Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 591 - 600 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... bine miluiește baba cu ceva. — Ia lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra, zise fiul craiului; acum am altele la capul meu. — Fecior de crai, vedea-te-aș împărat! Spune babei ce te chinuiește; că, de unde știi, poate să-ți ajute și ea ceva. — Mătușă, știi ce? Una-i una și două-s mai multe; lasă-mă-n pace, că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său peste cei neputincioși; se vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta că mă vezi gârbovă și stremțuroasă, dar, prin puterea ... mi este dată, știu dinainte ceea ce au de gând să izvodească puternicii pământului și adeseori râd cu hohot de nepriceperea și slăbiciunea lor. Așa-i că nu-ți vine a crede, dar să te ferească Dumnezeu ...
Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F
... când, sfios, al tău iubit În poghiaz fără rost, rătăcind în voie. Se rupea din întuneric... Ah, cât de încet mai vine, Îți ziceai zărindu-i umbra. Pân s-ajungă lângă tine, Îți părea o veșnicie de-așteptare și de dor. Tu-l sorbeai din ochi, privindu-l. El s-apropia ușor... Tresăreai, înfiorată ca de-un farmec din povești, Și nemaiștiind ce cugeți și-n ce lume mai trăiești, Îi cădeai în brațe, moale de-a plăcerii dulce lene. Ca un flutur prins în pară tremurau a tale gene De atingerea și focul pururea-nsetatei guri. Când steteai a ta iubire pân la moarte să i-o juri, Găseai prea nencăpătoare, prea îngust-a ta viață. Dar cum cade frigul vremii peste inimi și le-ngheață, Risipind atâtea visuri ... uitării. Morții nu se mai întorc din cale. Când sub perii albi, zbârcită, fruntea-ncepe să se plece Ca sub cea mai grea povară, inima-i o vatră rece. Lumea basmelor ce încă îți mai picură-n auz A sfărmat-o pasul vremii, ca pe-o boabă de hurmuz. Lasă altora de-acuma visul tău de
Cincinat Pavelescu - Unui căpitan
... Cincinat Pavelescu - Unui căpitan Unui căpitan de Cincinat Pavelescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I care mânca la masă de obicei numai pește De ce mănâncă Nicu pește La orice masă cu-atât zel? Ar vrea pe toți să-i devoreze Ca să rămâie numai el! II Aceluiași Gras și roșu de sudoare, Privind Dunărea în soare, Căpitanul se gândește: Parcă tot mai bine-i pește! III Tot acestui amic, într-o zi de căldură, în grădina publică din Brăila, pe marginea Dunării: De căldura zdrobitoare, Care stă să ne omoare, Singur domnul Nicu scapă, Fiindcă dânsul... doarme-n apă! IV Aceluiași căpitan, care ironiza pe magistrații ce se ... murit Am fost la cimitir, cernit; Și Nicu-n veci palavragiu Mi-a spus că sunt pomanagiu. Pe dânsul însă pașii-l poartă De
Ion Luca Caragiale - Istoria se repetă
... a fost în viața lui amant al libertății! Dacă o clipă ar fi fost sincer liberal, astăzi ar avea, numai din chirii și acareturi, 24 de mii de lei venit pe an, în loc de 200 de lei pe lună din slujbă! și ce slujbă! El! luptătorul pasionat pentru libertate, să ajungă la bătrânețe subdirector a ce? a unui ... Stane, neică, la lucru!... Am trăsură... când plecăm? - Unde? întreabă Stan. - În județ... să lucrăm. - Ce să lucrăm? - Colegiul... Trebuie să-ncepem... Nu e vreme de pierdut. - Apoi... zice Stan, scărpinându-și barba lui patriarhală... să începem... Dar eu zic că nu-i așa zor... lasă să plecăm mâne dimineață. - De ce să nu plecăm numaidecât? - Numaidecât! de ce numaidecât? Stai să mai vedem prietini în oraș... Mâncăm deseară cu mai mulți... mai ne chibzuim... - Ce să ne mai chibzuim? răspunde Pandrav impacient ... electorale! Ogeac, ai? batalama, ai? Bravo, nenorocitule! - Bine, toate bune, răspunde Stan liniștit, răsuflând că-n definitiv a ajuns să pună punctul pe i; toate bune și frumoase, dragă Tăchiță; dar fără batalama nu se poate să ai șanse. Batalamaua, aia-i ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... Era-într-o zi pe-hodină-așezată): ,,Pasă! (grăi) strigă să să-adune VĂ³ievozii și fețele bătrâne, Că bune lucruri eu am și multe De-a le zice-în puține cuvinte, Dacă-or voi doară să mă-asculte; Și m-or asculta, de au minte!..." Ciurilă-îndată mearsă de-acia Și strigă-întru toată țigănia: ,,Tot omul s-audă și să știe!... Că moșul Drăghici să strig mă mână, Ca tot îns' la cortul ... deie slobozie Dă-a face trii hodini câte-odată!..." Aici voroava lui fu curmată, Căci Avèl striga din gura toată: ,,Ahăsta m-i sfat, ahasta-i minte!..." De-aci toată mulțimea-adunată Lăudă sfat și vorbele sfinte, Și cu toții-împreună-așezară Solii să pornească pănă-în sară. Lângă-acele ei mai hotărâră ... că vin asupra dâncoace, Să-apucăm fuga ha sănătoasă Încolo și să mĂ©rgem în pace Pănă când ne vor purta picioare, Numa să scăpăm de la strâmtoare." [7] Răzvan fierrariul încă să scoală Și-într-acest chip rostul său deschide: ,,Bine să zice: la fala goală [8] Traista-i ușoară!... Zieu că-i ...
... o pungă, o deschise și găsi un franc. Pe urmă se întoarse către oamenii care-l urmăriseră și zise: — L-am găsit. Că eu i-l dădusem să-mi ieie niște făină de la moară, și el, Dumnezeu să-l ierte, s-o hârjonit cu un flăcău și o căzut, de l-o luat apa, că nu știa să-noate. Și am rămas fără de un gologan... Și mi-i nevasta bolnavă, și-mi moare copchilul... După ce spuse acestea, se duse la căruță, se sui, întoarse calul și dădu bici. Oamenii rămaseră în urmă ... vreunul o vorbă. Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră, gata s-apuce vasul și să-l farme-n bucăți la cea mai mică nebăgare de seamă. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Și în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mișcă. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colțuros și se întinde ca o pânză. Lupta, năprasnica luptă dintre cei doi uriași, cari de aci încolo au a purta străjile României, s-a încheiat. Munții, învinși, se dau la o parte. Zarea se deschide. Din ... nostru, iată că tot aici, unde a descălecat acum optsprezece veacuri împăratul Traian, pune întâiul pas pe pământul țării românești tânărul prinț Carol I, chemat să ia în mâna lui ageră și norocoasă destinele acestui popor și — redeșteptând în el strămoșeasca vitejie și putere de muncă — să-l pregătească pentru o nouă fază de propășire și ...
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine
... aș putea! Durerea cea mai crudă, cea mai mare, Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu pot Să scap de ea... de mine... și de tot! Oricine-a plâns și spune că ferice În lume nu-i, acela e-un nebun. Ce știe el ce sunt dureri când zice Că-ntr-al lui suflet armonii răsun  Căci armonie-i orice plâns aice, E-o împăcare plânsul... e un bun. Cel ce nu poate plânge, acela știe Ce-i viața moartă, ce e moartea vie? Acela are-ntr-însul grămădită Vecia-ntreagă de dureri și chin, A ei mărime; ochiul nu s-a stins, În lacrimi s-o traduci și în venin. Icoane nu ... le fu a lor sicriu? Durerea care nu găsea cuvinte Aflat-a semne mari, care o știu.  Tu, taină mută, de zidiri mărime  Vorbesc dureri, ce nu pot să suspine. Ah, ce-i ...
... Mihai Eminescu - Speranţa Speranța de Mihai Eminescu Cum mîngîie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! Tristeță, durere și lacrimi, amor Azilul își află în sînu-i de dor Și pier, cum de boare pier norii. Precum călătorul, prin munți rătăcind, Prin umbra pădurii cei dese, La slaba lumină ce-o vede lucind Aleargă purtat ca de vînt Din noaptea pădurii de iese: Așa și speranța — c-un licur ușor, Cu slaba-i lumină pălindă — Animă-ne-o dată tremîndul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Și unde o vede s-avîntă. La cel ce în carcere plînge amar Și blestemă cerul și soartea, La neagra-i durere îi pune hotar, Făcînd să-i apară în negru talar A lumii paranimfă — moartea. Și maicii ce strînge pruncuțu-i la sîn, Privirea de lacrime plină, Văzînd cum geniile morții se-nclin Pe fruntea-i copilă cu spasmuri și chin, Speranța durerea i-alină. Căci vede surîsu-i de grație plin Și uită pericolul mare, L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin Și fața-i umbrește cu păr ebenin, La pieptu-i îl strînge mai tare. Așa marinarii, pe mare îmblînd, Izbiți de ...
Grigore Alexandrescu - Ursul și lupul
... o vacă, alta c-un bou. Lupul în urmă spre tron se duce, Și după vechiul bun obicei Măriii-sale plocon îi duce, Și înainte-i pune doi miei. Într-o frumoasă precuvîntare, Îi dovedește c-ar fi avînd Niște hrisoave arătătoare Ce-au făcut urșii, zău nu știu cînd. C ... pe piei de oaie Scrise cu apă, spun lămurit Cum au mers urșii la o bătaie, Și cîte mure ei au jertfit. Cu plecăciune apoi i-arată Cum că din suflet s-a bucurat De întîmplarea cea minunată, De-ncoronare cînd a aflat, Cum că dorește supus să-i fie, Că totdauna el l-a iubit, Că pentru dînsul vieți o mie Să le jertfească e mulțumit. Asfel de vorbe se zic în lume, Însă drept formă se socotesc; Căci fieșcine le ia de glume, Care se uită cît se vorbesc. Dar ursul crede, se amăgește, În slujbe pune neamul lupesc: Cum că prieteni are, gîndește, Care persoana lui ... se duse pîn’ la palat; Lupii îndată la lei fugiră; P-al lor prieten toți l-au lăsat. Taurii numai, ce niciodată A- ...
Gheorghe Asachi - Iepurile și amicii săi cei mulți
... Gheorghe Asachi - Iepurile şi amicii săi cei mulţi Iepurile și amicii săi cei mulți de Gheorghe Asachi Nu-i în lume fericire, nici plăcere mai dorită, Decât s-aibi amic de suflet ș-o femeie-nduioșită. De iubești pe mulți deodată, la mulți dacă te închini, Agiutori nu afli în nime când nevoile îți vin. Un sur iepure odată, De o fire minunată, Între iepuri filantrop, Trăind viața în galop, Cât putea pe fiecine cu ceva îndatorea, Și pe vita mică-au mare văr și ... zi de dimineață, Sorbind roua din verdeață, Iac-aude prin strâmtori Buciumând pe vânători, Și haliciul din seneață, Îi trecu pe la musteață. Cum că-i foarte slut la Prut Sărmănelul acum vede; Fără-a pierde un minut, În călcăii lui se-ncrede. Se rădică-n două, aleargă, Tremură ... să-l ducă, Zicând că la mers hurducă. Iată că-ntre cii ce trec Vinea ș-un lânos berbec; Ce și el ceru iertare Că de-agiuns povoară are, Ș-apoi giocuri de noroc Nu vra peste-al său cojoc. Spre vițelul care rage Bietul iepure se trage Ș-agiutori ceru duios De ...