferimilor, se lasase pe un scaun, unde-l împregiuraseră copiii, amețit, răpit, cuprins, ca acel împărat roman ce striga la moartea sa: "Je sens que je deviens dieu!" Ce ... erudiție a acestui dascal. — Adevărat, e un om plin de științe, și l-am poftit să vie ca să-ți dea lecții de trei ori pe săptămână. De mâine va începe. O, cât am rămas
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
... și-a cules recolta datorită binecuvântatei țarine și sudorilor lui, stă să facă socoteală, să-și cântărească banul și să-și dea seama pe îndelete de câștig. Tot așa după ani de produceri intelectuale, de literatură, de artă, o societate trebuie să se uite cu sarisfacție înapoi și să caute a-și da seama de bogățiile îngrămădite — e un fel de catagrafie, care trebuie făcută neapărat din când în când. Aci vine rolul criticului și istoricului. Noi credem că a venit vremea să facem ... artistice, darul sfânt de a ne inspira o adâncă simțire sufletească nouă, strânepoților pietoși, la amintirea duioasă a vitejiilor și iubirii de moșie, de neam și de credință ale întru fericire repauzaților noștri voivozi?... Cine? Cine oare, amice Gion? Cine, bunul meu amic? Cine? Mizericordie divină!! Ar fi pe atât de bizar pe cât de straniu să fie acela un români... Nu! Să depărtăm aceste gânduri pesimistci să nu ne lăsăm a fi atinși de neagra boală a veacului! Pesimismul este lipsa de voință, lipsa de vlagă, lipsa de avânt, lipsa de